News Flash:

Genocidul revolutionar

24 Septembrie 2013
1529 Vizualizari | 0 Comentarii
Conventia ONU din 9 decembrie 1948, la baza careia a stat Raphael Lemkin, a statuat genocidul ca si crima ce intra sub jurisdictie internationala ce trebuie prevenit si pedepsit. Articolul 2 al Conventiei stipuleaza ca prin „genocid se intelege unul dintre actele de mai jos, comise cu intentia de a distruge in totalitate sau in parte un grup national, etnic, rasial sau religios, ca atare:
(a) ucideri ale membrilor grupului;
(b) atingere grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor grupului;
(c) supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care sa duca la distrugerea lui fizica totala sau partiala;
(d) masuri vizand impiedicarea nasterilor in sanul unui grup;
(e) transferarea fortata a copiilor dintr-un grup in alte grupuri.“
Originile genocidului cauzat de ideile revolutionare de tip iluminist se regasesc in Revolutia Franceza, prin excesul de zel al Republicii in cadrul procesului de anihilare a „contrarevolutiei”. Revolta declansata de locuitorii orasului Vendee ca o reactie impotriva masurilor anti-clericale adoptate de guvernul revolutionar a determinat emiterea a doua decrete, unul pe 1 august si celalalt pe 1 octombrie 1793, prin care erau condamnati la moarte locuitorii din vestul Frantei, catalogati drept “dusmani ai poporului”.
La scurt timp dupa infrangerea Armatei Roialiste si Catolice organizate de contrarevolutionari, in ianuarie 1794 au fost trimise 12 “coloane infernale” cu ordine precise din partea lui Lazare Carnot, presedintele Conventiei Nationale: “Extermina-i pe talhari pana la ultimul !”. Efortul de „pacificare” al regiunii Vendee s-a incheiat in acelasi an, dupa masacrarea a peste 130.000 de barbati, femei si copii, desi unii istorici au inaintat cifre mai mari.
O pozitie radicala, dar de aceasta data pentru eliminarea unei intregi categorii sociale, a fost formulata de Karl Marx in Manifestul Partidului Comunist, la jumatate de secol dupa precedentul genocid al Revolutiei Franceze. Marx cerea “abolirea de catre comunisti a raporturilor de productie burgheze si a burgheziei insasi”, fapt ce nu se putea realiza decat printr-un razboi civil materializat sub forma unei revolutii deschise. Gandirea revolutionara radicala a lui V.I. Lenin a dus la concretizarea ideilor lui Marx si Engels, astfel incat „distrugand economia taraneasca intarziata, foametea ne apropie obiectiv de scopul nostru final, socialismul”.
Teama unei interferente straine ce ar fi putut pune in pericol revolutia, l-a determinat pe Lenin sa asocieze necesitatea purtarii unui razboi civil cu revolutia: „acest razboi … ar putea costa viata a zeci de mii de proprietari funciari, de capitalisti si ofiteri”. Conceptia marxist-leninista a fixat ca dusmani ai revolutiei intregi categorii sociale, despre care se presupunea ca reprezinta impedimente majore in procesul de construire a unei societati noi. Cu ajutorul partidului de revolutionari prefosionisti ce opereaza in tipologia unei ideologii scientiste, Lenin a instaurat primul regim totalitar din lume, prilej cu care drumul de a utiliza teroarea ca mijloc de guvernare a devenit o posibilitate complet legitima.
Primele actiuni cu caracter de genocid organizate de bolsevici au avut loc in timpul razboiului civil din 1917-1923 si au fost indreptate contra unor grupuri-tinta: aristocrati, burghezi, proprietari funciari, industriasi, ofiteri, a caror existenta reprezenta un pericol real la impunerea societatii comuniste. Bolsevicii nu s-au limitat doar la stigmatizarea si exterminarea fizica a unor categorii sociale, ci au vizat si minoritatile etnice din fostul Imperiu Sovietic. Prima actiune clara de genocid impotriva unei minoritati a avut loc in 1919 si 1920, cand din ordinul Biroului Politic din 24 noiembrie 1919 se cerea decazacizarea de pe Don si din regiunea Cuban. Din cei peste 3 milioane de cazaci, intre 300.000 si 500.000 au fost deportati in regiunile nepopulate ale Rusiei sau internati in lagare de munca, iar zeci de mii au fost executati de CEKA.
