News Flash:

Fata nestiuta a lui Alexandru Ioan Cuza

24 Ianuarie 2014
6765 Vizualizari | 0 Comentarii
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat, in esenta, un sir de reforme introduse in ritm accelerat, intr-un rastimp scurt pentru timpul cel lung al istoriei (1859-1866), in scopul de a racorda tara si oamenii ei la normele si cerintele Europei de atunci, fireste in modalitatile si pe masura posibilitatilor din anii Unirii. De aceea, carmuirea lui Ioan Cuza are o semnificatie deosebita in zilele noastre.
Astfel, Cuza-Voda ramane in memoria colectiva drept o personalitate exemplara. Si, totusi, o alta fateta a personajului, poate tot atat de spectaculoasa, a ramas in penumbra, fiind mai putin cunoscuta: este vorba de viata amoroasa tumultoasa a "printului Unirii", plasata in contrapunct cu sobrietatea imaginii sale publice. O fateta deosebit de importanta, asupra careia, chiar daca s-a pastrat o anumita tacere, acceptata cu intelegere de catre istorici, ea a avut un impact puternic asupra desfasurarii evenimentelor, mai ales in privinta celor aferente ultimilor ani de domnie si a actului abdicarii, scrie romaniatv.net.
Intr-adevar, altfel nu se poate explica sfarsitul aproape lamentabil al unei domnii in sine deosebit de rodnice, poate cea mai bogata in transformari innoitoare pentru societatea romaneasca. Fiind inainte de toate barbat, in plenitudinea semnificatiilor cuvantului, cu plusurile si mai ales cu minusurile sale, militarul si omul politic de succes Al. I. Cuza datoreaza cresterea si decaderea sa publica femeii, fie ca ea s-a numit Cocuta Vogoride, Elena Doamna sau Maria Obrenovici, la care se adauga multe altele, ramase sub zodia anonimatului.
Coruptia dusa la rang de arta pe domnia lui Cuza 
In plus, tot un tabu ramane si tema coruptiei, ajunsa la apogeu in ultimii doi ani ai domniei si promovata mai ales de camarila crescuta ca un cancer in jurul domnitorului. De fapt, era vorba de o "camarila de femei", cum o denumea un apropiat al lui Cuza, poetul Dimitrie Bolintineanu, pentru ca, desi formata din barbati, acestia erau dirijati din umbra de femei, care isi valorificau din plin darurile trupesti si farmecul personal.

Vezi si Povestea amantei lui Alexandru Ioan Cuza  
Autorul "Umbrei lui Mircea la Cozia" descria astfel proliferarea coruptiei la nivelul societatii romanesti de atunci: "Curtea avea favoriti, ministrii aveau asemenea, prefectii aveau asemenea, subprefectii aveau asemenea; acesti favoriti erau uleiul care ungea roatele machinei regimului".
In aceasta perspectiva, investigarea vietii amoroase a Printului Unirii releva nebanuite implicatii si conotatii, inclusiv politice,  pentru cunoasterea adevarata a unor memorabile pagini de istorie.
Cuza era atras de medicina
Cel mai probabil (intrucat exista unele divergente intre istorici), Alexandru Ioan Cuza s-a nascut in Barlad, la 20 martie 1820, tatal Ioan fiind scoborator dintr-o veche familie moldoveana, iar mama Sultana, nascuta Cozadini, provenea dintr-o familie greco-italiana, de pe malul european al Bosforului, ai carei membri ajunsesera si pe malurile Dunarii. A avut un frate Dumitru, mort tanar, intr-un accident de calarie si o sora Sultana. Patrunde in tainele invataturii, urmand pana in 1831 cursurile pensionului francez al lui Victor Cuvenin de la Iasi (unde ii are drept colegi pe colaboratorii de mai tarziu: M. Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, E. Alcaz), iar apoi la Paris isi ia bacalaureatul in litere, la 8 decembrie 1835. Desi il atragea medicina, experienta unei lectii practice de disectie la morga unui spital parizian il face sa renunte la cariera medicala si sa se inscrie la Facultatea de Drept, pe care nu o termina insa.
