News Flash:

Inovatiile din Securitate aduse de Nicolae Ceausescu

24 Septembrie 2013
2442 Vizualizari | 0 Comentarii
Istoricii care se ocupa de evolutia Securitatii constata ca intre „epoca Dej“ si perioada de dupa 1965, deosebirile sunt substantiale. In primul rand, prin aceea ca Securitatea a fost supusa de Ceausescu unui riguros control de partid. Si inclusa, la vedere, in realizarea sarcinilor de plan.
In vara lui 1967 s-a produs o adevarata schimbare prin crearea Consiliului Securitatii Statului (CSS).
Furturi si accidente de munca
Urmarind stenogramele sedintelor conducerii de partid, putem conchide ca, in geneza si misiunile CSS, determinant a fost raportul dintre anumite realitati romanesti si ideologia comunista.
In iunie 1967, Comitetul Executiv al CC al PCR a discutat, printre altele, „starea de indisciplina in munca“ din intreprinderile socialiste. Anul precedent se inregistrasera 12.000 cazuri, soldate cu pagube de 195 milioane de lei. Dintre acestea, 40.587 erau accidente de munca, cu rezultatul a 852 morti. Timpurile se schimbasera, vina nu mai putea fi atribuita uneltirilor „imperialiste“, nici sabotajelor „dusmanului de clasa“. Dar nici nu se admitea ideea de-a informa cetatenii despre aceasta stare infractionala care contravenea teoriei superioritatii socialismului si ocrotirii proprietatii colective de catre omul nou. „Socialismul este singura solutie ce asigura manifestarea deplina a personalitatii umane“, declara public Nicolae Ceausescu. Muncitorului, taranului, scriitorului, pictorului, compozitorului sau omului de stiinta, regimul le oferise posibilitatea „sa poata crea, sa poata pune tot ceea ce are mai de pret, in slujba omului, a bunastarii sale“, scrie adevarul.ro.
Toata munca intr-o singura mana!
Ca-n manageriatul unei corporatii cu arie internationala, in 20 iunie 1967, Ceausescu a impus „sa concentreze toata munca de securitate intr-o singura mana“. In discutiile purtate, liderul a solicitat „instruirea obligatorie a tuturor celor care pleaca in strainatate“ de catre „un grup“.
Atunci – si nu in anii ’80, cum s-a spus adesea -, Ceausescu a luat decizii radicale privind contactele externe. „Niciun om nu poate pleca in strainatate pana nu va fi instruit de acest grup impreuna cu un reprezentant al sectiei“, a impus el cu claritate institutionalizarea relatiilor de colaborare cu Securitatea.
Oamenii nu mai erau chemati insa la sediile Securitatii, ci la ministerele de resortul carora tinea scopul calatoriei lor peste hotare. „Sa faca treaba pentru stat“, spunea el despre cei carora li se aprobau plecarile in strainatate, „sa stim ce ne lipseste, sa cunoastem toate lucrurile acestea care intra in spionaj, dar lucruri care nu sunt secrete, ci de informare tehnica“.
In asemenea conditii, sunt superflue dezbaterile postcomuniste asupra colaborarii cu Securitatea a celor trimisi sa incheie contracte economice, cu burse de studiu sau creatie.
Consiliul Securitatii Statului
De pe platforma acestor discutii s-a infiintat CSS. In fruntea noii institutii a fost numit Ion Stanescu (pana-n 1962 purtase numele Silaghi). Tanar frezor la Uzinele Malaxa, fusese scos din productie si promovat activist inca din 1948. Treapta dupa treapta in ierarhie, s-a specializat, s-ar putea spune, in politruc si cadrist al Armatei si Internelor. Ultimii trei ani, Stanescu detinuse functia de prim-secretar la regionala de partid Oltenia.
