News Flash:

Emotionanta poveste a castelului Iulia Hasdeu. Un semn al iubirii dintre tata si fiica

24 Octombrie 2013
2392 Vizualizari | 0 Comentarii
castelul hasdeu
Dupa moartea fiicei sale, ingenuncheat de suferinta, Bogdan Petriceicu Hasdeu intelegea singurele sale optiuni: sa moara sau sa innebuneasca. Dintr-o data, mana i se puse intr-o miscare fara astampar. In cinci secunde, pe foaia alba de hartie statea scris: „Sunt fericita. Te iubesc. Ne vom revedea. Iulia Hasdeu”.
Mesajul, iscalit de Iulia Hasdeu cu mana tatalui, i-a redat academicianului increderea ca va putea pastra legatura cu fiica geniala pe care a pierdut-o cand aceasta avea doar 19 ani.  Nascuta in 1869, Iulia Hasdeu a fost un copil precoce. Ajutata de tatal sau, la 2 ani a invatat limbra franceza si buchisea cartile pe care acesta i le aducea. Doi ani mai tarziu, scria cursiv, iar cand a implinit 5 ani deja compunea poezii. Era limpede pentru toata lumea ca Iulia mostenise genialitatea tatalui sau. 
Ambitia tatalui a pierdut-o pe fiica 
A terminat Colegiul „Sfantul Sava” cand ceilalti copii inca se luptau cu gimnaziul, a absolvit Conservatorul, iar la 16 ani, Iulia Hasdeu a fost prima femeie din Romania admisa la Sorbona. Impinsa de tatal sau, Iulia a studiat greaca si filologia in facultate, desi literatura era marea ei dragoste.  „Nu as vrea sa se zica in Bucuresti ca ai fugit de la studii mai grele la mai usoare. Numai astfel se va constata pe deplin ca succesele tale in Bucuresti nu se datorau protectiei mele”. Asa ii scria Bogdan Petriceicu Hasdeu fiicei sale in varsta de doar 12 ani, scrie adevarul.ro.
Bogdan Petriceicu Hasdeu catre fiica sa: „noblesse oblige“
Savantul i-a insuflat copilei inca de mica gandul ca darurile intelectuale cu care a fost inzestrata trebuie cultivate cu ravna. Nu obligand-o a reusit academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu sa isi impinga fiica la surmenaj, ci amintindu-i constant ca deviza familiei Hasdeu este „patrie, onoare si stiinta”. Copilul, dotat cu o sensibilitate iesita din comun si mostenind  ambitia tatalui sau, a inteles ca singura sansa de a-si multumi tatal e sa-si sporeasca studiul. Examenele din ce in ce mai grele, o epuizau, insa era determinata sa reuseasca. O arata scrisorile pe care cei doi si le trimiteau constant. „In Paris vei fi auzit deja vechiul proverb: noblesse oblige. Nu vorbesc despre nobletea regelui, care este ceva foarte secundar, dar natura te-a inzestrat pana la varf cu nobletea mai superioara a inteligentei si aceasta noblete te obliga a mari mereu, pe fiecare zi, reputatia ce ti-ai facut-o asa zicand din leagan”, ii scria Hasdeu Iuliei. Aerul umed al Parisului i-a slabit Iuliei si mai mult plamanii, oricum sensibili, insa refuza sa paraseasca Franta fara sa fie licentiata. Suferind, Bogdan Petriceicu Hasdeu a inteles intr-un final ca programul Iuliei o trimite la pieire. In zadar incerca de-acum sa domoleasca avantul fetei.
Iulia dormea patru ore pe noapte
„Daca Lilicuta ma iubeste catusi de putin, daca ea tine la linistea mea, daca - in fine - nu vrea sa va readuc imediat la Bucuresti, trebuie sa poarte flanela si sa nu abuzeze de munca, sa nu se scoale prea dimineata. Tocmai varsta de 18 ani si tocmai in Paris sunt tot ce poate fi mai periculos cand cineva nu se pazeste. Flanela, picioare incaltate cald, o cer in modul cel mai imperios”, ii scria Bogdan Petriceicu Hasdeu fiicei sale, cand aceasta avea 18 ani si studia la Paris. 
Ambitioasa, Iulia nu a abandonat nicio clipa studiul. Isi linistea tatal spunandu-i ca doarme cel putin sase ore pe noapte, insa jurnalului ii destainuia placerea cu care se trezea la orele patru ale diminetii ca sa citeasca. 