Din pacate, nu exista nici o fotografie a lui Cuza Voda. Arta fotografica facea abia primii pasi, in momentul perioadei de glorie a protagonistului istoriei noastre, iar dupa abdicarea sa din tronul de principe, interesul de a i se realiza imaginea fotografica a scazut total.
Dupa toate probabilitatile, A. I. Cuza avea un fizic placut, era de inaltime medie, zvelt, cu ochi caprui, parul blond, cu pielea alba a fetei si, cel putin la maturitate, purta mustata si barbison (copiind intr-un fel pe Napoleon al III-lea). Toate portretele oficiale ni-l prezinta in uniforma militara atat de draga doamnelor timpului, ceea ce ne arata grija pentru aspectul fizic si preocuparea de a transmite posteritatii o imagine corespunzatoare si din acest punct de vedere.

Vezi si 
Cinci momente esentiale ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) 
Cuza a absolvit doar "scoala vietii" la Paris
Mai tanara cu sase ani decat Alecu, Elenco (Elena) Doamna era mai putin daruita de Dumnezeu cu atuuri fizice. De o talie medie, cu ochi caprui si par castaniu inchis, avea fata smeada, rotunda, un corp nu prea bine proportionat. Degaja un aer de "femeie de casa", cuminte si ocrotitoare, care stia bine care ii sunt locul si rolul pe care le acceptase si le juca pe masura. Nu stralucea in public, dar se impunea prin tact si seriozitate. Posteritatea l-a cunoscut mai ales prin sumedenia portretelor oficiale. Faptele sale l-au descris insa poate cel mai bine.
Revenit in tara fara o diploma de licenta, incearca si reuseste sa se afirme in cariera militara, inscriindu-se cu gradul de cadet la 15 septembrie 1837. Dar nici viata armelor cu rigorile ei nu pare sa-l fi atras in mod deosebit, "evadand" ulterior de aici in mai multe randuri, pentru a exercita mai ales functia de prezident al Judecatoriei tinutului Covurlui (prima data in l842), dar si pe cea de director in Ministerul de Interne sau de parcalab de Galati. In toate aceste functii, Cuza s-a remarcat printr-un respect desavarsit al legii, printr-o cinste exemplara si, totodata, printr-o adanca intelegere fata de taranime (C. C. Giurescu). In acest context, intra in jocul pregatirii Unirii Principatelor, fiind ales mai intai domn al Moldovei (la 5 ianuarie 1859) si apoi si al Valahiei (24 ianuarie 1859).
Dupa o domnie rodnica, la 11 februarie 1866, in urma unei lovituri de palat, organizata de "monstruoasa coalitie", este inlaturat de la domnie si ia calea exilului. Se stinge din viata la 15 mai 1873, la Heidelberg (Gennania), in urma unei boli de inima. Avea numai 53 de ani. Trupul imbalsamat al marelui disparut a fost adus la Ruginoasa.
Fire de boem
Cel mai competent "biograf" al sau, istoricul C. C. Giurescu, il caracteriza astfel: "Era un om simpatic si inteligent, avand replica prompta si ascutita. Chiar si slabiciunile sale - nu dispretuia, mai ales nu dispretuise in tineretile sale, un pahar de vin bun si omagia frecvent sexul frumos - erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu ingaduinta. Pe de alta parte, nu era nici un ambitios doritor de a face, cu orice pret, cariera si nici nu umbrea pe ceilalti prin mari insusiri de orator - ca M. Kogalniceanu, de talent - ca Alecsandri sau de prestigiu - ca Negri. I se cunostea firea dezinteresata: nu se folosise niciodata de slujbe spre a face avere, ca altii". Si totusi... Daca orice putere corupe, iar cea absoluta cel mai mult, spre sfarsitul domniei s-a mai schimbat, contaminat mai ales de anturaj.
