News Flash:

Istoria Castelului Bran - FOTO

18 Aprilie 2013
3292 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6495 RON (+0.0015)
USD: 4.0769 RON (-0.0127)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Orice episod istoric este determinat de factori constanti cum sunt timpul si spatiul ce-i hotarasc locul in evolutia unei comunitati umane. Tinutul dintre Bucegi si Piatra Craiului au determinat o serie de episoade istorice inca din preistorie si pana in prezent, reliefate de o data geografica si istorica majora: Trecatoarea Branului.

Fiind de-a lungul timpului una din cele mai importante legaturi transcarpatice, Trecatoarea Branului a dezvoltat o istorie dinamica formata din cele doua componente majore, activitatile comerciale desfasurate pe drumul ce o strabate si de repetatele invazii militare care foloseau acelasi traseu. Amfiteatru natural, strajuit la est de muntii Bucegi si la vest de masivul Piatra Craiului, Trecatoarea Bran oferea prin deschiderea sa o larga panorama atat spre Tara Barsei cat si spre dealurile si valea Moeciului.

In urma investigatiilor arheologice, putem constata ca cele mai vechi urme de locuire in zona trecatorii, datorate in principal conditiilor naturale, dateaza inca din paleoliticul mijlociu (120.000-35.000 i. Chr.). Dovezi mai concrete ne parvin insa din paleoliticul superior (16.100-14.600 i. Chr.), prin descoperirile facute in Pestera Liliecilor din satul Pestera (comuna Moeciu). Primele marturii concrete ce atrag atentia asupra Branului sunt evidentiate de conflictele militare ale antichitatii, razboaiele daco-romane. Este sigur ca o parte a legiunilor romane pornite din Moesia Inferior, vor trece in S-E Transilvaniei prin pasul Bran. Importanta strategica a trecatorii este mentinuta si ulterior campaniilor militare romane. In castrul de la Cumidava (Rasnov) sunt incartiruite trupe militare romane care aveau sarcina de a supraveghea si controla drumul Branului. Inca din perioada timpurie a evului mediu cand, intrega Europa se afla in plin proces de reorganizare politica si sociala, Transilvania este asaltata de valurile migratoare pornite din nemarginitele stepe asiatice.


Dupa cristalizarea statului maghiar si crestinarea sa in jurul anului 1003 sub regele Stefan, regalitatea maghiara adopta o politica de expansiune teritoriala precum si impunerea influentei sale politice asupra populatiilor vecine, inclusiv asupra spatiului carpato-dunarean. Astfel in timpul regelui Andrei al II-lea (1205-1235), influenta coroanei maghiare ajunsese pana la trecatoarea de sud-est a Transilvaniei. Perioada a coincis cu stationarea de cealalta parte a Carpatilor, pentru o scurta perioada, a unui popor migrator, cumanii. Necontenitele invazii ale acestora in partea transilvana a Carpatilor a format un adevarat cadru motivational pentru regalitatea maghiara. Nevoia de securitate l-a determinat pe regele Andrei al II-lea sa elaboreze un plan de aparare. Astfel s-a consumat cel mai controversat episod din istoria Transilvaniei, prezenta sau nu a cavalerilor teutoni in zona de sud-est a Transilvaniei ca un garant al politicilor maghiare in regiune. Din pacate nici pana astazi nu au fost descoperite suficiente dovezi al prezentei acestora in perioada 1211-1225 in Tara Barsei. Daca acesti cruciati ar fi fost in zona, nu ne indoim ca ar fi valorificat atuurile geo-politice ale zonei, trecatoarea Bran devenise o zona strategica esentiala, iar un control militar al pasului era imperios necesar. Cu sau fara prezenta teutonilor in sud-estul Transilvaniei, regalitatea maghiara a inteles importanta fortificarii granitelor transilvane. Acest fapt sa materializat concomitent cu inceperea migratiei germane in teritoriul intracarpatic cand, coroana maghiara dezvolta o vasta retea de fortificatii. Necesitatile au impus construirea in scopuri militare, cu predilectie in partile sudice ale Transilvaniei a acesor fortificatii. Astfel perioada din jumatatea secolulului al XIV-lea si pana la mijlocul secolului al XVI-lea a fost cea mai bogata in construirea de fortificatii din intreaga istorie a Transilvaniei medievale. De la sfarsitul secolului al XIV-lea, regalitatea concepe un plan defensiv mai complex bazat si pe cetatile din interior alaturi de cele de granita ale regatului. In timpul domniei lui Ludovic I de Anjou (1342 - 1382), coroana maghiara continua politica expansionista in Balcani. Aceasta coincide cu cristalizarea formatiunilor politice romanesti din Muntenia si Moldova fapt ce a culminat cu o alternare de confruntari ungaro-muntene cu espectative armate in dese randuri. Astfel in strategia militara a regelui maghiar fortificarea trecatorilor de legatura cu Muntenia devine foarte importanta.

