News Flash:

Hohenzollern, dinastia occidentala a Romaniei

10 Mai 2016
506 Vizualizari | 0 Comentarii
Hohenzollern
Venirea in fruntea Romaniei, la 10 Mai 1866, a printului german Carol de Hohenzollern Sigmaringen a fost urmarea unor eforturi indelungate ale liderilor romani. In 1857, divanurile ad-hoc de la Bucuresti si Iasi au asezat revendicarea numita „print strain” pe aceeasi lista cu insasi Unirea principatelor. Elitele politice intelegeau ca singura sansa ca romanii sa se faca auziti, in ciuda suzeranitatii otomane si a dominatiei rusesti, era ca ei sa aiba un domnitor cu un rang mai inalt decat al bietelor tari dunarene. Marile Puteri au refuzat in 1858 si Unirea, si printul strain. Dar, in mai putin de 10 ani, conducatorii romani le-au obtinut pe amandoua, prin asa-numita politica a faptului implinit. Stiau ce voiau, au actionat rapid, iar Europa a acceptat rezultatul.

La 8 mai 1866, pe puntea vaporului care cobora de la Belgrad spre gurile Dunarii se afla un tanar de 27 de ani, cu ochelari de imprumut, posesor al unui pasaport elvetian, sub numele de Karl Hettingen. La vama habsburgica, declarase ca se indreapta cu afaceri spre Odessa. Cu totul surprinzator, omul a coborat la Turnu Severin, primul oras romanesc de pe traseul Dunarii. Era Carol de Hohenzollern, viitorul rege al Romaniei. Calatorise incognito din cauza razboiului intre Prusia natala si Austro-Ungaria. Peste doua zile, bucurestenii ii vor celebra intrarea in Capitala.

Vezi si
Cine s-a aflat in spatele candidaturii lui Carol I

Oamenii politici
care decisesera in ianuarie 1859 ca domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, trebuie ales conducator si in Tara Romaneasca, au hotarat peste sapte ani, in februarie 1866, inlaturarea lui.

Alin Ciupala, istoric: „Aducerea unui principe strain avea mai multe avantaje. In primul rand, in felul acesta, se evita confruntarea dintre mai multe factiuni boieresti locale pentru domnie. In al doilea rand aducerea unui principe dintr-o familie domnitoare undeva in Europa putea sa reprezinte si o atentie mai mare a Puterilor respective asupra Principatelor.”

Inalta Poarta, care acceptase cu greu Unirea, si doar pe timpul domniei lui Cuza, a reactionat amenintator:

Vezi si Viata lui Wilhelm, Print Mostenitor al Germaniei de dupa Revolutia germana

Adrian Silvan Ionescu, istoric: „In 1866, trupele otomane erau la Dunare si musirul, generalissimul Omer Pasa, era pe punctul sa treaca Dunarea. Si atunci s-au facut niste trupe de voluntari, dupa sistemul american. Cum era organizata armata romana - erau trupele regulate, care erau cateva regimente, putine, 2 regimente de cavalerie, cateva regimente de infanterie de linie, artileria, geniul sI flotila. Dupa aceea veneau trupele neregulate care erau dorobantii. Mai erau militiile unde intrau toti barbatii care erau trecuti de o anumita varsta sI mai puteau sa poarte armele. Ultimul segment al organizarii militare erau gloatele. Daca situatia era foarte dramatica, atunci era inarmarea poporului, toti puteau sa ia armele.”

Din fericire, garantia colectiva a marilor Puteri, instituita in 1856, a functionat. Acest moment de respiro a fost folosit de romani pentru a gasi printul occidental potrivit.

Plecat de urgenta la Paris, liberalul Ion Bratianu a incercat sa afle din cercurile apropiate imparatului francez ce protejat ar accepta in Principate. Se pare ca solutia castigatoare - Carol de Hohenzollern Sigmaringen - a fost sugerata de Hortense Cornu, o doamna rafinata, care isi depasise prin educatie originea umila. Alaturi de sotul ei, pictor academist, statuse o vreme si la curtea familiei de Hohenzollern. De atunci dateaza primul portret al micului Carol la varsta de sase ani. Mai tarziu, la Paris, Hortense Cornu fusese astfel martora pasiunii lui Carol pentru printesa Anna de Murat, prea bogata si prea extravaganta insa pentru gustul auster al Casei de Sigmaringen.

De la Paris, trimisul Romaniei a mers la Dusseldorf unde tatal, printul Carol Anton de Hohenzollern, guvernator militar al Rinului si Westfaliei, i-a acordat in cursul dimineatii de 19 martie 1866 o audienta de trei ore.

