News Flash:

Istoria romanilor, ca grup etno-lingvistic

21 Ianuarie 2014
2308 Vizualizari | 0 Comentarii
Originea romanilor ca grup etno-lingvistic (romanofonii) este un subiect de dezbatere istoriografica. Singura opinie apropiata de consens la ora actuala, este ca ei descind din populatiile de limba romanica din bazinul Dunarii de Jos, formate la nord de Linia Jireček (devreme ce la sud de aceasta, domnea elenismul).

Totusi si aceasta opinie este contestata de cercetatori ca Nicolae Iorga, Theodor Capidan, P. P. Panaitescu sau Constantin Papanace, care neaga realitatea Liniei Jireček si privesc drept zona de formare a Poporului roman intreaga Peninsula Balcanica si spatiul nord-dunarean pana la poalele nordice ale Carpatilor si tarmurile Nistrului. Raritatea izvoarelor istorice cu privire la teritoriul respectiv in mileniul I, contextul tulbure al perioadei migratiilor si contextul politic al secolelor XIX si XX cand s-au inmultit studiile despre acest subiect, au condus la teorii opuse privind formarea poporului roman.

Dezbaterea priveste cu precadere localizarea si dimensiunile teritoriului de etnogeneza : la nord sau la sud de Dunare, sau pe ambele maluri ale fluviului, si pe o intindere mai mare decat statele actuale (cuprinzand Romania si state vecine) sau in mici teritorii izolate, si, in acest caz, unde anume.

S-au postulat istoriografic mai ales in ultimele 2-3 secole origini :
exclusiv nord-dunarene, din populatia Daciei Traiane, complet romanizata in momentul retragerii Aureliene, in aceasta ipoteza grupurile romanice sud-dunarene provenind din migratii pornite din Dacia ;

exclusiv sud-dunarene, din populatia Moesiei, in aceasta ipoteza grupurile romanice nord-dunarene provenind din migratii pornite in Evul Mediu timpuriu din Serbia, Bulgaria sau Macedonia spre teritoriul
actual al Romaniei ; atat nord-dunarene cat si sud-dunarene, din populatia romanica de pe ambele maluri ale fluviului, diferenta intre dialectele nord-dunarene si cele sud-dunarene explicandu-se in

aceasta ipoteza nu prin migratii, ci prin continuarea procesului de romanizare la sud de Dunare si dupa secolul al III-lea, acest proces fiind urmat de unul de elenizare partiala dupa secolul al V-lea, pe cand
la nord de Dunare, se producea cu precadere un proces de slavizare.

Vezi si Despre poporul roman si spatiul romanesc  
Dincolo de problemele stiintifice reale, care merg pana la controversele fundamentale dintre istoricii scolilor de la Viena si de la Toronto, multe studii au fost motivate de controversa politica privind intaietatea istorica a romanilor in teritoriile nord-dunarene revendicate, apoi obtinute de Romania (indeosebi in Transilvania, intre romani si maghiari), sau existenta lor, anterior slavilor, in teritoriile sud-dunarene apartinand astazi statelor slave balcanice.
Prima mentiune certa a populatiilor romanice orientale se gaseste in cronicile lui Theofilact din Simocatta, datand din anul 587 (episodul cu expresia Torna, torna, fratre!).
La mijlocul secolului al IX-lea, pe teritoriul Romaniei de azi este mentionat poporul V.n.nd.r. (N.nd.r.), un neam numeros, crestin, provenind din Rum. Primele mentiuni despre romani sub exonimul de vlahi (blachi) apar in cronicile bizantine din secolul al X-lea, stela din Gothland fiind un argument destul de puternic pentru prezenta lor la nord de Dunare in secolul al XI-lea. Secolul al XII-lea aduce atestari ale exonimului si la nord si la sud de fluviu.
Endonimul de romani (cf. roman) este atestat pentru prima data de scrisoarea lui Neacsu la inceputul secolului al XVI-lea dar este general acceptat ca el a fost intotdeauna folosit uzual de acestia ca element al limbajului comun. Exista speculatii cum ca numele ducelui Ramunc al vlahilor mentionat din Cantecul Nibelungilor si-ar avea originiea in endonimul roman.

