News Flash:

Intrebarea care macina arheologii: Cat de noua e Lumea Noua ?

9 Ianuarie 2014
1414 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai multe descoperiri arheologice din ultimele decenii par sa ateste ca tarimurile Lumii Noi au fost vizitate in trecut si de alti straini veniti din Europa, Egipt si chiar din indepartata Asie, din China si Japonia. Astfel de descoperiri pun la indoiala tot ceea ce stiam despre trecutul celor doua Americi.
Piatra din Kensington si Decalogul de la Los Lunas 
Una dintre cele mai enigmatice descoperiri referitoare la cei care au ajuns in America inainte de Columb este asa-numita Piatra din Kensington, pe care se gaseste o inscriptie ce descrie calatoria unor nord-europeni spre acel tarim, cindva in jur de 1300. Bucata de piatra, care masoara un metru lungime si 40 cm latime si este acoperita cu rune, a fost gasita in Minnesota de un fermier pe nume Olaf Ohman, in 1898. In traducere, textul sapat in piatra afirma: Opt suedezi si 22 de norvegieni, intr-o calatorie de explorare din Finlanda spre vest. Aveam tabara linga doua insule stincoase, la o zi distanta spre nord de aceasta piatra. Intr-o zi am fost la pescuit. Cind ne-am intors acasa am gasit zece oameni plini de singe si morti. AVM (Ave Maria) apara-ne de cel rau. Avem zece oameni pe mare sa aiba grija de vasele noastre, la 14 zile distanta de aceasta insula. Anul 1362. 
Un alt artefact ciudat care ridica indoieli asupra corectitudinii istoriei oficiale privind descoperirea celor doua Americi este decalogul de piatra de la Los Lunas, care se afla pe Muntele Ascuns din New Mexico. Bolovanul de bazalt, cintarind intre 80 si 100 de tone, este inscriptionat cu o versiune prescurtata a celor Zece Porunci, cu caractere ebraice printre care apar si unele litere grecesti. Potrivit unor experti, inscriptia ar putea avea o vechime de pina la 2.000 de ani. Alte analize bazate pe forma caracterelor folosite indica faptul ca textul ar fi putut fi scris acum 1.000 de ani, oricum cu mult inainte de descoperirea Americii. Blocul de bazalt era demult cunoscut indienilor, care numeau locul cu pricina Muntele Misterelor. Unii cercetatori afirma ca ar putea fi de origine samariteana, potrivit 2012en.ro.
Un asa-zis mormint descoperit in pesterile de la Marele Canion 
O alta inscriptie cu caractere semitice a fost descoperita in estul statului Tennessee, intr-o movila funerara de la Bat Creek. Cele citeva litere alcatuiesc cuvintele pentru Iudeea, iar caracterele paleoebraice utilizate dateaza din primul sau al doilea secol al erei noastre. Piatra de la Bat Creek se gaseste astazi la Muzeul de Istorie Naturala din Washington. 
Unul dintre cele mai mari mistere legate de posibila prezenta a unor vestigii egiptene, continind felurite artefacte si texte scrise cu hieroglife, pe continentul nord-american este cel referitor la un asa-zis mormint descoperit in pesterile de la Marele Canion, in Arizona. O ampla relatare privind aceasta descoperire a aparut in 1909, in Phoenix Gazette, potrivit careia autorul ei era un profesor ce lucra pentru Institutul Smithsonian, care neaga insa orice legatura cu acest proiect. Descrierea locului era insa atit de fascinanta incit dezmintirea institutului nu a stins cu nimic interesul pentru aceasta poveste. 
In articolul cu pricina se spunea ca in Marele Canion exista o citadela subterana, cu tuneluri sapate in stinca ce coboara pina la 450 metri adincime. Principalul tunel da intr-o sala uriasa din care pornesc, precum spitele unei roti, numeroase alte pasaje ce duc in alte incaperi mai mici, in care se gaseau arme, instrumente de arama, dar si ustensile de gatit si vase pentru apa. Exista si o incapere cu mumii depozitate in scobituri practicate in pereti. Din nefericire, aceasta relatare nu poate fi nici confirmata, nici infirmata, deoarece accesul publicului in zona este strict interzis, din ordinul autoritatilor locale. Zona a fost explorata in trecut, iar pe harti apar mentionate locuri cu denumiri egiptene, cum ar fi Turnul lui Ra, Templul lui Horus, Osiris sau Isis, coincidenta ce trezeste multe suspiciuni, cum ca acolo ar putea exista intr-adevar vestigii ciudate. 
Urmele prezentei asiaticilor pe tarimuri americane 
Pe de alta parte, in legendele indienilor Hopi exista o poveste despre stramosii care locuiau in subteranele din zona respectiva, o parte din acestia, cei buni, fiind goniti din adincuri de cei rai. In august 1914, intr-un sit mayas de linga Acajutla, in Mexic, au fost descoperite doua statuete care, dupa stil, par a fi egiptene. Barba si acoperamintul de pe capul barbatului par sa indice ca statueta este o reprezentare a lui Osiris, in timp ce cealalta o reprezinta, dupa cit se pare, pe Isis. 
Urmele prezentei asiaticilor pe tarimuri americane sint mai putin numeroase, insa la fel de incitante. Spre exemplu, in 1882 un miner din Columbia Britanica a descoperit la o adincime de peste sapte metri 30 de monede chinezesti, din perioada imparatului Huungt, din anul 2600 i.Hr. Artefacte chinezesti sint considerate si niste ancore gasite in largul coastelor californiene. In Alaska s-au gasit spade care par a fi de origine japoneza, iar in Ecuador au fost descoperite vase ceramice in stil nipon. Pe de alta parte, in mitologia chineza exista legende care povestesc despre calatoria spre o tara indepartata pe nume Fusang. Totodata, indienii americani au legende despre casele de pe apele Pacificului, care ar fi putut foarte bine sa fie corabii antice. 
Prezenta unor navigatori fenicieni pe coastele braziliene 
O alta zona in care se pastreaza multe inscriptii interesante este Brazilia. In apropiere de Rio de Janeiro, pe un perete de stinca, la aproape 1.000 m altitudine, se pot citi cuvintele: Tir, Fenicia, Badezir, primul nascut al lui Jethbaal. Inscriptia, presupusa a fi din secolul IX i.Hr., se gaseste pe o enorma formatiune stincoasa, ce pare a fi un sfinx, si este numita Gigantul. Prezenta unor navigatori fenicieni pe coastele braziliene este sustinuta si de descoperirea, in 1978, a unor vase de teracota in cursul unor explorari subacvatice in zona Baia di Guanabara. Printre cele 12 artefacte aduse la suprafata figureaza trei vase de teracota feniciene, cu o capacitate de 36 litri, aflate astazi in custodia marinei militare braziliene. De asemenea, la Parahyba a fost gasit un text mai lung cu caractere feniciene in care se spune: Sintem fiii lui Canaan din Sidon, orasul regelui. Negustoria ne-a aruncat pe acest tarm, un pamint al muntilor. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

descoperiri arheologice tarimurile lumii noi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1847 (s) | 34 queries | Mysql time :0.027387 (s)