News Flash:

Hitler si Mussolini in 1938 - Doi dictatori vazuti de un diplomat

4 Aprilie 2013
2707 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca nu ar fi fost de acord cu Mussolini, Hitler nu ar fi indraznit niciodata sa treaca la executarea proiectelor sale de anexare a Austriei si de acaparare a Cehoslovaciei. Alianta pe care el a contractat-o, Axa, faurita impreuna cu Ducele, in 1937, au deschis, ele singure, calea spre realizarea celor mai ambitioase proiecte ale sale. In definitiv, razboiul din 1939 a fost rezultatul apropierii celor doi dictatori. Cum s-a ajuns insa la ea?

Asemanatori prin orgoliu, vointa de putere, apetitul pentru grandoare si glorie, nervozitatea, violenta sentimentelor, cinismul, aptitudinea pentru disimulare si siretlicuri, darul oratoric, animati in mod egal de o cvasi-monstruoasa pasiune nationala, care i-a impins sa considere propriul popor drept instrumentul creat pentru a le satisface ambitiile, cei doi oameni sunt in acelasi timp foarte diferiti. Se afla de altfel intre ei intreaga distanta care il separa pe german de latin, nordul de sud.

Deosebiri fizice

Fizic, este clar, avem in fata doua tipuri opuse. Trasaturile lui Hitler sunt moi. Frunte de marime medie, nas si gura asijderea. Expresia fetei este intepenita, fixa, posaca si vulgara; ochii, usor exoftalmici, de un gri tern, nu au stralucire decat numai in starile de furie sau de transa. Tenul este palid, chiar livid; vocea, aspra, ragusita, insa profunda, ruleaza r-urile ca pe niste pietricele; mersul este teapan si solemn totodata; gesturile sale sunt rare; nu a fost deseori vazut zambind sau razand.

Mussolini a fost construit cu mai multa arta. El are o masca cezariana, o frunte larga, vasta, barbia patrata, gura avida si gurmanda. Fizionomia sa, dotata cu o extrema mobilitate, reflecta intr-o clipa cele mai diverse sentimente. Pe fondul brun-inchis al tenului se detaseaza niste ochi de un negru ca smoala, incarcati insa de fulgere. Vocea este ascutita, cuvantul precipitat. Cambrat pe rinichi, omul este prompt, suplu si agil. Exista destula finete in surasul lui, dar si lipsa de pudoare si uneori chiar sfidare a bunului simt in rasul lui.

... mai putin morale

Moral, diferentele dintre ei nu sunt mai mici. Hitler are o inteligenta intuitiva, in timp ce Mussolini una deductiva. La unul viata este concentrata in interior; la celalalt, ea debordeaza in afara. Hitler viseaza, aude voci, consulta astre; el se inchide intr-o stare de liniste, sau porneste intr-un discurs interminabil. Nu are nici un simt al conversatiei. Citeste putin, nu munceste deloc si lasa fraiele activitatii pe gatul subordonatilor. Vorbeste si intelege numai limba germana. Ignora absolut tot despre ceea ce se petrece peste hotarele tarii sale. Are o igiena aproape ascetica, cu putine nevoi. In ceea ce priveste femeile, daca compania lor este agreata si placuta, ele nu au nici un rol in existenta lui.

Mussolini este pozitiv si precis. El se amesteca in toate, avand grija sa-si traga partea leului. Petrece ore indelungate la masa sa de lucru. Acumuleaza si adnoteaza dosare, intervenind in orice moment in resorturile colaboratorilor sai. El pur si simplu devoreaza tot ce este tiparit: ziare, reviste, carti, brosuri. Intelege limbile franceza, germana, engleza. Vorbeste bine limba franceza si destul de bine limba germana, avand insa un accent ingrozitor. A calatorit mult in afara tarii sale, astfel incat poseda o oarecare experienta a strainatatii. Are mancarimea scrisului; explicabil, deoarece omul este un jurnalist: ideea, emotiile se traduc numaidecat intr-un articol de jurnal, nesemnat insa usor de recunoscut. Conversatia lui este vie, stralucitoare, seducatoare. Ii place viata de lux. Iubeste femeile, care ii vor ocupa tot mai mult timpul, pe masura ce va imbatrani. Este atasat familiei sale si daca nu este un sot bun, este cu siguranta un bun tata.

