News Flash:

Istoria militara a Greciei in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial

17 Octombrie 2013
3924 Vizualizari | 0 Comentarii
Grecia a intrat in al doilea razboi mondial pe 28 octombrie 1940, cand armata italiana a atacat pornind din bazele din Albania. Armata elena a obtinut prima victorie a Aliatilor prin invingerea italienilor si alungarea lor de pe teritoriul national. Adolf Hitler s-a vazut silit sa intervina in Grecia in aprilie 1941, intarziind astfel declansarea Operatiunii Barbarossa impotriva Uniunii Sovietice cu aproximativ sase saptamani. Unii istorici considera invazia germana din Grecia primul punct de cotitura al razboiului, de vreme ce amanarea atacarii URSS s-a dovedit dezastruoasa pentru germani, care au fost obligati sa lupte impotriva rusilor la la Moscova in conditiile teribilei ierni rusesti. Desi invazia germana din Grecia a fost rapida, armata elena a opus o rezistenta indarjita in Creta, unde trupele de elita ale parasutistilor germani (Fallschirmjäger) au suferit pierderi grele – peste 7.000 de oameni. Aceste pierderi grele a eliminat optiunea folosirii parasutistilor germani in ample operatiuni aeropurtate in timpul atacului impotriva URSS, sau in luptele din Mediterana, ceea ce a facut ca puncte de maxima importanta strategica pentru Aliati, precum Malta, Gibraltarul, Ciprul sau Canalul Suez sa nu poata fi cucerite de puterile Axei.
Dupa ce Grecia a fost ocupata si impartita intre puterile Axei, elenii au dezvoltat o retea ampla de rezistenta la nivel national, care a blocat in Balcani forte importante ale Axei. Tensiunile politice dintre factiunile rezistentei au dus la izbucnirea unui razboi civil la sfarsitul anului 1943, care a continuat pana in primavara anului urmator. Guvernul elen in exil si-a format propriile forte armate, care au luptat alaturi de britanici in Orientul Mijlociu, Africa de nord si Italia. Una dintre cele mai importante contributii ale Greciei la efortul de razboi aliat, a fost participarea la efortul de lupta a marinei militare si comerciale elene.
Grecia continentala a fost eliberata in octombrie 1944, fortele germane fiind nevoite sa se retraga pentru a evita incercuirea odata cu inaintarea in Balcani a Armatei Rosii. Germanii au continuat sa controleze insulele din Marea Egee pana la sfarsitul razboiului.
Grecia a fost devastata de razboi si ocupatia straina, iar economia si infrastructura erau ruinate. In timpul ocupatiei, peste 300.000 de greci au murit, iar minoritatea evreiasca a fost exterminata aproape in totalitate in Holocaust. La scurta vreme dupa eliberare a izbucnit un razboi civil intre partizanii de orientare comunista si trupele guvernamentale sprijinite de anglo-americani, conflict care a continuat pana in 1949.
Atacul italian declansat de la bazele detinute in Albania (28 octombrie 1940), dupa ce a inregistrat un numar de victorii locale, a fost oprit de fortele elene in timpul luptelor de pe linia Elaia-Kalama, in muntii Pind. Neparticiparea Bulgariei la atac, in ciuda sperantelor italienilor, a permis Inaltului Comandament Elen sa transfere cele mai multe divizii mobilizate in Macedonia spre frontul italian. Aici, grecii au organizat pe 14 noiembrie o contraofensiva ampla. Trupele elene au traversat granita albaneza si au cucerit oras dupa oras, in ciuda conditiilor grele de iarna in care a fost obligata sa lupte, problemelor de aprovizionare si a superioritatii aeriene italiene. Pe la mijlocul lunii ianuarie, grecii ocupasera un sfert din Albania, dar frontul s-a stabilizat mai inainte ca armata elena sa-si atinga obiectivul, cucerirea portului Vlorë.
