News Flash:

Incredibila poveste a calaretului roman recompensat de Hitler

14 Noiembrie 2013
2087 Vizualizari | 1 Comentarii
Povestea urmatoare incepe in vara anului 1936. Ne aflam intr-un Berlin guvernat de nazisti, intr-un oras in care afisele cu „Interzisa prezenta evreilor si a tiganilor!“ abia fusesera scoase, la presiunea opiniei publice straine si sub amenintarea unui boicot din partea sportivilor. Caci despre asta era vorba, in acea vara, despre una dintre cele mai triste si controversate editii ale Jocurilor Olimpice de Vara, despre o luna in care sportul s-a aflat sub bocancul politicului, iar propaganda si rasismul au luat fata uralelor si aplauzelor din partea publicului. Printre participantii la Olimpiada din 1936 se aflau si doi sportivi romani, membri ai echipei nationale de echitatie: Henri Rang si Felix Topescu, tatal cunoscutului comentator sportiv Cristian Topescu. Erau vremurile de aur ale echitatiei romanesti, cu numeroase concursuri, premii, multe laude si, mai ales, un respect teribil pe care acest sport nobil il atragea dinspre marile cancelarii europene. Pe 16 august 1936, acum 77 de ani, Henri Rang concura in finala probei de sarituri.
Adversar ii era germanul Kurt Hasse, iar orice infrangere a vreunui reprezentant al tarii organizatoare era de neacceptat. In tribune se afla insusi Adolf Hitler, iar nazistii investisera enorm in infrastructura si in stadioane pentru a convinge restul lumii de superioritatea noului sistem. Accidentele nu erau permise. In acel mijloc de august, asadar, toti cei prezenti la cursa de echitatie au stiut, la final, ca se facuse o mare nedreptate. Henri Rang fusese depunctat cu putin „ajutor“ din partea arbitrilor, iar Hasse a castigat, in uralele celor din tribune, scrie adevarul.ro.
Calaretul roman nu a depus vreo contestatie, insa, potrivit rudelor, ar fi avut o intalnire secreta cu Hitler, de pe urma careia s-ar fi ales cu un cadou blestemat. Acelasi cadou avea sa-i aduca si moartea. In august 1936, Romania pierduse medaliile de aur, insa echipa stralucise. La aproape un an distanta, dovada acestei straluciri avea sa fie confirmata intr-un cu totul alt context. Londra sarbatorea incoronarea regelui George al VI-lea, iar Rang si Topescu fusesera invitati de catre organizatori sa participe la doua dintre cele mai respectate si admirate competitii de echitatie. Ambii romani au castigat. Romania stralucea, in aplauze regale, demonstrand ce era de demonstrat si dand o palma acelui sistem ce pune politica si ideologia deasupra competitiei autentice si a spiritului sportiv. Aceasta a fost povestea, dupa cum spuneam la inceput. Cel putin, varianta scurta. Sa o spunem, acum, in intregime.
Cand echipa nationala de echitatie a Romaniei a ajuns la Berlin, in vara lui 1936, a descoperit nu un oras, ci un curs intensiv de ideologie. Sportul fusese promovat agresiv de la venirea la putere a nazistilor, fiind vazut ca unul dintre principalele mijloace de a demonstra suprematia fizica a rasei ariene. Asa se face ca, cu cateva zile inainte de inceperea competitiei sportive, publicatia oficiala a nazistilor, „Völkischer Beobachter“, analiza componenta etnica a participantilor, in termeni extrem de duri, cerand ca evreii si persoanele de culoare sa nu fie acceptati la inscriere. Amenintat cu boicotul din partea sportivilor prezenti, regimul si-a eliminat propriii sportivi „suspecti“, dar a decis acceptarea celor din echipele straine. Afisele cu „Evreii nu sunt doriti!“, ce impanzisera strazile din Berlin, au fost date jos, mai ales din zonele cu potential turistic. In schimb, ministrul de Interne al Germaniei a dat ordin sefului politiei locale sa curete toate strazile de tigani si sa-i tina intr-o „tabara speciala“, denumita Berlin-Marzahn. La cateva zile de la inceperea competitiei, capitanul Wolfgang Fürstner, comandantul Satului Olimpic din Wusermark, era brusc inlocuit. Motivul oficial invocat fusese acela ca nu s-ar fi achitat corespunzator de sarcini, actionand cu „prea putina energie“ in momentul in care descoperise stricaciunile produse de cei peste 370.000 de vizitatori. Motivul neoficial era insa ca autoritatile vremii ii descoperisera descendenta evreiasca. De altfel, imediat dupa terminarea Jocurilor Olimpice, fostul comandant al Satului Olimpic avea sa se sinucida, in momentul in care si-a dat seama ca, potrivit Legilor de la Nürnberg, fusese clasificat drept evreu. Nascut la Lugoj, in 1902, locotenent in Cavaleria Regala Romana, Henri Rang era, la momentul sosirii in Berlin, fara niciun dubiu, cel mai bun calaret din echipa nationala a Romaniei. Printr-o decizie de grup, fusese desemnat de ceilalti doi membri ai echipei de sarituri, locotenentul Toma Tudoran si Constantin Apostol, sa fie cel care putea aduce in Romania un vis: medalia de aur. La startul intrecerii, erau 54 de concurenti din 18 tari. 
