News Flash:

Istoria intunecata a Evului Mediu

23 Octombrie 2013
4646 Vizualizari | 0 Comentarii
Povestea pe care toti am invatat-o la scoala este ca stiinta isi are originile in Grecia Antica, ca dezvoltarea ei a stagnat pana in perioada Renasterii, ca oamenii din Evul Mediu credeau ca Pamantul e plat, iar Biserica interzicea disectiile si ii persecuta si ucidea pe savanti.
Istoricii nu s-au lepadat niciodata de ideea ca perioada medievala a fost una de nefasta pentru stiinta. „In ceea ce priveste propria mea stiinta ca istoric, imi pare un oximoron. Cum ar fi putut exista orice ratiune printre toate acele superstitii? Nu exista nici un motiv pentru care sa gandim opusul in acest domeniu, perioada este de degradare intelectuala”, scria istoricul Charles Singer in volumul „Middle Ages” („Evul Mediu”). In realitate, mitul potrivit caruia credinta crestina ar fi tinut pe loc stiinta in perioada medievala a fost inventat in secolul al XIX-lea si, in ciuda eforturilor oamenilor de stiinta, se perpetueaza. De fapt, Biserica medievala cerea ca elevii sa invete matematica si stiinta in universitati. Multi oameni aveau cunostinte in aceste domenii. Si, pentru ca universitatile se autoguvernau si raspundeau in fata Papei, studentii se bucurau de libertate academica. Desigur ca existau niste limite din partea credintei, dar asta nu i-a impiedicat pe cativa oameni, astazi uitati, sa progreseze in stiinta, scrie specialistul in istoria stiintei James Hannam, in HistoryToday.
Bradwardine si prima descriere universala a miscarii
Thomas Bradwardine (1290- 1349) este un bun exemplu. Cand era masterand la Colegiul Merton din Oxford, la inceputul secolului al XIV-lea, a facut o descoperire care concura cu teoriile vechilor greci despre cum ar trebui sa evolueze stiinta. Folosind tehnicile matematice moderne ale vremurilor lui, el a elaborat o formula care oferea descrierea universala a miscarii. Aristotel spunea ca, intrucat matematica si fizica sunt domenii distincte, nu te poti folosi de metodele uneia ca sa demonstrezi ceva pentru cealalta. Bradwardine a inteles ca acest lucru era o greseala. Matematica este fundamentala in toate ramurile stiintei, pentru ca natura se desfasoara dupa reguli matematice. Aceasta este una dintre ideile fundamentale ale stiintei moderne, reimpulsionata de Galileo Galilei prin afirmatia: “Stiinta este scrisa in limbajul matematic”. Bradwardine insusi a parasit Oxfordul ca sa urmeze o cariera stralucitoare in cadrul Bisericii, care si-a atins apogeul cu numirea lui ca arhiepiscop de Canterbury. Insa nu a reusit sa se bucure de acest succes: a murit de ciuma in 1349. Ecuatia miscarii scrisa de Bradwardine era bazata pe fizica lui Aristotel si deci inexacta.
Heytesbury si teorema vitezei medii
Un absolvent al Colegiului Merton din generatia urmatoare, William Heytesbury (1313- 1372), avea sa gaseasca insa formula corecta. El a demonstrat ca, atunci cand un obiect accelereaza continuu un timp, distanta parcursa este aceeasi cu cea pe care obiectul ar fi parcurs-o in acelasi timp, deplasandu-se cu viteza constanta, unde viteza constanta este egala cu media celorlalte viteze cu care s-a deplasat obiectul. Este cunoscuta sub numele de teorema vitezei medii si descrie viteza unui obiect care cade sub actiunea gravitatiei. Desi Heytesbury nu cunostea implicatiile teoremei asupra gravitatiei, a fost folosit mai tarziu de Galileo, in propria lui analiza a obiectelor care cad.