Conflictele si neintelegerile permanente cu Tara Romaneasca il determina pe Ludovic I de Anjou sa aprobe constructia unei cetati la Bran. Cetatea de la Bran, construita din considerente de ordin strategic si economic, a fost construita astfel ca sa intercepteze drumul ce intra pe aici in Transilvania, inclusiv trecatoarea si sa asigure o protectie vamii maghiare instituite aici. La momentul atestarii „actului de nastere" a cetatii Bran, negotul prin pasul Branului era oprit; acesta se desfasura mai sus la Rufla Arbor (Rucar). Pentru ajutor la ridicarea cetatii, Ludovic I de Anjou le promite brasovenilor mutarea vamii la noua cetate ce o vor construi la Bran. In realizarea considerentelor de ordin strategic regele maghiar se sprijina pe marile orase ale Transilvaniei (Brasov, Sibiu si Bistrita) in care vedea elementul de contracarare a tendintelor de autonomie ale Transilvaniei. Astfel dispune ridicarea cetatilor de la Talmaciu - 1370 si Bran - 1377, dorind in acest fel ca impreuna cu Severinul sa alcatuiasca coridorul de aparare al hotarului de sud al Transilvaniei. De altfel tendinta de ridicare a cetatii Branului dateaza inca din anul 1364, dupa cum rezulta dintr-un document al vremii. Trebuie mentionat inca de acum o realitate istorica evidenta, ce justifica intr-un fel faptul ca cetatea a fost ferita de episoade istorice majore. Toate conflictele militare ce au avut ca teatru de operatiuni trecatoarea Branului au fost confruntari militare regionale, de o importanta secundara, desfasurate cu efective militare moderate. De fiecare data cand o armata puternica din sud (armata otomana de exemplu), intreprindea expeditii militare asupra unui stat din Europa Centrala (Ungaria, Austria) era ales un drum favorabil din punct de vedere geografic, ce traversa Peninsula Balcanica si prin Serbia mai departe spre Ungaria, tocmai pentru a se evita pasurile carpatice stiute ca ar fi putut cauza mari probleme si unei armate numeroase cum era de regula, cea otomana. Intentia strategica a regelui maghiar de ridicare a cetatii Bran a coincis cu intentiile brasovenilor, dornici sa-si consolideze pozitia geografica in zona, pe de o parte si pozitia economica prin supravegherea drumului comercial ce trecea prin trecatoare, pe de alta. In acest context a avut loc la 19 noiembrie 1377, „actul de nastere" al cetatii Bran, prin privilegiul acordat orasului Brasov de Ludovic I de Anjou, din resedinta regala din localitatea Zvolen (Slovacia). Documentul precizeaza ca brasovenii „nesiliti si neconstransi de nimeni ci, de buna voie au promis in mod generos si unanim sa construiasca o noua cetate pe stanca lui Dietrich", (novum castrum in lapide Tydrici aedificare), de a o face „cu propriile lor osteneli si de a taia acolo padurea in lung si in lat dupa voia noastra, de a dezradacina si nivela, aducand si furnizand piatra, ciment, lemne necesare la cladirea numitei cetati, procurand si zidari si cioplitori de piatra si dulgheri cu propria lor cheltuiala". La finalizarea constructiei, cetatea intra in proprietatea regalitatii maghiare si a fost condusa de un castelan numit de catre rege. Aceasta avea obligatia sa instaleze o garnizoana formata din mercenari: arcasi si balistari. Pentru „osteneala si cheltuielile" facute, brasovenilor li s-au intarit drepturile asupra a treisprezece targuri din Tara Barsei, „precum au fost din vechime". Documentul prin elaborarea sa demonstreaza cointeresarea brasovenilor in apararea hotarelor reflectand totodata si bunele raporturi cu regalitatea maghiara. Remarcabil este faptul ca pana la sfarsitul domniei lui Ludovic I de Anjou, survenita odata cu moartea sa in 1382, cetatea era terminata. Graba construirii cetatii, precum si interesul deosebit al regelui maghiar in aceasta actiune, rezida dintr-o politica destul de complicata la acea vreme. Domnul Tarii Romanesti, Vladislav Vlaicu (1364 - cca. 1377) a initiat o serie de actiuni pana in anul 1368 (odata cu ocuparea Vidinului), actiuni ostile intereselor maghiare in regiune. Aceste actiuni s-au soldat, asa cum era de asteptat, cu o confruntare deschisa intre cele doua state medievale. Dupa unii istorici (Fotino) una dintre confruntari ar fi avut loc la Bran. „Ludovic, regele Ungariei, repezindu-se si asupra lui Vladislav, Domnul Munteniei, se facu batalie mare la Bran, unde invingerea a ramas a romanilor". Cetatea Bran a fost asadar inzestrata cu un domeniu format din sate ale Tarii Barsei precum: Baciu, Cernatu, Satulung, Turches, Tarlungeni, Zizin, Purcareni, Crizbav, Apata, Zarnesti si Tohan (ultimele doua facand parte din domeniul pana in anul 1395). Stapanii domeniului avand drept de folosinta asupra padurilor si apelor, asupra vanatorii si pescuitului, asupra fantanilor si a campurilor comune.

Asa cum a fost prevazut, amplasamentul fortaretei domina drumul, controland una dintre cele mai importante cai de acces in Transilvania evidentiind rolul sau militar. Paza trecatorii era asigurata de garnizoana cetatii. In cea mai mare parte a timpului, garnizoana de la Bran a fost compusa din mercenari (Cronicarul Ioan de Tarnava aminteste de „briganzi si balistari englezi"). In general numarul acestora nu depaseau 12-24 oameni (in anul 1599 - 40 balistari, in anul 1658 - 30 balistari) si aveau misiunea principala de a fixa inamicul in fata cetatii pana la sosirea ajutoarelor de la Rasnov si Brasov. Raportorul pentru emiterea actului a fost nobilul Johannes de Schafeneck, castelan al cetatii Landskrone, cetate situata langa Talmaciu si ridicata in scopul apararii trecatorii Turnu Rosu. Documentele referitoare la anii 1395, 1398 si 1406 evidentiaza, in mod expres ca, Cetatea Bran si implicit teritoriul din jurul ei, se aflau in posesia regelui maghiar Sigismund de Luxemburg (1387-1437). Exemplul cel mai elocvent il constituie se pare prezenta in anul 1395, la Bran a insusi regelui maghiar care, ar fi folosit cetatea pentru o incursiune in Tara Romaneasca, ocazie cu care l-a indepartat pe Vlad Uzurpatorul (1396-1397), pretendent la tronul tarii impotriva lui Mircea cel Batran (1386-1395 si 1397-1418), aliatul lui Sigismund de Luxemburg. Ocuparea orasului Adrianopole, in anul 1354 de catre turci, favorizeaza ocuparea Peninsulei Balcanice de catre lumea otomana, care ajunge la sfarsitul secolului al XIV-lea la Dunare. Iminenta primejdie otomana, care ameninta popoarele de la nordul Dunarii, favorizeaza materializarea unui front comun al crestinatatii. Prima incursiune de jaf a turcilor in Transilvania, intreprinsa in anul 1394, coroborata cu victoria voievodului muntean Mircea cel Batran la Rovine in anul 1395, favorizeaza o data in plus, strangerea raporturilor intre cele doua tari vecine: Ungaria si Tara Romaneasca. Cei doi conducatori s-au intalnit in primavara anului 1395 la Brasov (7 martie) si au pus bazele unui tratat de alianta, probabil sub principiul vasalitatii specific vremii, in baza raporturilor medievale piramidale prin care regele maghiar Sigismund de Luxemburg era seniorul, iar Domnul Tarii Romanesti, Mircea cel Batran era vasalul. Tratatul prevedea obligatiile celor doua parti in cazul unei invazii turcesti. Este foarte posibil ca semnarea acestui tratat sa se fi avut loc la o data ulterioara, la sediul administratiei medievale din Brasov (cladirea se afla in spatele actualului hotel Aro). Tratatul mentiona si recunoasterea domnitorului Tarii Romanesti, dreptul de proprietate asupra tinuturilor de peste Carpati, Severinul, Amlasul si Fagarasul (Mzrcha voivoda Transalpinus dux de Fugaras et banus de Zeurine). O parte a specialistilor atribuie, in urma semnarii Tratatului de la Brasov, dreptul de posesie al cetatii Bran, domnitorului Mircea cel Batran. Din pacate, atat in textul actului din 7 martie 1395 cat si in cel din anul 1406, semnat la Severin nu apare nici un fel de referire asupra conferirii acestui drept domnului muntean. Prima atestare documentara prin care se certifica fatul ca cetatea Bran se afla „in alte maini", au aparut abia in anul 1412. Aceasta actiune ne determina sa lansam ipoteza potrivit careia, din anul 1412 cetatea se afla in posesia lui Mircea cel Batran cu drept de posesie si de folosinta (dominium utile) si nu cu drept de stapanire, potrivit raporturilor de vasalitate dintre cei doi conducatori. In timpul in care cetatea Bran s-a aflat in posesia domnitorului muntean, acesta a infiintat pe langa cetate o vama, unde se incasa „de la calaretul ce trece pe la Turciu (Bran) 3 bani, iar de la pedestru 1 ban".