Treptat, s-au autoeliminat din concurs, lasandu-i, la final, pe romani, reprezentati de Henri Rang, si pe germani, condusi de Kurt Hasse, sa-si dispute suprematia printr-o proba de baraj. „Inimile bat sa se sparga“ Camil Mortun, primul jurnalist roman trimis special la Jocurile Olimpice, des-cria momentul in detaliu: „O medalie de aur pentru Romania? Si, iata, acum e randul lui Rang. Inimile bat sa se sparga. Delfis porneste frumos, se apropie intins de primul obstacol si-l sare elegant, fara sfortare. Apoi porneste incalzit mai departe. Nemtii au inlemnit intr-o tacere grea. Locotenentul Rang calareste minunat, ajunge la al treilea obstacol, il sare!… Fuge intins inainte, trece si al patrulea obstacol fara nicio dificultate si se pregateste pentru obstacolul cel mai greu. Il va trece?… Sus… asa… ah! Cei 120.000 de spectatori, care pana acum au tacut ca pestii, izbucnesc in urale. A gresit si romanul… Dar cine a castigat? Iar egalitate? Iar baraj? Intrebarea flutura pe toate buzele. Tot speakerul ne dumireste: «Deoarece lt. Hasse a parcurs distanta intr-un timp mai scurt (59,2 secunde, fata de 72,8) i se acorda medalia de aur pentru superioritate in viteza. Romanul Rang castiga locul doi si medalia de argint“. Cursa lui Rang si conditiile in care germanul luase medalia de aur aveau insa sa ridice mari intrebari. La numai o zi de la aceasta cursa, lui Rang avea sa-i fie inmanat, drept un soi de recompensa, un cadou ce avea sa i se dovedeasca fatal. Iar omul ce-i daduse acel cadou era nimeni altul decat Adolf Hitler.
„Pacat… Calaretii nostri ar fi putut urca si ei Olimpul...“
In aceeasi seara, Henri Rang era chemat pe podium pentru a-si lua medalia de onoare. Un scurt discurs, consemnat la cateva minute de la decernare, arata o persoana extrem de modesta, plina de fair-play, dar pastrand o evidenta urma de regret: „Marturisesc ca, in acea clipa, am avut o senzatie cu totul inedita. Am privit in jurul meu si am avut impresia ca fiecare e patruns de aceeasi emotie si caldura care m-a invaluit si pe mine. Ca fiecare ma priveste cu alti ochi, ca nu mai sunt un anonim oarecare. Aceeasi senzatie au avut-o desigur toti romanii aflati aici... Pacat… Calaretii nostri ar fi putut urca si ei Olimpul...“. Regretul lui Rang se lega, evident, de conditiile in care medalia de aur fusese atribuita calaretului german. In treacat fie spus, istoria echitatiei consemneaza Olimpiada de Vara de la Berlin ca fiind probabil cea mai controversata intrecere din istoria acestui sport: castigatorii tuturor celor sase probe din concurs au fost germani. Primul indiciu asupra a ceea ce se intamplase avea sa vina chiar dinspre Gustav Rau, considerat unul dintre cei mai mari specialisti mondiali in echitatie, prezent la Berlin, in acel moment. Rau descria cursa lui Kurt Hasse: „...Tora incepe! Cu sarituri foarte lungi, fara efort. Calaretul, de asemenea, este linistit. Calul face sarituri foarte puternice. La ultimul obstacol, un oxer (n.r. – tip de obstacol) urias, Tora bate putin prea devreme si atinge usor bara a doua a oxerului. O greseala!“.
Cum sa ascunzi o greseala
Greseala germanului fusese insa ingropata de aparatul de propaganda. Pe foaia de final, redactata de arbitri la finalul cursei, Hasse aparea imaculat. Numai bun de castigator. Povestea a ramas ascunsa printre putinii spectatori neutri prezenti si in cadrul membrilor delegatiei romane la Jocurile Olimpice din 1936. Confirmarea nedreptatii este adusa de nepotul lui Henri Rang, bacauanul Calin Petre Rang, in varsta de 71 de ani. „Stiu povestea de la matusile mele. Le povestise unchiul la intoarcerea din Germania. Juriul a masluit rezultatele ca sa-i faca o placere lui Hitler. Ica, asa ii spuneam noi unchiului, a fost sfatuit de comisie sa conteste rezultatul. I s-a promis ca va lua aurul in cateva zile, doar sa nu fie chiar atunci, in fata a 130.000 de oameni, cati erau in tribune, la festivitatea de decernare. El nu a facut insa nimic. A acceptat medalia de argint“, povesteste Calin Rang. Comportamentul calaretului roman i-a atras atentia lui Hitler. Nepotul lui Rang povesteste cum, la sfarsitul festivitatii, Rang a fost chemat de Führer, in cancelaria proprie. „L-a chemat si i-a dat ca premiu de consolare o motocicleta cu atas, model Zundapp, mai scumpa decat o masina la vremea aia. Putea sa-i dea orice, de fapt, ca tot nu putea refuza. Ce sa faci cand primesti ceva de la Hitler, in ’36...“, spune Calin Rang.
Momentul asteptat
Intors in tara, Rang nu vorbeste public despre ceea ce se intamplase la Berlin. Singura mentiune consemnata in presa vremii se leaga de o discutie privata, in care parea trist ca nu reusit sa aduca Romaniei prima medalie olimpica de aur din istoria Jocurilor (n.r. – prima distinctie olimpica fusese medalia de bronz, castigata de echipa nationala de rugby, la Jocurile Olimpice din mai 1924, de la Paris). Concureaza la zeci de intreceri interne si internationale, castigand tot ce se putea castiga, toate cu acelasi cal, Delfis. Atrage privirile tuturor, facand intreaga lume buna a Europei sa vorbeasca despre calaretii romani. 
Recompensa avea sa vina la niciun an de la finalul Jocurilor Olimpice de la Berlin, in mai 1937.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

povestea berlin nazisti henri rang felix topescu cristian topescu
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

valentina  | #729
Pe ce surse v-ați bazat pentru a scrie acest articol? Sunt interesată, aș fi recunoscătoare dacă mi-ați răspunde, mulțumesc!
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1479 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013130 (s)