News Flash:

Iasul istoric – Ripa Galbena sau Podul lui Eminescu - FOTO

8 Aprilie 2013
3762 Vizualizari | 0 Comentarii
In 1897, primarul Gane demareaza constructia Ripei Galbene, menita sa estetizeze malurile lutoase pline de apa dinspre Gara. La 7 martie 1902 este inaugurata esplanada ce devine punct de atractie pentru ieseni.
Versantul alunecator pune probleme noii constructii.
Preocupat sa elimine si zona uricioasa a Ripei Galbene, cu maluri rupte de apele coborite dinspre dealurile Muntenimii (Copoului) ca intr-o cascada lutoasa, primarul Nicolae Gane initia construirea unei esplanade.
Inspirat de Eminescu
Desi marturisise unui jurnal ca ideea ii venise „intr-o noapte senina din luna august” , de fapt aceasta apartinea poetului Mihai Eminescu. Visator si nostalgic, profund impresionat de trecutul si frumusetea batrinului Iasi, poetul avea uneori placerea sa priveasca imensa vale ce se intindea prapastioasa, la poalele tirgului, de-a lungul Bahluiului. Inecata de suvoaie si napadita de nesfirsitele paduri de rogoz, trestie si papuris, misunind de pasari, pesti si felurite ginganii, parea o adevarata delta in mijlocul careia se ridica „Palatul Nemtesc” al Garii.
Cercetand incantatoarea priveliste, „rezemat cu coatele pe bara” de lemn, intinsa ca parapet, la marginile malurilor abrupte dinspre Cismeaua Pacurari, uneori putea fi vazut poetul Mihai Eminescu. Acolo il gasea intr-o zi Gh. Popa Radu. Privea spre Galata. Intrebat ce face, avea sa raspunda: „Ce sa fac… admir natura; uite domnule Radu, spune-mi, cine ar fi in stare sa-mi puie pe hartie tabloul acesta care ni se prezinta inaintea ochilor. Doamne! exclama el, ce pozitie frumoasa are Iasul! De as avea eu bani, as pune sa se faca un pod de aici pana pe dealul Galata. inchipuie-ti, cand acest pod ar exista, sa stai in mijlocul lui, ce priveliste frumoasa ai avea. Cred ca in lumea intreaga nu s-ar mai gasi pereche!” („O amintire din viata lui Eminescu”, „Arhiva”: nr. 5-6, 1900).

