News Flash:

Iadul pe pamant: „Lagarul nr. 9 – Craciunesti”, de langa Deva

8 Ianuarie 2014
2057 Vizualizari | 0 Comentarii
Arhivele Nationale mai pastreaza cateva documente care atesta grozaviile petrecute aici. Locuitori ai satelor pe raza carora lagarul a avut amplasate puncte de lucru si baraci de prizonieri au inca vii in memorie imagini cu prizonieri chinuiti de boala, foamete si munca grea. Istoria comunista ne-a ascuns existenta unor astfel de lagare.
Nici macar istoricii nu indrazneau sa abordeze subiectul pentru ca era „delicat”, mai ales inainte de Revolutie. Dupa 1989, accentul a fost pus pe prigonirea evreilor din Romania. Nimeni nu a aratata insa si cealalta „jumatate a paharului”, constituita de faptul ca si in Romania au existat lagare de prizonieri. E drept, istoricii spun ca acestea nu pot fi comparate cu cele naziste, dar, pana la urma, si-n lagarele romanesti s-a murit pe capete, iar cel mai crud dintre ele a functionat la cativa kilometri distanta de Deva.
In toamna lui 1941, aproximativ 3000 de prizonieri sovietici au fost adusi, pe jos, de la Deva la Craciunesti, dupa care au fost impartiti pe mai multe „companii de lucru” amplasate de-a lungul celor 35 de kilometri ai santierului organizat pentru amenajarea liniei ferate Deva – Brad. Centrul administrativ al lagarului a fost stabilit la Craciunesti.
„ERAU CHINUITI RAU”
Petre Iacob (76 de ani) era pe atunci un pusti de 9 ani si isi aminteste ca primul lucru care l-a socat la detinuti era ca acestia, cu toate ca erau „incaltati” cu hartie de sac de ciment invaluita in jurul piciorului, au fost pusi sa treaca un rau, prin apa. Apoi, au fost cazati in baraci facute dupa reteta germana: fundatie de caramida, pereti din scanduri, intre care erau indesate paie amestecate cu pamant, si paturi facute tot din paie. „Nu aveau decat o rubasca pe ei si niste pantaloni subtiri. Iarna isi varau pe sub haine paie faramitate, luate din asternuturile lor, ca sa nu le mai fie asa de frig. Au facut foame si au murit multi, pana in aprilie 1942, cand a fost schimbat comandantul lagarului. In a doua jumatate a lui 1942, situatia lor incepuse sa se imbunatateasca. Li s-a adus si un medic, li s-a facut si o etuva de deparazitare, iar unui prizonier care era preot i s-a permis sa le faca slujbe celor care mureau. In plus, duminica, acel preot venea la slujbe, la biserica, insotit de un cor al prizonierilor, care invatasera sa cante si-n romana, cat de cat. Cand veneau la deparazitare sau la slujba, noi, copiii, fugeam in casa de unde luam paine si slanina. Le dadeam mancare, iar ei, sovieticii, ne dadeau tot felul de jucarii pe care le faceau din lemn ori din oase. Au fost chinuiti rau. Tifosul exantematic i-a decimat... mureau cate 16 pe saptamana. Vreo 800 au murit numai aici, la Craciunesti, eu atatia am numarat in registrul de stare civila al Primariei Baita, unde am lucrat ani buni ca jurist”, spune Petre Iacob. La cei 800 de morti de la Craciunesti, se mai adauga 67 inregistrati in evidentele Primariei Luncoiu de Jos ca „prizonieri de razboi decedati”, toti sovietici, si inca cel putin pe atatia despre care se crede c-au decedat in punctul de lucru al lagarului care exista pe raza comunei Valisoara.
MILOSI
Oamenii simpli din Craciunesti au ramas... oameni. La fel ca-n cazul localnicilor din Luncoiu de Jos, unde lagarul a avut patru „companii de lucru” (caz prezentat in numarul trecut al saptamanalului REPLICA), nici satenii din Craciunesti nu erau indiferenti fata de tratamentul la care erau supusi prizonierii sovietici (toata lumea le spune „sovietici” si nu „rusi”, pentru ca mare parte erau ucrainieni, uzbeci, cazaci sau tansnistreni si mai putin de un sfert dintre ei erau rusi). „Am mers odata la camp, sa culegem porumbul, iar holda noastra era langa gardul de sarma ghimpata al lagarului. N-a durat mult pana cand au aparut prizonierii la gard strigand „Davai mnia papusoi!”. Nu stiam ce-i ala „papusoi”... Aveam la noi niste scoverzi (clatite – n.red.). Tatea le-a aruncat pe toate prizonierilor... dar nu s-au saturat... Apoi, cand ne-am dat seama ca vor porumb, am cautat stiuleti mai necopti, ca sa-i poata ei fierbe... Le-am tot aruncat peste gard pana cand au intervenit gardienii si ne-au spus ca nu avem voie sa le mai dam de mancare”, isi aminteste Petre Iacob, scrie replicahd.ro.
O CHESTIUNE DE NORMALITATE A RAZBOIULUI
