News Flash:

Evolutia propagandei din filmul romanesc

30 August 2013
2913 Vizualizari | 0 Comentarii
Prima pelicula filmata in Romania a fost Parada regala de la 1897, adica un film documentar de … propaganda ce se incadra in spiritul unei epoci in care rusii filmau in 1896 incoronarea tarului Nicolae al II-lea, iar britanicii montau scene eroice cu armata imperiala in razboiul anglo-bur. La fel, prima super-productie romaneasca – „film de mare arta si senzatie patriotica“ – lansat la 1 septembrie 1912 in sala Eforie din Bucuresti, s-a coagulat in jurul unei teme patriotice – Razboiul de Independenta al Romaniei din 1877 – subiect ce raspundea perfect tensiunilor nationaliste care framantau nu numai popoarele din Balcani, dar si pe cele din Europa, inaintea Primului Razboi Mondial. Ecourile entuziaste profund emotionale ale publicului la vederea pe ecran in rolul unor personaje istorice celebre a marilor actori de teatru (Constantin Nottara – Osman Pasa, Aristide Demetriade – domnitorul Carol I, Jeny Metaxa-Doro – Rodica, Aristizza Romanescu – rol de figuratie), entuziasmul, poate sincer si nu  artificial, al plutoanelor de soldati aduse in sala sa strige Uraaa! la scenele de atac ale dorobantilor, au acoperit lipsa unei coerente narative a scenariului, regia cvasi-inexistenta, ridicolul unei interpretari emfatic-teatrale sau ilaritatea unor scene in care soldatii cazuti glorios pe campul de lupta se tarau discret din calea sarjelor rosiorilor pentru a muri, din nou, la adapost.
Chiar in degringolada infrangerilor militare si ale retragerii guvernului si Casei regale romane in Moldova, la 15 noiembrie 1916, atunci cand trupele germane ale generalului Falkenhayn se aflau la doar cateva zile inainte de a ocupa Capitala, a fost constituit la Iasi, cu sprijin francez, Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei. Acesta, conform instructiunilor Marelui Cartier General din 2 ianuarie 1917, avand rolul de a forma documentele istorico-politice ale armatei si totodata de furnizare a elementelor de propaganda prin fotografie si cinematograf, procurand fotografii si filme din faptele importante de arme, pentru raspandirea lor in lumea intreaga”. Valorosul material filmat de operatorii Serviciului Foto-Cinematografic al Armatei a fost utilizat in jurnale de razboi difuzate chiar si intr-un cinematograf militar ambulant al Marelui Cartier General si a fost trimis prin intermediul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot spre institutia omoloaga de la Paris, iar de aici spre Statele Unite pentru a fi astfel cunoscute in lume efortul si contributia Romaniei la victoria puterilor Antantei. Dupa razboi, pe baza celor peste 80 de jurnale cinematografice filmate mai ales in campania din 1917, dar si in cea din 1919 s-au realizat productii documentar-patriotice pentru sustinerea cultului eroilor si rememorarea momentelor cruciale din care se nascuse Romania Mare: Evocatiuni istorice – 1921; Razboiul nostru – 1921; Povestea neamului romanesc – 1923; Ecaterina Teodoroiu.