In aceasta situatie grea pentru italieni, germanii s-au simtit obligati sa inceapa pregatirile pentru a intra in lupta ca sa-si salveze aliatul. Italienii au facut o ultima incercare de salvare a prestigiului lor, contraatacand pe 9 martie 1941 in sectorul Klissura sub supravegherea personala a lui Mussolini. In ciuda bombardamentelor masive de artilerie si a angajarii in lupta pe un front ingust a mai multor divizii, atacul italian a esuat si a fost oprit dupa aproape doua saptamani de lupta.
Atacul german (Unternehmen Marita – Operatiunea Marita) a fost declansat pe 6 aprilie 1941, fiind vizate atat Grecia cat si Regatul Iugoslaviei. "Batalia Greciei" s-a incheiat dupa caderea orasului Kalamata din Peloponez (30 aprilie), evacuarea corpului expeditionar al Commonwealthului Britanic si ocuparea completa a intregii Grecii continentale de catre puterile Axei.
Atacul initial german a fost dat impotriva pozitiilor elene de pe „Linia Metaxas” (19 forturi in Macedonia rasariteana intre Muntele Beles si raul Nestos si 2 in Tracia de vest). Atacul a fost lansat din Bulgaria cu un puternic sprijin de artilerie si aviatie. Rezistenta forturilor a fost eroica, dar nefolositoare pana in cele din urma. Prabusirea rapida a Iugoslaviei a permis Diviziei a 2-a Panzer (care inaintase din valea Strumica din Bulgaria, a inaintat prin Iugoslavia si s-a intors apoi spre sud, de-a lungul vaii raului Vardar) sa depaseasca defensiva si sa cucereasca orasul-port de importanta strategica Thessaloniki pe 9 aprilie. Ca urmare, fortele elene din Macedonia rasariteana au fost izolate si au primit din partea Inaltului comandament grec permisiunea sa capituleze. Capitularea acestor forte s-a incheiat a doua zi, 10 aprilie, in aceeasi zi in care fortele germane au traversat granita iugoslavo-elena langa Florina (Macedonia apuseana0, dupa ce au invins rezistenta iugoslava din sudul tarii. Germanii au strapuns liniile corpului expeditionar britanic si ale grecilor din regiunea Kleidi pe 11/12 aprilie si au inaintat spre sud si sud-vest. .
In timp ce britanicii erau urmariti in retragere spre sud-vest, inaintarea germanilor spre sud ameninta spatele frontului elen, care lupta impotriva italienilor. Grecii au inceput retragerea spre sud, la inceput cu flancul nordic (12 aprilie), dupa care flancul sudic (17 aprilie). Germanii s-au indreptat pe 15 aprilie spre Kastoria, amenintand sa taie retragerea grecilor. Generalii eleni de pe front au inceput explorarea posibilitatilor de capitulare doar in fata germanilor, in ciuda ordinelor esaloanelor superioare de comanda, care cereau continuarea luptelor pentru acoperirea retragerii britanicilor.
Pana in cele din urma, mai multi generali in frunte cu generalul-locotenent Georgios Tsolakoglou nu s-au mai supus ordinelor Inaltului comandament si, pe 20 aprilie, au semnat un protocol de capitulare in fata comandantului „Leibstandarte SS Adolf Hitler” langa Metsovo. A urmat semnarea unui al doilea protocol la Ioannina ziua urmatoare (cu participarea reprezentantului italian), iar, pe 23 aprilie, s-a semnat documentul final la Thessaloniki. In aceeasi zi, la Atena, generalul-locotenent A. Papagos si-a dat demisia din functia de comandant suprem, in vreme ce regele George al II-lea si guvernul lui plecau pe calea apelor in Creta. Cam in acelasi timp, fortele Commonwealthului dadeau ultimele lupte la Termopile, dupa care s-au retras spre porturile din Peloponez pentru a fi evacuate in Creta si Egipt. Germanii au ocupat Canalul Corint si podurile sale si au intrat in Atena pe 27 aprilie si au incheiat ocuparea Greciei continentale si a principalelor insule pana la sfarsitul lunii.
Singurul teritoriu elen care mai ramasese liber in luna mai 1941 era insula mare, amplasata strategic, Creta, care era aparata de o puternica garnizoana aliata. Pentru cucerirea ei, Inaltul comandament german a pregatit „Unternehmen Merkur”, cea mai mare operatiune aeropurtata de pana atunci.
