News Flash:

Fanatismul din timpul lui Hitler

6 Ianuarie 2014
1844 Vizualizari | 0 Comentarii

Germanii au platit pentru nebunia auto- si atotdistrugatoare un pret mare. In ultimele zece luni ale razboiului, intre iulie 1944 si mai 1945, au murit mult mai multi civili decat in cei patru ani de dinainte si aproape la fel de multi soldati ca in acesti ani. Abia dupa ce Hitler impreuna cu consoarta sa Eva Braun comit suicid se deschide calea catre capitularea militara.

Dar de ce au fost urmate ordinele lui Hitler pana in ultima clipa? De ce a luptat Wehrmacht-ul in continuare, desi era evident ca razboiul fusese pierdut cu mult timp inainte? Si cum se explica faptul ca regimul a fost in stare sa-si exercite autoritatea chiar si in faza maximei sale agonii? Nu rare sunt aceste intrebari, la care nu se pot da raspunsuri satisfacatoare. Tocmai in vederea acestora se straduieste biograful Ian Kershaw. Diferit de Joachim Fest cu cartea sa Der Untergang din 2002 (Apusul), care a oferit baza filmului omonim din 2004, istoricul britanic isi indreapta atentia din lumea absurditatilor monstruoase din buncarul hitlerist spre intreaga societate in care s-a infiltrat spiritul celui de-al treilea Reich.

Un asemenea tel ridica anumite probleme. Pentru ca al treilea Reich nu era la sfarsit doar o tara care se diminua, ci una si in mare masura fragmentata. Experientele populatiei civile in regiunile individuale si acelea ale soldatilor pe teatrele de operatiuni din vest si est erau foarte diferite. Pericolul de a expune concluzii generale, care nu se potrivesc intamplarilor complexe, este mare. Kershaw, ca sa scape de el, a explorat temeinic si arhivele regionale, pe deasupra s-a folosit din plin si de scrisori si jurnale contemporane. Bazandu-se pe acest fundament foarte solid de surse, el a reusit sa integreze multele fatete ale temei intr-o istorie totala, care arunca noi lumini asupra dramei decaderii, scrie zeit.de, citat de historia.ro.

O problema de mentalitate?

Cartea incepe cu atentatul asupra lui Hitler din 20 iulie 1944, care marcheaza o cezura in istoria interna a Reich-ului, intrucat impune un avant al radicalizarii. In urmatoarele opt capitole ordonate cronologic Kershaw arata evolutia situatiei de pe fronturi – de la marsul aliatilor in vest in toamna lui ’44 pana la ultima ofensiva sovietica de la mijlocul lui aprilie ’45, care in decursul a cateva zile a condus la ruperea definitive a frontului de est. dar istoria militara, oricat de detaliata s-ar prezenta, nu ofera decat fundalul unei intrebari centrale la care vrea sa raspunda autorul: cum s-a putut prelungi finalul regimului NS pana la distrugerea aproape completa in ciuda situatiei fara iesire de front?

Dupa 1945 generalii lui Hitler s-au sprijinit de faptul ca cererea aliatilor de capitulare neconditionata nu a lasat nicio alta optiune decat cea a luptei pana la capat. Kershaw considera pretextul drept o afirmatie defensiva: intr-adevar cererea aliatilor a dat apa la moara propagandei NS, dar nu a jucat vreun rol important in ceea ce priveste deciziile strategice ale lui Hitler si ale conducatorilor militari. Explicatia pentru uimitoarea dispozitie catre mentinerea starii de fapt trebuie cautata In alta parte: in structurile interne ale puterii si in mentalitatea populatiei.

Istoricul britanic corecteaza reprezentarea intalnita in literatura recenta, cum ca ar fi vorba despre o dictatura consensuala, deci armonizarea vasta intre conducere si putere, care ar fi rezistat pana la final. El atrage atentia ca lantul neterminat de catastrofe militare a adus cu sine o criza de incredere destul de pronuntata. Si popularitatea lui Hitler, vreme indelungata liantul principal al regimului, a fost partial insufletita de atentaul din 20 iulie. Din toamna lui ’44 se afla in cadere libera. Numai o minoritate de fanatici nazisti se mai tineau de credinta in Fűhrer, punandu-si sperantele in armele-minune promise de acesta.