Un argument care intareste aceasta ipoteza este actul emis in anul 1412, de catre voievodul Transilvaniei, Stibor de Stiboricz (1395-1401 si 1410-1414) in care se facea referire la mutarea vamii, care se percepea initial la Törcz, la Brasov. La 6 august 1416, Branul este mentionat ca vama a Tarii Romanesti, in actul prin care domnul muntean Mircea cel Batran reconfirma privilegiile acordate negustorilor brasoveni de catre inaintasii sai. Tot acum Branul apare pentru prima data mentionat cu numele „Turcu", probabil de la numele apei (Turcul), care trece prin Bran. O alta dovada elocventa ce intareste ipoteza ca cetatea s-ar fi aflat in mainile muntenilor, rezida din cele consemnate in documentul emis de Sigismund de Luxemburg la Casovia, in 7 iulie 1419, in care se mentioneaza faptul ca Mircea cel Batran si fiul acestuia, avand doar dreptul de a numi castelanii, nemultumeau pe rege, deoarece castelanii alesi de acestia comiteau tot felul de faradelegi legate de perceperea taxelor vamale si a marfurilor aduse in vama de brasoveni. Nemultumirile apar ceva mai devreme (1412) odata cu introducera parcalabilor de catre domnitorul roman, actiune intreprinsa cu acordul regelui. De altfel comitele secuilor Mihail, ii retrage pe acestia din structura administrativa a cetatii la inceputul anului 1419. Desi mentionarea cetatii Bran in cadrul posesiunilor domnilor Tarii Romanesti, apare si in anul 1421, in cadrul actelor emise de domnul Radu Prasnaglava, dar si in cele emise de domnul Dan al II-lea in anul 1422, se pare ca dupa moartea lui Mircea cel Batran (1418), pe fondul instabilitatii politice din Tara Romaneasca si in proximitatea unui iminent atac turcesc, Sigismund de Luxemburg ia o serie de masuri cu caracter defensiv. Constient de importanta trecatorii Bran cat si de slaba capacitate de riposta a domnului Tarii Romanesti, Sigismund de Luxemburg a retras urmasului imediat al lui Mircea cel Batran, controlul asupra cetatii Bran. Regele maghiar se pare ca a si poposit la Bran, pentru o scurta perioada de timp, in anul 1427, pentru a verifica personal fortificatiile de aici in contextul cresterii pericolului otoman. Cu aceasta ocazie autoritatea asupra cetatii Bran a fost trecuta in mainile secuilor. Atentia deosebita acordata de regalitatea maghiara acestui punct de granita s-a dovedit perfect intemeiata pentru ca la scurt timp, in vara anului 1432 are loc o mare expeditie in Tara Romaneasca dublata de una de prada in Tara Barsei, pare-se prin pasul Branului. Domnitorul de atunci al Tarii Romanesti, Alexandru Aldea (1431-1436) a recunoscut suzeranitatea turceasca, participand chiar la actiunea de jaf intreprinsa de otomani in Tara Barsei. Nu peste mult timp, in anul 1436 actiunea de prada a turcilor in zona se repeta din nou. In vara anului 1438 (iunie-iulie) are loc o expeditie militara otomana in Transilvania, materializata sub forma unei veritabile campanii de cucerire, la care a participat se pare, insusi sultanul turcilor. Armata otomana a intrat in Transilvania pe la Severin, zdrobind orice rezistenta locala, au inaintat pe valea Sebesului, dupa care a pradat Mediasul si Sighisoara. N-au putut cuceri Sibiul si Brasovul, dar au devastat satele din Tara Barsei. In cele din urma turcii s-au intors in Tara Romaneasca, prin pasul Branului cu multi robi si incarcati cu prada. Campania a lasat urme adanci si i-a determinat pe brasoveni sa intreprinda, pe propria lor cheltuiala, unele lucrari de fortificare a cetatii si a pasului Bran spre a putea rezista navalirilor ulterioare, desi cetatea nu se afla in proprietatea lor. In calitatea sa de voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441-1446) infrange un corp de armate otomane, in anii 1441/1442, se pare chiar sub zidurile cetatii Bran. In timpul voievodatului sau are loc unirea functiilor de comite al secuilor cu cea de voievod al Transilvaniei, Iancu detinand astfel cele doua functii. Cum una din atributiile de baza ale comitelui secuilor era apararea granitelor de est ale Voievodatului Transilvaniei, aceasta este preluata in urma unificarii functiilor de catre Iancu de Hunedoara. El a apreciat just pozitia cetatii Bran ca punct strategic in aceasta parte a Transilvaniei acordandu-i atentia cuvenita.

Acest episod constituie apogeul strategic si militar al fortaretei de la Bran. Este perioada in care castelanii de la Bran au indeplinit, pentru scurte perioade de timp functia de vicecomite al secuilor si chiar pe cea de voievod al Transilvaniei. Tot in acea perioada au loc lucrari de consolidare pe latura de nord a cetatii si s-a costruit turnul de est, care cuprindea o parte a vechii galerii, abandonandu-se astfel stanca de vizavi. In anul 1448, in calitate de regent al Ungariei, Iancu de Hunedoara numeste castelan al cetatii Bran pe Nicolaus de Bizere, pe o perioada de 10 ani. Acesta se presupune a fi fost un nobil roman din Banat, pe nume Nicolae de Bizere. Figura marcanta a domnitorului Tarii Romanesti, Vlad Tepes (1448; 1456-1462; 1476), fiul lui Vlad Dracul, nu ocupa insa, un rol insemnat in istoria cetatii Bran. Legatura care s-a creat intre Vlad Tepes si aceasta cetate a fost conceputa mult mai tarziu si nu are legatura cu faptele istorice ale domnitorului muntean ci, mai degraba cu stilul de viata al acestuia care a fost invaluita de cele mai multe ori intre mister si legenda. Singurele lucruri certe referitoare la aceasta legatura, rezida indirect din actiunile politicii sale externe unde, un loc aparte il reprezinta relatiile cu Transilvania si Ungaria. Inca din perioada primei sale domnii (anul 1448), Vlad Tepes a deschis un conflict cu negustorii brasoveni, fapt atestat de scrisoarea adresata acestora, la 31 octombrie 1448, prin Bran. Acest conflict avea sa-l urmeze pe domnitorul muntean, pe toata perioada domniei sale, iar dupa moartea sa avea sa capete conotatii incomensurabile. Neintelegerile au pornit pe de o parte, de la regimul economic protectionist initiat de Vlad Tepes, caruia i-au cazut victima negustorii transilvaneni si in special cei brasoveni, iar pe de alta parte politica ostila domnului muntean dusa de brasoveni, prin sustinerea permanenta a unor pretendenti la tronul Tarii Romanesti. In timpul celei de-a doua sale domnii (1456-1462), Vlad Tepes a incercat totusi, sa continue politica bunicului sau, Mircea cel Batran, aceea de apropiere de regele maghiar, prin incheierea unui tratat prin care domnitorul muntean ar fi recunoscut suzeranitatea acestuia asupra tarii sale. Motivul principal care statea la baza initierii acestui tratat era evident, sprijinul pe care ar fi putut conta Vlad Tepes in cadrul politicii sale antiotomane. Astfel la cateva saptamani de la reinscaunare, Vlad trece pasul Branului, la Brasov unde se intalneste cu regele maghiar Ladislau Postumul si cu care semneaza acest tratat. Tratatul continea si textul unei intelegeri concrete intre Vlad Tepes si negustorii brasoveni prin care cele doua parti si ar fi acordat ajutor reciproc, in cazul unui posibil atac otoman.