Vasile Ionas, directorul Arhivelor Nationale – Directia Judeteana Hunedoara, este de parere ca lagarele de prizonieri sovietici din Romania nu pot fi comparate cu cele din fosta Uniune Sovietica, in ce priveste tratamentul aplicat prizonierilor, cu atat mai putin cu cele naziste. „Ca sa intelegem mai bine subiectul trebuie sa ne transpunem in acea perioada, iar daca reusim sa ne transpunem, putem considera ca existenta acestor lagare a fost un lucru normal pentru acele vremuri. In prima faza a invaziei germane in URSS au cazut foarte multi prizonieri, pentru ca inaintarea s-a facut rapid. Mare parte dintre prizonieri au fost luati si de trupele romane. In tara existau mai multe lucrari publice care trebuiau efectuate, iar autoritatile aveau mare nevoie de forta de munca, asa ca au folosit prizonierii. In general, pe langa mancare si haine, acestia mai primeau chiar si bani pentru munca prestata; nu multi, e drept, dar indeajuns incat sa-si mai cumpere cate un pachet de tigari, ori o bucata de hrana. La Craciunesti au fost insa probleme din cauza lui Nicolae Stavrescu, primul comandant al lagarului, care a dorit sa se imbogateasca facand „economii” exagerate la mancare si materiale de constructii”, spune profesorul Vasile Ionas . „Per ansamblu, se poate spune ca regimul lagarelor de prizonieri din Romania incerca sa respecte conventiile internationale in domeniu. Foamete si paduchi existau mai peste tot in tara, atunci, nu doar in lagare. Abuzurile din lagare nu apareau ca un regim generalizat”, adauga Ionas.
DE LA 5 LA 12
Primele lagare romanesti de prizonieri de razboi au fost cinci la numar (la Vulcan – in Valea Jiului, Gainesti, Dragasani, Alexandria si Slobozia). In scurt timp insa numarul acestora ajunsese la 12, iar cel mai dur era considerat cel de la Craciunesti, din cauza conditiilor de igiena si hrana mai mult decat precare. In lagarele romanesti au fost cuprinsi peste 80.000 de prizonieri sovietici. Mai bine de 5.000 au decedat. Cei mai multi, peste 1000, si-au gasit sfarsitul la Craciunesti. Lagarul numarul 9 este urmat in acest macabru clasament de cele de la Bude sti, unde au sfarsit 938 de prizonieri, Vulcan si Vaslui, unde s-au inregistrat 841, respectiv 799 de decese. Dupa sfarsitul conflagratiei, comandantii lagarelor au fost condamnati la ani grei de temnita de catre „tribunalele poporului” sub acuzatia de comiterea de „crime salbatice”, fie ca au incercat sau nu sa respecte regimul international al prizonierilor de razboi.
SACRIFICATI DEGEABA
Prizonierii sovietici au muncit la linia ferata Deva – Brad din toamna lui 1941 pana in toamna lui 1943, cand au fost transferati in lagarul de la Vulcan, pentru a fi pusi sa munceasca in minele de carbune din valea Jiului. Linia ferata a fost data in folosinta abia la inceputul anilor ’80 si a fost utilizata cu intreruperi pana prin 1997. Intreruperile au fost provocate de desele alunecari de teren. Linia urma traseul vechiului drum dintre Deva si Brad. Cu 60 de ani in urma era mai mult decat necesara pentru ca materialele (in special transporturile spre si dinspre minele de aur din zona Brad) sa nu mai ocoleasca, cu trenul, prin Arad. Intre timp s-a construit o noua sosea, iar, mai ales dupa explozia transportului rutier, calea ferata si-a pierdut orice justificare economica, fiind inchisa, iar sinele fiind vandute la fier vechi.
ABUZURILE COLONELULUI
Lagarele romanesti de prizonieri se aflau in administrarea Jandarmeriei, insa pentru functionarea lor Armata a pus la dispozitie cadrele militare necesare. Ofiterii si subofiterii desemnati de armata in acest scop proveneau insa dintre oamenii batrani, slab pregatiti si predispusi la acte de coruptie. In aceasta categorie se incadra si comandantul lagarului de la Craciunesti, colonelul Nicolae Stavrescu. Dupa cum se arata intr-o nota informativa a Politiei de Resedinta Deva din aprilie 1942 (prezentata in fotocopie), acesta a incercat sa faca avere pe seama vietilor de prizonieri. Din nota amintita reiese, de exmplu, ca doua vagoane de porci destinate pentru hrana prizonierilor nu au ajuns niciodata in farfuriile acestora, ca ratia de paine le-a fost injumatatita nejustificat si ca mare parte din materialele pentru constructia baracilor au fost doar raportate ca fiind achizitionate. Stavrescu a facut economii pe seama prizonierilor chiar si dupa ce acestia decedau. A dispus ingroparea celor morti in gropi comune, de cate 5 sau 6, asa incat sa nu mai cheltuiasca bani pentru sicrie. Si taranii din zona, „tocmiti” pentru diferite transporturi facute cu carutele, deseori nu-si primeau banii, iar daca indrazneau sa se prezinte la colonel nemultumiti erau rasplatiti cu o portie de bataie.
ORDINUL LUI ANTONESCU
Daca din punct de vedere istoric existenta lagarelor in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial este considerata a fi o normalitate, continutul unui ordin intermediat de Politia de Resedinta Deva in iulie 1941 (foto) arata cruzimea razboiului, cruzime de care au dat dovada si autoritatile romane ale vremii: “Va rugam sa puneti in vedere tuturor comandantilor lagarelor de munca de pe raza sectorului Dvstra ca domnul General Antonescu a ordonat ca toti internatii care se gasesc in aceste lagare sa fie pusi la munca grea. Daca fug va fi impuscat unul din zece. Daca nu muncesc cum trebuie nu li se va da de mancare si nici nu vor fi lasati sa primeasca (de la rude - n.red.) sau sa cumpere (de la localnici – n.red.). Supravegheati pentru imediata executare”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

arhivele nationale documente prizonieri milosi sacrificati degeaba
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1672 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014005 (s)