News Flash:

Gustave Moreau, unul din cei mai importanti reprezentanti ai simbolismului in pictura

6 Aprilie 2015
2185 Vizualizari | 0 Comentarii
Gustave Moreau s-a nascut la 6 aprilie 1826 in Paris. Tatal sau, Louis Moreau, studiase arhitectura si, dupa o calatorie in Italia, de unde s-a intors cu numeroase desene dupa arhitectura italiana, publica in 1831 cartea "Cugetari despre artele frumoase". In 1841, Gustave, insotit de mama lui, Pauline Desmoutier, calatoreste in Italia si se intoarce de acolo cu un caiet plin de schite din Milano, Venetia si Florenta. Incepe in 1846 sa ia lectii de pictura cu pictorul neoclasicist François Picot si, in acelasi an, dupa bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". Dupa doua incercari nereusite de a obtine bursa "Grand Prix de Rome", care i-ar fi inlesnit o calatorie de studii in Italia, paraseste in 1849 "Academia" si se pregateste pentru expozitia "Salonului Oficial", unde in 1852 prezinta un tablou de mari dimensiuni, "Pietà", la care lucrase timp de trei ani, lucrare care din pacate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" si in 1853, cu lucrarile "Darius in timpul bataliei din Gaugamela" (Musée Gustave-Moreau Cat. 223) si "Cantarea cantarilor" (Dijon, Musée de Beaux-Arts). La Expozitia Mondiala din 1855 participa cu tabloul "Atenienii sunt sacrificati Minotaurului in labirintul din Creta". Aceste prime aparitii oficiale sunt inregistrate doar succint de critici; tanarul pictor este enumerat printre emulii lui Delacroix si Chassériau.

Vezi si Vincent van Gogh - ”imi visez picturile si apoi imi pictez visele” - FOTO


Tatal sau ii cumpara o casa intr-un cartier din stanga Senei ("rive gauche"), pe strada Rochefoucauld. In acest cartier select, Moreau isi amenajeaza primul atelier propriu. Lucreaza in conditii excelente, primeste comenzi de stat si frecventeaza cercurile artistilor oficiali. In 1857 intreprinde o calatorie la Roma, de acolo la Florenta, unde copiaza operele marilor maestri expuse in "Galleria degli Uffizi" si se intalneste cu Edgar Degas, de care va fi legat printr-o trainica prietenie. Intors la Paris in septembrie 1859, o cunoaste pe Alexandrine Dureux, o tanara educatoare, de care se indragosteste. Legatura lor a durat douazeci si cinci de ani, pana la moartea Alexandrinei, fara a fi legalizata printr-o casatorie.

In 1864 este distins cu o medalie a "Salonului Oficial" pentru tabloul "Oedip si Sfinxul", iar in 1868 devine membru al juriului concursului pentru "Grand Prix de Rome", ceea ce nu impiedica insa, in 1869, criticile defavorabile pentru "Prometeu" si "Jupiter si Europa", care-l determina pe artist sa se tina in acel an deoparte de expozitiile pariziene. Nu renunta insa la proiectele de mare anvergura, lucreaza in aceasta perioada de exemplu la un poliptic alegoric consacrat Frantei invinse de prusaci. Acest proiect ramane insa in stadiul de ebosa. In 1875 primeste "Ordinul Legiunii de Onoare".

Vezi si Viata si opera lui Francisco de Goya

Zenitul carierei sale il atinge un an mai tarziu, cand participa la "Salon" cu patru formate relativ mici, care difera de opera sa de pana atunci prin simplificarea, chiar abstractiunea aplicata fundalurilor, prin contrastele coloristice mai accentuate si prin tendinte ornamentale. E vorba de "Salomea", "Hercule si hidra din Lerna", "Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezatorul)" si "Sfantul Sebastian", apreciate de critica drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut si deosebit de apreciat, Moreau lucreaza fara odihna. Picteaza tablouri mari cu teme din mitologia greco-romana, deseneaza flori tropicale in serele Muzeului de Stiinte Naturale. La Expozitia Universala din 1878 de la Paris prezinta aproximativ zece tablouri si este distins cu o medalie. Colectionarii il asalteaza cu oferte, in special Charles Hayem, care achizitioneaza in 1879 "Phaeton", si Antony Roux, si ii comanda acuarele dupa fabulele lui La Fontaine. Primele douazeci si cinci de foi din acest ciclu sunt expuse in 1881 la Durand-Ruel si apreciate de Edomd de Goncourt drept operele unui "bijutier poet, scaldate cu scanteierea si patina comorilor din O mie si una de nopti" (Jurnal, 15 mai 1881). Pentru ultima oara participa la "Salon" in 1880, cu "Galateea" si "Héloise". Joris-Karl Huysmans se arata in mod repetat incantat de opera lui Moreau, pe care-l va pomeni cu "Salomea" in romanul sau din 1884, "À Rebours". Ciclul ilustratiilor "Fabulelor" este desavarsit in 1886, cuprinzand intre timp saizeci si cinci de acuarele. In acelasi an termina polipticul "Istoria umanitatii". In 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des in cercurile simbolistilor si preda incepand cu anul 1891 pictura la "Scoala de arte frumoase". Moartea tovarasei de viata ii inspira in 1890 tabloul cu tema tragica "Orfeu la mormantul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Si "Jupiter cu Semele", opera definitivata in 1895, trateaza o pierdere.

In mai 1895 se apuca sa realizeze ultimul sau proiect de anvergura: isi transforma casa in muzeu. Cele din urma straduinte sunt dedicate unui tablou ramas nerealizat, "Lirele moarte", prin care tinde sa creeze o mitologie personala, corelata miturilor antice prin aluziile la conditia artistului, la Eros si Thanatos. Gustave Moreau moare la Paris, la 18 aprilie 1898. Este inmormantat in cimitirul din Montmartre.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Gustave_Moreau2
gustave moreau paris arhitectura calatorie italia artele frumoase
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1774 (s) | 23 queries | Mysql time :0.016582 (s)