„Cat despre renuntarea la continuare studiilor mele si reintoarcerea in tara inainte de a fi cel putin licentiata, nici nu ma gandesc. Nu o voi face, chiar daca ar trebui sa mor si nicio putere omeneasca nu ma va obliga. Nu am muncit toata copilaria si tineretea pentru a ma opri chiar cand sunt aproape de a ajunge in port. Sunt inca vie si nu voi renunta la aceasta munca atata timp cat imi ca ramane o picatura de sange in vene si un suflu de viata in piept”, ii scria Iulia tatalui sau la 18 ani, cu doar un an inainte sa moara.
„Sunt fericita. Te iubesc. Ne vom revedea” (Iulia Hasdeu)
Singura fiica a academicianului Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iulia, a murit la 19 ani, rapusa de tuberculoza. La sase luni de la moarte fetei, in marie 1890, Bogdan Petriceicu Hasdeu statea la masa de scris, cu mainile la tample. Savantul intelegea singurele sale optiuni: sa moara sau sa innebuneasca. Dintr-o data, mana i se puse intr-o miscare fara astampar. Tampla stanga i se zbatea. In cinci secunde, pe foaia alba de hartie statea scris: „ Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu  (Sunt fericita. Te iubesc. Ne vom revedea. Asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Julie Hasdeu – n.r)”. Atunci a inteles savantul ca, desi o legatura fizica cu fiica sa este imposibila, ramane legatura spirituala. Obsesiv ii invoca spiritul si, ajutat de specialisti, a hotarat sa construiasca o casa, in care spiritul Iuliei sa poata salaslui. A inceput constructia castelului dedicat Iuliei pe un domeniu din Campina, in 1893, dupa planurile si specificatiile fetei pe care le primea prin intermediul sedintelor de spiritism. Trei ani ma tarziu, edificiul era gata. Mai mult un templu decat o casa de locuit, fundatia castelului are forma unei cruci, iar cifrele trei si sapte sunt adoptate fara retineri de geometria constructiei. Edificiul estre structurat in trei turnuri, iar la intrare se afla doua jilturi imparatesti. Deasupra, Ochiul Divin incadrat in triunghi si deviza familiei Hasdeu: „Pro fide et patria”. In 1896, scriitorul Ion Luca Caragiale a mers in vizita la castelul Iuliei, unde se refugiase savantul si sotia sa pentru a-i lua un interviu despre starea literaturii romane. Dramaturgul fost adanc emotionat si, intr-un eseu, rememora detaliile edificiului:  „Pasim pragul si ne aflam sub domul inalt din centrul cladirii. In mijlocul salii circulare, sta linistit un stalp masiv de zidarie, de culoarea marmorii trandafirii. In partea din spate a stalpului, impotriva usii de intrare e o scara care suie la celelalte doua. In rand cu galeria, deasupra stalpului pe care se reazima scarile, este un pod sustinut de stalpi subtiri de fier. Deasupra acestui pod sta sub domul albastru, statuia Mantuitorului, o data si jumatate marimea naturala. Statuia este de lemn, si colorata, dupa stilul evului mediu, este o opera de rara frumusete a sculptorului Casciani din Paris. Mantuitorul se ridica deasupra unor nouri, catre cer cu bratele deschise, cu privirea aplecata spre pamantul pe care-l binecuvanteaza cu amandoua mainile. Din ochi ii pica lacrimi, in maini si in picioare se vad urmele cuielor si pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se inalta cu fata catre isvorul luminii, catre Rasarit”, scria Ion Luca Caragiale.
„Sic Cogito”, cartea despre spiritism a savantului
Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris cartea „Sic Cogito” („Asa cuget eu” - n.r.), indemnat de fiica sa. Hasdeu povesteste ca a primit toate instructiunile cu privire la redactarea cartii de la Iulia. „Tonul lor trebuie sa fie impunator si convins, un fel de Sic cogito, adeca: cine poate sa se convinga, cu atat mai bine pentru el, cine nu – cu atat mai rau... Cat priveste pe al tau Sic cogito, sa stii ca el va fi cuvantul tau final si totodata titlul operei intregi”, i-a transmis  aceasta tatalui sau.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

moartea fiicei iulia hasdeu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1778 (s) | 34 queries | Mysql time :0.032166 (s)