News Flash:

Ioan Colita , preotul torturat in inchisorile comuniste

18 Septembrie 2013
2806 Vizualizari | 0 Comentarii
Dotat cu o voce deosebita si cu inclinare spre studiu, toate insotite de o puternica traire crestina, l-au determinat sa urmeze Seminarul Teologic "Sf. Grigore Decapolitul" din Craiova, promotia 1928, an in care s-a casatorit cu Floarea Ionescu Albu, care i-a daruit 11 copii, din care au supravietuit 91.
In anul 1928 a fost hirotonit preot de episcopul Ramnicului, Vartolomeu Stanescu, pe seama parohiei Cetate I Dolj, care avea 665 de familii, respectiv 2880 suflete. Preotul Ioan si-a indeplinit cu vrednicie misiunea apostolica, fara a se implica politic in disputele specifice perioadei interbelice. In 1930 a refacut biserica parohiala, cu hramul "Sfantul Gheorghe", pentru aceasta fiind distins cu rangul de sachelar2.
Odata cu anul 1945 a gestionat caminul sezonier de copii din localitate; din anul 1946 a fost fondatorul Gimnaziului mixt Cetate; a fost gestionarul Caminului cultural (1949-1952); a contribuit la alfabetizare, la electrificarea si radioficarea comunei.
Biblioteca sa impozanta a pus-o permanent la dispozitia enoriasilor sai3.
Desi abia operat de ulcer, parintele Colita a fost arestat in ziua "Adormirii Maicii Domnului" a anului 1952, prin ordinul cabinetului MAI nr. 490, la fel ca alte sute de preoti din Oltenia, aruncat pe scarile casei si azvarlit intr-un camion, in care se mai gaseau preotii Gheorghe Chiriloiu, tot din Cetate, si Ion Tudor din satul vecin, Moreni, jud. Dolj, de catre colonelul Untaru, care, mai inainte, lovise cu capul de pereti pe fiica acestuia, Cornelia4.
Totodata, casa i-a fost perchezitionata, gasindu-i-se o colectie a revistei "Albina", din perioada 9 februarie - 1 iunie 19345.
Dupa arestare, parintele Colita a fost dus la Securitatea din Craiova (UM 0113) si anchetat in cele mai ingrozitoare suplicii: batai la talpi cu funia uda, smulgerea unghiilor si a dintilor cu clestele de cuie, a fost ars cu fierul rosu, atarnat cu capul in jos. Conform procesului-verbal de interogatoriu consemnat la 6 septembrie 1952, parintele a fost intrebat in ancheta asupra implicarii sale efective in Miscarea legionara, daca a organizat "coruri cu cantece legionare cu elevii de la scoala"; din ce cuib a facut parte, la care parintele a raspuns: "Nu pot sa raspund" s.a. A recunoscut ca a savarsit parastas legionarilor Mota si Marin si sfestanie la sediul legionar din localitate, precum facusera toti preotii in vremea aceea6.
Mobilul arestarii sale l-a constituit suspectarea de catre Securitate a participarii la organizarea si activitatea Miscarii legionare din localitate, in perioada 1937-1941. Aici trebuie sa precizam ca toata aceasta situatie prin care parintele Colita a trecut a fost provocata chiar de colegul sau de altar. Acesta, in calitate de informator, "a convins" Securitatea, in perioada 30 septembrie 1951 - 21 februarie 1952, ca parintele Colita facuse politica legionara, ca dupa 1945 fusese "membru marcant al PNT - Maniu", ca promova ideea caderii imediate a regimului si ca ar fi denuntat situatia materiala foarte grea a taranimii in urma colectivizarii7.
La acestea se adaugau temerile Securitatii fata de influienta pe care o avea parintele Colita in mijlocul consatenilor, de fapt a credinciosilor sai, precum putem constata intr-o fisa intocmita de organele de represiune in martie 1952: "Este un element inteligent, rafinat, are influenta in mase [...]; are anturaje in mijlocul taranimii sarace si mijlocase"8.
Despre activitatea lui politica, parintele Colita avea sa detalieze intr-un amplu memoriu adresat autoritatilor, pe cand era detinut in penitenciarul Lugoj, prin care spunea: "Din pricina unor invinuiri nedrepte, pline de ura si vrajmasie din partea preotului [...] din comuna Cetate, raionul Cujmir, regiunea Craiova, care a dorit sa ramana singur la biserica unde am slujit impreuna, am fost acuzat ca as fi facut politica legionara, fiind sef de garnizoana. Declar ca nu am fost inscris in nici un partid politic si nici in miscarea sau organizatia legionara; n-am fost nici sef de cuib, nici primar, nici sef de garnizoana si nici sef de sector", aratand in continuare cine a ocupat aceste functii politice. Adevarul acesta - continua parintele Colita - ca nu am facut parte din Miscarea Legionara se poate constata din cercetarile ce se pot face in com.