Buridan, impulsul, inertia si miscarea relativa
In aceeasi perioada, in Paris, rectorul Universitatii, Jean Buridan (1300-1358), a dat o lovitura stiintei grecesti pe care o primise ca mostenire. Aristotel a spus ca nici un obiect nu se poate misca decat daca altceva il misca. Cand nu mai impingi ceva, trebuie sa se opreasca. Buridan a sesizat ca aceasta teorie este gresita. Cand a aruncat o piatra, ea si-a continuat traiectoria si nu s-a oprit, desi nu mai era in contact cu nimic. Asa ca a postulat existenta unei calitati numite „impuls”. Impulsul ii este dat pietrei de cel care o arunca si este proportional cu greutatea corpului si cu viteza. Cand piatra isi parcurge traiectoria, impulsul este redus la zero, din cauza greutatii si vitezei. Cand atinge aceasta valoare, corpul se opreste. Impulsul este un pas important in dezvoltarea conceptului de forta. Buridan a observat ca, in absenta fortei de frecare, nu exista nimic care sa mareasca durata impulsului, iar obiectul sa isi continue miscarea. Nu a putut observa acest fapt la lucrurile de pe Pamant, dar a sesizat felul in care planetele traverseaza cerul. El sugera ca poate Dumnezeu a lasat totul sa se miste din ziua Creatiei si, pentru ca nu exista rezistenta in ceruri, corpurile urmau sa se roteasca pana la Apocalipsa.
Carturarii medievali au facut pentru prima data legatura intre matematica si stiinta, au anticipat existenta inertiei cu mult inaintea lui Newton si au folosit grafice cu 300 de ani inaintea lui Descartes. Insa meritele lor au fost fie ignorate, fie uitate, sub presiunea mitului care eticheteaza Evul Mediu drept Perioada Intunecata a omenirii.
O data cu aceasta teorie, Buridan incepe sa exploreze ideea de inertie, cunoscuta si ca prima lege a mecanicii lui Newton. Continuand sa observe planetele, Buridan a dezvoltat o noua teorie. A constientizat ca, doar pentru ca aceste corpuri ceresti par sa se miste pe cer in fiecare noapte, el nu poate spune daca ele se rotesc sau Pamantul este, de fapt, cel care executa o miscare de rotatie. Grecii, aproape in unanimitate, au fost de acord ca Pamantul este static. Dar Buridan a spus ca, daca planeta noastra chiar se roteste, atunci nu exista nici un motiv pentru care noi ar trebui sa simtim asta. El a comparat situatia cu cea a unui om care se afla intr-o barca in miscare si care se uita la o barca ancorata aproape de mal. Daca marea este calma, omul din barca nu va putea spune care barca se misca: cea ancorata sau cea in care se afla el. Aceasta demonstratie a introdus conceptul de miscare relativa. Nicolaus Copernicus a folosit acelasi argument in cartea lui, „Despre miscarea de revolutie a corpurilor ceresti”, 200 de ani mai tarziu (1543).
Oresme si demonstratia geometrica a teoriei vitezei medii
Elevul cel mai stralucit al lui Buridan a fost Nicole Oresme (1323-1382). Pe langa faptul ca a fost un matematician redutabil, el a scris o lucrare critica la adresa astrologiei si, in cele din urma, a devenit episcop de Lisieux. Cea mai mare realizare a lui este faptul ca a demonstrat geometric teoria vitezei medii. Oresme a demonstrat ca, daca trasezi intr-un grafic viteza obiectului si timpul, aria care rezulta inseamna distanta parcursa. Desi Oresme a inceput sa foloseasca graficele ca sa ilustreze miscarea cu 300 de ani inaintea lui René Descartes, cel din urma este considerat intemeietorul metodei. „Cum au ajuns toate aceste descoperiri ale stiintei medievale sa fie uitate?”, se intreaba istoricul James Hannam. Pe scurt, ele au fost incorporate in lucrarile celebre ale lui Copernicus si Galileo Galilei. Nici unul nu i-a citat pe invatatii medievali. Coreland acest fapt cu ostilitatea generala manifestata fata de Evul Mediu, lucrarile lui Buridan, Bradwardine sau Oresme au fost uitate. „Este insa de datoria noastra, sa le recunoastem meritele”, scrie Hannam in cartea „God’s Philosophers: How the Middle Ages Laid the Foundations of Modern Science” („Filosofii lui Dumnezeu: Cum Evul Mediu a pus bazele stiintei moderne”).
O analiza succinta a catorva izvoare istorice, prezente chiar si in manualele scolare, arata ca atrocitatile atribuite Evului Mediu (500-1500 d.Hr.) au fost comise de fapt mai tarziu, mult mai apropae de zilele noastre decat ne-ar placea sa recunoastem, arata LiveScience, citat de piatza.net.