Asaltul a fost lansat pe 20 mai 1941. Germanii au atacat cele trei mari aeroporturi ale insulei – Maleme, Rethimnon siHeraklion – cu parasutisti si infanterie transportata cu planoarele. Germanii au trebuit sa infranga rezistenta indarjita a trupelor britanice, australiene, neozeelandeze si grecesti, sprijinite de militiile locale. La sfarsitul primei zile, nici un obiectiv al planului initial german nu fusese cucerit, atacatorii suferind insa pierderi foarte mari, aproximativ 4.000 de morti si raniti.
In ziua urmatoare, datorita lipsei de comunicare dintre unitatile din defensiva si a incapacitatii comandantilor aliati de a tine sub control situatia, germanii au reusit sa cucereasca aeroportul apusean de la Maleme. Dupa acest succes, germanii au transportat in Creta mii de soldati si numeroase provizii, reusind sa cucereasca controlul asupra vestului insulei. In acelasi timp, vasele marinei britanice din zona au suferit pierderi importante datorita atacurilor aeriene germane. Dupa sapte zile de lupte, comandantii aliati au apreciat ca germanii au adus pe insula efective mult prea numeroase si bine dotate pentru ca rezistenta sa mai aiba sorti de izbanda. Aliatii au evacuat Creta pana pe 1 iunie, germanii preluand integral controlul insulei. Date fiind pierderile uriase suferite de Divizia I de parasutisti. Fallschirmjäger Division), Hitler a interzis orice operatiune viitoare aeropurtata de amploare. Generalul Kurt Student avea sa numeasca insula Creta „mormantul parasutistilor germani”, iar ocuparea insulei fiind o „victorie dezastruoasa”.
Grecia a fost impartita in trei zone de ocupatie controlate de Germania Nazista, Italia Fascista si Bulgaria.Germanii controlau Atena, Macedonia centrala, Creta apuseana, Milos, Amorgos si insulele din nordul Marii Egee. Bulgaria a anexat Tracia, Macedonia rasariteana. Italia a ocupat restul tarii. Italienii raspundeau de cea mai mare parte a teritoriului elen, in special de zonele rurale, care au fost de zonele in care s-a dezvoltat cel mai mult miscarile de rezistenta. Fortele italiene din Grecia erau compuse din 11 divizii de infanterie, care formau Armata a 11, sub comanda generalului Carlo Geloso,mai existand o divizie stationata in Insulele Dodecanzeze. Italienii au avut o atitudine destul de relaxata fata de sarcinile care le reveneau pentru asigurarea securitatii ocupatiei. Pana in vara anului 1942, miscarea elena de rezistenta nu se organizase suficient pentru a pune probleme ocupantilor. In timpul ocuparii Greciei, germanii s-au limitat la exercitarea controlului asupra zonelor de importanta strategica, fortele lor fiind limitate din punct de vedere numeric. Trupele germane de ocupatie faceau parte din Armata a 12-a, comandate la inceput de maresalul Wilhelm List si mai tarziu de generalul Alexander Löhr. Fortele de ocupatie au creat doua comandamente separate: „Comandamentul Salonic-Egeean”, cu cartierul general la Salonic, si „Comandamentul Greciei de Sud” cu cartierul general la Atena. Creta a fost puternic fortificata ("Festung Kreta"), fiind ocupata Divizia a 164-a de infanterie si mai tarziu de Divizia a 22-a aeropurtata. Bulgarii au ocupat zona lor cu o forta militara de dimensiune unui corp de armata. Ei s-au confruntat cu rezistenta populatiei locale la politica de bulgarizare.