Cetate, la Sfatul popular, la Gospodaria Agricola Colectiva, precum si in randurile fostei Miscari Legionare[...]9.
Cu toate acestea, ancheta va ajunge la o concluzie exact inversa, si anume ca parintele s-ar fi incadrat in Miscarea legionara din 1939, unde, pentru activitatea depusa, a ajuns sef de garnizoana, functie pe care ar fi detinut-o pana la rebeliunea legionara din 1941, la care nu participase. Ca dupa ianuarie 1941 nu a mai activat in teren legionar, dar dupa 23 august 1944 s-a incadrat in PNT-Maniu, "unde a depus o activitate intensa, facand parte si din comitetul de conducere al acestui partid". Ca ar fi avut o serie de manifestari antidemocratice cu caracter razboinic in favoarea imperialistilor, in acest sens, totusi, "nefiind probe suficiente". Pentru acestea, parintele avea sa fie incadrat in colonie de munca pentru 60 de luni, pedeapsa expirand la 16 august 195710.
In timpul detentiei, parintele a fost purtat pe la Securitatea din Craiova, Colonia MAI Dudu, penitenciarul Galati (19 noiembrie 1953 - 18 februarie 1954), Jilava si Penitenciarul Lugoj (10 martie 1954)11.
Dupa doi ani de purtari prin penitenciare, anchete interminabile si memorii catre autoritati (8 decembrie 1953 si 1954) in care isi arata nevinovatia fata de ce i se imputa, la 23 iunie 1954 avea sa fie eliberat, dupa ce fusese "verificat" la 14 iunie de o subcomisie a MAI la Penitenciarul Lugoj. Dupa eliberare parintele a revenit la parohia Cetate I12.
Ca o culme a cinismului specific regimului comunist, preoteasa Floarea Colita a primit Ordinul "Gloria Materna", clasa I, semnat de Dr. Petru Groza, pentru ca a nascut si a crescut noua copii, desi in perioada detentiei preotului Ioan Colita, familia fusese deposedata de toate bunurile din casa, iar copiii se hraneau cu spice adunate de pe camp si dormeau pe scanduri. Sora mai mare, Cornelia, a muncit din greu la Braila, si-a ajutat fratii si mama cu bani, imbracaminte si alimente, demonstrand unitatea deosebita a familiei crestine in vremuri de restriste. De remarcat, ajutorul dat de fostele enoriase, care, pe ascuns, dadeau alimente numeroasei familii. De altfel, chiar parintele, in memoriile sale catre autoritati, spunea: "Sunt intr-o situatie familiala foarte grea, avand 9 copii in viata, dintre care 6 sunt minori."13
Din amintirile copiilor sai rezulta ca parintele a revenit acasa intr-un camion, fiind speriat, dar si fericit cand si-a regasit sotia si copiii. De foarte multe ori parintele Colita statea la ferestrele din camera mare a casei si plangea in hohote, gandindu-se la chinurile indurate in puscariile comuniste, care lasasera urme pe corpul sau. Astfel, dantura ii fusese smulsa, unghiile de la maini si picioare fusesera trase cu clestele, intregul corp era plin de cicatrice, iar oasele il dureau ca urmare a numeroaselor lovituri. Medicii din Cetate il considerau ca fiind bolnav de TBC osos, iar o parte din organele interne partia distruse.14
Iata ce-i scria fiicei sale Cornelia, dupa eliberarea sa din inchisoare, la 14 iunie 1954: "Credinta in Dumnezeu, nadejdea in ajutorul Lui si dragostea crestina au fost insusirile morale, puterile spirituale care mi-au sustinut viata, mi-au intarit inima si m-au otelit in rabdare, mi-au luminat constiinta, mi-au impodobit sufletul cu duhul curatiei, al gandului smerit si al faptei crestine. [...] Ticutul tau scump implineste in ziua de 6 septembrie curent varsta de 47 de ani! Roaga-te lui Dumnezeu sa traiasca inca multi ani in pace, sanatos si fericit spre a se bucura de voi toti - copii cuminti, cinstiti si muncitori, respectuosi, oameni ai datoriei. [...] Pastrati voi, copiii mei, pe cele bune din viata mea si folositi-le: cinstea, respectul, munca, dragostea mea pentru voi, constiinciozitatea, lipsa de ura si vrajmasie impotriva nimanui."15
Si in aceasta perioada a avut de suportat insultele si amenintarile unor comunisti cu vechi stagii in ilegalitate, in frunte cu Ion Bica, cunoscut pe intreaga vale a Dunarii pentru relele facute semenilor sai, dar pentru care parintele se ruga, ca Dumnezeu sa-l aduca pe calea cea buna. Isi uimea consatenii pentru ca, de fiecare data, incerca sa gaseasca opresorilor sai justificare si mai ales nu putea sa-i urasca, pomenindu-i ori de cate ori era nevoie.