O autoare a biografiei Elenei Cuza surprinde astfel firea si tabieturile domnitorului: "Cuceritor cand voia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele din ele destul de scandaloase pentru cei care tineau la buna lor faima. Dupa obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lasat fara nici un control in timpul varstei critice, Alexandru Cuza isi petrecea multe nopti cu prieteni usuratici,  care-i speculau firea nepasatoare, gata sa le imparta tot ce avea si sa le mai ramana si dator. Patimas la jocuri de carti, isi pierdu mai tarziu multe proprietati mostenite de la parinti" (Lucia Bors, Doamna Elena Cuza, 1940). Asadar, fire de boem, dezinteresat de starea materiala, usuratec si nestatornic, atins de "patima" jocului de carti si atractiile sexului frumos, domnitorul Cuza nu a putut rezista tentatiilor de om, iar aceste slabiciuni omenesti au fost exploatate din plin de cei interesati.

Vezi si 
Momentul in care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn 
Cuza a cazut prada vietii mondene in Paris
Initierea sau "ucenicia" intr-ale amorului si le-a facut Alexandru Cuza in timpul studiilor sale de la Paris din perioada 1835-1837. Trimis aici la dificila varsta a adolescentei (15 - 17 ani) si fara nici un control din partea familiei, tanarul si falosul moldovean, in vinele caruia curgea si sangele navalnic italian si grecesc al rudelor din partea mamei, a cazut prada capcanelor vietii mondene pariziene.
Este epoca descrisa cu atat talent de Balzac, cu saloane stralucind de multe femei frumoase si influente: Marceline Desbordes-Valmores, Georges Sand, Sophie Gay, Dna Recamier, ducesa de Castries, contesa GuidoboniVisconti... Aici se consumau iubiri patimase, se cheltuiau multi bani, se teseau intrigi, se risipeau destine si averi. Aici moda avea limbajul sau deosebit de precis si de elocvent; ea exprima stari sociale, sentimente si atitudini. Este perioada lui Rastignac, Lucien Sorell, Eugenie Grandet, Mos Goriot. Iata un portret al tanarului vremii: "Aproape toti tinerii sunt supusi unei legi care pare inexplicabila, dar care izvoraste din insasi tineretea lor si din furia cu care se avanta in desfatari.
Bogati sau saraci, ei nu gasesc niciodata bani pentru cele de trebuinta vietii, dar gasesc totdeauna, cand e vorba sa-si indeplineasca un capriciu. Risipitori cu tot ce pot dobandi pe datorie, ei se dovedesc avari cu tot  ce trebuie sa plateasca cu bani pesini si par a se razbuna pentru ceea ce nu au, risipind tot ceea ce pot avea..." Si iata si lumea femeilor: "As fi in stare sa pun capul, contra unui firicel de salata din stratul acesta, ca vei intra in cel mai cumplit viespar cu cea dintai femeie care iti va placea, fie ea bogata, frumoasa si tanara. Toate sunt in conflict cu legea, toate sunt in razboi cu barbatii lor, in toate privintele.
