News Flash:

Edward Longshanks cel mai ilustru monarh pe care Anglia l-a avut in Evul Mediu

10 Octombrie 2013
1868 Vizualizari | 0 Comentarii
Copil venit la batranete, cand regele Henric al III-lea, tatal sau, nu se mai astepta sa poata avea urmasi, Edward a fost o odrasla adorata de acesta. Desi normand de origine, Henric l-a numit asa in cinstea unui suveran venerat de el, Edward Confesorul, care era saxon, sperand ca pruncul sa fie la fel de intelept ca si acesta. Dorinta i s-a indeplinit, doar ca, spre deosebire de piosul rege saxon, Edward Longshanks a dat dovada de o cruzime adesea reprobabila. 
Inainte de a deveni rege, Edward a fost numit guvernator al Irlandei si Gasconiei si apoi a parasit Anglia, in august 1270, spre a pleca in Cruciada, alaturi de regele francez Ludovic cel Sfant. Dar Ludovic a pierit de ciuma la Alger, si expeditia s-a incheiat cu un esec. La finele lui 1272, afland ca tatal sau murise, Edward s-a intors in Anglia, fiind incoronat, in august 1274, la Westminster Abbey. Astfel, Edward a devenit rege la varsta deplinei maturitati, cand implinise 35 de ani si era deja „cea mai buna lance a lumii”. In acelasi timp, avea o experienta politica remarcabila si o abilitate de a se folosi de cei din jur care-l vor face unul dintre cei mai mari diplomati ai vremii.
Dupa ce a folosit fondurile camatarilor evrei, pentru a-si pune ordine in finante si a impulsiona comertul, regele nu a manifestat nici un fel de remuscare atunci cand, in 1290, i-a expulzat pe toti din Anglia. Si, ca nu cumva sa se creada ca n-ar fi un om obsedat de ideea de justitie, va ordona ca marinarii care i-au jefuit sau asasinat pe evrei, in timpul calatoriei pe mare, sa fie spanzurati! Edward a fost un om al epocii sale, ba poate, in multe privinte, a depasit-o.
Orgolios, tiranic, crud uneori pana la sadism, el a avut totusi intelepciunea sa inteleaga ca vremea despotismului apusese in Anglia si ca singura cale de a consolida monarhia era sprijinul acordat burgheziei si tinerea in frau a nobililor. Regimul lui Edward I a insemnat reformarea autoritatii regale, consolidarea teritoriului si definirea politicii externe. Edward a posedat forta care-i lipsise tatalui sau si pe care, din pacate, nu o va dovedi nici urmasul la tron, nevolnicul Edward al II-lea. „Vrea ca in tara sa domneasca legea, scria un contemporan, dar el declara legal doar ce-i convine”.
„Marioneta” se revolta
Ca si pe plan intern, in exterior Edward I a dus o politica foarte agresiva. Spre deosebire de predecesorii si de urmasii sai, care si-au concentrat eforturile in pastrarea sau recucerirea domeniilor din Franta, el a inteles ca doar unificarea intregului teritoriu al insulelor britanice ii poate furniza liniste in tara si forte suficiente ca sa-i permita a lupta peste mari. In 1277, a inceput o campanie de cucerire a Tarii Galilor, in urma careia intreaga regiune a fost supusa, un an mai tarziu. Conducatorul galez, Llywelyn ap Gruffydd, a fost ucis in lupta, iar fratele sau, David, luat prizonier, a fost spanzurat, rupt in patru si sfartecat, din ordinul lui Edward.
In 1301, primul nascut al sau, cel ce va domni ca Edward al II-lea, a primit titlul de „print de Walles”, statut ce va fi rezervat de acum inainte tuturor mostenitorilor Coroanei engleze. Desi a incercat sa supuna pe deplin si Irlanda, succesul a fost limitat. Influenta engleza asupra acestei insule s-a redus la introducerea unui Parlament la Dublin si la cresterea schimburilor comerciale cu orasele de pe litoral; restul tarii a ramas in stapanirea baronilor sau a capeteniilor tribale.