De la mijlocul anului 1942, odata cu cresterea spectaculoasa a atacurilor rezistentei si a distrugerii pe 25 noiembrie a podului Gorgopotamos (Operatiunea "Harling"), italienii au incercat fara succes sa impiedice actele de sabotaj si atacurile directe indreptate impotriva fortelor lor. Rezistenta a inregistrat succese notabile impotriva italienilor, ceea ce a dus la aparitia unor zone eliberate de invadatori pana la mijlocul anului 1943, la inceput in regiunile muntoase, iar mai tarziu chiar in regiunile unor orase. Pentru a stabiliza situatia, germanii au inceput sa aduca in Grecia noi trupe, printre ele aflandu-se formatiuni de elita, precum Divizia I Panzer sau Divizia I vanatori de munte. Germanii voiau sa se pregateasca pentru o eventuala debarcare aliata in Peloponez, (o posibilitate sustinuta intens chiar de aliati, ca o diversiune necesara pentru camuflarea debarcarii din Sicilia), dar si pentru a impiedica orice tentativa de capitulare a italienilor din regiune.
Fortele germane, in special vanatorii de munte, s-au implicat in lupte de amploare impotriva partizanilor eleni din regiunea Epir. Operatiunile militare germane au fost incununate de succes, dar au fost insotite de atacuri si represalii impotriva civililor, precum masacrele de la Kommeno de pe 16 august, sau de la Kalavryta din decembrie. Pentru a face fata unui eventual colaps al trupelor italiene, germanii si-au reorganizat fortele din Balcani, formandu-se „Grupul de armate E”, care avea controlul a tuturor fortelor germane si italiene.
Capitularea italienilor din septembrie a facut ca cele mai multe unitati italiene sa se predea germanilor, desi au existat unele unitati, precum Divizia a 21-a de infanterie Pinerolo si Regimentul de cavalerie Aosta, care au ales sa opuna rezistenta.S-a ajuns in acest fel la ciocniri scurte, dar foarte violente, intre germani si italieni, dar si la atrocitati impotriva prizonierilor italieni de razboi, asa cum a fost cazul Diviziei a 33 de infanterie Acqui de la Cephallonia. In plus, fortele eleno-britanice au incercat sa ocupe insulele Dodecaneze si sa le foloseasca ca baza de atac impotriva Balcanilor. Germanii au reusit sa obtina controlul asupra insulelor in noiembrie 1943, una dintre ultimele victorii ale Reichului din timpul razboiului. 
La sfarsitul anului 1943 si inceputul lui 1944, germanii, in cooperare cu bulgarii si colaborationistii eleni, au lansat operatiuni ample impotriva rezistentei grecesti, in principal impotriva ELAS, controlata de comunisti. Fortele de ocupatie a ajuns la un armistitiu neoficial cu rezestenta de dreapta, EDES. In acelasi timp, s-au inmultit raidurile fortelor speciale anglo-britanice in insulele din Marea Egee. In cele din urma, date fiind inaintarea Armatei Rosii pe frontul de rasarit si dupa iesirea Romaniei din cadrul Axei pe 23 august, germanii au fost fortati sa evacueze Grecia continentala in octombrie 1944. Au mai ramas garnizoane izolate in Creta, inslulele Dodecaneze si alte insule mai putin importante din Egee pana la sfarsitul razboiului, in mai 1945.
La fel ca in alte tari europene ocupate de germani, la Atena a fost format un guvern marioneta, condus la inceput de generalul Georgios Tsolakoglou, iar mai apoi de Konstantinos Logothetopoulos. Fortele pe care se putea baza acest guvern erau in principal cele ale politiei urbane si a celei rurale (jandarmeria), care aveau ca sarcina principala mentinerea ordinei. Guvernul nu a reusit niciodata sa-si extinda autoritatea asupra intregii tari, pe de-o parte pentru ca nu s-a bucurat de increderea fortelor de ocupatie, iar pe de alta parte pentru ca nu se bucura de incredere din partea populatiei. Odata cu cresterea sentimentelor antin-Axa, organele politiei guvernamentale s-au trezit izolate din punct de vedere social si atacate de partizani. Cu exceptia unor cazuri izolate, ca acela al grupului colonelului Georgios Poulos, doar in 1943, dupa numirea politicianului Ioannis Rallis in fuctia de premier, germanii au permis guvernului de la Atena sa treaca la recrutarea unui forte armate substantiale - Tagmata Asfaleias (Batalioanele de Securitate), a caror motivatie a fost in principal politica. Aceste forte au luptat in exclusivitate impotriva miscarii de rezistenta dominata de comunisti EAM-ELAS, care detinea controlul asupra unor intinse regiuni ale tarii. Actiunile lor dure si indiscriminatorii indreptate impotriva tuturor celor banuiti ca ar simpatiza cu comunistii si asocierea lor cu ocupantii nazisti au facut ca aceste forte sa capete numele de Germanotsoliades (in limba greaca: Γερμανοτσολιάδες, Tsolias germani).
