News Flash:

Iata cum a murit Caragiale. Super fericit, facand amor cu fiica lui Barbu Stefanescu Delavrancea

9 Iunie 2015
2853 Vizualizari | 0 Comentarii
Povestea e stiuta. Caragiale, marele Caragiale, suparat pe tara, decide sa se stabileasca la Berlin. Nu vrea sa aleaga Parisul. Sta mai mult in casa. Cu toate acestea, ”Minte-ai era agera si nu se odihnea niciodata”, avea sa zica Ecaterina Logadi, fiica dramaturgului. Statea de cinci ani pe aici cand Barbu Stefanescu Delavrancea, bunul sau prieten, fost primar peste Bucuresti, il roaga sa aibe grija de a sa fiica, Cella. Fata sustinea turnee pianistice prin Germania, Conu Iancu avea grija sa nu i se intample ceva rau.

Caragiale prinde drag de ea. ”Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticeste un monstru salbatic: Arta”, zice dupa ce o tine, sub a sa aripa, vreo patru ani.. Copilul minune poseda vreo 21 de primaveri. Aici intervin vorbele lui Alexandru Piru, care a afirmat, la o intalnire cu studentii, in Aula Universitatii Craiovene, ca detine povestioara chiar de la marele George Calinescu, al carui asistent fusese. ”Innoptand in diverse hoteluri, intre cei doi s-a legat o idila sfarsita, pana la urma, tragic”, sunt vorbele lui Piru.

Vezi si Caragiale vazut de fiica sa, Ecaterina - VIDEO

N-a mai coborat sa asculte fuga lui Bach...

Nenea Iancu are 60 de ani. In noapte aceea, din camera sa, unde intra putina lume, se aud zgomote si o tuse puternica. Sotia, obisnuita cu asa ceva, nu intervine. Povesteste Cella. ”Intr-o dimineata, Caragiale n-a mai aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura, am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor, bucata dramatica si grea”...

Vezi si Cella Delavrancea, una din doamnele lui Caragiale

”Apoi, dintr-o data, se aude un tipat” - contina Cella. ”Usa era deschisa. El, alunecat pe jos, langa pat, cu mana stanga cerispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui privea. Vazuse ca nu aparuse, ca de obicei, indraznise, pe la ora 11 a.m., sa bata la usa. A deschis, a vazut, atipat. Cum sa faci sloc durerii, asa, pe neasteptate?”

Pe 13 iunie 1912, Alexandru Vlahuta, si el un apropiat, ii scrie sotie sale, de la Berlin. ”Mic, draga, iti astern lucrurile astea din casa lui Caragiale, pe care l-am vazut in sicriul de stejar, odihnind in capela cimitirului protestant din Schonberg”...

Caragiale nu mai exista. Povestea insa - reala ori nu - pleca la drum. Cel mai mare dramaturg al nostru avea sa fie adus in tara si inmormantat la Bellu, langa Eminescu. Asa, ca o curiozitate, Piru lansa informatia ca nici ”Veronica Micle nu fusese iertata”. Dar cine suntem noi sa judecam Everestul?

surse: ampress.ro, ziarul metropolis
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

caragiale berlin parisul cella delavrancea bach schumann
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1688 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014187 (s)