News Flash:

Efectele revoltelor din 1968

4 Octombrie 2013
2560 Vizualizari | 0 Comentarii
O Europa de Est comunista nu este foarte greu de imaginat pentru majoritatea romanilor trecuti de de 30 de ani. Pentru cei mai tineri insa, o Europa de Vest de un puritanism extrem si una de Est comunista sunt de domeniul fictiunii. Doar patru decenii (adica mai putin de doua generatii) au trecut de la anul 1968 si Europa s-a schimbat intr-un mod in care bunicilor ori chiar parintilor celor mai multi dintre noi le era aproape imposibil sa-si imagineze.
Revoltele anului ’68, atat din Franta, cat si din fosta Cehoslovacie, au parut sa se fi incheiat cu un esec. O privire retrospectiva realizata impreuna cu sociologi si istorici ai mentalitatlor clujeni arata insa ca evenimentele din urma cu 40 de ani au schimbat fundamental destinul Europei. Iar efectele acelor revolte pot fi cu adevarat observate si analizate doar acum.
Instinctul libertatii
Sociologul Vasile Dancu spune ca pentru Europa Centrala si de Est cu momentul 1968 a incercat revitalizarea comunismului, dar, in fond, a insemnat moartea marxismului. “Cehii voiau sindicate si alegeri libere. La Paris muncitorii spuneau ca acestea sunt folosite de sistemul capitalist pentru a intensifica exploatarea. ‘Primavara de la Praga’, ca miscare civica, a fost un ecou, nu a avut un proiect social si politic amplu. Ca miscare politica, s-a incercat un ‘socialism cu fata umana’. Ocupatia rusilor a creat din ‘Primavara de la Praga’ un eveniment important: libertatea presei, descentralizarea economiei, reformarea comunismului”, sustine Dancu.
In Romania – mai afirma sociologul clujean -, Nicolae Ceausescu a obtinut aprobarea si tacerea Occidentului pentru exterminarea poporului. “Cehii si slovacii erau fanii rusilor dupa ce fusesera eliberati la sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial, iar Dubcek prietenul tuturor conducatorilor sovietici. Cu toate acestea, ei aveau instinctul libertatii, Cehoslovacia fiind singura tara comunista care in perioada interbelica a avut o adevarata democratie”.
Vasile Dancu considera ca dincolo de ocupatia rusilor, Cehoslovacia s-a lecuit de comunism si a inceput o rezistenta pasiva care a dat rezultate in cultura, media si in organizarea sindicala.
Luptau pentru camine mixte
Referindu-se la miscarile studentesti din Franta, sociologul clujean afirma ca acestea au vrut sa schimbe raportul intre generatii, revoltandu-se impotriva sistemului capitalist si a gerontocratiei universitare. “Au vrut sa scape de paternalismul lui Charles de Gaulle si de exploatarea din sistemul capitalist. Au vrut o societate libera si deschisa. Au vrut si ceva foarte uman: camine studentesti mixte, dreptul de a se vizita baietii si fetele in caminele lor”, explica Dancu, adaugand ca Partidul Comunist francez a infierat, in acele momente, miscarile studentesti ca fiind “provocari” ale unor “grupuri de fascisti”.
Dancu mai spune ca revoltele studentilor au capatat un element de curatenie sociala: feminism, sexism, ecologie sociala si politica, idei de egalitate si de stat social, multiculturalism si de respingere a rasismului. “In privinta mentalitatilor, n-au fost modificari prea mari atunci. Poate doar o anumita atenuare a secularizarii, precum si o serie de proiecte si programe de securitate sociala”, este de parere sociologul clujean.
Cu momentul 1968, capitalismul a tras o sperietura, dar a invatat ca trebuie sa lase supape de refulare, sustine sociologul clujean. Spiritul liber a ramas, s-a transmis din generatie in generatie, dar a devenit curent minoritar. O noua abordare a familiei nu ar fi fost posibila fara 1968, iar de aici a aparut ideea de societate civila si de transparenta. Comunismul s-a compromis definitiv, aratand ca nu este capabil sa sustina miscarile sociale care vizeaza libertatea si eliberarea omului.
Ce au mostenit romanii: simularea si disimularea
In Romania, fara 1968 nu am fi avut un mit al lui Ceausescu de mare rezistent, este de parere Vasile Dancu. “Un mit care si astazi functioneaza, cu toate ca Nicolae Ceausescu nu a crezut in niciunul din proiectele ‘Primaverii de la Praga’. Pentru populatie n-au fost decat efecte negative: s-a creat iluzia ca incepe destalinizarea, dar asta nu s-a mai intamplat, iar Ceausescu a anihilat orice posibila competitie in partid. Din pacate, acest model al liderului salvator in moment grele – o iluzie cultivata institutional – a fost folosit si de Iliescu in 1990, mai ales in momentul Targu-Mures”.