Vezi si Previziunile legionare ce s-au adeverit in timp  
Poporul roman s-a format asadar pe un teritoriu vast care se intindea la nordul si la sudul Dunarii, ingloband fostele provincii romane Dacia si Moesia. Prima sinteza a fost aceea dintre daci si romani si sta la baza formarii poporului roman. A doua sinteza se produce diferit la nordul si la sudul Dunarii, in decursul mai multor secole, intre populatia daco-romana si populatiile slave venite in secolul VII. Consecintele asezarii slavilor la Dunarea de jos sunt importante.

Are loc separarea latinitatii din peninsula Balcanica de cea nord-dunareana. La sud de Dunare, majoritatea populatiei romanice este inconjurata de slavi, iar cea ramasa, devenita minoritara, pastreaza la sudul muntilor Balcani o limba cu influente slave mai mici si apropape total lipsita de imprumuturi lexicale maghiare. La nord de Dunare, populatia romanica asimileaza elementele slave si, odata cu ele, un important lexic slav, la care se adauga ulterior si lexicul maghiar (gand, oras, hotar, marfa, vama, viclean...). Rezultatul celor doua sinteze diferite a dus la formarea poporului roman la nord si sud de Dunare si in Dobrogea, precum si a poporului aroman/meglenoroman la sudul muntilor Balcani. Acest proces se presupune (in baza unor indicatori lingvistici, intre care rotacismul unora dintre cuvintele romanice) s-a incheiat in linii mari in secolele al VIII-ea si al IX-lea.


Nicolae Iorga, in baza izvoarelor istorice studiate o viata, concluzioneaza in „Istoria romanilor”, publicata partial postum, ca poporul roman s-a format „intre Carpatii Beschizi si Peloponez - si de la Marea Adriatica la Marea Neagra”. Aceasta constatare este facuta si de Petre P. Panaitescu, Silviu Dragomir si altii, cu formula etnografica „romanii sunt urmasii traco-ilirilor romanizati”. Preotul Dumitru Staniloae observa ca romanizarea - subiectul unor dezbateri vaste - s-a realizat in primul rand prin crestinarea traco-ilirilor, proces care determina romanizarea si deschidea calea catre o latinizare adevarata si pentru cei din apropierea comunitatilor crestine.

In secolul al XIII-lea au fost create cateva mici formatiuni prestatale romanesti, urmand ca abia in secolul XIV sa se formeze voievodatele Moldovei si Tarii Romanesti, ce aveau sa lupte contra Imperiului Otoman, care a cucerit Constantinopolul in 1453. Pana in 1541, intreaga Peninsula Balcanica si mare parte din Ungaria au devenit provincii turcesti. Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania au ramas autonome, dar sub suzeranitate otomana.

Vezi si Un obicei romanesc indragit de toata lumea, inscris in patrimoniul UNESCO  
Cucerirea ungara a Transilvaniei a inceput spre mijlocul secolului X, fiind incheiata in secolul XII. Un aport important in procesul ocuparii Transilvaniei l-au avut secuii. In secolul XII, Transilvania se incearca organizarea unui Principat (in 1111 este atestat in izvoare Mercurius Princeps Ultra Silvanus supus Regatului Ungar, dar organizarea definitiva este cea de Voievodat ( in 1176 este atestat primul voievod al Transilvaniei, Leustachius Voievod. Incepand cu secolul XII si in secolul XIII regii Ungariei au colonizat in Transilvania germani, evocati in izvoare sub numele hospites si cunoscuti sub denumirea generica de sasi.
In anul 1600, Mihai Viteazul a reusit sa stapineasca pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei principate.
La sfarsitul secolului XVII, Ungaria si Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), dupa infangerea turcilor.