Clasa sociala care a avut cel mai mult de suferit de pe urma actiunilor bolsevicilor a fost taranimea. Rechizitiile fortate efectuate in timpul Razboiului Civil Rus, in special cele operate de bolsevici au distrus economia rurala pana in stadiul in care sistemul Comunismului de Razboi s-a vazut depasit de situatia creata. Pentru remedierea crizei, Lenin a impus in martie 1921 Noua Politica Economica sau „capitalismul de stat”, cu precizarea ca statul bolsevic a ales sa nu intervina in solutionarea problemei foametei de la sate. Astfel, intre 1921 si 1923, primul val de infometare care a afectat populatia statului sovietic, a adus moartea pentru aproximativ 5 milioane de tarani.
Impunerea lui Stalin ca lider al Partidului Comunist a determinat incetarea NEP-ului si reluarea revolutiei, eveniment ce a atras dupa sine reluarea politicilor represive dure. O astfel de masura a reprezentat-o procesul de colectivizare a agriculturii, finalizat in urma celui de-al doile val de infometare din 1932-1933. Rechizitionarea produselor taranilor cu intentia de a le vinde in plina depresie economica mondiala a fost un succes partial pentru statul sovietic care a obtinut lichiditatile necesare pentru tehnologizarea tarii, modernizarea armatei si sustinerea Internationalei. Pe plan intern, Stalin a reusit sa colectivizeze intreaga agricultura si sa supuna populatia rurala sub autoritatea partidului prin intermediul foametei dublate de teroarea OGPU. Peste 10 milioane de tarani au murit in urma celui de-al doilea val de infometare al partidului, iar alte catea milioane au fost deportate de la periferia Uniunii Sovietice in Gulag. Desi Ucraina a fost cea mai afectata regiune a imperiului sovietic, al doilea val de infomotare nu a fost indreptat exclusiv impotriva ucrainienilor, printre populatiile care au avut de suferit numarandu-se toate minoritatile etnice.
Marea Teroare din 1936-1938 a reprezentat un nou episod al genocidului orchestrat de Stalin impotriva unei categorii inventate si anume „elementele antisovietice”. Operate de NKVD, sub conducerea lui Nikolai Ejov, in acest interval au fost arestati peste 1.500.000 de persoane, dintre care peste 700.000 au fost condamnati la moarte si executati, la care se adauga 44.000 de membri de partid si zeci de mii de ofiteri.
Partidul Comunist Chinez a aparut ca ramura a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice in cea de-a treia Internationala Comunista si a reusit sa se impuna in urma victoriei din cadrul razboiului civil cu Kuomintang-ul de dupa sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. In scurt timp, comunistii chinezi au recurs la practicile sovietice pe care le-au dus la extrem, primele actiuni avand ca scop exterminarea reactionarilor, a clasei proprietarilor de pamant, a capitalistilor din industrie si comert si a grupurilor religioase. Pentru indeplinirea acestor ordine, Mao Zedong a stabilit in 1951 ca 1 din 1000 de locuitori sa fie ucis, ceea ce inseamna aproximativ 600.000 daca tinem cont ca populatia Chinei era de 600 milioane de locuitori la acea data.
La sfarsitul anului 1952 PCC a afirmat ca a omorat aproximativ 2,4 milioane de “elemente reactionare”, desi numarul total de sustinatori ai Kuomintang-ului si al proprietari de pamant ucisi era de cel putin 5 milioane. Cel mai mare genocid din istorie ca numar de victime s-a inregistrat tot in China, in timpul Marei Foamete, la scurt timp dupa Marele Salt Inainte, oficialitatile chineze recunoscand ca “numarul pierderilor prin morti nenaturale si reducerea nasterilor din 1959 pana in 1961 este estimat la aproximativ 40 de milioane”.
Unul dintre cele mai celebre episoade ale istoriei Partidului Comunist Chinez a fost Revolutia Culturala, o miscare socio-politica declansata de Mao Zedong pe 16 mai 1966 pentru a implementa puternic socialismul in randul populatiei prin eliminarea tuturor celorlalte elemente ideologice, culturale si economice neagreate de partid. Mao a rezumat scopul Revolutiei Culturale: “…dupa haos lumea atinge pacea, dar in 7 sau 8 ani haosul trebuie sa apara din nou”.
