News Flash:

Inventii aparute in Primul Razboi Mondial! - FOTO

20 Ianuarie 2015
1331 Vizualizari | 0 Comentarii
Batistele de hartie

Totusi, absorbantele Kotex nu au fost usor de comercializat, in principal din cauza faptului ca vanzatorii erau barbati, iar clientele evitau sa le cumpere. Din acest motiv, compania a indemnat magazinele sa permita cumparatorilor sa lase banii intr-o cutie si sa le ridice, fara sa interactioneze cu vanzatorul.

Profitul a inceput sa creasca, lent, dar Kimberly-Clark se astepta la rezultate spectaculoase, asa ca a inceput sa caute un nou produs. Bert Fourness a propus, ulterior, ca materialul obtinut din celuloza sa fie calcat, pentru a se obtine o tesatura mai fina si mai moale. Noul produs, lansat in 1924, a fost denumit Kleenex si a fost comercializat ca inlocuitor al batistelor din bumbac.

Lampa pentru bronzat

Se estimeaza ca in iarna lui 1918 aproximativ jumatate dintre copiii din Berlin sufereau de rahitism, o boala care slabeste si deformeaza oasele. Pe atunci, cauza afectiunii nu era cunoscuta, aceasta fiind doar asociata cu saracia. Medicul pediatru Kurt Huldschinsky a observat ca pacientii erau si foarte palizi si a decis sa aplice un tratament experimental pe patru dintre ei. Huldschinsky si-a pus pacientii, intre care se afla si un baietel de doar trei ani, sa stea sub o lampa de cuart cu vapori de mercur, care emitea o lumina ultravioleta.

Vezi si Campuri de lupta din Primul Razboi Mondial dupa 100 de ani

Medicul a observat ca oasele celor mici au inceput sa se intareasca si, incepand din luna mai, i-a pus sa stea la soare, pe terasa. Publicarea rezultatelor a generat un val de entuziasm in Germania, la Dresda, luminile stradale fiind demontate pentru a fi folosite in tratarea rahitismului.

Astfel, alimentatia deficitara din timpul razboiului i-a facut pe oamenii de stiinta sa inteleaga legatura dintre razele ultraviolete si rezistenta oaselor, iar lampile UV, folosite astazi pentru bronzat in saloane specializate, au devenit foarte raspandite si accesibile.

Schimbarea orei


Ideea de a da ceasurile inainte primavara si inapoi toamna nu era noua. Benjamin Franklin a propus acest lucru, in 1784, atragand atentia asupra faptului ca lumanarile sunt irosite in serile de vara, pentru ca oamenii mergeau la culcare dupa apusul soarelei, iar lumina naturala nu era valorificata in intregime, pentru ca se trezeau dupa rasarit.

Vezi si Primul Razboi Mondial. Imagini de colectie de pe front, publicate in premiera - FOTO

Propuneri similare au aparut si ulterior, insa Primul Razboi Mondial a fost factorul decisiv care a dus la aplicarea acestora. Din cauza rezervelor tot mai scazute de carbune, nemtii au decis, in 1916, sa dea ceasurile inainte cu o ora, pentru a profita mai mult timp de lumina naturala. Practica a fost abandonata dupa razboi, dar ideea fusese deja pusa in aplicare cu succes si a revenit in anii '70, potrivit debarbati.ro.

Ceasul de mana

Nici acestea nu au fost inventate special pentru razboi, dar popularitatea lor a crescut atat de mult, incat dupa incheierea conflagratiei mondiale devenisera deja metoda cea mai utilizata pentru a indica ora.

Vezi si "Criminalul" tacut din timpul Primului Razboi Mondial

Pana la sfarsitul secolului al VIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, cei care voiau sa afle ora exacta purtau ceasuri de buzunar, de multe ori, prinse cu un lant subtire. In timp insa, sincronizarea precisa a devenit importanta pentru manevre militare ca barajele de artilerie, dar si pentru aviatori, care aveau nevoie sa aiba mainile libere. Ofiterii britanici au inceput sa poarte ceasuri de mana in campaniile in colonii, notabil in al treilea razboi anglo-birmanez, in 1885 si in razboiul burilor, intre 1899 si 1902.

Utilizarea ceasurilor de mana a crescut semnificativ, insa, in timpul Primului Razboi Mondial, atunci cand sincronizarea intre liniile de infaterie, care avansau, si barajul artileriei era esentiala. In 1916, compania H. WIlliamson spunea ca "unul din patru soldati detine deja un ceas, iar ceilalti trei intentioneaza sa-si cumpere cate unul, in cel mai scurt timp".

Comunicatiile aeriene

Inainte de razboi, pilotii nu puteau sa comunice nici intre ei, nici cu cei de la sol. Armata se baza pe fire pentru a realiza legatura, iar acestea erau de multe ori distruse de tancuri, sau de salvele de artilerie.

Aviatorii trebuiau sa recurga la gesturi si la strigate, care erau rareori intelese. Primele propuneri pentru rezolvarea acestei probleme presupuneau folosirea unor radiotelefoane in cabina, dar puternicul zgomot de fundal le facea inutilizabile. Solutia a venit la sfarsitul lui 1916, cand au fost lansate castile cu microfoane si receptoare incorporate, deschizand drumul pentru aviatia civila.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

ceas-1
kimberly-clark bert fourness germania dresda tratarea rahitismului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2199 (s) | 23 queries | Mysql time :0.075381 (s)