Austriecii, la randul lor, si-au extins rapid imperiul: In 1718 o importanta parte a Tarii Romanesti, numita Oltenia, a fost incorporata in Imperiul Austriac, fiind inapoiata in 1739. In 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai tarziu Bucovina, in timp ce jumatatea de est a principatului (numita Basarabia) a fost ocupata in 1812 de Rusia.
Ca in majoritatea tarilor europene, anul 1848 a adus revolutia in Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania. Telurile revolutionarilor - independenta completa pentru primele doua si emanciparea nationala pentru cel de-al treilea principat - au ramas neindeplinite, dar au fost bazele evolutiilor urmatoare. De asemenea, revolta a ajutat populatia celor trei principate sa-si recunoasca unitatea limbii si intereselor lor.

Delegatii Adunarilor Ad-hoc au profitat de sustinerea lui Napoleon al III-lea si de fragilitatea puterii otomane si ambiguitatea din textul Conventiei de la Paris din 1858, alegandu-l in 1859 pe Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Tarii Romanesti si Moldovei, iar apoi al Principatelor Unite.

In 1866 printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obtinerea independentei. In 1877 Carol a condus fortele armate romane intr-un razboi de independenta plin de succes, ulterior fiind incoronat Rege al Romaniei in 1881.

Vezi si Cele mai mari enigme legate de spatiul romanesc  
Participarea Romaniei la razboiul din 1877-1878 si cucerirea independentei de stat a insemnat egalitatea juridica cu toate statele suverane, avand o adanca semnificatie morala pentru ca a ridicat constiinta natiunii romane libere si a permis realizarea in perspectiva, atunci cand istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai putin important a insemnat eliberarea altor populatii balcanice de sub dominatia otomana, contribuind decisiv la evolutia acestora ca state moderne intr-o epoca de afirmare a spiritului national.
Noul stat, aflat la confluenta Imperiilor Otoman, Austro-Ungar si Rus, cu vecini slavi pe trei parti, aspira la vest, in principal la Franta, pentru modelele sale culturale, educationale si administrative. In 1913, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Balcanic, Romania a anexat Cadrilaterul, aflat pana atunci in posesia Bulgariei.
In 1916 Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, de partea Antantei. La sfarsitul razboiului, Imperiile Austro-Ungar si Rus au disparut; corpurile reprezentative create in Transilvania, Basarabia si Bucovina au ales unirea cu Romania, rezultand Romania Mare.

Majoritatea guvernelor romane dinaintea celui de al Doilea Razboi Mondial au pastrat forma, dar nu si substanta unei monarhii constitutionale liberale. Miscarea nationalista aproape mistica Garda de Fier, a devenit un factor politic major in exploatarea fricii de comunism si resentimentul pretinsei dominatii straine si mai ales evreiesti asupra economiei. In 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea sa includa membri ai acestei miscari, Regele Carol al II-lea a destituit guvernul si a instituit o dictatura regala de scurta durata. Ca urmare a pierderilor teritoriale suferite de Romania in acelasi an, Carol s-a vazut fortat sa aduca la putere la 4 septembrie 1940 un guvern condus de generalul Ion Antonescu, proclamat conducator al statului, si sustinut de legionari. Doua zile mai tarziu, la 6 septembrie, Carol a abdicat si a parasit tara, lasandu-l pe tron pe fiul sau Mihai, la acel moment in varsta de 19 ani.

In final, in 1940, Romania a pierdut teritorii atat in est cat si in vest: in iunie 1940, dupa ce a inaintat un ultimatum Romaniei, Uniunea Sovietica a anexat Basarabia, Bucovina de nord si Tinutul Herta. Doua treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mica parte din URSS), pentru a forma RSS Moldoveneasca. Bucovina de Nord si sudul Basarabiei au fost oferite RSS Ucraineane.
Intre 1941 si 1944, generalul Ion Antonescu conduce tara ca dictator militar (conducator).
Prin Dictatul de la Viena, Romania este nevoita in august 1940 sa cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei in schimbul garantiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat - la insistentele lui Hitler - Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, Romania a intrat in cel de-al doilea razboi mondial de partea Axei in iunie 1941.