Desigur, nazismul datoreaza mult fascismului. A purces doar din acesta. Nazismul este de altfel o imitatie a fascismului, o transpunere a acestuia asupra modului de viata german si prusac. I-a imprumutat institutiile sale caracteristice, militiile, camasile sale brune, salutul roman, organizarea tineretului, al sau Dopolavoro (in traducere exacta "dupa lucru", adica dupa orele de lucru, probabil ca ambasadorul francez se refera la modul de organizare a timpului liber, dupa programul de lucru - n.tr.) si pana la titlul de "Führer", care nu este altceva decat traducerea lui "Duce". Se pretinde ca, la inceputurile sale, nazismul a primit subsidii de la Italia fascista. Dupa esecul puciului münchenez, in 1923, numerosi nazisti, intre care Göring, au gasit azil si sprijin in Italia. Hitler a fost tot timpul constient de aceasta datorie, pe care nu a renegat-o niciodata. El a profesat intotdeauna o mare admiratie pentru Mussolini, pe care l-a considerat initiatorul, precursorul, maestrul. De altfel, in cabinetul sau din München s-a aflat constant un bust al Ducelui. El va ramane acolo, neclintit, chiar si in perioadele celor mai cumplite discordii dintre cei doi.

Vis-a-vis de el, Mussolini se simte fratele cel mare, superiorul, luandu-si fata de Hitler, in mod cat se poate de natural, o alura protectoare. Este flatat de modul in care discipolul sau se refera la el, precum si de faptul ca a pornit o tara precum Germania pe urmele sale. In acelasi timp, inca de la origini, acest frate mai mic ii inspira neincredere, o neincredere care nu se va risipi niciodata complet; el se teme ca elevul, emancipat, sa nu deformeze modelul si sa nu prezinte o copie impovarata, molesita si lipsita de nuante. Italian, el a fost imediat atras de forta, disciplina si metoda germane; insa nu a scapat nici el de acea aversiune instinctiva, de fond, pe care poporul sau a dovedit-o pentru spiritul teutonic.

In sens invers insa, Hitler, germanul, nu a rezistat in fata farmecului, vivacitatii si caldurii italiene; asta nu a impiedicat ca el sa impartaseasca tendinta compatriotilor sai de a-l judeca pe "cantaretul din mandolina" drept un copil capricios, fanfaron, putin ridicol si nu prea sigur. Mi s-a povestit faptul ca, in anturajul dictatorului german, cu ocazia voiajului lui Mussolini in Libia, oamenii se amuzau copios asezandu-se turceste pe un scaun, proiectand barbia inainte si agitand, cu ajutorul unui baston sau a unei umbrele, si rotind in toate partile niste ochi feroci, "sabia Islamului".

O alianta previzibila

In corespondenta publicata dintre cei doi, acestia sunt vazuti schimband saluturi cordiale, facandu-si declaratii de prietenie si devotament. Exact in acea epoca destinele lor s-au impletit (s.tr.). Ei cunosc fara indoiala gravitatea caii pe care s-au angajat si isi joaca cartea pana la capat. Dar nu a fost intotdeauna la fel ca acum. Istoria raporturilor dintre ei este furtunoasa si tumultuoasa, bogata in peripetii. Nu stiu daca Hitler l-a detestat cu violenta pe Mussolini, insa Mussolini a avut o adevarata ura la adresa lui Hitler. Prietenia lor actuala a revenit de undeva de foarte departe. Fiindca inainte de a se imbratisa, ei au fost pur si simplu pe punctul de a se lua la bataie! Atunci cand Hitler a venit la putere, a manifestat imediat dorinta de a pune in aplicare programul expus in Mein Kampf si de a se apropia de Italia. Dictatorul i-a rezervat ambasadei Italiei la Berlin privilegiul vizitei sale. Dupa care isi va multiplica manifestarile de simpatie. Mussolini va raspunde acestor avansuri cu multa curtoazie, insa nu fara prudenta si rezerva, ca unul care ar gandi: "Acest cancelar improvizat este cat se poate de grabit! Sa vedem mai intai cine este el si sa ii luam masura!"