La scurt timp insa, transilvanenii incalca intelegerea facuta cu domnitorul muntean, adapostind pe teritoriul lor diversi pretendenti la tronul Tarii Romanesti. Acest fapt a dus la inrautatirea relatiilor transilvanomuntene, Vlad initiind din acel moment numeroase incursiuni sub forma unor campanii de „pedepsire", in principal impotriva oraselor Brasov si Sibiu, cum a fost de exempu, cea din anul 1459. La intoarcere se pare ca domnitorul muntean s-a retras in Tara Romaneasca, pe la Bran unde „nu afla nici o piedica". In anul 1460, Vlad Tepes a patruns prin pasul Branului, in Tara Barsei „atacand sate cetati si orase", dand foc recoltelor, iar pe cei prinsi tragandu-i in teapa, in apropierea capelei Sfantul Iacob, din Brasov. In aceasta noua incursiune, domnitorul Tarii Romanesti, reuseste sa invinga decisiv trupele unui pretendent, Dan al III-lea. In acest context se incheie o noua alianta de pace intre acesta si brasoveni. Pericolul turcesc se resimte pregnant in toamna anului 1462, cand Vlad Tepes impreuna cu o parte a armatei sale a fost nevoit sa se retraga in Transilvania, prin pasul Bran, spre Brasov. Aici s-a intalnit cu regele maghiar Matei Corvin. Intalnirea nu s-a concretizat intr-un tratat de alianta, ci a fost sortita esecului. La scurt timp, potrivit carturarului italian, Antonio Bonfini (cronicarul oficial al regelui maghiar), relatiile dintre cei doi conducatori au degenerat din motive necunoscute, Vlad Tepes fiind arestat din porunca lui Matei Corvin. La baza acestei actiuni, se pare ca ar fi stat scrisorile defaimatoare la adresa Lui Vlad Tepes, trimise de brasoveni regelui maghiar, in care domnul muntean era acuzat ca ar fi trecut de partea turcilor.

Dupa paisprezece ani de detentie, la Visegrad si Pesta, Vlad Tepes a fost eliberat, la insistentele lui Stefan ce Mare domnul Moldovei, in anul 1476. Cu sprijin transilvan si moldovean, Vlad Tepes trece in Tara Romaneasca, pare-se tot pe la Bran, hotarat sa-si revendice tronul. A reusit acest lucru in urma bataliei de langa Bucuresti, dar nu se va bucura mult de domnie, la scurt timp moare intr-o alta confruntare cu un alt pretendent la tronul muntean. Perioada in care cetatea Bran s-a aflat sub autoritatea voievozilor Transilvaniei, castelanii au comis numeroase abuzuri, cu predilectie la vamuirea marfurilor. Abuzurile au afectat in mod direct negustorimea brasoveana, numeroasele plangeri facute de acestia nu au adus in ansamblu scopul dorit. In anul 1458 situatia a ajuns atat de disperata incat brasovenii au trecut la masuri radicale, ocupand cu forta cetatea si inchizandu-l pe castelan. Doi ani mai tarziu (1460) regele maghiar Matei Corvin (1458-1490) a cerut orasului Brasov, asa cum reiese din actele vremii, sa livreze alimente pentru cetatile regale Bran, Piatra Craiului (Kyralkew) si Halchiu in valoare de 100 de florini. In anul 1476 dintr-un document elaborat de voievodul Transilvaniei, Ioan Pongrács de Dindeleag (1462-1465 si 1468-1476), adresat brasovenilor, in care acesta le cerea sa ajute la renovarea cetatii Bran, reiese ca la acea vreme Branul pierduse temporar „pertinentele" (domeniul). Veniturile se rezumau doar la taxele percepute la traficul comercial prin trecatoare. In anul 1479, voievodul Transilvaniei Petru Geréb de Vingard (1478-1479) a cerut in doua randuri brasovenilor sa livreze alimente pentru garnizoana cetatii Bran. In alt document datat 1483 se cere orasului Brasov sa trimita zece calareti ce urmau sa execute serviciul de paza si de curierat la cetatea Bran. Raporturile dintre castelani si brasoveni s-au deteriorat din nou in anul 1485, cand acestia din urma au facut presiuni pentru destituirea castelanului din functie. Abuzurile permanente ale castelanilor coroborate cu pretentiile nenumarate ale voievozilor transilvani, in ceea ce priveste contributia Brasovului la intretinerea cetatii Bran, au sporit continuu nemultumirile brasovenilor. Astfel a aparut pentru prima data, in anul 1486, un plan conform caruia cetatea Bran ar fi trebuit sa intre in stapanirea orasului Brasov, situatie ce ar fi generat rezolvarea tensiunilor create, mai ales ca putem vorbi chiar de o interdependenta intre dezvoltarea orasului Brasov si ponderea traficului comercial, desfasurat prin trecatoarea Branului. Desi planul a esuat, considerandu-se la acea vreme ca in functia de castelan trebuiau numiti numai curteni ai regelui, dependenta cetatii de orasul Brasov creste constant. Initiativa senatorilor brasoveni Bartholomeus Schunckebunck si Petrus Goldschmid, din anul 1497, pe langa curtea regala in vederea solutionarii problemei cetatii Bran a contat destul de mult. Aceasta actiune coroborata cu situatia interna defavorabila regelui maghiar Vladislav al II-lea Jagello (1490-1516) si de secatuirea vistieriei regale, a facut ca in anul 1498, Brasovul sa ia in stapanire pentru zece ani cetatea si domeniul Branului, in schimbul imprumutului sumei de 1000 florini. Brasovenii se obligau sa intretina cetatea in cele mai bune conditii posibile, s-o pazeasca si s-o intareasca pe cheltuiala lor. Daca dupa zece ani regele avea nevoie de cetate, el ar fi trebuit sa restituie brasovenilor suma imprumutata. In caz contrar cetatea ar fi ramas „pe veci" a brasovenilor (perpetuo duximus dandum et annectendum). Intelegerea a fost consfintita prin actul emis la 1 ianuarie 1498, de regele maghiar. La 4 decembrie 1498, regele maghiar reinnoieste actul din ianuarie, privitor la soarta cetatii Bran, aducandu-i unele adaugiri. Pentru suma suplimentara de 2000 florini el zalogeste, de data aceasta in termeni mult mai exacti, pe 10 ani, cetatea brasovenilor. In cazul in care regele nu restituie acesti bani, cetatea ramanand in continuare a Brasovului. In anul 1500, regele maghiar confera brasovenilor veniturile vamii de sare de la Feldioara si cere voievodului Transilvaniei sa nu mai exercite jurisdictia asupra taranilor care tineau de domeniul cetatii Bran. La expirarea termenului de zece ani, la 2 ianuarie 1508, regele maghiar Vladislav II Jagello, nu numai ca nu a restituit suma de bani imprumutata dar, a recurs la un nou imprumut de 2000 florini, zalogind cetatea pentru o perioada de inca zece ani.

