News Flash:

Iata cum fac bani jihadistii de la Statul Islamic

20 Februarie 2015
669 Vizualizari | 0 Comentarii
CNN face o trecere in revista a modului in care Statul Islamic a reusit sa faca si sa fure milioane de dolari.

Contrabanda cu petrol

Teroristii de la ISL fac intre 1 si 2 milioane de dolari in fiecare zi din vanzarea de petrol, potrivit unor surse consultate de CNN. Petrolul provine in cea mai mare parte de la rafinarii din Irak si Siria, controlate de grupul terorist.

Militantii jihadisti duc petrolul de contrabanda in Turcia, de exemplu, unde-l vand sub pretul pietei celor care au nevoie de combustibil.

Atacurile impotriva ISIL, conduse de Statele Unite ale Americii, au vizat in mod repetat rafinariile controlate de teroristi, in sparanta de a slabi aceasta ramura a sistemului financiar al ISIL.

Vezi si Sustinerea pentru Statul Islamic, mai ridicata in Occident decat in zonele de conflict


Se estimeaza ca teroristii produc aproximativ 44.000 de barili de petrol pe zi in Siria si 4.000 de barili pe zi in Irak.

Rascumpararile din rapiri


In anul 2012, Trezoreria SUA a estimat ca al Qaida si filialele sale au strans 120 de milioane de dolari din rascumparari in anul precedent.

Daca odata gruparea ISIL era aliata cu al Quaida, acum cele doua grupuri teroriste activeaza independent. Totusi, strategiile lor sunt similare.

O investigatie a jurnalistilor New York Times a aratat ca o companie suedeza a platit 70.000 de dolari pentru a salva un angajat rapit de ISIL. Mai mult, desi francezii au negat ca ar negocia cu jihadistii, surse oficiale au declarat pentru CNN ca autoritatile de la Paris au fost dispuse sa plateasca pentru eliberarea a doi francezi rapiti de ISIL.

Vezi si Statul Islamic utilizeaza arme chimice in Irak

Statele Unite au o politica ferma: nu negociaza cu teroristii. Insa uciderea mai multor cetateni americani, recent, a iscat o adevarata dezbatere si exista o multime de voci care spun ca americanii ar trebui sa faca orice pentru a-si salva cetatenii.

Jafuri si vanzarea de artefacte furate si antichitati

Teoristii permit oamenilor care traiesc in teritoriile ocupate de ISIL sa faca sapaturi arheologice, atat timp cat jihadistii primesc un procent din valoarea obiectelor descoperite.

Mai mult, in anumite zone de-a lungul raului Eufrat, jihadistii chiar le ordona oamenilor sa faca sapaturi. "ISIL a cauzat daune ireparabile patrimoniului cultural din Siria", se arata intr-o investigatie New York Times. In plus, jihadistii fac trafic cu artefactele descoperite.

Mai mult, teroristii au folosit un oras antic - Hatra - ca teren de antrenament, depozit de arme si loc unde sa-si execute prizonierii.

Taxa de supravietuire

In 2014, teroristii au preluat controlul unor teritorii vaste din Irak si Siria, in care au stabilit entitati administrative, ca si cum ar fi un stat legitim.

Si cum in toate statele exista taxe, ISIL a impus si el una mai ciudata: pentru supravietuire. Companiile sunt impozitate daca doresc sa aiba lucruri esentiale, cum ar fi energie electrica. Mai mult, ca sa se deplaseze, soferii trebuie sa plateasca o taxa intr-un anumit punct de control.

Banii din jafuri

In afara de taxele aberante, ISIL recurge si la jafuri. In iunie 2014, grupul a jefuit mai multe banci din Mosul si a furat o suma estimata la 500 de milioane de dolari.

Recoltarea de organe

Ambasadorul irakian la Natiunile Unite, Mohamed Alhakim, a facut senzatie in aceasta saptamana, cand a spus ca s-au gasit cadavre despicate si ca lipseau unele organe.

Acesta sustine ca doctorii din Mosul au fost "executati" pentru ca au refuzat sa recolteze organe.

Alhakim a expus, la ONU, situatia din Irak, si a acuzat Statul Islamic de genocid impotriva anumitor grupari etnice.

Controlul culturilor

Mai mult, teroristii controleaza si zone in care se afla culturi importante de grau si bumbac. Si aceste zone au fost vizate de atacurile conduse de Statele Unite, in speranta ca vor limita sursele de venit ale teroristilor.

O economie separata?

Anul trecut, jihadistii anuntau ca isi vor face propriile monede din aur si argint, care ar urma sa scoata musulmanii din "sistemul economic satanist".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

statul islamic milioane isl irak siria grupul terorist al qaida hatra
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2154 (s) | 23 queries | Mysql time :0.076281 (s)