News Flash:

Eteria, societate secreta a Greciei

26 Septembrie 2013
4739 Vizualizari | 0 Comentarii
In 1814 la Odessa, trei negustori greci au infiintat societatea secreta "Eteria" sau  „Societatea prietenilor” .
Nu a fost o intamplare ca Eteria a luat fiinta pe teritoriul Rusiei, in marele port al Marii Negre, unde se intalneau interesele rusesti si grecesti si nici faptul ca, in primii ani de la infiintare, pana la 1818, ea nu a facut aderenti decat printre grecii stabiliti in Rusia, ca negustori sau refugiati. Printre grecii, foarte numerosi, din Imperiul Habsburgic, putini au aderat la Eterie, iar masele rurale din teritoriile locuite de greci ale Imperiului Otoman nici nu auzisera de aceasta cand insurectia a izbucnit, potrivit foaianationala.ro.
Rostul Eteriei era sa dea unei elite de greci, stapaniti de acelasi sentiment, dar imprastiati in locuri deosebite si supusi unor guverne straine, o organizare comuna, condusa de o ierarhie bine stabilita si capabila sa puna masele in miscare la cel dintai semnal al sefului suprem[1].
In urma refuzului lui Capodistria de a fi conducatorul miscarii grecesti, Emanoil Xanthos s-a adresat atunci lui Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domn al Tarii Romanesti. Prin calitatea sa de general in armata rusa si de aghiotant al tarului, Alexandru Ipsilanti permitea Eteriei sa intretina credinta in sprijinul Rusiei; prin legaturile sale de rudenie cu cele mai insemnate familii din Fanar si din Principate, el aducea considerabile mijloace de propaganda. Trecerea conducerii in mainile sale a produs efecte imediate asupra vietii interne a Eteriei. Dupa ce a primit de la Xanthos corespondenta, actele si socotelile Eteriei si , la 20 aprilie 1820 a fost proclamat epitrop general al conducerii, Alexandru Ipsilanti a vizitat eforiile din diferitele orase ale Rusiei si a luat contact cu fruntasii Eteriei. Inainte de pasul decisiv, Ipsilanti a luat principalilor sai colaboratori juramantul de credinta si a numit pe Iordache Olimpiotul comandantul garzii domnesti de la Bucuresti.
In Moldova, Alexandru Ipsilanti a izbutit sa castige pentru cauza organizatiei grecesti si pe domnul Mihai Sutu. Prin aceasta, eteristii s-au asigurat de toate resursele Moldovei si de o baza larga pentru pregatirea revolutiei. Din momentul in care Mihai Sutu a intrat in Eterie, el a pus practic la dispozitia lui Ipsilanti toata averea sa si toate resursele Moldovei.
Insurectiunea de la 1821 s-a produs in cadrul luptei de emancipare a popoarelor crestine din Turcia europeana. Aceasta teza plasa problema revolutiei romane in cadrul istoriei popoarelor crestine din Turcia europeana, in care isi gasea dimensiunile adevarate si semnificatia reala. Acest cadru ii definea si obiectivul care era cucerirea independentei politice si economice. Acest program corespundea aspiratiilor tuturor claselor sociale, fiindca dominatia otomana stavilea dezvoltarea tuturor fortelor „vii” ale acestor popoare. Chiar si marea boierime si clerul inalt care au impartasit impreuna cu domnii si cu turcii din beneficiile regimului fanariot, au aderat la Eterie, deoarece cucerirea independentei le deschidea noi perspective de progres material si politic si pentru ca victoria le parea asigurata din moment ce conducatorii Eteriei garantau ca Alexandru Ipsilanti, epitropul general al acesteia, va veni urmat de o puternica armata rusa, in stare nu numai sa impiedice pe turci sa calce teritoriul tarii noastre, ci chiar sa-i alunge din Europa.
Miscarea lui Tudor Vladimirescu a inceput in cadrul Eteriei si al revolutiei grecesti. Dar rasunetul pe care l-a produs in toate clasele romanesti se explica prin situatia in care se aflau tarile romane, prin structura lor economica, sociala si politica, prin pozitia lor in cadrul Imperiului otoman si prin raporturile lor cu celelalte popoare din Peninsula Balcanica.
