News Flash:

Gruparea Stat Islamic ar fi ucis 300 de fosti politisti irakieni. Ce au facut jihadistii cu trupurile lor

17 Noiembrie 2016
390 Vizualizari | 0 Comentarii
isis 1
Militanti ai gruparii Statul Islamic ar fi ucis peste 300 de fosti politisti irakieni in urma cu trei saptamani si i-ar fi ingropat intr-o groapa comuna in apropierea orasului Hammam al-Alil, la sud de Mosul, a informat joi Human Rights Watch.

Un reporter Reuters s-a deplasat la locul unde se afla groapa comuna si unde, potrivit locuitorilor, militantii SI au ingropat victimele care au fost impuscate sau decapitate, relateaza Reuters. Locuitorii au afirmat ca aproximativ 200 de persoane au fost ucise in saptamanile de dinaintea retragerii din oras a Statului Islamic.

Human Rights Watch a afirmat ca fosti politisti au fost separati de un grup format din circa 2.000 de persoane provenite din sate si orase din apropiere si care au fost fortate sa marsaluiasca alaturi de militanti luna trecuta in timp ce acestia se retrageau catre nordul orasului Mosul si in orasul Tal Afar.

Un muncitor a declarat pentru HRW ca a vazut combatanti ai SI conducand patru camioane care transportau 100 pana la 125 de persoane, dintre care unii i-a recunoscut ca fiind fosti politisti, in apropierea locului ce urma sa devina o groapa comuna. Cateva minute mai tarziu el a auzit focuri de arme automate si strigate de ajutor. In noaptea urmatoare, pe 29 octombrie, a avut loc o scena asemanatoare cand 130-145 de barbati au fost ucisi, a spus martorul.

Un alt martor, un locuitor din Hammam al-Alil, a afirmat ca a auzit focuri de arme automate in zona timp de aproximativ sapte minute, trei nopti la rand.

"Aceasta este inca o dovada a uciderii in masa a unor fosti ofiteri de politie de catre SI in si in jurul Mosulului", a declarat Joe Stork, director adjunct al HRW pentru Orientul Mijlociu. "Statul Islamic ar trebui sa fie facut responsabil pentru aceste crime impotriva umanitatii", a mai spus el.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

militanti statul islamic politisti irakieni hammam al-alil mosul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1965 (s) | 23 queries | Mysql time :0.038618 (s)