News Flash:

IN MEMORIAM: Radu Tudoran, 21 de ani de cand nu mai scrie

18 Noiembrie 2013
2244 Vizualizari | 0 Comentarii
Este cunoscut, in special, pentru popularul sau roman, ecranizat in serial - „Toate panzele sus!”. Unii ii spun „fratele lui Geo Bogza” si l-au criticat ca autor de romane „de consum”. De fapt, Radu Tudoran (Nicolae Bogza, pe numele din certificatul de nastere) ramane unul dintre cei mai mari prozatori romani, din toate timpurile. Azi se implinesc 21 de ani de la moartea sa si nu putem decat sa tanjim, fara speranta, la romanele pe care ar fi putut sa le publice in aceasta perioada. Cand inima l-a tradat, isi punea sufletul in „Sub zero grade” - al saptelea roman din ciclul „Sfarsit de mileniu”, o „biografie” personalizata a Romaniei secolului al XX-lea. Cu „Sub zero grade”, ajungea abia la perioada de ocupatie sovietica, din 1944 si pana in 1953.
Absolvent al Liceului Militar de la Manastirea Dealu (1930) si, apoi, al Scolii Militare de Ofiteri de la Sibiu (1932), Nicolae Bogza a fost, pana in 1938, ofiter al Armatei Romane.
Renunta la cariera militara in anul 1938, cand debuteaza cu un reportaj in revista „Lumea romaneasca”, condusa de Zaharia Stancu. Foloseste pseudonimul Radu Tudoran, pentru ca cititorii sa nu faca legatura directa cu fratele sau.
In 1940 i-a aparut volumul de nuvele „Orasul cu fete sarace”. In anul urmator publica romanul „Un port la rasarit”, remarcat de critica literara cu mare intarziere.
Spre deosebire de fratele sau, Geo Bogza, militant de stanga, Radu Tudoran a avut de suferit din pricina inabilitatii sale adaptative la vremurile de dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial. Fiindca a scris articole in care critica in mod egal extremismul de dreapta, dar si politica Uniunii Sovietice, spre sfarsitul anului 1947 a fost trecut pe linie moarta, fiind obligat sa se ocupe de traduceri, ca mijloc de subzistenta.
S-a stabilit la Braila, unde si-a construit o corabie cu care voia sa plece in lume, dar n-a mai apucat din pricina restrictiilor impuse de regimul comunist.
A dat lovitura cu „Toate pinzele sus”, publicat in anul 1954, care devine aproape instantaneu un succes rasunator la publicul de toate varstele, cu sute de mii de exemplare tiparite. Tudoran a descris, intr-un fel, calatoria pe care nu a mai putut sa o faca in 1948, cu „Speranta” sa.
A calatorit, ulterior, in lungul si in latul lumii, dar fara corabie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

popularul roman geo bogza radu tudoran nicolae bogza
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1756 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023996 (s)