O analiza atenta a sfarsitului miscarii din Tara Romaneasca va distinge totdeauna, ca pe doua fatete deosebite ale realitatii, faptul ivirii unor neintelegeri intre comandantul pandurilor si armata sa, de faptul, cu totul diferit, al ascutirii contradictiei dintre revolutia romaneasca si Eterie. Eteristii l-au suprimat pe Tudor Vladimirescu, neputandu-l indupleca sa coopereze cu ei. Aceasta nu inseamna ca Adunarea norodului, inselata de sefii eteristi, dupa cum recunoaste si Cioranu[2], dorea unirea cu ei si ca ea dezaproba pozitia politica neutrala adoptata de Tudor la Golesti fata de razboiul dintre turci si eteristi.
Politica externa a lui Vladimirescu a fost una clar diferita de cea a Eteriei: el nu a urmarit sa provoace invrajbirea celor doua imperii, rus si turc, caci campul de razboi era pe teritoriul romanesc, ci s-a straduit sa convinga atat Poarta, cat si Curtea tarista a recunoaste vechile drepturi ale Principatelor, pierdute din cauza guvernarii fanariote, Tarile Romane in conceptia sa trebuind sa aiba o carmuie romaneasca.
Un adevarat rechizitoriu al expeditiei eteriste din Principate si in special al comandantului ei suprem se gaseste intr-o cronica greaca scrisa chiar in 1821 de un anonim care a luat parte la aceasta campanie[3].
Temeinic informat, autorul are in plus calitatea ca nu poate fi banuit, sub nici o forma, de ostilitate fata de Eterie si fata de obiectivele ei. Fara a fi aparatorul cauzei romanesti, el prezinta intreaga expeditie ca pe o eroare enorma, pentru care poarta raspunderea in primul rand seful Eteriei. Acesta, odata pornit la actiune, cu sau fara sprijinul tarului, ar fi trebuit sa traverseze rapid teritoriul Principatelor, potrivit proclamatiilor sale si sa treaca Dunarea pentru a lupta impotriva turcilor, care nu erau pregatiti a sustine un razboi in aceste parti. In loc sa faca aceasta, Ipsilanti s-a dovedit un „nechemat” pentru misiunea pe care si-a asumat-o, preferand sa fie jefuitorul Principatelor si sa compromita cauza revolutiei grecesti.
Din insemnarile memorialistilor desprindem indicatia de a considera in spirit dialectic activitatea Eteriei: in ciuda bunei lor intentii de a lupta pentru eliberarea Greciei, conduita eteristilor fata de poporul roman a fost cu totul negativa. Imprejurarea se explica prin aceea ca actiunea eterista din Principate a fost condusa de fanarioti sau de slujitori ai regimului fanariot printre care Alexandru Ipsilanti, Mihai Sutu, Iacovachi Rizo Nerulos, Iordache Olimpiotul, Sava Fochianos, A. Pini, C. Samurcas, etc.
Practic, intr-un anumit sens , revolutia de la 1821 si miscarea eterista au determinat doua din implicatiile care fusesera intrevazute in planurile strategice initiale: interventia Rusiei si internationalizarea problemelor greaca si romana. Actiunea lui Ipsilanti in Principate, in dezacord cu planurile initiale ale Eteriei, a servit doar interesele revolutiei grecesti prejudiciind grav pe cele ale romanilor.
[1] Andrei Otetea, Documente.Rascoala din 1821, II, p. 330.
[2] Nicolae Iorga, Izvoarele contemporane asupra miscarii lui Tudor Vladimirescu, Librariile „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 1921, p. 297.
[3] Expeditia din 1821 a lui Ipsilanti in Principatele Dunarene, in Documente. Rascoala din 1821, coordonator Andrei Otetea, IV, p. 241-273.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

odessa eteria societatea prietenilor marii negre greci
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1627 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018710 (s)