Dupa ocuparea Greciei de catre puterile Axei, elemente ale armatei elene au reusit sa se refugieze in zona Orientului Mijlociu, aflata sub control britanic. Aici, militarii greci au fost plasati sub autoritatea guvernului regal in exil si au continuat lupta alaturi de Aliati.
Armata terestra
In fata inaintarii coplesitoare a germanilor in Grecia, mai multe mii de ofiteri si soldati greci au fost fie evacuati impreuna cu guvernul tarii in Creta sau Egit in aprilie-mai 1941, sau au reusit sa fuga, in principal prin Turcia neutra, spre Orientul Mijlociu controlat de britanici. Unitatile grecilor au fost plasate sub comanda britanica, au fost reechipate cu armament englezesc, iar efectivele lor au fost completate cu voluntari din randurile comunitatilor grecesti locale. Astfel s-a format BESMA – ΒΕΣΜΑ (Βασιλικός Ελληνικός Στρατός Μέσης Ανατολής) Fortele Armate Regale Elene din Orientul Mijlociu.
Pe 23 iunie 1941 incepuse deja formarea Brigazii I Elene in Palestina sub comanda colonelului Ev. Antoniou. Brigada erea compusa din 5.000 de oameni, organizati in trei batalioane de infanterie, un batalion de artilerie (numit insa „regiment”), si mai multe unitati auxiliare. A fost format un batalion independent de blindate, dar acesta a fost incorporat mai tarziu intr-un regimentul de artilerie al Brigazii. Brigada a ramas in taberele de antrenament din Palestina pana in mai 1942, cand la comanda sa a fost numit colonelul Pafsanias Katsotas. Brigada I Elena a fost transferata in Siria si de aici mai departe in Egipt in august. Grecii au fost trecuti sub comanda Diviziei a 50-a britanice in Delta Nilului. Ei au participat alaturi de fortele aliate la cea de-a doua batalie de la El Alamein. In timpul acestei lupte, brigada elena a pierdut 89 de luptatori, alti 228 fiind raniti. Incepand cu data de 27 iulie 1942, a inceput in Egipt formarea Brigazii a II-a Elene, dar aceasta formatiune militara nu avea sa intre in lupta.
Ambele brigazi au ramas sa apere Egiptul si Libia, unde s-au implicat in rebeliunea pro-EAM (Frontul National de Eliberare a Greciei) din aprilie 1944. Ca urmare, ambele formatiuni au fost demobilizate de catre britanici, iar personalul militar au fost internat in tabere sau au fost utilizat pentru indatoriri necombatante. Aproximativ 3.500 de militari eleni, considerati de incredere din punct de vedere politic, au format pe 4 iunie 1944 Brigada a III-a vanatori de munte, sub comanda colonelului Thrasyvoulos Tsakalotos. Vanatorii de munte eleni au participat la luptele din timpul Campaniei din Italia, distingandu-se in special in timpul luptelor de pe Linia Gotica (Batalia de la Rimini), aici cucerind titlul onorific de „Brigada Rimini”. Acesta brigada calita in lupta si loiala guvernului regal avea sa fie principala forta implicata in timpul razboiului civil in luptele impotriva fortelor EAM-ELAS .
In septembrie 1942 a fost formata unitatea fortelor speciale „Detasamentul Sacru” (Ιερός Λόχος), ai carui membri au fost in special ofiteri, subofiteir si elevi ai scolilor militare. Aceasta unitate aflata sub comanda colonelului Christodoulos Tsigantes a luptat in cadrul Regimentului I SAS in Libia. In februarie 1943, Detasamentul a fost plasat sub comanda generalului Philippe Leclerc, participand la Campania din Tunisia. In perioada mai – octombrie 1943, Detasamentul Sacru a fost antrenat in tehnici ale fortelor aeropurtate si amfibii. Pe toata perioada care a mai ramas din razboi, Detasamentul a participat la operatiuni impotriva garnizoanelor germane stationate pe insulele din Marea Egee. Militarii Detasamentului Sacru au fost trecuti in rezerva la Atena, pe 1 august 1945.