La 20 iunie 1941, cu doua zile inaintea intrarii Romaniei in razboi prin participarea militara la atacarea URSS alaturi de Germania, intreg personalul Oficiului National Cinematografic si al CIRO-FILM a fost incadrat in ordinea de bataie a Sectiei Propaganda a Marelui Stat Major pentru a servi momentului istoric. Totodata, in cadrul aceleiasi Sectii Propaganda militara, a fost infiintat Biroul Cinema. Incepand din 1941 toate filmarile si filmele sau jurnalele de actualitati au fost subordonate obiectivelor propagandistice ale statului intrat intr-un razboi vital pentru interesele sale supreme. Concretizarea acestor obiective s-a realizat prin doua categorii de productii ale O.N.C.: filmul documentar-artistic (Romania in lupta contra bolsevismului, 1941, in regia lui Paul Calinescu, Razboiul sfant, 1942, in regia lui Ion Cantacuzino; Odessa in flacari, 1942, prima coproductie de razboi in regia lui Carmine Gallone, cu Silvia Dumitrescu Timica, Escadrila alba, 1942, coproductie romano-italiana cu actori italieni, nefinalizat) si jurnalele de actualitati ce purtau sigla „Plutoanelor de propaganda”. Jurnalele romanesti de actualitati de pe front au suportat cu greu puternica presiune si  concurenta germana (U.F.A.) si italiana (LUCE), si de aceea ele au fost reunite in februarie 1942 intr-o productie comuna romano-germana. Consecinta a fost o deplasare a centrului tematic al jurnalelor dinspre actiunile armatei romane spre cele germane. Pe masura ce se succedau infrangerile Wehrmacht-ului la Stalingrad, Moscova si Kursk, centrul de greutate al filmelor a cazut pe comentariul propagandistic, care era ilustrat cu imagini de circumstanta. Din acei ani a ramas memorabila amintirea capitanului Constantin Pantu, stralucit organizator, operator si teoretician al reportajului de razboi, nedrept izgonit din armata de puterea comunista dupa 1945.
Dincolo de valoarea plastic-documentara a secventelor filmate pe front in conditii riscante si mai mult decat austere, comentariul explicativ agresiv-patetic viza coarda emotional-sensibila a spectatorilor acestor filme, asigurand astfel transmiterea mesajului propagandistic acordat conjuncturii politice respective (spre exemplu, in conformitate cu „politica tacerii“ adoptata in 1941, lipseau orice referiri la Dictatul de la Viena pentru a nu leza „aliatul“ hortyst). Ochii lui Stalin pandesc acest pamant romanesc, de atatea ori prada a cotropitorilor. In Piata Rosie a Moscovei conducerea bolsevica priveste razand armata pe care a ridicat-o pe umerii unui popor infometat si indobitocit, pentru ca prin ea sa poata cuceri Europa. Prima victima a poftei sovietice trebuie sa fie tara nostra, se spunea in comentariul din deschiderea filmului Razboiul sfant, care continua astfel: In toata tara, glasul clopotelor si proclamatiile Maresalului rostesc tuturor ca razboiul sfant a inceput. La aceeasi ora pe tot cuprinsul romanesc neamul romanesc ingenunche in tacere. Nu mai e tacerea inclestata a multimei asa cum era cu un an in urma. Este reculegerea sfanta si plina de incredere inaintea marei incercari.
In buna traditie bolsevica, propaganda comunista prin film a inceput in proaspat proclamata Republica Populara Romana cu un ucaz: Decretul 303 privind nationalizarea industriei cinematografice si reglementarea comertului cu produse cinematografice din 2 noiembrie 1948. A urmat primul film socialist de lungmetraj, Rasuna valea, lansat pe 9 ianuarie 1950, care avea sa dea directiile viitoarelor productii propagandistice ale tinerei cinematografii socialiste romanesti: infatisarea luptei omului nou impotriva vechii societati retrograde, a societatii exploatarii omului de catre om, plina de capitalisti si mosieri care sug sangele poporului muncitor si  vor sa zadarniceasca noile obiective ale socialismului victorios. In Rasuna valea (regia Paul Calinescu, in distributie Marcel Anghelescu, Geo Barton, Radu Beligan) tinerii si entuziastii brigadieri cu simpatii comuniste se ciocnesc cu perfizii dusmani de clasa care vor sa saboteze un santier de cale ferata – aluzie la Bumbesti-Livezeni. In ecranizarea dupa romanul omonim al presedintelui prezidiului Marii Adunari Nationale, Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor (1952, regia Victor Iliu), conflictul ideologic, lupta de clasa se desfasoara nu pe santier, ci la sat, pentru ca deja incepusera semnele colectivizarii agriculturii. Tot in sprijinul colectivizarii (simultan cu „cineficarea”, adica dezvoltarea cinematografelor cu aparate pe 16 mm la sate) a fost facut in 1955 si filmul Desfasurarea, dupa o nuvela de Marin Preda, cu Colea Rautu in rolul taranului sarac ce-l infrunta pe chiabur. In 1961 in ecranizarea dupa romanul lui Titus Popovici Setea, in regia lui Mircea Dragan, „iluminarea“ politica a taranului interpretat de debutantul Ilarion Ciobanu spre fortele comuniste „progresist-comuniste“ si impotriva chiaburilor se petrece pe fondul preluarii puterii executive de catre comunisti la 6 martie 1945.
