News Flash:

Enigmele unui razboi mondial

20 Ianuarie 2016
533 Vizualizari | 0 Comentarii
Despre cel de-al Doilea Razboi Mondial se stie aproape totul, cu multiple detalii si nuante de pe toate fronturile. Cu toate acestea, in pofida puzderiei de informatii exista aspecte neelucidate si intrebari legitime care nu-si gasesc inca raspunsurile. Aici incep sa se strecoare speculatiile si dezbaterile. Vom aborda doar cateva dintre aceste enigme.

De ce Hitler nu si-a distrus inamicul cu prilejul bataliei de la Dunkerque?

Invazia Frantei (si a Tarilor de Jos) de catre trupele Germaniei naziste a debutat la 10 mai 1940. Corpul B de armate germane a patruns in mars fortat spre vestul Frantei, apoi, prin Operatiunea „Lovitura de coasa” a deviat spre nord, spre canalul Manecii. In numai zece zile, nemtii au atins coasta Atlanticului si trupele expeditionare britanice au fost izolate de cele franceze. Motorizatele grele inconjurasera localitatea Dunkerque (Dunkirk in engleza) si Hitler putea distruge complet trupele inamice aflate acolo. Numai ca, spre surprinderea generalilor germani, führerul decide sa nu mai atace Dunkirk-ul. In consecinta, trupele britanice au inceput evacuarea si aproximativ 330.000 de militari au scapat cu viata. De ce a fost Hitler atat de „generos” cu inamicul?

Vezi si Fotografii din al Doilea Razboi Mondial versus prezent

Exista mai multe ipoteze, noi doar le enumeram pe cele mai plauzibile. Poate ca Hitler a vrut atunci sa faca pace separata cu UK (ar fi spus inaintea sinuciderii). Poate ca s-a temut ca inaintarea atat de rapida a nemtilor a fost o capcana a francezilor. Sau poate ca a fost doar un exercitiu de dominare a führerului fata de generalii si strategii sai. Poate ca si terenurile mlastinoase din zona ar fi incurcat motorizatele sa actioneze...

Unde a disparut aurul maresalului Erwin Rommel?

Expertul englez in „comori naziste” Terry Hodgkinson a cautat mai multi ani o comoara despre care se spune ca a fost ascunsa de feldmaresalul german Erwin Rommel, seful trupelor naziste din nordul Africii. Mult disputatul depozit de lingouri de aur ar fi fost aruncat de flota germana in retragere in zona insulei Corsica. Este vorba despre sase lazi mari din otel continand aproximativ 210 kilograme de aur. Exista unele marturii care spun ca nu Rommel a fost implicat, ci colonelul SS Walter Rauff, cel care a ordonat jefuirea comunitatilor evreiesti din Tunisia. Acest criminal odios a inventat camere de gazare mobile pentru evrei, s-a refugiat in Chile si a murit in 1984. Nici de la Rommel nu s-a aflat nimic, intrucat a fost executat de Hitler ca tradator in 1944. Comoara este de negasit.

Vezi si
Imagini INEDITE din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial! Cum se distrau soldatii -

Ce s-a intamplat cu echipajul crucisatorului „Sidney”?

Unul dintre cele mai importante vase de razboi australiene a fost crucitatorul „Sydney” zis „Gladiatorul”, de 7.600 de tone. Acesta a fost atras intr-o cursa in anul 1941, cand Australia era unul dintre inamicii Germaniei. La 19 noiembrie, de pe „Sydney” a fost vazut un vas cu pavilion olandez (deci aliat), si a decis sa se apropie – in largul portului Perth. Dar a constatat ca era vorba despre un vas german de razboi, „Kormoran”.

A inceput o batalie cu toate dispozitivele de foc si nava nazista a luat foc, echipajul parasind-o. Si „Sidney” a luat foc, dar echipajul de 645 de persoane a reusit sa manevreze nava care s-a departat. Dar nu a mai fost gasit niciun membru al echipajul in viata, desi au fost recuperate mai multe barci de salvare. Urme ale navei ar fi fost descoperite abia in 2008, dar nu se stie cu precizie daca sunt resturi ale crucisatorului „Sidney”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

speculatiile dezbaterile enigme canalul manecii atlanticului hitler
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2156 (s) | 34 queries | Mysql time :0.059663 (s)