N-as mai ispravi niciodata daca as sta sa-ti lamuresc toate targuielile care se fac pentru amanti, pentru rochii, pentru copii, pentru cheltuielile casei sau pentru vanitate, rareori, din virtute, crede-ma. De aceea, omul cinstit este inamicul tuturor. Dar ce socoti ca este un om cinstit? La Paris, om cinstit este cel care tace si refuza sa ia parte la imparteala generala". (Balzac, "Mos Goriot")
Cuza imbraca haina militara ca sa cucereasca femei
Ratacit in aceasta lume seducatoare, dar deosebit de scumpa, tanarul Cuza nu rezista. Face mai multe tentative de a urma o facultate, dupa obtinerea bacalaureatului in 1835, la inceput Medicina, iar apoi Dreptul, dar fara succes si se retrage in tara (1837), dupa dictonul "decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas". Este de presupus ca, prin firea sa moderna si nestatornica, liber precum pasarile cerului, tanarul evadat din austerul targ al Iesilor a cautat in cosmopolita capitala franceza, sub imboldul instinctelor varstei, implinirea tuturor dorintelor. Lipsa de bani l-a facut sa frecventeze localurile de jocuri de noroc, dar si case intime nu cele mai de lux, fapt care i-a determinat pe parinti sa-l recheme in tara. Totusi, deprinderile tineretii s-au intiparit asupra comportamentului sau pe viata.
Dupa esecul parizian, intors in tara, Cuza decide sa se consacre carierei militare, mai putin pretentioase in plan intelectual, care ii conferea un anumit statut social, inclusiv material. Totodata, Cuza stia ca, mai intotdeauna, uniforma de ofiter atragea ca un magnet femeile galante. Asa se face ca, la 15 septembrie 1837, este primit si inscris in armata cu gradul de cadet. Nu intamplator, se stabileste la Galati, oras pe Dunare, cu o bogata lume cosmopolita, aflat pe fluxul transportului si comertului international al timpului. Aici avea multe localuri mondene, un cazino unde negustorii bogati sau imbogatiti (mai ales in urma comertului cu cereale si lemn) isi jucau norocul si isi pierdeau noptile. Cuza nu era un bautor, dar fuma mult si consuma cafea fara masura.
Cafeau si tigarile i-a grabit sfarsitul lui Cuza
Excesul de tutun, de cafea neagra si timpul irosit aveau sa-i afecteze inima si sa-i grabeasca sfarsitul, pe fondul bolilor de plamani si de inima de care suferea. Pe langa multe aventuri amoroase cu femei intamplatoare, insignifiante, isi dezvolta si cariera de cartofor, pe care si-a exercitat-o din plin la Cazinoul din Galati. Aici l-a intalnit pe belgianul Charles Liebrecht, temutul si atotputernicul membru al camarilei de mai tarziu, chelner si marcher de biliard. Personaj versat, acesta a speculat din plin slabiciunile omenesti ale parcalabului si-i facea legaturi cu femei galante si chiar il ajuta sa castige la carti si il imprumuta cu bani spre a putea iesi din situatii financiare dificile. In mod deosebit, lui Cuza i-a placut puterea, din moment ce, dincolo de timpuri si moravuri, a ramas mereu in functii publice: fie ofiter, fie presedinte de judecatorie, fie parcalab si intotdeauna la Galati (judetul Covurlui), unde se instalase dupa revenirea la Paris. Firea risipitoare si practicarea jocurilor de noroc ori frecventarea localurilor de placeri au facut sa-si risipeasca repede averea mostenita, iar leafa sa-i fie intotdeauna insuficienta. Starea de nevoie materiala l-a determinat, printre altele, sa se casatoreasca, la 30 aprilie 1844, cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, o familie bogata si reprezentativa pentru Moldova timpului. Mariajul i-a asigurat, pentru o buna bucata de timp, un anumit confort material.
Elena Doamna, o femeie de casa
Casatorit la 30 aprilie 1844, cu Elena (Elenco) Rosetti, fiica postelnicului Iordache si a Ecaterinei, nascuta Sturdza, Alex. Cuza nu va renunta total la modul de viata dus pana atunci. El avea 24 de ani, functiona ca magistrat, iar tanara sotie avea 18 ani si era casnica. Proaspata familie s-a instalat la Galati, unde sotul se stabilise mai de mult. Parintii din ambele parti ramaneau mai ales la tara, preocupati cu treburile agriculturii.