Marina
Marina Regala Elena a suferit pierderi coplesitoare in timpul invaziei germane, pierzand in doar cateva zile ale lunii aprilie 1941 peste 20 de vase de lupta, in special din cauza atacurilor aeriene inamice. Comandantul marinei elene, adimarul Alexandros Sakellariou, a reusit sa salveze mai multe vase, printre care crucisatorul Averof, sase distrugatoare, cinci submarine si mai multe vase de sprijin, evacuandu-le la Alexandria. Flota militara elena a fost imbogatita cu cateva distrugatoare, submarine si curatatoare de mine cedate de Marina Regala Britanica, devenind cu 44 de vase si peste 8.500 de marinari a doua flota aliata din Marea Mediterana, dupa Royal Navy.
Vasele militare elene au efectuat misiuni de escorta in oceanele Indian, Atlantic, Arctic si in Marea Mediterana. Marina militara elena a participat de asemenea la debarcarile din Sicilia, Anzio si Normandia, ca si in luptele pentru eliberarea insulelor Dodecaneze. Un eveniment important in istoria Marinei Regale Elene a fost acceptarea alaturi de Royal Navy a capitularii Marinei italiene din septembrie 1943. Doua dintre cele mai vestite vase de lupta elene din timpul razboiului au fost distrugatoarele Adrias si Vasilissa Olga. Flota comerciala elena a contribuit intr-o proportie uriasa la efortul de razboi aliat inca din prima zi a razboiului. Flota civila de transport maritim a pierdut in timpul razboiului peste 2.500 de oameni si peste 60% din tonaj.
Dupa izbucnirea rebeliunii din aprilie 1944 a Marinei militare elene pentru sustinerea a EAM de orientare comunista, marinarii au trecut fatis de parte stangii. Ofiterii loiali guvernului in exil au luat cu asalt aceste vase si le-au recucerit. Au fost ucisi 11 marinari, altii au fost raniti, iar alti rebeli au fost internati in inchisori. La reintoarcerea marinei militare in Grecia eliberata in octombrie 1944, marina elena se afla sub controlul ferm al guvernului prezidat de When the pro-EAMist April 1944 mutiny broke out, a large part of the Navy joined it. These ships were stormed by Greek officers loyal to the government-in-exile and recaptured. Eleven seamen were killed, others wounded, and many were subsequently interned. Thus, when the Navy returned to liberated Greece in October 1944, it was firmly behind the government of Georgios Papandreou.
Fortele aeriene
Personalul Fortelor Aeriene Regale Elene care a reusit sa scape dupa infrangerea in fata invadatorilor germani s-a incadrat in RAF, in escadrila a 13-a bombardiere usoare si in escadrilele 335 si 336 de avioane de vanatoare, care au luptat in nordul Africii si Italia pana la sfarsitul anului 1944, cand au revenit in patrie.
Escadrila a 13-a s-a format in iunie 1941 in Egipt ca o unitate de cooperare navala. Initial avea 5 avioane Avro Anson scapate din Grecia. Escadrila a fost mai apoi reechipata cu avioane Bristol Blenheim si, mai tarziu, Martin Baltimore.Escadrila a 335-a a fost formata in octombrie 1941, iar escadrila a 336-a a fost constituita in februarie 1943. Amandoua escadrilele au fost dotate initial cu avioane de tip Hawker Hurricane, iar in februarie 1944 cu avioane de tip Supermarine Spitfire
Bibliografie
Antony Beevor (1992). Crete: The Battle and the Resistance. United Kingdom: Penguin Books. ISBN 0-14-016787-0
U.S. Army Center of Military History (1953 – editie revizuita 1984-1986). German Antiguerrilla Operations in The Balkans (1941-1944)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

grecia operatiunii barbarossa uniunii sovietice moscova urss marina
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1658 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013005 (s)