Nevoia de a rescrie si prin film istoria nationala, conform intereselor ideologice si politice comuniste, se simte de la inceputul anilor ’60, dupa ce regimul de la Bucuresti isi vazuse puterea consolidata. Astfel a aparut in 1960, in regia lui Liviu Ciulei, Valurile Dunarii, sugerand, inca decent, rolul comunistilor in lovitura de stat de la 23 august 1944. Plasticul film al lui Ciulei, premiat la festivalul de la Karlovy Vary, a fost urmat in 1963 de proletarul Lupeni 29, cu Lica, fata lui Gheorghiu- Dej, in distributie alaturi de Stefan Ciubotarasu si Colea Rautu, pentru a da o noua dimensiune „luptei eroice a clasei muncitoare“ interbelice, scrie revistaflacara.ro.
Scurtul intermezzo de oarecare relaxare a presiunilor ideologice din a doua jumatate a anilor ’60 a fost curmat brutal prin Tezele din iulie 1971 – mica revolutie culturala a lui Ceausescu. Subiectele de actualitate nu puteau fi tratate decat conform noilor dogme si perspective ale lui Ceausescu, precum Puterea si adevarul, regizat de Manole Marcus in 1972 pentru afirmarea personajului jucat de Ion Besoiu spre a-l sugera pe Ceausescu tanar si progresist opunandu-se principial depasitului personaj interpretat de Mircea Albulescu, ce trimitea la raposatul Gheorghiu-Dej. In acest context, tematica istorica fara derapaje propagandistice prea grosolane a parut a fi un refugiu pe cat de onorabil, pe atat de benefic din punctul de vedere al succesului la public, atata timp cat excesele nationaliste in beneficiul cultului personalitatii dictatorului nu au ajuns sa frizeze bunul simt. Sergiu Nicolaescu este cineastul cel mai reprezentativ al acestor sinuoase evolutii si care a stiut tot timpul, ca nimeni din breasla sa, cum sa beneficieze la maximum de un sprijin deosebit al autoritatilor aflate la putere, el deschizand in 1967 o mult prea glorioasa „epopee cinematografica nationala“ prin coproductia Dacii, pentru a obtine in 1971 un urias succes cu spectaculosul Mihai Viteazul, personajul magistral interpretat de Amza Pellea fiind, ca urmare a indicatiilor „tovarasului”, dedicat total cauzei si eliberat de orice sentiment erotic. Rarele abateri de la linia partidului comunist, precum Faleze de nisip, regizat de Dan Pita in 1982, au fost sanctionate drastic de dictator. La Consfatuirea de la Mangalia din 3 august 1983, Nicolae Ceausescu nu mai lasa nici o portita de scapare din chingile ideologice ale propagandei: Avem nevoie de filme bune, revolutionare care sa prezinte maretele realizari ale partidului nostru, sa mobilizeze si sa infatiseze eroi care sa constituie un model de munca si de viata. Or, tovarasi, am vazut cateva filme care nu numai ca nu prezinta modele de eroi in viata si munca, ci dimpotriva, prezinta niste elemente care se mai intalnesc doar la periferia societatii. (…) Nu se poate sa mai admitem sa se produca asemenea filme. Unde este Consiliul Culturii, unde este Sectia de Propaganda, unde este Comisia idiologica (sic!) a Comitetului Central care trebuie sa vada aceste filme? (…) Avem nevoie de filme care sa reflecte modelul uman al comunismului. Chiar daca cateodata trebuie sa infrumusetam un erou, e bine ca el sa devina model, ca tineretul sa stie, sa aleaga ca asa trebuie sa fie!