La 24 iunie 1959 (nasterea Sf. Ioan Botezatorul) a fost din nou arestat si internat in lagarul de munca Periprava. Motivul arestarii era determinat de "antecedentele" sale legionare, taraniste si pentru ca mai fusese detinut in perioada 1952-1954. Astfel, la 15 iulie 1959, prin ordinul MAI nr. 10,052, parintele Colita era trimis in lagarul de munca pentru 60 de luni.16
De la Periprava, la 3 octombrie 1959, parintele Colita va fi dus la lagarul de munca de la Ostrov, din fostul raion Macin, Formatiunea 0957, unde a avut acelasi comportament exemplar: rugaciuni fierbinti si repetate si iertarea tortionarilor. Deoarece era foarte bolnav, nu reusea sa-si faca norma, fiind astfel batut mereu, pana intr-o zi, cand a fost calcat in picioare, lovit cu cizmele in cap, asa incat, la scurta vreme, in ziua de 26 octombrie 1959, a murit la infirmerie. Cauza mortii, potrivit certificatului eliberat de Sfatul Popular Ostrov, a fost "miocardita arteroscleroza coronariana". Se pare ca a fost inhumat in cimitirul Frecotea, din comuna Ostrov.17
(Toma Radulescu - Martiri pentru Hristos, din Romania, in perioada regimului comunist, pag. 148-152)
1. Ion Lucian Colita, Cartea cu iubiri si prieteni, Editura Semne, Bucuresti, 2003, p. 12-14, 82-87, 116-117.
2. Viata Bisericeasca in Oltenia, p. 206-207
3. AMO, dosar Parohia Cetate I, f. nepag.
4. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. I, f. 30; Toma Radulescu, Preotul-martir Ioan F. Colita (1907-1959), in "Cetatea Crestina", an III, nr. 10 (30), octombrie 2004, p. 3. Pe coperta dosarului individual penal scrie "[arestat] fara forme legale".
5. AMJDIM, fond penal, dosar 19470, vol. I, f. 14.
6. Ibidem, f. 6-7v.
7. Ibidem, f. 19-28. Nu dorim sa-i precizam numele preotului informator, deoarece, dupa cum vom vedea, parintele Colita l-a iertat, gest care a contribuit mult la declararea lui ca martir.
8. Ibidem, f. 17-18.
9. Ibidem, f. 5-5v.
10. Ibidem, f. 3.
11. Ibidem, f. 33, 34, 37, 38
12. Ibidem, f. 3, 31,36-36v, 40; Colectia Muzeului Olteniei, fond personal Pr. Ioan Colita; Preoti ortodocsi, p. 79.
13. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. 1, f. 5v; Toma Radulescu, Preotul-martir Ioan F. Colita, loc. cit.
14. Ibidem.
15. Ion Lucian Colita, op. cit., p. 84-87
16. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. I , f. 41-41v; vol. 2, f. 2-4. Pe coperta dosarului de penitenciar este scris: "Legionar". In Preoti ortodocsi, loc. cit si Cartea de aur, p. 38, 316 - se sustine ca parintele Colita ar fi fost arestat a doua oara la 15 iunie 1959.
17. AMJDIM, fond Penal, dosar 19470, vol. 2, f. 7, 12. In Cartea de aur, loc. cit. se sustine ca parintele ar fi murit pe 6 octombrie, iar in Preoti ortodocsi, loc. cit. fugureaza data de 6 decembrie, date care sunt false. Pentru aceeasi data a mortii este mentionat Ioan F. Calota, desigur o confuzie, in Rugul Aprins, p. 43-44
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

voce deosebita preotul ioa miscarii legionare ebeliunea legionara
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1697 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012638 (s)