La o oarecare perioada de timp regele a mai solicitat inca 1300 florini astfel ca, in anul 1513 datoria sa catre orasul Brasov a ajuns la 6300 florini. Dupa cum reiese din documentele vremii, incepand cu anul 1504, Brasovul numeste castelanii la cetatea Bran. In anul 1508, regele maghiar scoate de sub jurisdictia voievodului transilvan, cetatea Bran pe o perioada de 25 de ani, reprezentand timpul cumulat al zalogirilor repetate ale cetatii. Dupa scurgerea celor 25 de ani regele, nu a restituit sumele imprumutate astfel ca stapanirea brasovenilor asupra Branului s-a perpetuat. Odata cu intrarea cetatii Bran in stapanirea orasului Brasov s-a constatat o noua perioada infloritoare in existenta acesteia. Veniturile cetatii au crescut considerabil. Acestea rezultau din: venitul morarilor, venitul din piper, venitul de la bautura vanduta in cetate, venitul realizat din vama cetatii (iadula castri), veniturile din birsagurile juzilor din Brasov si din district, venitul dijmei din satele domeniului, venitul din dijma oilor, venitul rezultat din taxa tiganilor din district, venitul din semanatul si vanzarea inului, dijma stupilor din domeniu, dijma porcilor, censul de pe domeniu, taxa vigesimatorilor pentru slujitorii din cetate, venitul vamilor de sare de la Feldioara. Aceste venituri au permis realizarea unor lucrari de modificare si consolidare in constructia cetatii. Turnul din partea de rasarit se dubleaza cu parament (material de captuseala) de bosaje, dupa care se amenajeaza loggia din interior si se inalta zidul de incinta, amenajandu-se astfel doua randuri de metereze: cele inferioare pentru artilerie si cele superioare, de pe drumul strajii pentru armele usoare. In aceasta perioada se inalta si turnul central, donjonul si pilastrii cu console cu dubluter. Sindrila de pe acoperisuri a fost acoperita cu tigla. Astfel rolul cetatii se transforma substantial, locul celui militar fiind luat de cel administrativ si politic. Aceste transformari au la baza si considerente de ordin militar, impunerea tunului ca arma principala de artilerie in cadrul armatelor vremii au facut astfel, aproape inutile fortificatiile construite special pentru rezistenta in fata unui asediu. Contextul politic sud-est european, de la inceputul secolului al XVI-lea a fost unul marcat de mari framantari. Imperiul otoman se afla la apogeul puterii si expansiunii sale, coroanele polone si ungare se aflau intr-un sever declin, pe cand ascensiunile Rusiei si Austriei devin tot mai evidente. Aceste schimbari geo-politice afecteza si tarile romane, implicit zona sud-estica a Transilvaniei si cetatea Bran. Cele trei provincii sunt nevoite sa colaboreze pentru a face fata noii situatii. Astfel, in urma conflictelor avute cu turcii la inceputul anului 1522, domnitorul muntean Radu de la Afumati (1522-1523; 1524-1525; 1525-1529), a fost nevoit sa se retraga in Transilvania prin pasul Bran, pentru a cere ajutor voievodului Transilvaniei. In vara aceluisi an, Radu de la Afumati impreuna cu trupele lui Ioan Zapolya, trec granita in Muntenia, pe la Bran si obtin o victorie impotriva trupelor otomane stationate aici. Succesul a fost insa, de scurta durata, intr-una din confruntarile ulterioare, domnitorul muntean, a fost nevoit sa se retraga din nou in Ardeal. In toamna anului 1522 (octombrie-noiembire), insusi voievodul transilvan, Ioan Zapolya (1526-1540), la insotit pe Radu de la Afumati, prin pasul Bran, intr-o campanie de alungare a turcilor, din Tara Romaneasca. Actiunea s-a soldat cu victoria decisiva a trupelor ardeleano-muntene, obtinuta la Rucar. Anul 1526 a tensionat si mai mult climatul politic din sud-estul Europei, odata cu infrangerea maghiarilor la Mohacs si ocuparea unei importante parti a Ungariei de catre turci. Aceasta situatie a generat luptele pentru tronul Ungariei intre doi pretendenti: voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya si Ferdinand de Habsburg, arhiducele Austriei. In acest conflict, un rol important l-au avut Tarile Romane si implicit pasul Bran.