Intr-o reactie firesc umana, primele filme romanesti realizate dupa decembrie 1989 au fost obiectul unei necesare exorcizari de comunism. Filme precum parabola A 11-a porunca (1990, regia Mircea Daneliuc), Sobolanii rosii (1990, regia Florin Codre), Undeva in est, despre colectivizarea din Ardeal in anii ’50 (lansat pe 24 iunie 1991 in regia lui Nicolae Margineanu, cu Valentin Voicila, Calin Nemes si Maria Ploae in rolurile principale) sau chiar Stare de fapt, despre ultimii ani ai comunismului (1995, regia Stere Gulea, cu Oana Pellea, Razvan Vasilescu, Dan Condurache) marturisesc aceeasi atitudine vadit partizana, dar invers, comunistii fiind indubitabil baietii cei rai, iar ceilalti sunt victimele cele bune si nevinovate. Doar Balanta, filmul lui Lucian Pintilie lansat pe 10 octombrie 1992, cu Maia Morgenstern si Razvan Vasilescu in rolurile principale, reuseste sa priveasca spre trecutul comunist cu un umor grotesc, dar fara manie si incrancenari. In 1991, dornici a depune marturia lor – opusa variantei oficiale a puterii neocomuniste din acea perioada – Stere Gulea si Sorin Iliesiu au realizat filmul documentar de lung metraj Piata Universitatii, despre evenimentele violente din 13-15 iunie 1990, care prin subiect si partizanatul asumat poate fi calificat drept un film de contra-propaganda.
Toate aceste productii patimase au fost probabil necesare pentru a se ajunge la cea mai inalta distinctie internationala acordata, in 2007, unui film romanesc: Palmes d’Or la Cannes, pentru  4, 3, 2, regizat de Cristian Mungiu.
Filmografie selectiva a filmelor de propaganda romanesti
1912            – Independenta Romaniei, de Grigore Brezeanu
1921            – Ecaterina Teodoroiu, produs de S. F.C.A.R.
– Razboiul nostru, produs de S.F.C.A.R.
1923            – Povestea neamului romanesc,  produs de S.F.C.A.R.
1925            – Datorie si sacrificiu, de Ion Sahighian
1926            – Vitejii neamului, de Ghita Popescu si Eftimie Vasilescu
1941            –  Romania in lupta contra bolsevismului, de Paul Calinescu
1942            – Razboiul sfant, de Ion Cantacuzino
1942            – Odessa in flacari, de Carmine Gallone
1942            – Escadrila alba, coproductie romano-italiana
1950            – Rasuna valea, de Paul Calinescu
1952            – Mitrea Cocor, de Victor Iliu
1955            – Desfasurarea, de Paul Calinescu
1959            – Viata nu iarta, de Iulian Mihu, Manole Marcus
1960            – Valurile Dunarii, de Liviu Ciulei
1961            – Setea, de Mircea Dragan
1963            – Lupeni 29, de Mircea Dragan
1963            – Tudor, de Lucian Bratu
1970            – Canarul si viscolul, de Manole Marcus
1971            – Facerea lumii, de Gheorghe Vitanidis
1971            – Mihai Viteazul, de Sergiu Nicolaescu
1971            – Serata, de Malvina Ursianu
1972            – Puterea si adevarul, de Manole Marcus
1974            – Stefan cel Mare, de Mircea Dragan
1975            – Zidul, de Constantin Vaeni
– Zile fierbinti, de Sergiu Nicolaescu
1977            – Buzduganul cu trei peceti, de Constantin Vaeni
1979            – Clipa, de Gheorghe Vitanidis
1980            – Burebista, de Gheorghe Vitanidis
1981            – Intoarce-te si mai priveste odata, de Dinu Tanase
1983            – Dragostea si revolutia, de Gheorghe Vitanidis
1984            – Sa mori ranit din dragoste de viata, de Mircea Veroiu
1990            –  A 11-a porunca, de Mircea Daneliuc
1990            – Sobolanii rosii, de Florin Codre
1991            – Undeva in est, de Nicolae Margineanu
1991            – Piata Universitatii, de Stere Gulea si Sorin Iliesiu
1995            – Stare de fapt, de Stere Gulea
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pelicula filmata romania parada regala propaganda ceausescu
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1868 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019157 (s)