Gratie diplomatiei, a reusit sa-si pastreze majoritatea domeniilor din Franta, dar incursiunile repetate ale lui Filip al IV-lea in Gasconia l-au fortat sa intervina personal, in fruntea trupelor sale. In 1303, s-a negociat pacea cu Franta, in urma careia se revenea la acel status quo de dinainte de razboi. Implicarea lui Edward in Scotia a avut efecte mai dramatice si mai indelungate. Aceasta tara dezvoltase o monarhie feudala similara Angliei, dar coexistau in continuare si relatiile tribale si de clan. Dupa moartea regelui scotian Alexander al III-lea, in 1290, Edward a cautat sa puna mana pe tronul tarii printr-o alianta matrimoniala, cerand, pentru fiul sau, mana printesei Margareta, urmasa la tron, desi aceasta era doar o fetita de cativa ani.
Dar, indreptandu-se spre Anglia, dinspre geroasa Scandinavie, unde traise pana atunci, Margareta a murit pe drum, lasand deschisa problema succesiunii la tron. Edward nu s-a lasat, invitandu-se sa le fie nobililor scotieni arbitru, pentru desemnarea viitorului rege dintre ei. De fapt, voia sa puna pe tronul Scotiei un personaj-marioneta, dirijat de el. A fost ales  John Baliol, care a depus juramant de credinta fata de Edward. Curand, regele Angliei a cerut scotienilor ajutor militar, pentru o proiectata campanie in Franta.
Dar „marioneta” Baliol a refuzat sa se supuna si astfel conflictul a fost declansat. Avand o armata net superioara, Edward i-a infrant pe scotieni, in 1296 si l-a obligat pe Baliol sa abdice. Din nou insa, planurile lui Edward au fost date peste cap de rebeliunea declansata de William Wallace, care a condus cu pricepere lupta pentru libertate a poporului sau. La Stirling, i-a zdrobit pe englezi si apoi a pustiit nordul Angliei, spre disperarea lui Edward. Acesta a strans o armata puternica si i-a infrant pe scotieni, in 1298, spanzurandu-i pe toti prizonierii.
Abia dupa capturarea, prin tradare, a lui Wallace, si executia sa, in 1304, rezistenta scotienilor a fost innabusita. A urmat o represiune crunta, pentru care motiv scotienii au manifestat o ura de nestins fata de englezi. Anul 1297 a adus cea mai grava criza din intreaga domnie a lui Edward. Neincetatele razboaie purtate de el secatuisera tara, oamenii de rand, dar si nobilii, erau nemultumiti de taxele impovaratoare, Biserica refuza sa-si plateasca darile, insusi episcopul de Canterburry amenintandu-l pe rege cu excomunicarea, Parlamentul se arata refractar in a mai sustine politica militarista a lui Edward.
Pactum serva
La finalul domniei, Edward s-a vazut obligat sa reconfirme drepturile supusilor, inclusiv Magna Carta, spre a obtine banii de care avea nevoie. Dar linistea aparenta a ultimilor sai ani ai regimului sau nu a durat prea mult, caci Robert Bruce, nepotul unuia dintre pretendentii la tron din 1290, a ridicat din nou steagul luptei pentru independenta. Edward, desi grav bolnav, si-a adunat trupele si a pornit spre Scotia. Se spune ca inainte de a pleca, a facut un bizar juramant, „inaintea Domnului si a Lebedelor”, ca va zdrobi revolta scotienilor dar nu va mai lupta niciodata impotriva crestinilor, ci va pleca iarasi spre Tara Sfanta, spre a muri acolo.
Moartea l-a rapus insa pe drumurile Scotiei, la Burgh by Sands, pe 7 iulie 1307, la varsta de 68 de ani. Ultima lui dorinta a fost una de-a dreptul excentrica: el a cerut, cu limba de moarte, ca trupul sa-i fie purtat mai departe, in campania impotriva scotienilor si chiar in batalie sa fie tinut inaintea trupelor, spre a le conduce cum o facuse si cand era viu, iar inima sa-i fie scoasa din piept si dusa in Tara Sfinta, la Ierusalim. Totusi, trupul sau a fost ingropat la Westminster Abbey, intr-un cavou de marmura neagra, pe care au fost daltuite ulterior cuvintele Scottorum malleus („Ciocanul scotienilor” si Pactum serva („Pastreaza-ti cuvantul dat”). Cuvinte care il caracterizau cum nu se poate mai bine pe acest suveran dur, dar drept...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

edward edward confesorul edward longshanks pactum serva
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1777 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019186 (s)