In 1984, Comitetul Central al P.C.C. a efectuat cercetari pentru a estima impactul Revolutiei Culturale, cifrele inainte de comisia de investigatie fiind urmatoarele: aproximativ 4,2 milioane de arestari, peste 1.728.000 de morti din cauze nenaturale, peste 135.000 de oameni etichetati drept contra-revolutionari si executati, peste 237.000 de oameni omorati si peste 7,03 milioane mutilati in atacuri armate. Responsabilitatea pentru atacuri si o buna parte din crimele produse in anii Revolutiei Culturale cad pe umerii Garzilor Rosii, compuse in mare parte din studenti si soldati.
Khmerii Rosii si-au bazat ideologia si politicile pe modelul comunist chinez, bazat la randul sau pe cel sovietic. Aceste doua modele erau importante pentru gruparea condusa de Pol Plot deoarece prezentau o serie intreaga de „insuficiente“ce urmau a fi depasite, masurile sociale urmand a fi depasite cu suficienta determinare si rigoare. Cultura traditionala a Khmerilor, combinata cu incercarile violente ale tarii de a iesi de sub tutela Frantei a dus la sintetizarea unui comunism ce are la baza nationalismul rasial, ceea ce explica unele acte de violenta ale Khmerilor.
In perioada guvernarii Cambodgiei de catre Khmerii Rosii (1975-1979), programul revolutionar al acestora a fost implementat cu o duritate extrema, ducand genocidul la un nou nivel. Autoritatile guvernamentale au blocat ajutoarele umanitare ale Occidentalilor, populatia murind de foame si din cauza epidemiilor. De asemenea, excesele din timpul deportarilor si a golirii oraselor au produs un numar mare de victime, la care s-au adaugat cei executati pentru colaborare cu regimurile anterioare, cu comunistii vietnamezi sau cu orice membru de partid cazut in dizgratie.
Principala categorie sociala vizata de regimul criminal al lui Pol Plot a fost „poporul nou”, concentrat in mediul urban, in special in jurul capitalei Phnom Penh. In numar de aproximativ 3 milioane, „poporul nou” a fost categoria cea mai afectata de violente, Khmerii expulzandu-i pe locuitorii din Phnom Penh si privandu-i de mijloacele necesare subzistentei la sate. Doar foamea aplicata sistematic impotriva „poporul nou”, forta de munca ieftina a regimului, a facut peste 800.000 de victime ceea ce reprezenta 10% din populati tarii. Cei care au supravietuit deportarii si infomatarii erau stigmatizati ca „sobotori economici” pentru lipsa lor de pregatire agricola.
Au fost executati etnici vietnamezi, chinezi, thai si membri ai altor minoritati, precum si crestini, musulmani si budisti din Cambodgia. Una dintre masurile absurde ale regimului a fost decizia de a-i executa pe toti cei care poarta ochelari, intrucat acest lucru insemna ca sunt intelectuali. Intre 1975 si 1979, aproximativ 2 milioane de locuitori au murit, metodele brutale folosite de Khmerii Rosii determinand multi oameni sa se refugieze in Vietnam pana la indepartarea regimului de interventia armata a vietnamezilor si la impunerea unui nou regim comunist. De Cristian Tudor Serban – Historia
Bibliografie:
Stephane Courtois, Comunism si totalitarism, Editura Polirom, 2011.
Ernst Nolte, Razboiul civil european, 1917-1945, Editura Corint, 2005.
Paul Dukes, Istoria Rusiei: 882-1996, Editura All, 2009.
Richard Sakwa, The Rise and Fall of the Soviet Union 1917-1991, Routledge Taylor & Francis e-Library, 2005.
Eric D. Weitz, A Century of Genocide, Utopias and Race and Nation, Princeton University Press, 2003.
The Epoch Times, Noua comentarii despre Partidul Comunist Chinez, Editura Semne, 2010.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

conventia onu raphael lemkin genocidul conventiei revolutia franceza
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1374 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010712 (s)