Zona este transformata total
Malul rapei sfartecat de ape urca mereu spre targ, muscand in fiecare primavara si toamna ograzile caselor apropiate, incat unii targoveti, mai speriosi, vedeau sfarsitul „capitalei” prabusita in uriasele prapastii de la Rapa Galbena si pana la Rapa Pivighetoaiei (cascata in preajma ulitei Talpalarilor, zisa apoi Saulescu), ce se adanceau mereu. Dupa mai multe incercari de a „inchide” aceasta rana a Iasului, primarul Nicolae Gane in cel de-al patrulea mandat demareaza procedurile pentru constructia Ripei Galbene. Lucrarea gindita de primar avea menirea sa igienizeze locul napadit de necuratenii, sa-l infrumuseteze si sa creeze o legatura directa, printr-un bulevard modern, intre Gara si strada Copoului (Carol), aflata, de asemenea, in prefaceri. La cererea sa, inginerul sef Charles Chaigneau din Serviciul Tehnic al Primariei, prezenta planul general al noii strazi – cu raportul nr. 4269 din 5 septembrie 1897 – pe care primarul punea apostila: „La Consiliu” si data de 9 septembrie 1897. Odata actiunea pornita, urmau discutiile de rigoare, inginerul Chaigneau intocmind planurile lucrarilor de canalizare, iar arhitectul I. Vignali pe cele ale unei esplanade ce avea sa inlocuiasca ripa cea hida. La 3 martie 1898, Consiliul comunal le dadea girul, astfel ca a doua zi porneau spre Bucuresti. Desi lipseau fondurile, circa 400.000 lei, la cererea primarului, Ministrul de Interne si Consiliul Tehnic Superior – prin Jurnalul din 9 aprilie 1898 -incuviintau executia proiectelor.
Constructia dura pana in 1902
Urmau licitatiile cistigate de inginerul Virgil Halaceanu pentru zidul de sustinere si scari, de M. Manoliu – pentru canalizare, inginerul I. Petrazoli preluind supravegherea tehnica. Prin august, lucrarile erau in toi, cu acest prilej deschizindu-se si doua strazi noi: Regimentul 13 (astazi Silvestru) si Grivita (acum Strapungerea Silvestru), pentru trecerea canalelor spre Bahlui. Primarul Gane nu mai apuca sa inaugureze frumoasa zidire caci, in aprilie 1898, Consiliul era dizolvat si in locul celui vechi se instala altul, conducerea orasului luind-o, ca primar, Al. Badarau (conservator). Noii demnitari socoteau „operele” inaintasilor gesturi de propaganda electorala, costisitoare pentru contribuabili. Desi mai temperate, lucrarile continuau. la 1 martie 1901, savirsindu-se receptia provizorie sub conducerea lui Constantin B. Pennescu, ales presedinte al Comisiei Interimare doar de citeva zile. Esplanada, cu cerdac inalt de Belvedere, balcoane, nise si monumentale scari laterale, marginite de balustrade pentru lampi si statui , domina intreaga vale – lipsita pe atunci de mari cladiri – si inlesnea o incintatoare priveliste catre Gara. Fintinile arteziene susurau necontenit, iar stropii unui izvoras limpede jucau printre pietricelele minicascadei de sub corpul central.
O inscriptie planuita mai jos, cu stema vechiului Iasi, urma sa consacre numele realizatorilor si al celor doi primari – rivali politici -, care n-au avut fericirea inaugurarii cind se aflau in scaunul cirmurii orasului. Cu acest prilej s-au amenajat o strada de legatura spre Pacurari, una spre Copou si alta catre Gara.

Alunecarea terenului pune probleme
Dupa terminare s-a constatat ca marele edificiu rezista cu greu presiunii dealului si, precum incepusera crapaturile , putea sa devina o ruina. Un raport al inginerului Anton S. Savul, din 31 octombrie 1904, arata primarului ca „denota o miscare atit a terenului cit si a zidului din Ripa Galbena”. Si mai sever, un proces verbal din 26 ianuarie 1905 informa Consiliul comunal ca intreaga lucrare „e amenintata cu prabusirea” . Specialistii propuneau drenari multiple si stavilirea alunecarii prin niste contraforturi sau pinteni adinci din beton si armaturi. Acestea necesitau fonduri mari.

Salvarea venea abia prin februarie 1922, cind Regionala C.F.R. Iasi cerea terenul gradinii parasite de la picioarele Esplanadei, pentru construirea unui cartier modern, cu „ scoala, biblioteca, sala de conferinte” si alte inlesniri. Cererea a fost aprobata de Consiliul comunal, avizata de forurile guvernamentale si, la 21 septembrie 1922, odata cu inaugurarea cartierului C.F.R. din Nicolina, se punea piatra fundamentala a noului asezamint. Dupa trei ani de lucrari, cu mari cheltuieli pentru stabilizarea pamintului si intarirea zidurilor, la 20 decembrie 1925 se inaugura Caminul Cultural C.F.R. Ripa
Galbena, ce avea sa devina un Ateneu al zonei si un reazem al Copoului si al Esplanadei numite de unii „Podul lui Eminescu”. Prin masivitatea si soliditatea sa, preintimpina fuga terenului, raminind neclintit la toate seismele ce i-au incercat puterile.

sursa:ceascadecultura.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Ripa-Galbena-spre-Gara-550x348
rapa galbena iasi istorie eminescu
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1666 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012002 (s)