Dar in ciuda popularitatii scazande in ritm rapid a acestuia, structurile puterii au ramas in mare masura aceleasi. Kershaw foloseste pentru acest context paradoxal formula de “conducere carismatica fara carisma”. Extrema personalizare a puterii a impiedicat formarea la nivel inalt a unei grupari care sa-l sustina pe dictator. Cei patru puternici paladini hitleristi, quadrumviratul, alcatuit din Martin Bormann, liderul SS Heinrich Himmler, ministrul propagandei Joseph Goebbels si ministrul de razboi Albert Speer – au ramas mereu dependenti de favoarea primului om in stat. Kershaw atribuie o buna parte din raspunderea pentru prelungirea razboiului stradaniilor lui Speer de a mentine cursa inarmarilor la cote maxime in pofida distrugerilor tot mai masive ale bombelor aliatilor.

O dezvoltare contradictorie constata autorul si cu privire la NSDAP. Functionarii sai erau urati de multi. Faptul ca au dat bir cu fugitii la apropierea trupelor inamice a provocat un val de frustrare. Dar in acelasi timp partidul si-a intarit controlul asupra populatiei si administratiei de stat tocmai in ultima faza a razboiului. Un rol-cheie le atribuie Kershaw liderilor regionali, care in calitate de comisari ai apararii Reich-ului dispuneau in regiunile respective de o autoritate atotcuprinzatoare. Nu numai ca in toamna lui ’44 au obligat mii de oameni sa sape transee, dar au si organizat o ultima chemare la arme. Valoarea militara a unor astfel de masuri este mica, cu toate acestea au contribuit nespus la controlul si reglementarea populatiei.

Si mai apasatoare socoteste Kershaw insemnatatea terorii crescande, care nu se orienteaza numai catre minoritatile haituite, muncitorii straini sau prizonierii din lagare, ci si catre marea majoritate a populatiei. Cine exprima o critica la adresa Führer-ului sau o indoiala cu privire la Victoria finala are mari sanse sa-si piarda viata. Tribunale improvizate condamna din toate partile presupusi dusmani ai regimului. Efectul paralizant al acestei represiuni brutale a fost incapacitatea vocilor critice de a se organiza intr-o rebeliune deschisa. La un al doilea noimebrie 1918 nu se putea ajunge in astfel de conditii.

Dar teroarea nu explica tot pentru istoricul din Sheffield. Ca motiv deloc de neglijat al luptei pana la final ia in considerare teama de razbunarea inamica, mai virulenta in est decat in vest. Imaginea dusmana perpetua a bolsevicului a jucat aici un rol, dar si ideea raspandita printre soldati si civili a unor nelegiuiri ale Wehrmacht-ului in razboiul de exterminare impotriva URSS. Teama ca aceste infractiuni de razboi sa nu aiba repercusiuni asupra Germaniei era cu atat mai justificata. Oroarea pe care a produs-o armata rosie la prima trecere a granitei prusace in est in octombrie ’44  -numele satului Nemmersdorf devine simbol al propagandei NS- oferea o mostra a ceea ce ii astepta pe nemti in 1945 in provinciile estice. Kershaw nu musamalizeaza sau minimalizeaza ceva, doar clarifica cum se putea ajunge la excese de violenta.

Si un alt aspect adesea neglijat aduce autorul in discutie: purtatorii functiilor in regim nu erau constienti ca odata cu participarea lor la infractiuni au ars podurile din urma. Un viitor pentru Hitler nu mai parea de conceput. Vointa fanatica de a rezista se uneste cu dorinta de a provoca dezastru a cat mai multi in cazul unei infrangeri. Avantul spre distrugere il imparteau cadrele importante cu liderul lor, care constata nemiscat in ultimele sale ore ca poporul german s-a dovedit a fi cel slab si de aceea nu mai poseda vreo indreptatire pentru a exista in continuare…

O lumina critica este aruncata si asupra comandantilor militari. Nu erau, asa cum cu buna dreptate subliniaza Kershaw, doar simple unelte ale lui Hitler, ci actionau din convingere si faceau tot ce le statea cu putinta pentru a-i impulsiona pe soldati sa lupte la modul cel mai glorios. Cei mai multi dintre generali luau foarte in serios juramantul de fidelitate fata Führer si urmau ordinele sale si cand isi dadeau seama de absurditatea lor. Autorul vorbeste despre o “conceptie foarte profunda si deformata asupra datoriei”. Nu incape indoaila: fara aceasta sustinere loiala razboiul nu ar fi durat atat. 

Ca toate cartile lui Kershaws si aceasta se remarca printr-o proza stiintifica clara si concise. Naratiunea si analiza se mentin intr-un echilibru perfect. Niciodata nu a mai fost prezentat sfarsitul apocaliptic al celui de-al treilea Reich intr-o multitudine atat de bogata de aspecte si atat de adanc interpretat. Putem intelege prin intermediul ei de ce a functionat regimul pana ce armata rosie a stat in fata ruinelor cancelariei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

germanii nebunia atotdistrugatoare hitler fanatici
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1882 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012926 (s)