Moise Voda, domn muntean in anul 1529 si presupus adept al ferdinandistilor, trece prin pasul Branului si asediaza timp de cateva saptamani, fara folos insa, cetatea Bran. Aceasta era aparata in acea perioada de garnizoana condusa de castelanul brasovean Ioan Hoch. In anul 1530, un pretendent la tronul Tarii Romanesti, Vlad Inecatul, sprijinit de turci, a intrat cu trupele in Tara Barsei, pe la Bran si au asediat fara succes Brasovul. Trebuie amintit aici, ca pe toata perioada conflictelor intre Ioan Zapolya si Ferdinad de Habsburg, pana al victoria finala a primului, cetatea Bran a jucat un rol important osciland permanent, potrivit intereselor brasovenilor, intre a acorda ajutor unuia sau altuia dintre pretendentii la tronul Ungariei. Unele osti care au trecut prin trecatoarea Branului au avut aceptul castelanului, altele au intampinat o rezistenta inversunata. Dupa repurtarea victoriei, Ioan Zapoliya constient de importanta strategica a cetatii Bran, a intentionat sa ia cetatea din stapanirea brasovenilor. La staruinta acestuia din urma, dar si in urma insistentelor aliatilor acestora, din care facea parte si domnitorul muntean, Ioan Zapolya s-a razgandit si a aceptat ca cetatea Bran sa ramana in continuare a orasului Brasov, care „s-o foloseasca potrivit cu interesele sale". Inchiderea conflictului pentru succesiunea la tronul Ungariei nu a coincis si cu stabilizarea sistemului politic din Transilvania. Amestecul turcilor si a austriecilor in interesele acestei provincii, se materializaza sub forma unor noi conflicte militare, la care este expusa si fortareata de la Bran. In anul 1541 ostile domnului muntean, Radu Paisie (1535-1545) au intentionat sa treaca pe la Bran, avand acceptul brasovenilor, in incercarea de pedepsire a lui Stefan Mailath, care se revoltase impotriva lui Ioan Zapolya. In 1547, domnitorul Tarii Romanesti, Mircea Ciobanu (1545-1552; 1553-1554; 1558-1559), trece prin pasul Branului, intr-o campanie de pedepsire a boierilor munteni rasculati impotriva sa si care s-au refugiat la Brasov. In 1550, actiunea lui Mircea Ciobanu s-a repetat, trecand prin pasul Bran, de data aceasta intr-o expeditie ordonata de sultanul turc, impotriva unui dusman al lui Ioan Zapolya. In anul 1556, o expeditie moldavo-munteana, din care facea parte si domnitorul Tarii Romanesti, Patrascu Voda, (1554-1557), intra in Transilvania, pe la Bran cu misiunea de al reinscauna pe principele Ioan Sigismund la Cluj. Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, Transilvania a devenit mai interesanta pentru papalitate, odata cu raspandirea ideilor reformei religioase. Biserica catolica trimite la curtea de la Cluj, mai multe misiuni diplomatice, cu scopul mascat de a se informa asupra resurselor economice, militare dar si asupra actiunilor politice ale provinciei. Unul dintre acesti calatori a fost si capitanul italian, nascut la Bergamo, Giovanni-Andrea Gromo, care in anul 1564 a poposit la curtea principelui transilvanean Ioan Sigismund. Referindu-se la sistemul de fortificatii din Transilvania, Giovanni Andrea-Gromo face referire si la cetatea Bran, despre care spune ca era „un castel foarte puternic asezat pe o inaltime in intregime stancoasa, in mijlocul unei vai inguste, prin care se trece in Tara Romaneasca, acolo unde aceasta se margineste cu Moldova (autorul gresind aici in apreciere, granita cu Moldova se afla mult mai departe spre rasarit) si este despartita, prin chei foarte inguste, de alti doi munti, inaccesibili datorita peretilor lor abrupti si a codrilor desi. Castelul acesta se numeste Terschio (Bran) si este foarte bine pazit si totdeauna bine inzestrat cu tot ce e trebuitor pentru o aparare puternica si sta de asemenea sub privegherea sfatului orasenesc al Brasovului". In marturiile sale autorul a facut insa si o afirmatie, considerata din lipsa dovezilor exagerata. Acesta afirma ca in raul ce curge pe sub cetate ar fi existat „pietris de aur". O alta marturie interesanta, despre cetatea Bran, ne-a parvenit de la un alt calator al vremii, membru al unei familii de magistrati parizieni, Pierre Lescalopier, a trecut prin Transilvania spre Constantinopol, in misiune diplomatica. De acolo i s-a oferit un alt intinerar, legat de o misiune secreta venita din partea Caterinei de Medici, sotia lui Henric al II-lea, regele Frantei, cu scopul de a negocia o casatorie intre principele transilvanean Stefan Bathory cu una dintre domnisoarele de onoare ale sotiei regelui francez. La 24 iunie, Pierre Lescalopier trece muntele Giuvala, „inalt, greu de suit si plin de paduri intinse" unde a gasit „prima straja din Transilvania, intr-un mic castel care nu are nici o usa si ei intra inauntru cu o scara pe care o trag dupa ei. Acest castel se numeste Terchvar (Bran). Un alt document mentioneaza data de 15 iulie 1575, data la care Ioannes Fux a fost trimis la cetatea Bran cu misiunea s-o fortifice si sa pazeasca pasul Branului, ocazie cu care au fost cheltuiti un florin si 25 de aspri, potrivit registrului cu cheltuieli alodiale. Registrul in cauza ne prezinta si un inventar al armelor din cetatea Bran din anul 1577: 22 sanete pe furci, 18 sanete de mana, 31 sulite de vanatoare, 8 arcuri si sageti, sulite lungi si halebarde. Acest inventar releva clar numarul mic de aparatori ai cetatii, reliefand o data in plus importanta mai mult regionala a fortaretei de la Bran. Nu e mai putin adevarat ca forta cetatii era asigurata de pozitia sa geografica si de fortificatiile ce o compun, decat de numarul garnizoanei.

In anul 1584, genovezul Franco Sivori secretar particular al domnitorului Tarii Romanesti, Petru Cercel (1583-1585), a poposit la curtea principelui transilvanean Sigismund Bathory (1581-1597), pentru purtarea unor tratative in vederea casatoriei dintre sora principelui si domnitorul muntean. Cu aceasta ocazie, Franco Sivori mentioneaza ca a trecut prin culuarul Rucar-Bran, peste un munte abrupt (Piatra Craiului), pe un drum greu accesibil „incat au trebuit sa fie trase carele cu franghii peste varful muntelui, trecand peste anumite schelarii de lemn puse in aceste trecatori in acest scop, drept scari". In anul urmator seniorul de Boudry si la Chestaye, Jacques de Bongars, a pornit intr-o calatorie de studiu, strabatand Ungaria, Transilvania si Tara Romaneasca in drum spre Constantinopol. In descrierile sale legate de calatoria prin Transilvania, povesteste cum la Brasov, a primit biletul de libera trecere pe la Tarzschiwar (Bran). Innoptand la cetatea Bran, in 24-25 iunie, Jacques de Bongars a facut o scurta descriere a fortaretei „castel asezat intre munti si care este pentru paza acestei trecatori (trecatoarea Bran). O parte din garnizoana castelului porneste din castel dimineata si alta seara, pentru astrabate padurile si muntii si daca intalnesc pe careva care nu este din imprejurimi, il iau prizonier... si ei purced astfel pentru ca toata lumea sa fie silita sa treaca prin trecatoarea castelului care este si singura trecere pentru trasuri sau cai". In toamna anului 1594, parcalabul de Fagaras, Mihai Horvath, a trecut pe la Bran cu un contingent militar „drept ajutor", din partea principelui transilvanean Sigismund Bathory, pentru Mihai Viteazul (1593-1601), in conflictele pe care le avea acesta cu turcii.