In urma cu cativa ani, Ion Stanescu mi-a relatat astfel momentul numirii sale: „M-a chemat Ceausescu si nu am sa uit, am tot respectul, il balacaresc unii acum, dar m-a impresionat pentru ca mi-a atras atentia asupra a trei lucruri. Primul: trebuie sa luati masuri sa nu se mai intample abuzuri si abateri cum s-au intamplat mai inainte, sa schimbam aceasta stare de lucruri. Al doilea: sa nu luati orice nemultumire a cetatenilor Romaniei drept manifestari dusmanoase; erau probleme cu aprovizionarea, cu toate, cum e si in prezent; accentul mai mult pe munca de prevenire. Si al treilea mi-a cerut: trebuie sa faceti reforme radicale pentru pregatirea ofiterilor“.
Cel mai simplu s-a intervenit in pregatirea ofiterilor. Au fost inclusi in programe de invatare a sofatului, dactilografiei, inotului, limbilor straine si specializati in stiinte juridice. Recrutati din productie pentru scoala de ofiteri de securitate, din 1968 absolventii acesteia erau inscrisi direct in anul trei al facultatilor de Drept, sectia fara frecventa. Spre nemultumirea celorlalti studenti care se confruntasera la admitere cu o concurenta de 30-40 de inscrisi pe cate-un loc.
Prevenirea „pe fata“
Ion Stanescu a declarat ca n-a primit nici o indicatie de la Ceausescu privind informatorii. A decis scoaterea din evidente a celor trecuti de 60 de ani, considerati de-acum inofensivi. Daca pe social-democrati Ceausescu i-a inclus in categoria de onoare a ilegalistilor, fostii aliati ai comunistilor din iunie 1944, taranistii si liberalii au fost, de asemenea, scosi din evidenta categoriilor periculoase. In „baza de lucru“, dupa declaratiile lui Stanescu, au ramas legionarii si iredentistii maghiari. Pana la sfarsitul regimului comunist, fostii legionarii au reprezentat un potential pericol.
In spiritul misiunii de prevenire, s-a lucrat „pe fata“, infiintandu-se birouri ale Securitatii in intreprinderi. Acestea apartineau Directiei de contrainformatii economice conduse de Emil Macri. Dupa spusele lui Stanescu, ideea acestor birouri a fost o creatie romaneasca si foarte apreciata de Ceausescu. Ofiterii activi si conducerea intreprinderii „conlucrau“ direct cu angajatii. Scopurile declarate erau protejarea secretelor in afacerile de export, cresterea disciplinei in productie si stoparea furturilor din intreprindere. Pe baza unor astfel de ordine interne, emise de Ion Stanescu, accentul muncii Securitatii s-a deplasat pe prevenire.
Psihoza omniprezentei Securitatii
Intreaga activitate a Securitatii se orienta de-acum spre „lamurirea“ romanilor de-a nu se antrena in alte activitati decat cele privind munca lor si interesele generale ale societatii, specificate de documentele de partid. A fost o „reprofilare“ a Securitatii, spune ulterior Stanescu, sarcinile sale identificandu-se cu ale partidului. Noile „actiuni specifice“ erau „avertizarea“ celor pe cale de-a calca stramb si „punerea in discutie in colectivele de munca“. In locul fostilor dusmani ai poporului au inceput a fi urmariti membrii de partid, personalitatile publice, scriitorii, artistii care veneau in contact cu straini, tehnicienii care incheiau contracte economice cu strainatatea. Ideea ca Securitatea e pretutindeni a alimentat o noua psihoza sociala.
Generalul Caraman, mandria Securitatii
Inlocuirea vechiului sef al Securitatii, Alexandru Draghici, cu Cornel Onescu a fost prima schimbare resimtita de cei desemnati ca „scutul si sabia partidului“. Se instala astfel si-n varful Securitatii o noua generatie.
Paris-Moscova, via Bucuresti
Prestigiul spionilor romani ajunsese recunoscut in blocul militar comunist prin rezultatele retelei care, operand in Franta, se infiltrase in NATO la sfarsitul anilor ’50. „Mihai Caraman este mandria noastra“, a declarat Nicolae Plesita („Ochii si urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Plesita, Dialoguri consemnate de Viorel Patrichi“, Bucuresti, Editura Ianus, 2001). Fiecare tara actiona pentru obtineri de date dar documentele legate de confruntarea dintre NATO si Organizatia Tratatului de la Varsovia (OTV) se aduceau cu sacii pe aeroportul Baneasa. Erau transmise, conform intelegerilor, si Moscovei, dupa relatarea lui Plesita.
