News Flash:

Invincibila Armada - Desfasurarea campaniei

28 Mai 2015
1770 Vizualizari | 0 Comentarii
Invincibila Armada a ridicat ancora la 28 mai 1588, din portul Lisabona. Era una din cele mai mari flote care navigase vreodata pe marile lumii. Pentru cei care faceau parte din expeditie, de la amiral pana la ultimul marinar sau soldat, era un motiv de mandrie si de incredere. Alimentele erau din belsug, apa destula, moralul foarte bun; se gandeau la gloria ce-i asteapta si, nu in ultimul rand, la bogatele prazi de razboi. Nimeni nu s-ar fi gandit, atunci, ca le vor trebui doua luni si jumatate pentru a ajunge sa intrezareasca tarmurile Angliei si ca vor ajunge acolo cu alimentele in mare parte alterate, apa mult imputinata si cu moralul serios zdruncinat.

La cateva zile de la plecare, Armada a fost surprinsa de o puternica furtuna in largul coastelor spaniole, furtuna care a obligat-o sa faca escala in portul La Coruña. Pentru reorganizare si repararea pagubelor suferite, navelor care faceau parte din convoi le-au trebuit doua luni. In sfarsit, la 22 iulie, au ridicat din nou ancora din portul La Coruña, in conditii nefavorabile, cu vant puternic si mare agitata. Dupa opt zile, la 30 iulie 1588, Armada a ajuns in apropierea capului Lizard, din sud-estul Angliei. Flota a fost reperata imediat de o nava engleza care facea parte din escadra de supraveghere. Aceasta s-a indreptat, cu toate panzele sus, spre Plymouth, dand alarma.

Amenintata din doua parti, flota engleza a adoptat o tactica inspirata, dictata de logica si de necesitatile momentului: s-a impartit in doua. Douazeci de nave, sub conducerea lordului Henry Seymour, au patrulat coastele din pasul Calais, fara a scapa din vedere miscarile ducelui de Parma. Restul flotei, comandate de lordul Howard, trebuia sa tina sub observatie Armada.

Vezi si Armada Spaniei - 1588, una din cele mai mari catastrofe militare din istorie


Sub privirile nelinistite ale localnicilor, in dimineata zilei de 31 iulie 1588, Invincibila Armada a trecut prin fata portului Plymouth. Dintr-o relatare a unui italian, martor ocular al evenimentelor, flota spaniola era dispusa ca o veritabila armata de uscat: grosul fortelor pe centru, aparat in fata si in spate de avangarda si respectiv ariegarda; totul forma o gigantica semiluna; comandantul Guzman, duce de Medina-Sidonia era general de uscat. Era o desfasurare de forte spectaculoasa, dar total lipsita de eficacitate.

Din cauza timpului nefavorabil, lordul-amiral Howard avea dificultati in a-si scoate flota in larg. Daca ducele de Medina-Sidonia ar fi ascultat sfatul ofiterilor sai de stat-major, acela de a-i ataca pe englezi, probabil ar fi obtinut victoria foarte usor, tinand cont de circumstante. El s-a limitat insa sa ramana in expectativa, dand dovada de acea indecizie care a caracterizat actiunile sale pe toata perioada desfasurarii campaniei. De acest lucru a profitat Howard care a reusit, in cele din urma, sa-si scoata flota in larg, atacand imediat ariegarda flotei spaniole.

Vezi si Dezastrul de la Gravelines si inceputul sfarsitului pentru Armada spaniola


In acele timpuri, o batalie navala clasica se desfasura astfel: navele se apropiau cat mai mult una de cealalta, descarcau asupra inamicului tunurile aflate in pozitie, dupa care survenea abordajul si lupta continua ca o lupta pe uscat, om contra om, la bordul navelor.

Vadit inferioare ca numar, navele engleze au mentinut distanta, supunand pe spanioli unui ucigator tir de artilerie. Tunurile englezesti erau de calibru mai mare, dar superioritatea lor evidenta consta in afetul mobil, care le conferea o cadenta si un unghi de tragere net superioare. Surprinsi si vadit iritati de tactica englezilor, ofiterii spanioli au navigat strans, atat cat le permitea timpul nefavorabil, cu navele aproape lipite una de cealalta. Cu aceasta tactica au reusit sa limiteze pierderile suferite in timpul bataliei la doar doua nave: Nostra Señora del Rosario, nava amiralului Pedro Valdes, capturata de Francis Drake in noaptea de 1 august si marea nava San Salvador, distrusa de o puternica explozie.

A urmat o saptamana infernala, in care Armada, supusa tot timpul salvelor artileriei engleze, a inaintat cu mare dificultate. Imensa flota spaniola a reusit, la 7 august, sa arunce ancorele in rada portului Calais, punandu-se, intr-un fel, la adapost.