Vasile Dancu considera ca, din nefericire, dupa 1968, romanii au mostenit o mandrie nationala care nu se fundamenteaza pe nimic si chiar o ideologie a rezistentei si dizidentei fara nicio dovada. “De aici poate si multe mosteniri neocomuniste care ne invadeaza si azi spatiul politic: atitudini conformiste si personaje din vechiul regim: Ion Iliescu”, puncteaza sociologul.
In opinia sa, cele mai rele lucruri mostenite de atunci au fost simularea si disimularea. Smecheria de a pacali Occidentul, care i-a reusit lui Ceausescu – afirma Vasile Dancu – este experimentata si astazi. “Vrem in fiecare zi sa pacalim Uniunea Europeana intr-un fel de intrecere in care ne furam caciula”, sustine sociologul clujean.
Nicoara: “1968 a fost un tsunami”
Toader Nicoara, profesor universitar la Facultatea de Istorie si Filosofie din cadrul UBB si istoric al mentalitatilor, spune ca 1968 ramane o borna in istoria contemporana a umanitatii. “Revoltele studentilor francezi au la baza miscarile din campusurile americane, care, la randul lor, izbucnisera ca urmare a razboiului de Vietnam. Explozia din 1968 s-a constituit ca un fel de tsunami in tarile Europei. Occidentul nu se mai intalnise pana la acel moment cu asemenea miscari. Totul se desfasoara pe fundalul laicizarii lumii. Anumite tabu-uri, cum ar fi sexul, libertinajul, explodeaza. De altfel, sloganul studentilor ilustreaza unul dintre motivele revoltelor din 1968: ‘Interzicem sa se mai interzica ceva’”, afirma profesorul universitar clujean.
Referindu-se la tarile din lagarul comunist, profesorul Toader Nicoara spune ca aici situatia era mai complicata. “Desi societatea era controlata, generatiile tinere erau sensibile la valorile occidentale. Pana si tinuta vestimentara a tinerilor din tarile lagarului comunist copiau modele occidentale: pantaloni de blue-jeans trapezi, geaca, tricou cu inscriptii”, explica el.
Toader Nicoara mai spune ca, dupa 1968, si in tarile socialiste a inceput laicizarea societatii, dar aceasta s-a facut programat, educatia ateista fiind “varata fortat de catre autoritatile statului”. “Acum, dupa 40 de ani, constatam ca in Romania traiesc doua lumi: una traditionala, bazata pe morala crestina, care este dezamagita de efectele capitalismului ‘made in Romania’, care se reculege la Nicula, si alta care imita comportamentul occidental”, sustine profesorul universitar.
Tendinta spre libertinaj
In plan social, Toader Nicoara constata ca “oamenii cu bani nu sunt niste fosti olimpici”. “Daca ne uitam din prezent in trecut, remarcam o schimbare de mentalitate. Pe de o parte, acum avem multa lume care se da ce nu este. Apoi, familia este in criza. Societatea capitalista de acum permite ca intr-o familie sa lucreze un singur parinte, de regula cel care castiga bine. In regimul comunist, asa ceva nu se putea, ambii parinti trebuia sa lucreze”, explica istoricul clujean, potrivit gandul.info.
Profesorul Toader Nicoara mai spune ca societatea de acum are o predispozitie spre libertinism si sex, una dintre cauze fiind chiar perioada de inchistare si de restrictii de pana in 1990. Istoricul clujean explica faptul ca o exhibare a sexului vrea sa atraga atentia publicului, a maselor. “Probabil ca aceasta tendinta spre libertinism si libertinaj va continua in viitor, nu stiu cat timp, poate 10 ani, poate mai mult. Dimensiunile fenomenului depind, totusi, de felul cum vor actiona autoritatile statului si societatea civila, aici incluzand si mass-media”, afirma Toader Nicoara.
Totusi, profesorul clujean este destul de optimist cand vorbeste despre tendinta acuta a romanilor spre libertinism, spunand ca pe masura ce Romania va recupera decalajele fata de tarile Occidentului, statul si societatea civila vor putea controla acest fenomen.
1968 in Franta
In mai 1968, Franta a trecut printr-o revolta sociala cum nu se mai vazuse de mult timp in lume. Dupa mai multe luni de conflicte intre studenti si profesori, la Universitatea Nanterre, dintr-o suburbie a Parisului, s-a hotarat inchiderea acesteia, pe 2 mai 1968. Studentii prestigioasei Universitati Sorbona, din Paris, s-au adunat a doua zi, pentru a protesta fata de inchiderea scolii de la Nanterre. Un protest calm, care s-ar fi putut finaliza absolut banal.