Ion Bratianu a fost de-a dreptul fericit ca l-a putut intalni in aceeasi zi si pe fiu, aflat in permisie de Paste. In cursul serii, intr-o convorbire cu printul de 27 de ani, Ion Bratianu ii ofera lui Carol de Hohenzollern conducerea Romaniei. Printul intelege ca de raspunsul lui urgent depinde mentinerea Unirii Principatelor, spune ca nu ii lipseste curajul, dar adauga ca are nevoie de aprobarea sefului Casei de Hohenzollern, regele Prusiei, Wilhelm. O va obtine, alaturi de binecuvantarea lui Napoleon al III lea.

Adrian Silvan Ionescu, istoric „A fost recomandat de Napoleon al III-lea la insistentele doamnei Cornu.”

Reusita negociatorului Ion Bratianu la Paris si Berlin a fost exceptionala. Franta domina Europa, iar Germania era in plina ascensiune. Or, Carol de Hohenzollern avea dubla ascendenta - germana si franceza. Mostenitorul coroanei prusace, Frederic Wilhelm de Hohenzollern Brandenburg, ii era var pe linie paterna. Cu imparatul Napoleon al III lea se inrudea pe ambele ramuri. Prin bunica paterna, Antoinette Murat, primul rege al Romaniei se inrudea cu Pierre Murat, nepotul de unchi al regelui Neapolelui, casatorit cu sora lui Napoleon Bonaparte.

Prin mama lui, Josephine de Baden, Carol se inrudea cu Claude de Beauharnais, cumnatul Josephinei, prima sotie a lui Napoleon I.

Drumul lui Carol spre Romania trebuie sa fi fost marcat de emotii. Romanii au cerut un fait accompli, fapt implinit, adica actiune fara aprobarea oficiala a Puterilor Garante. Carol a acceptat, dar riscurile erau mari pentru ambele parti, cu tot sprijinul implicit al Frantei si Prusiei.

Adrian Silvan Ionescu, istoric: „In 1866, la varsta de 27 de ani cand printul Carol isi facea drum spre Bucuresti era razboiul dintre Austria si Prusia si el fiind ofiter putea oricand sa fie arestat si sa devina prizonierul trupelor cesaro-craiesti. Este si o aventura, va dati seama, un om de 27 de ani sa pleci intr-o tara straina, totalmente diferita fata de organizarea riguroasa a Prusiei.”

Insotit de secretarii von Werner si Mayenfisch, Carol porneste pe 30 aprilie din Dusseldorf spre Bonn si Freiburg, pana la Zurich. Verificarile pentru trecerea frontierei in Austria au loc la Salzburg. Trec apoi prin Viena si Budapesta, unde garile erau ticsite de soldatii care se indreptau spre Prusia. Ultima gara de pe traseu este Bazias, pe teritoriu habsburgic. La 1866, Principatele nu aveau inca linii ferate. Asa se explica sosirea pe Dunare.

La 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern depune juramantul de credinta oficial. Dupa care, in limba franceza, le cere romanilor incredere. "Punand piciorul pe acest pamant sacru, am devenit roman. (...) Va aduc o inima cinstita, intentii curate, o vointa ferma de a face binele, un devotament fara margini fata de noua mea patrie si acel respect neclintit fata de legi pe care le-am luat de la stramosii mei. (...) Cetatean azi, maine daca trebuie soldat, voi imparti cu voi soarta buna sau rea.

Totul in acest juramant era facut sa dea speranta. Perspectivele nu erau insa incurajatoare. Nici macar numele Romania nu exista oficial. Unirea statea sa se rupa.

Bucurestii tremurau de teama ocupatiei turcesti. Populatia tarii, in proportie de aproape 90% analfabeta, era bantuita frecvent de foamete si boli, drumurile erau proaste, caile ferate tineau doar de viitor, iar cu exceptia oraselor de la Dunare, foste raiale turcesti, si a capitalelor, Iasi si Bucuresti, restul erau mai degraba targuri.

Dupa domnia de 48 de ani a lui Carol I, Regatul Romaniei va deveni un stat influent, cu o economie in ascensiune, cu centre academice remarcabile si o retea de transport de invidiat. Secretul a fost proiectul de tara realist la care romanii au muncit intens si mai ales, cu incredere. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fruntea romaniei printului german liderilor romani bucuresti iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2112 (s) | 23 queries | Mysql time :0.049707 (s)