News Flash:

Ion Ficior, al doilea tortionar pentru care este ceruta urmarirea penala pentru genocid

18 Septembrie 2013
1695 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6590 RON (-0.0017)
USD: 4.0854 RON (-0.0083)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) solicita Parchetului ICCJ Inceperea urmaririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncaPeriprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de tortionar prezentat, dupa Alexandru Visinescu.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a solicitat Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie inceperea urmaririi penale impotriva lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de munca de la Periprava, pentru genocid", a declarat, miercuri, presedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

Acesta a precizat ca in urma investigatiilor facute de reprezentantii institutului au fost identificate mai multe probe ce indica faptul ca, in perioada in care colonelul Ion Ficior (85 de ani) a indeplinit functia de comandant al Coloniei de munca de la Periprava, respectiv in perioada 1958-1963, detinutii politici au fost supusi unui regim de detentie extrem de dur, fiind infometati si batuti.

Ion Ficior a introdus la Colonia de munca Periprava un regim de detentie abuziv, represiv, discretionar impotriva detinutilor politici, considerati atunci o amenintare la adresa noului regim, a mai spus Muraru.

Acesta a precizat ca au fost stranse documente care arata ca in perioada in care la conducerea Coloniei de munca Periprava a fost Ion Ficior au murit 103 detinuti, toti condamnati pentru delicte politice, probele fiind transmise Parchetului.

IICCMER: La Periprava am identificat o groapa comuna in care erau inhumati fosti detinuti politici

"Exista indicii serioase ca a fost identificata o groapa comuna, in care se presupune ca au fost inhumati fosti detinuti politici care au decedat la colonia de munca de la Periprava. Aceasta operatiune a fost inceputa luni si se desfasoara pe parcursul intregii saptamani. Exista deja cateva schelete care au fost deshumate si pentru care exista toate indiciile ca apartin Coloniei de munca de la Periprava", a spus presedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

IICMER a identificat peste 50 de supravietuitori ai Coloniei de munca de la Periprava, fiind luate marturii de la 21 fosti detinuti politici.

Cele mai multe decese, respectiv 54, au fost inregistrate pentru grupa de varsta 50-59 de ani. Cel mai tanar decedat avea 19 ani, iar cel mai in varsta, 71 de ani.

"Decesele inregistrate in timpul mandatului colonelului Ion Ficior definesc regimul de detentie instituit de acesta si reprezinta premisele instituirii regimului de exterminare a detinutilor politici", a mai spus Muraru.

Parchetul ICCJ a inregistrat denuntul IICCMER impotriva lui Ion Ficior

"Astazi, 18 septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a depus la sediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) un denunt formulat impotriva numitului Ficior Iosif Ioan colonel (r), pentru savarsirea infractiunii de genocid, constand in aceea ca, in virtutea functiilor de comandant si loctiitor de comandant detinute in perioada 1958-1963, a introdus si coordonat un regim de detentie represiv, abuziv, inuman si discretionar impotriva categoriei detinutilor politici aflati la Periprava", se arata intr-un comunicat de presa al PICCJ.

In denuntul depus la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reprezentantii IICCMER au aratat ca regimul de exterminare pus in aplicare de Ion Ficior era caracterizat prin lipsa hranei, a medicamentelor si a ingrijirilor medicale, batai si alte violente, lipsa conditiilor elementare de trai si, nu in ultimul rand, prin numarul impresionant de decese survenite.

"Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc mai precizeaza in cuprinsul denuntului ca a identificat cel putin 103 cazuri de deces, inregistrate in perioada 1958-1963, in randul detinutilor politici de la Periprava, perioada in care numitul Ficior Iosif Ioan a exercitat functii de conducere a coloniei de munca", a precizat PICCJ in comunicat.

IICCMER a solicitat, miercuri, Parchetului ICCJ inceperea urmaririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de munca Periprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de tortionar prezentat, dupa Alexandru Visinescu.

Gandul a lansat astazi platforma multimedia dedicata proiectului realizat in parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, continand investigatii si dosarele complete ale tortionarilor comunisti.

Gandul in parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a realizat o investigatie vizand una dintre cele mai negre perioade din istoria Romaniei, 35 dintre tortionarii comunisti, oameni care au condus sau au lucrat in "penitenciarele mortii", fiind descoperiti. Acestia traiesc si vor fi cercetati pentru crimele comise.

Dupa cazul tortionarului Alexandru Visinescu, care a fost acuzat de genocid, Gandul publica miercuri numele si un interviu istoric cu cel de-al doilea tortionar acuzat de genocid, Ion Ficior. De asemenea, prezinta marturiile fostilor detinuti care au trecut prin mana unuia dintre cei mai mari calai ai Romaniei, dar si ale fostilor gardieni din lagarul comunist.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti inceperea urmarii penale a fostului comandant al inchisorii Ramnicu Sarat, Alexandru Visinescu, pentru omor deosebit de grav.

In 9 august, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucuresti, dosarul avand ca obiect denuntul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului impotriva tortionarului Alexandru Visinescu.

Parchetul instantei supreme anunta, in 3 septembrie, ca Alexandru Visinescu este urmarit penal pentru genocid, intrucat in perioada 1956-1963, cand a condus Penitenciarul Ramnicu Sarat, i-a supus pe detinutii politici la rele tratamente, batai si alte violente, i-a lipsit de hrana, medicamente si asistenta medicala.

Potrivit procurorilor, in perioada 1956-1963, Alexandru Visinescu, in calitate de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, "a supus colectivitatea reprezentata de detinutii politici incarcerati in Penitenciarul Ramnicu Sarat la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica a acestora, prin actiuni ce depasesc cadrul legal (lipsa medicamentelor si a ingrijirii medicale refuzul de a acorda asistenta adecvata, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer catre spitalele penitenciar, degradarea starii de sanatate a condamnatilor prin lipsa hranei, lipsa incalzirii, pedepsele aplicate discretionar si abuziv detinutilor, conditii de detentie inumane, rele tratamente, bataia si alte violente, ignorarea adreselor si sesizarilor formulate de catre detinuti)"
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

iiccmer iccj ion ficior comandant periprava tortionar genocid
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1780 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019382 (s)