Personaj charismatic si dotat din plin cu inteligenta sociala, cum numesc psihologii arta selectiei si cultivarii oamenilor utili, Caraman ii ghida si pe demnitarii romani in descoperirea frumusetilor Parisului, facandu-li-se simpatic.
Dar in 1968, un inalt ofiter KGB, Eugen Runge, a dezertat la americani. Datorita lui a fost deconspirata reteaua Caraman alcatuita din cetateni occidentali care lucrau pentru NATO. In 1968, reteaua a fost lichidata iar seful ei, rechemat in tara. Nu intamplator deconspirarea s-a produs dupa retragerea lui Charles de Gaulle, presedintele francez, potrivnic al incorporarii Frantei in Alianta Nord-Atlantica, spun istoricii Securitatii.
La panoul de onoare: I. C. Dragan si Emil Palade
Din informarile sectiei de relatii internationale catre conducerea partidului razbateau in acea perioada trebuinta de lobby extern dar si de control asupra relatiilor de afaceri cu alte tari.
Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului Exterior si Camerei de Comert studiau posibilitatea atragerii unor romani din strainatate. Se intelege ca asemenea actiuni cu bataie lunga intrau si in calendarul Securitatii.
Printre exemplele de buna practica recomandate erau Iosif Constantin Dragan din Italia si George Emil Palade din SUA. Se indicau si „relatii amicale“ cu sotiile de origine romana a unor personalitati, precum sotia lui Jacques Chaban-Delmas, atunci primar la Bordeaux si presedinte al Adunarii Nationale franceze. Dintre exemplele pozitive se enumerau turneul Ansamblului folcloric „Ciocarlia“ in SUA si Canada, sarbatorirea, la Viena, a 500 de ani de la zidirea Manastirii Putna si centenarului nasterii poetului George Cosbuc.
Pacepa manca, din devotament, parizer in „cusca“
Dupa 1965, Securitatea avea o grija noua – copiii Ceausestilor si fiii demnitarilor din gasca acestora. Cand tatal lor a ajuns la putere, Nicu avea 14 ani, Zoia 16, iar Valentin 17. Niciunul nu era major. Cum in cuplul Ceausescu, sarcina educatiei copiilor si-o asumase mama, aceasta intra in contact direct cu capii serviciului de paza si protectie a demnitarilor. Securistii o vor recunoaste, dintru inceput, pe Elena Ceausescu ca pe-o „sefa“ cu mare influenta in carierele lor.
Iar crizele din familia Ceausestilor puteau avea urmari diverse. O incercare neizbutita a Zoiei de-a se sustrage umilitorului control matern institutionalizat, a avut urmari pozitive pentru Ion Mihai Pacepa, adjunct al sefului Directiei de Informatii Externe (1966-1972), spun fosti demnitari. Dupa ce Zoia plecase intr-o directie necunoscuta, abandonandu-si masina in zona Garii de Nord, Pacepa jucase teatrul marii ingrijorari. Dupa marturia lui Stefan Andrei („Stapanul secretelor lui Ceausescu. I se spunea Machaivelli. Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea“, Bucuresti, Editura Adevarul, 2011), doua zile si doua nopti a petrecut Pacepa atunci in „cusca“ din poarta vilei Ceausestilor. Manca ostentativ parizer cu paine. I se vaita mamei ca n-a mai dormit si nu s-a mai miscat de-acolo. Si ca plansese de teama si ingrijorare pentru soarta fetei. Slaba de inger, ca oricare mama in imprejurari ca aceasta, dupa fericitul deznodamant al revenirii Zoiei acasa dintr-o excursie in Maramures, Elena Ceausescu l-a impins sub ochii sotului pe Pacepa ca marele „devotat“ al familiei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

istoricii securitatii dej securitatea
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013255 (s)