In Evul Mediu erai aruncat imediat in inchisoare
In realitate, cele mai multe comunitati medievale aveau un judecator in fata caruia erau adusi infractorii, chiar daca audierile durau atunci cel mult o jumatate de ora. Judecatorul le putea pune cateva intrebari, daca considera de cuviinta, iar acuzatii aveau dreptul sa se apere, inainte de a fi aruncati in inchisoare.
Legea si responsabilitatea lipseau cu desavarsire
Istoricii sustin ca primele comunitati medievale erau chiar mai unite decat cele din ziua de astazi. Daca un satean era talharit sau furat, intreaga comunitate pornea in cautarea faptasului si nu se lasa pana victimei nu i se facea dreptate. In caz contrar, toti satenii ar fi fost considerati responsabili pentru fapta comisa.
Biserica abia astepta sa te arda pe rug
Ofensele religioase erau considerate delicte serioase, iar fiecare biserica avea propriul sau tribunal care judeca toate plangerile si sesizarile, de la chiulul de la slujba, pana la erezie. Cu toate acestea, biserica reprezenta si un loc in care delincventii se puteau adaposti de bratul legii, reusind de multe ori sa scape de pedepse.
Te puteai ascunde la nesfarsit
Cu toate acestea, savarsirea unor noi abateri te arunca rapid in bratele legii. Infractiunile usoare nu se pedepseau insa cu inchisoarea sau moartea, cum ne arata filmele holywoodiene. Recidivistii erau pur si simplu dati afara din oras si nu mai aveau voie sa se intoarca.
Erai executat pentru cele mai mici delicte
Tot in productiile cinematografice vedem cum executiile in pietele publice erau extrem de comune, delectand masele insetate de sange cu o frecventa aproape zilnica. In realitate, numai faptele foarte grave, suficient de rare, cum ar fi crima, tradarea sau incendierea, erau pedepsite cu moartea. Cea mai intalnita metoda de executie era spanzurarea.
Decapitarile erau atractia zilei
In acelasi timp, decapitarile erau rezervate, in special, capetelor incoronate si nobililor, fiind considerate mijloace de executie mult mai rapide si mai putin dureroase. Cei care benefciau de acest privilegiu erau acuzati, de obicei, de tradare, iar executiile aveau loc in interiorul castelului, nicidecum in piata publica. Decapitarile publice au avut loc abia in timpul Revolutiei Franceze (1789-1795), cand ghilotinele au inceput sa taie fara oprire.
Regele nu respecta nicio lege
Cu toate ca nobilimea se bucura de o multime de drepturi si privilegii, in cele mai multe tari europene existau legi ce ii impiedicau pe conducatori sa isi faca complet de cap.
In Marea Britanie, de exemplu, in timpul regelui Ioan Fara de Tara, a fost emisa Magna Carta Libertatum (Marea Carta a Libertatilor, 1215), care urmarea ingradirea puterii regelui si, prin aceasta, eliminarea abuzurilor comise de monarh sau de reprezentantii sai, precum si garantarea unui numar de drepturi pentru toti cetatenii.
Vrajitoarele erau arse pe rug
Desi cateva vrajitoare au fost cu siguranta arse pe rug si in Evul Mediu, aceasta practica a atins apogeul abia in perioada Reformei, incepand cu anul 1550. Dar chiar si atunci, vrajitoarele erau de cele mai multe ori spanzurate.
Taiatul membrelor era la ordinea zilei
Mutilarile erau folosite, de fapt, extrem de rar, in special in marile orase, cum ar fi Londra, doar pentru delicte extrem de grave. Oamenii legii ii amenintau frecvent pe infractori cu aceasta pedeapsa, insa doar de putine ori chiar ajungeau sa le taie vreo ureche sau mana.
Se folosea tortura prin intindere
In realitate, tortura prin intindere sau alte metode diabolice a inceput sa fie folosita abia in ultimii ani ai secolului al XV-lea si in perioada zbuciumata ce a urmat, cand regina Elisabeta I a Angliei si alti monarhi europeni au inceput sa scape de oponentii religiosi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

grecia antica biserica evul mediu taiatul membrel
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1898 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021857 (s)