Insa n-a fost sa fie asa. Administratorii universitatii au chemat politia, pentru a-i dispersa pe manifestanti. Oamenii de ordine au venit, au inconjurat scoala, au arestat studenti. Alti studenti au venit atunci, pentru a impiedica plecarea dubelor pline cu colegi de-ai lor. Politistii au folosit gaze lacrimogene, ceea ce i-a intaratat si mai mult pe tineri. Au venit tot mai multi, si ciocnirile au devenit tot mai violente. Politistii au invins,intr-un final, dupa ce au arestat sute de studenti.
Insa protestele au continuat si au crescut in intensitate. Primilor studenti li s-au alaturat altii, iar pe langa ei au venit elevi de liceu, profesori si muncitori.
Furie si frustrare
Pe 6 mai au protestat fata de violentele de la Sorbona peste 20.000 de oameni; pe 10 mai, multimea de protestatari se revarsa pe strazile Parisului si construia baricade impotriva fortelor de ordine; 13 mai a insemnat debutul grevei muncitorilor in mai multe orase din Franta, care isi manifestau, astfel, simpatia fata de protestatari – in Paris, in acea zi, au iesit in strada peste un milion de oameni.
Zilele urmatoare, tot mai multi francezi s-au raliat protestatarilor. Pe 18 mai, doua milioane de muncitori erau in greva, iar saptamana urmatoare numarul lor a crescut la zece milioane, adica doua treimi din totalul muncitorilor francezi. Contrar asteptarilor, acestia nu protestau pentru salarii mai mari, ori pentru diverse privilegii – desi li s-au oferit si mariri salariale. Ii sustineau, pur si simplu, pe studentii care doreau schimbarea sistemului, in sine, care se saturasera de presedintele Charles De Gaulle si voiau sa schimbe ceva, care cereau incetarea conflictului din Vietnam si strigau “vrem sa facem dragoste, nu razboi!”. Cu totii isi exprimau furia si frustrarea adunate in timp.
Nimeni nu mai muncea, fabricile erau ocupate, nici televiziunea nu mai functiona…
“Adieu, de Gaulle!”
Pe 24 mai, s-a inregistrat prima victima, in timpul protestelor – un student de 26 de ani a fost ucis de fragmentele unei grenade. Pe 29 mai, sute de mii de francezi marsaluiau pe strazile Parisului, strigand “Adieu, De Gaulle!”. Cu o zi inainte, premierul Georges Pompidou acceptase demisia ministrului Educatiei. Pe 10 iulie, urma si demisia lui Pompidou, care ii lasa locul lui Maurice Couve de Murville.
De Gaulle nu s-a lasat insa prea usor, si, dupa ce s-a asigurat ca are destule unitati militare de partea sa, daca ar fi avut nevoie, a amenintat ca va instaura starea de urgenta, daca protestele nu inceteaza, si a anuntat organizarea de alegeri legislative, dupa cum fusese programat.
Astfel a inceput sa se “topeasca” si efervescenta revolutionarilor. Muncitorii s-au intors, pe rand, la lucru, iar studentii au inceput sa paraseasca strazile Parisului. Politia a preluat controlul asupra Universitatii Sorbona pe 16 iunie.
Alegerile extraordinare din luna aprilie 1969 l-au lasat, insa, invins pe Charles De Gaulle, care isi intrebase electoratul daca il mai vrea presedinte. Cei mai multi au spus “non”, ceea ce l-a determinat pe De Gaulle sa-si prezinte demisia, in ziua urmatoare. Georges Pompidou a fost ales, apoi, presedinte al Frantei, pe 16 iunie 1969.
Multa lume a comentat, ulterior, ca poate alta ar fi fost Franta dupa mai 1968, daca revolutionarii ar fi avut lideri mai puternici, mai hotarati si mai organizati…
1968 in Cehoslovacia
Nici la Praga anul 1968 nu a fost unul linistit. In noaptea de 20 spre 21 august 1968, tancurile sovietice intrau in fosta Cehoslovacie, spre a-i pedepsi pe cei care “amenintau socialismul” cu reformele lor. Alexandr Dubcek era cel “vinovat”, cel care sustinea ca poate da socialismului o “fata umana”. El il inlocuise pe secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac (KSC) Antonin Novotny, devenit tot mai nepopular. Ulterior, acesta a pierdut si presedintia tarii, in locul sau fiind instalat Ludvik Svoboda.
Dubcek si Svoboda, ajunsi la putere, nu au mai mers pe mana Moscovei, ci au initiat o serie de schimbari. In februarie 1968, cand se implineau exact 20 de ani de la instaurarea comunismului in Cehoslovacia, Dubcek si-a anuntat, printr-un discurs ramas celebru, ambitiile – ca socialismul sa capete “o fata umana”, sa acorde mai multe drepturi cetatenilor cehoslovaci si sa descentralizeze economia.