Aici a intervinit, din nou, proverbiala nehotarare a ducelui de Medina-Sidonia. In loc sa profite de superioritatea numerica si sa atace flota engleza sau sa ia masuri pentru a-si proteja navele, i-a scris un mesaj ducelui de Parma, cerandu-i ajutorul. In timp ce el astepta raspuns, flota engleza a schimbat tactica. Howard a facut jonctiunea cu escadra lui Seymour si englezii au trecut la atac. Urmand sfaturile lui Drake, vechi lup de mare calit in asemenea confruntari, englezii au incarcat cu explozibil opt nave mici, le-au dat foc si le-au indreptat, ajutati de flux si de vantul favorabil, catre imensa flota spaniola, masata in port, intr-un spatiu relativ restrans. Cuprinsi de panica, spaniolii au incercat sa evite un dezastru total: au taiat paramele si au incercat sa iasa in larg. Din cauza panicii si a vantului potrivnic, operatia de salvare s-a facut in dezordine, navele spaniole intrand in coliziune. Cu toate pierderile destul de mari, galioanele spaniole au reusit sa se puna in ordine de lupta a doua zi, la rasaritul soarelui. Flota engleza a trecut in ofensiva, folosind o tactica surprinzatoare prin originalitatea ei. Navele au fost dispuse in linie, la o distanta de 100–150 de metri una de cealalta si au navigat paralel cu navele inamice, deschizand focul cu tunurile de la babord sau tribord. Aceasta se numeste “linie de sir” si avea sa devina, in secolul urmator, o tactica clasica a bataliilor navale. Spaniolii doreau sa profite de superioritatea numerica si forta infanteriei de la bordul navelor si au incearcat sa-i atraga pe englezi intr-o lupta clasica, nava contra nava si om contra om. Nu au reusit acest lucru si in fata tirului puternic si rapid al artileriei de bord engleze, au suferit pierderi serioase. Iata cum caracteriza aceasta situatie insusi ducele de Medina-Sidonia, in scrisoarea sa catre ducele de Parma: „Ei trag asupra noastra aproape de dimineata si pana seara, dar nu vor sa se apropie de noi. Eu le-am dat toate ocaziile. Am lasat nave pentru a-i tenta sa le abordeze. Ei n-au facut-o, iar eu n-am niciun remediu, deoarece ei sunt mai rapizi, iar noi ne miscam incet. Noi am terminat munitiile, iar oamenii mei sunt sfarsiti”.

Factorii care au impiedicat ca dezastrul sa fie total pentru flota spaniola au fost caderea intunericului si faptul ca englezii terminasera munitia. Pierderile Armadei, in aceasta zi, s-au ridicat la peste 10 nave si circa 8000 de oameni. Englezii au avut in jur de 100 de morti si cateva nave avariate. Aceasta confruntare, de la 8 august 1588, a ramas in istorie cu numele de batalia de la Gravelines.

Situatia, pentru spanioli, se prezenta astfel: flota dezorganizata, imprastiata, cu moralul scazut, alimente putine si alterate, fara apa, fara munitii. La consiliul de razboi de a doua zi, 9 august, ducele de Medina-Sidonia a acceptat parerea majoritatii ofiterilor sai care cereau sa se reintoarca acasa. S-a stabilit o ruta spre nord, dubland insulele Orkney — totul spre a evita o noua ciocnire cu flota engleza si pentru a profita de curentii din Marea Nordului. Englezii nu i-au scapat din ochi pe spanioli, insa au fost nevoiti sa inceteze urmarirea din cauza furtunii si a faptului ca terminasera munitiile. Invincibila Armada a fost lovita de furtuna pe 12 august, in largul insulelor Shetland si a suferit noi pierderi. Din cauza epuizarii hranei si mai ales a apei potabile, ei au fost nevoiti sa faca escala in Irlanda, tara catolica, care se opunea Angliei protestante. In timpul aprovizionarii, au pierdut cateva corabii in scurte ciocniri cu corsarii englezi. In sfarsit, dupa ce au parasit tarmurile Irlandei, au fost surprinsi, la jumatatea lunii septembrie, de doua violente furtuni care le-au pricinuit noi pierderi.

La reintoarcerea in Spania, in octombrie 1588, Armada mai dispunea de 50 de corabii si 10.000 de oameni obositi, bolnavi, infometati. Ducele de Medina-Sidonia pierduse doua treimi din efective si din nave, fara sa pricinuiasca mari pagube englezilor si, mai ales, fara ca vreun soldat spaniol sa puna piciorul pe pamantul Angliei.El a ajuns acasa imbatranit parca peste noapte, cu parul complet alb. Avea doar 38 de ani.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

invincibila armada lisabona flote expeditie marinar soldat belsug parma
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2442 (s) | 34 queries | Mysql time :0.076864 (s)