Cunoscutul istoric si arhitect militar Filippo Pigafetta a insotit in anul 1595, un corp expeditionar de armata, trimis de ducele de Toscana in sprijinul lui Sigismund Bathory, ce a trecut prin pasul Branului, consemnand acest lucru: „De la Brasov am ajuns in cele din urma la tabara armatei, intrand prin aceasta trecatoare muntoasa care duce in Tara Romaneasca, aflata la o departare de 12 mile de Brasov, sau mai bine zis printr-o cheie in munti sfredelita de raul Törch (Turcu), care se varsa in Olt. Acolo s-a cladit un castel care aproape zavoraste valea, caci cu artileria inchide trecerea pasului si este numit Törcsvar (cetatea Bran), si acolo se plateste vama". La data de 14 decemjbrie 1596, potrivit insemnarilor facute de castelanul Dominicus Rosenauer, privind cheltuielile, a fost mentionata prezenta la Bran timp de trei zile a voievodului Tarii Romanesti, Mihai Viteazul si a sotiei sale, Doamna Stanca. Voievodul muntean a folosit drumul prin pasul Bran, in calatoria sa din decembrie spre Alba Iulia, dar se pare, sotia sa, ar fi ramas sa-l astepte la cetatea Bran. Urmasul lui Mihai Viteazul, voievodul Radu Serban (1601-1611), ar fi trecut in anul 1603, pasul Bran, cu ajutor militar pentru principele Transilvaniei, in incercarea acestuia de inabusire a unei rascoale conduse de Moise Secuiul. Cu acest prilej voievodul muntean a trimis o solie la Bran (prin an Logofatul), pentru a obtine permisiunea trecerii prin trecatoare fara riposta garnizoanei cetatii. Actiunea a reusit in cele din urma dar, „trecerea a fost grea". In anul 1608, tronul Principatului Transilvaniei a fost ocupat de Gabriel Bathory (1698-1613). Acesta a incercat refacerea autoritatii si puterii centrale prin restrangerea drepturilor si libertatilor oraselor sasesti. Cum brasovenii dezvoltau o adevarata autoritate politica si economica in zona Bran, detinerea cetatii, le conferea acestora si o puternica pozitie strategica. Din acest motiv principele a pus in discutie drepturile brasovenilor asupra cetatii si domeniului Bran, chemadu-i pe acestia in fata dietei intrunite la Sighisoara, iar mai apoi in fata Sfaturilor ardelene convocate la Cluj. Brasovenii trebuiau sa prezinte titlurile juridice de posesiune asupra Branului. In perioada urmatoare a avut loc o serie de conflicte intre principele Gabriel Bathory si domnitorul muntean Radu Serban (1602-1610; 1611), datorate dorintei celor doi de sporire a influentei politice in zona, in detrimentul celuilalt. La inceputul anului 1611, principele trece pasul Branului in Tara Romaneasca, cu o puternica armata. Radu Serban a fost nevoit sa se refugieze in Moldova. In vara aceluisi an, cu armata refacuta, domnitorul muntean trece prin pasul Tatarului, in Transilvania si invinge decisiv oastea lui Gabriel Bathory, chiar sub zidurile Brasovului. Dupa victorie voievodul Radu Serban s-a intors in Tara Romaneasca, pe la Bran fara sa intampine riposta. In primavara anului 1612, neimpacat cu situatia in care brasovenii ostili, i-au acordat sprijin domnului valah, principele a ocupat cetatile Codlea si Rasnov, iar pe castelanii Johann Raab si David Horvath sa predea cetatea Bran fara lupta. Ocuparea cetatii a adus mari prejudicii brasovenilor, atat de natura economica, prin intreruperea perceperii taxei de catre acestia, asupra fluxului comercial in trecatoare, cat si de natura politica, prin intreruperea legaturilor cu domnitorul muntean care, nu mai putea astfel trimite sprijin Brasovului. In anul 1613, brasovenii au ajuns din nou in stapanirea cetatii, in urma unei intelegeri facute cu Gabriel Bathory. Actiunile hazardate ale principelui i-au atras acestuia multi dusmani, inclusiv din partea puterii suzereane, Imperiul Otoman. Acesta a reprezentat motivul principal, pentru care, in acelasi an (1613), a fost instalat principe al Transilvaniei, cu ajutor turcesc, Gabriel Bethlen (1613-1629). A urmat o confruntare intre cei doi rivali care, a durat aproape doi ani. In octombrie 1613, ostile turcesti conduse de Ali Pasa Maghiaroglu au pornit campania impotriva lui Gabriel Bathory. In acest context, conducatorul turc a cerut judelui Brasovului, Hanisch Drut, sa porunceasca „capeteniei de la Bran", sa opreaca cu tunurile trecerea „sultanului tatarasc" pe acolo, care se pare ca, fusese chemat in ajutorul lui Gabriel Bathory. Ali Pasa Maghiaroglu a dat porunca si direct castelanului de la Bran, amenintandu-l ca, daca se va opune „nici un bine nu va fi voua". La 1615, Bathory a fost infrant decisiv, murind pe campul de lupta. Dupa inscaunare, principele Gariel Bethlen a dispus, verificarea la nivelul intregii tari, a tuturor bunurilor apartinand fiscului regal. Astfel in acelasi an 1615, brasovenii sunt chemati din nou, la curtea principelui, lor asupra Branului. Tratativele au ajuns in impas, prelungindu-se pe o perioada de aproximativ zece ani. Abia in toamna anului 1625 s-a invoit Gabriel Bethlen sa lase pe mai departe brasovenilor, posesiunea asupra cetatii si domeniului Branului, cu toate veniturile regale (regalia). A fost incheiat, in acest sens, la 9 noiembrie 1625, un tratat ce impunea conditii foarte grele brasovenilor, printre care amintim aici si pierderea controlului militar asupra cetatii, precum si obligativitatea achitarii unei importante sume de bani. Ratiunile de ordin economic au primat insa, trecatoarea ramanand si in acea perioada, o importanta sursa de venituri pentru oras, astfel ca, brasovenii accepta conditiile.

Tratatul prevedea urmatoarele:
Brasovenii sa intretina un castelan de origine maghiara si care sa presteze juramant principelui, urmasilor sai, tarii si cetatii Brasovului, dupa o anumita formula;

2. Principele sa tina o garnizoana in cetatea Bran de cate ori imprejurarile o vor cere;

3. Brasovenii sa restaureze si sa fortifice castelul in conformitate cu dispozitiile principelui;

4. Toate caile si potecile de langa castel sa fie inchise cu exceptia drumului regelui si a cararii numita Paraho;

5. Brasovenii sa cedeze cetatii Fagaras, pentru totdeauna si in mod irevocabil, proprietatile din comunele Parau, Grid, Persani, Holbav si Tantari (Dumbravita). Comuna Sercaia intra in proprietatea principelui;

6. Brasovenii sunt obligati sa achite principelui suma de 15.000 florini. 

Constient de importanta strategica a cetatii Bran. Fapt constatat pe toata perioada confruntarilor cu rivalul sau Gabriel Bathory, principele transilvanean Gabriel Bethlen a initiat in perioada 1622-1625, o serie de lucrari de resataurare. A fost reconstruit turnul portii si donjonului caruia i-au fost adaugate elemente renascentiste.