Dupa o luna, a scapat si de cenzura, iar jurnalistii si scriitorii incepeau sa critice tot mai deschis radicalii din KSC si influenta sovietica. Aceasta a fost picatura care a umplut paharul pentru URSS.
Pe 3 august, dupa “dojenile” venite de la liderul sovietic Leonid Brejnev, Dubcek si Svoboda au emis Declaratia de la Bratislava, prin care se angajau sa preia din nou controlul asupra presei si sa lupte impotriva “antisocialistilor”. Numai ca era prea tarziu…
“Primavara de la Praga”, calcata de tancurile rusesti
Adversarii reformei au trimis un apel pentru interventia armata, iar pe 18 august 1968 primele trupe sovietice preluau controlul asupra aeroportului din Praga.
In noaptea de 20 spre 21 august 1968, mii de blindate rusesti si sute de mii de soldati din patru tari membre ale Pactului de la Varsovia (Bulgaria, Germania estica, Polonia si Ungaria) au patruns in Cehoslovacia, iar locuitorii acestei tari au inteles imediat ca “primavara” luase sfarsit si ca reformele se incheiasera.
Armata cehoslovaca a fost constransa sa ramana in cazarmi si sa nu intervina in niciun chip. Pe de alta parte, Alexander Dubcek ceruse si poporului sa nu riposteze. Cu toate acestea, sute de mii de civili au inceput sa manifesteze pasnic impotriva invadatorilor. Rezultatul: peste 100 de oameni au fost ucisi, cateva sute raniti, iar alte sute de mii au plecat din tara.
Protestele au continuat si in 1969 – pe 16 ianuarie, studentul Jan Palach si-a dat foc in Piata Venceslas din Praga, fiind urmat apoi de Jan Zajic si Evzen Plocek.
Presedintele Ludvik Svoboda si liderul Partidului Comunist Cehoslovac, Aleksandr Dubcek, au fost dusi la Moscova si au fost siliti sa semneze “Protocolul de la Moscova“, un document care legitima prezenta armatei in Cehoslovacia. Trupele sovietice au parasit aceasta tara abia dupa 23 de ani.
Discursul lui Ceausescu de la Cluj
In august 1968, in doua randuri, la Bucuresti si Cluj, Nicolae Ceausescu, pe atunci secretar general al Partidului Comunist Roman, a condamnat in termeni virulenti interventia Uniunii Sovietice in Cehoslovacia. Dupa discursul din 21 august, din Piata Palatului, Ceausescu avea sa vina in inima Ardealului, la Cluj, in 28 august (foto), pentru a condamna inca o data interventia Moscovei. La mitingul de la Cluj a participat si istoricul Gheorghe Bodea.
“Tin minte ca ploua in acea zi, iar eu ma aflam la biroul meu de la Tribuna. Ceausescu a tinut discursul din balconul Palatului Bannfy, in fata a peste 20.000 de clujeni. Discursul lui tinut 40 de minute si a fost extraordinar. Multimea, desi adusa cu forta, era entuziasmata, euforica. Am simtit pentru prima si ultima oara ca se intampla ceva. Cred ca Ceausescu, cu acel discurs, a dat afara tot raul pe care-l adunase in el impotriva Uniunii Sovietice. Urmarea: incepand cu a doua zi, clujenii au venit sa se inscrie in partid”, povesteste istoricul clujean.
Atitudinea luata de Nicolae Ceausescu in urma cu 40 de ani i-a adus acestuia un imens sprijin popular si, cel putin pentru o vreme, admiratia Occidentului.
Dancu: “Ceausescu s-a folosit perfid de momentul ’68″
Cand se refera la atitudinea si discursul lui Ceausescu din august 1968, sociologul Vasile Dancu spune ca, pentru romani, acest moment reprezinta o mostenire trista.
“‘Primavara de la Praga’ a fost o amagire pentru Romania. Din pacate, Nicolae Ceausescu s-a folosit perfid de acest moment pentru a se consolida in interior si in exterior. A pacalit strainatatea, iar in interior, imediat dupa 1968, a inceput sa-si construiasca incet, dar sigur, cultul personalitatii. Probabil ca fara momentul 1968, Ceausescu n-ar fi gasit un motiv atat de bun pentru a-si incepe dictatura. In 1968, el inca nu era consolidat in functie, se lupta cu fostii tovarasi ai lui Dej. A simulat un dezghet ideologic, dar totul a fost doar formal. Argumente: realismul socialist pentru literatura si arta a ajuns norma estetica; cenzura s-a intensificat; stiintele sociale au fost interzise; minoritatile etnice au inceput sa fie oprimate.”
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

comunista revoltele instinctul libertatii nicolae ceausescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1740 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012995 (s)