Insa numai in iunie 1934, la capatul unui an si jumatate, cei doi vor face cunostinta, la Venetia. Iar acest prim contact a fost dezastruos! Prost sfatuit, Hitler a debarcat in civil, purtand pe cap o palarie de catifea maro, imbracat cu un veston negru si un trench-coat, incaltat cu pantofi vernis care il strangeau. Avea aerul unui mic salariat lucrand in comert si purtand tinuta de duminica sau a unui individ din mediul rural care s-a imbracat cu cele mai bune haine pentru a pleca la oras. A facut o mina deplorabila alaturi de un Mussolini impanasat, impodobit cu fireturi si decoratii, incins cu brau, incaltat in cizme. Iar "Ducele" a abuzat in modul cel mai crud de aceste avantaje: i-a luat-o mereu inainte cu un pas invitatului sau, fortandu-l pe acesta sa accepte planul secund. In piata San Marco a tinut o cuvantare multimii adunate de la inaltimea balconului, in timp ce oaspetele sau il asculta dintr-un balcon vecin. Toate aplauzele, ovatiile si strigatele au fost pentru Mussolini, neinteresand pe absolut nimeni persoana lui Hitler. Acesta, intimidat si dezorientat, in gradinile de la Villa Pisani, la Stra, unde cei doi dictatori au avut o lunga intrevedere, a rabufnit intr-un val de cuvinte vehemente si confuze, de abia lasandu-i "Ducelui" ragazul necesar sa ii dea cateva avize si pareri personale.

Mussolini a iesit de la discutii, spunand cu dispret " Este un ticnit!" Hitler s-a intors in Germania umilit, nemultumit de el insusi dar si de gazda lui, grijuliu sa arate poporului ca este construit dintr-un alt aliaj decat acela care i s-a atribuit in mod superficial. Cateva zile mai tarziu, masacrarea lui Röhm si a camarazilor sai din SA a confirmat judecata lui Mussolini: toate aceste executii erau o activitate urata, o macelarire lipsita de eleganta!

Iar asasinarea cancelarului Austriei Dollfuss, petrecuta la 25 iulie, i-a transformat dispretul in ura, intr-o indignare furioasa. Gestul a fost considerat de dictatorul italian drept un afront personal care i-a fost adus. Dollfuss era prietenul si protejatul sau! Acesta a fost ucis in ziua in care ar fi trebuit sa se intalneasca cu sotia si cu copiii sai, la Riccione, unde erau cu totii invitatii Ducelui. Mussolini nu s-a indoit nici o clipa ca asasinatul a fost organizat de nazistii din Germania, Habicht si banda sa. Fie Hitler cunostea acest proiect, si atunci era clar un mizerabil! Fie nu il cunostea, si atunci nici nu putea fi un adevarat sef, deoarece trupele lui infaptuiau astfel de faradelegi fara stirea lui. In aparenta, amintirea mortii lui Matteoti nu revenea in memoria Ducelui. Conflictul fusese insa impins mult prea departe. Iar presa italiana spumega. Mussolini insusi a pus gaz pe foc, amintind in cuvantarile sale ca la Roma exista o civilizatie veche de mai multe secole in vremea cand la Berlin nu existau decat mlastini in care salasluiau porcii mistreti.

Dupa care au venit randul invectivelor. Mussolini a dat ordin apoi diviziilor sale de a se indrepta spre punctul de frontiera Brenner. Daca Anglia si Franta ar fi fost dispuse sa se bata, razboiul ar fi izbucnit. Iar pentru Hitler aceasta ar fi fost o veritabila catastrofa! Antanta (intelegerea) cu Italia, care era una din bazele pe care el conta in faurirea politicii sale s-a prabusit iar cataclismul complet parea ireparabil. Intr-adevar, pentru o vreme Mussolini a ramas solidar cu francezii si englezii. El a incheiat cu Franta acorduri care pareau chemate a reconcilia pentru totdeauna cele doua tari. Apogeul acestei colaborari a fost marcat, a doua zi dupa reconstituirea oficiala a armatei germane, de conferinta de la Stresa, unde in aprilie 1935 cele trei puteri s-au unit in vederea formarii unui front comun impotriva Reichului. Daca acest front ar fi subzistat, de proiectele lui Hitler s-ar fi ales praful si pulberea iar pacea in Europa ar fi fost salvgardata! (s.tr.) Insa destinul a decis altfel! Agresiunea italiana impotriva Abisiniei, razboiul civil spaniol urmau sa repuna lucrurile pe tapet, bulversand situatia internationala si reapropiindu-i pe fratii inamici.

sursa:historia.ro 

deosebiri fizice
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1493 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017517 (s)