La numai trei saptamani de la nunta si despartirea de parinti, Elena constata intr-o scrisoare ca lipsa mamei ii "era tare grea". Da apoi relatii despre plictisul care o incerca si pe care cauta sa-l alunge prin crosetatul de portofele si alte obiecte de imbracaminte sau facutul de dulceata; vapoarele aduceau, la nevoie, stofe si materiale dintre cele mai diverse. La 18 octombrie, fiica ii trimitea, la Golesti, Ecaterinei Rosetti "zece chitre" si o ruga sa o ierte ca sunt asa de putine, intrucat "se gasesc foarte greu la Galati, caci toate care au sosit au fost expediate la Iasi". Grijulie, in toate scrisorile, ca un fel de leitmotiv, sotia isi scuza sotul ca nu scria nimic socrilor, astfel ca "fiind foarte ocupat... m-a rugat sa-ti transmit respectuoase sarutari de maini". Intr-o alta depesa catre familie, transmisa tot din Galati, in prima zi a Craciunului anului 1844, tanara domnita noteaza, nu fara un ascuns amar, printre altele: "Nu am noutati sa va dau, caci ies foarte rar, negasind placere decat la mine acasa; incolo societatea din Galati este de o monotonie fara asemanare".
Putin mai tarziu nota ca "in ceea ce priveste relatiile, cunosc pe toate doamnele din Galati, dar frecventez doar pe doamna Ghica". Ca de obicei, formula de politete: "Alex ar fi dorit sa-ti scrie el insusi cateva randuri, dar cum este la tribunal, imi fac datoria sa-ti trimit, din partea lui, respectuoase sarutari de mana". In alta scrisoare, Elena adauga alte informatii privind aspecte ale vietii sale anoste: "Nu fac decat sa citesc si sa lucrez toata ziua. La Iasi nu vom merge iarna aceasta, caci sotul meu are treburi care nu-i permit sa paraseasca Galatiul".
In aceasta situatie, scrisorile de la parinti, de la frati ori de la simple cunostinte erau aproape singurele bucurii pentru "exilanta" de pe malurile Dunarii. Sotul Alecu Cuza era deosebit de ocupat cu treburile publice, incat nu putea nici macar sa scrie cateva randuri socrilor; pleca uneori la Iasi pentru saptamani si nimeni nu-i cerea socoteala. Despre cum isi umplea el timpul liber, istoricii ne lasa doar sa banuim. Despartirea de familie avea sa devina cativa ani mai tarziu regula; evenimentele de la 1848, pregatirea Unirii, calatoriile in strainatate pentru diverse cure si tratamente aveau sa contribuie la formarea unui anumit "zid" intre cei doi soti. Plictisul conjugal si predispozitia naturala a lui Cuza spre aventura amoroasa aveau sa conduca la situatii clasice de adulter gen menage a trois.
Relatia lui Cuza cu Cocuta Vogoride
Prima relatie amoroasa extraconjugala mai cunoscuta este cea cu Cocuta Vogoride, nascuta Conachi, sotia caimacamului Nicolae Vogoride. Aceasta legatura explica relatiile speciale cu noul cap al statului, dupa plecarea domnitorului Grigore Al. Ghica in septembrie 1856, desi Vogoride a fost un antiunionist infocat. Astfel, in februarie 1857, Cuza este numit din nou parcalab al Covurluiului si apoi reintegrat, la cerere, in armata, cu gradul de sublocotenent si atasat al Statului Major Superior. Mai tarziu, in numai 45 de zile, Vogoride il avanseaza pana la gradul de maior (la 16 martie, sublocotenent; 24 aprilie, locotenent; la 24 aprilie - capitan, iar la 3 mai, maior. Sigur pe sine, mai bine zis pe sentimentele Cocutei, Cuza isi permite ca la 24 iunie/6 iulie 1857 sa-si dea demisia cu ocazia alegerilor masluite de caimacam.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

domnia semnificatie deosebita printului unirii cocuta vogoride
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1831 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019569 (s)