Turnul principal a fost decorat cu arcade duble semicirculare, cu un „coronament cu atic polono-lombard". Tot acum separe, au fost adaugate crenelurile treptate de pe donjon si de pe frontalul cladirii alaturate turnului, pe latura nord-vestica. Important de mentionat aici, este si faptul ca, daca pana la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea, pentru denumirea fortaretei de la Bran s-a folosit termenul de „cetate", de acum acesta va fi folosit alaturi de cel de „castel". Abia dupa aproape 150 de ani au reusit brasovenii sa redobandeasca drepturile asupra cetatii Bran, de aceasta data definitiv, dupa ce au reusit sa obtina de la principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczy al II-lea (1648-1660), la 24 aprilie 1651, un act de donatie. Actul cuprinde prevederile celui anterior, din 1625, dar include si altele noi. De data aceasta, orasului Brasov i se garanta posesia asupra castelului si domeniului Bran. Actul de donatie incheiat de principele Gheorhge Rákóczy al II-lea cu brasovenii a fost ulterior confirmat de Starile ardelene prin Legea Approbatae constitutiones regni Transilvaniae, titlul 82, art.I, dupa cum hotarase anterior Dieta transilvaneana din 12 februarie 1651. Inasprirea dominatiei otomane in Tarile Romane si tendintele acestora de a le transforma in pasalacuri, a determinat coagularea acestora in forma unei coalitii antiotomane. In anul 1659 aceasta coalitie a fost infranta. Dupa aceasta perioada, cetatea Bran a fost ocupata de trupele lui Makes Mihaly, general al lui Gheorghe Rakovzy al II-lea. La inceputul anului 1660, dupa noi tratative cetatea Bran, impreuna cu vama tricesimala au fost redate brasovenilor cu conditia ca acestia sa-i fie credinciosi principelui. La sfarsitul secolului al XVII-lea, in urma infrangerilor suferite de catre turci, mai intai la asediul Vienei, in anul 1683 apoi la Zenta in 1687 Transilvania a intrat in stapanirea Imperiului Habsburgic.

Intrucat prin "Diploma Leopoldina" din 1691 au fost confirmate toate privilegiile si donatiile facute de catre principii Transilvaniei, recunoscandu-se vechile legi ale tarii, vechile statorniciri administrative si judecatoresti, mentinerea sasilor si secuilor in posesia privilegiilor lor din vechime, astfel si orasul Brasov ramane in continuare proprietar asupra cetatii si domeniului Bran, conform contractului din 1651. Politica economica si strategia militara a Habsburgilor, in secolul al XVIII-lea, au dus la limitarea rolului cetatii, au stanjenit pe brasoveni in comertul cu Tara Romaneasca, impiedicand chiar si exercitarea atributiunilor castelanilor in teritoriul Branului. Astfel, la 1 mai 1706 vama de la Bran este trecuta in administrarea unui tricesimator (vames), functionar al tezaurariatului statului austriac, care pe langa atributiunile de percepere a taxelor vamale, a preluat de la castelani, plaiurile si potecile dintre muntii Bucegi si Piatra Craiului pentru a impiedica atat activitatea comerciala ilicita cat si traversarea ilegala a frontierei. Pentru a intari trercatoarea Branului, in anul 1723, se pare ca a fost renovat castelul, dupa cum rezulta dintr-o inscriptie de pe zidul interior. Cetatea a continuat sa-si exercite partial in continuare rolul militar si sa fie mentionata in cronici. Carol al II-lea, regele Suediei, in urma infrangerilor suferite in Rusia, a trecut pe la Bran in drum spre tara sa, impreuna cu ostile sale. In anul 1787 un corp de armata austriac trece pe la Bran atacandu-i pe turcii aflati la Campulung. Desi Pasul Bran ramane o legatura transcarpatica frecvent folosita de combatantii diferitelor conflicte militare, cetatea Bran intra intr-un proces de pierdere treptata a importantei militare. Principalele cauze sunt schimbarea tacticii militare, perfectionarea armelor de foc si schimbarea situatiei politico-militare in sud-estul Europei, prin abandonarea de catre imperiali a apararii pe linia Carpatilor si contraofensiva acestora in sud. Din a doua jumatate a secolului al XVIII- lea, apararea trecatorilor Carpatilor si supravegherea traficului comercial peste granita a revenit regimentelor graniceresti. Vechea cetate medievala a pierdut astfel, rolul de centru al sistemului defensiv al trecatorii Bran, fiind folosita mai mult ca o resedinta domeniala. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, pentru a limita ravagiile provocate de propagarea epidemiilor, autoritatile austriece au infiintat un "cordon sanitar". La Bran se constituie un oficiu de carantina. In aceiasi perioada pentru o mai buna administrare a teritoriilor detinute si pentru controlarea fiscalitatii, autoritatile austriece au impartit domeniul Bran in patru "cercuri de inspectie". In 1836, hotarul a fost mutat de la Bran la "Pajura", in Fundata. Odata cu granita s-a mutat aici si o parte a personalului oficiului vamal. Conform planului de situatie din 1870, oficiul vamal isi pastreaza in Bran vechile cladiri ale vamii. Alaturi de cladirile contumaciei si ale oficiului vamal, documentul confirma existenta la poalele Dealului Cetatii a unui han, a capelei, a cladirii Curiei (locul unde se percepeau impozitele) si o "gradina a castelanului". Tot aici se pare, a functionat si o statie de posta, ce deservea cursele postale intre Brasov si Bran. In timpul razboiului ruso-turco-roman (1877-1878), Austro-Ungaria a adoptat o atitudine de falsa neutralitate, in spatele careia a incercat sa-si impuna planurile de expansiune politica si economica in estul Europei. Acum se va scrie si ultima "pagina de razboi" a cetatii Bran. Nesigure pe intentiile Romaniei, autoritatile austro-ungare trec cu rapiditate la aplicarea unui plan complex de aparare a Transilvaniei, incepand cu sfarsitul lunii aprilie 1878. In acest sens armata austro-ungara a intreprins masuri de fortificare a Pasului Bran. Cea mai importanta masura luata ramane cooptarea in acest sistem defensiv si a cetatii medievale Bran. Astfel cetatea a fost inchiriata in "mod provizoriu " pentru a fi pusa in "stare de aparare".


Fortareata putea fi tinta unui bombandament inamic dirijat de pe culmile din apropiere. Principala modificare arhitecturala ce trebuia sa sigure o anumita protectie a constat in indepartarea vechilor acoperisuri si inlocuirea acestora cu fasine, actiune ce a determinat grava deteriorare a sa. Luand act de cele intamplate orasul Brasov a cerut autoritatilor austriece restaurarea cetatii. Acestea au acceptat in cele din urma sa suporte costul reparatiilor facute intre 1883-1886, iar la 22 iulie 1888 au predat-o, prin antreprenorii care au executat restaurarea, orasului Brasov, prin intermediul primarului Franz von Brenerberg. La scurt timp insa, cetatea este ocupata de Oficiul silvic din Brasov. Din acel moment in ea locuind brigadieri silvici, padurari din Bran si temporar, in cateva camere oficiale, amenajate special, inspectorii silvici veniti de la Brasov. Oficiul silvic a detinut cetatea pana in anul 1918. 

sursa:bran-castle.com
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

bran_interior3
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1788 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019876 (s)