La 23 august 1944, o lovitura de stat data de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor politice si al unor ofiteri de rang inalt ai armatei, a rasturnat dictatura lui Antonescu si a pus armata Romaniei de partea Aliatilor, grabind astfel sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Romania a luptat greu in bataliile cu germanii din Transilvania, Ungaria, Austria si Cehoslovacia, situindu-se pe locul 4 in ceea ce priveste efectivele armate angajate in lupta, aportul concret adus Aliatilor si rezultatele obtinute pentru victoria asupra fascismului. Regelui Mihai I i s-a acordat de catre guvernul sovietic ordinul "Victoria", recunoscandu-i-se, in acest fel, meritul in contributia la victoria aliatilor.

La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, nordul Transilvaniei a revenit Romaniei, dar Bucovina de Nord, Basarabia, Tinutul Herta si sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au ramas cedate URSS si Bulgariei. Dupa ce a fost infiintata ca parte a Uniunii Sovietice, RSS Moldoveneasca a devenit independenta in 1991, sub numele de Republica Moldova.
La 3 ani dupa ce trupele sovietice ocupa Romania (in 1947), regele Mihai I este fortat sa abdice si e proclamata Republica Populara Romana, stat comunist.
Dupa o perioada de obedienta, marcata de colaborarea cu guvernul sovietic in timpul revolutiei maghiare din 1956 si al diferendelor diplomatice sovieto-iugoslave, la inceputul anilor 1960, guvernul comunist roman a inceput sa-si afirme o anumita independenta fata de Uniunea Sovietica, pe fondul retragerii armatei sovietice din tara in 1958. Ceausescu a devenit secretarul general al Partidului Comunist Roman in 1965 si sef al Statului in 1967.

Denuntarea ceausista a invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 si o relaxare scurta in represiunea interna a ajutat la crearea unei imagini pozitive a dictatorului, atat in vest, cat si acasa. Admirativi la inceput fata de politica externa independenta a lui Ceausescu, liderii occidentali au luat treptat o atitudine din ce in ce mai ferma impotriva unui regim care a devenit la sfarsitul anilor 1970 foarte aspru, despotic si capricios. Cresterea economica rapida antrenata de creditele externe a lasat loc incet-incet unei recesiuni profunde, tratata printr-o austeritate dura si o represiune politica severa.
Conducerea lunga de cateva decenii a presedintelui Nicolae Ceausescu a devenit din ce in ce mai crunta in anii 1980.
Dupa prabusirea comunismului in restul Europei de Est, spre sfarsitul verii lui 1989, un protest de la mijlocul lui decembrie din Timisoara a crescut intr-o revolta populara raspandita pe intreg teritoriul tarii contra regimului ceausist. Ion Iliescu a devenit presedinte pe 22 decembrie. Ceausescu a fost arestat imediat, si, dupa un proces inscenat, a fost executat impreuna cu sotia sa pe 25 decembrie, in ziua de Craciun. Peste 1.500 de pesoane au fost ucise in luptele de strada dintre armata si populatie. O coalitie de guvernare improvizata, Frontul Salvarii Nationale (FSN), s-a instalat la putere si a proclamat restaurarea democratiei si a libertatii. Partidul Comunist a fost interzis prin lege, iar cele mai importante masuri nepopulare ale lui Ceausescu, precum interzicerea avortului si a contraceptiei, au fost abrogate.
Alegerile parlamentare si prezidentiale au avut loc pe 20 mai 1990. Concurand cu Partidele National Taranesc si National Liberal, Ion Iliescu, un fost activist comunist, a castigat 85% din voturi. FSN a primit doua treimi din locurile din Parlament, si l-a numit pe profesorul universitar Petre Roman in functia de prim-minstru, acesta demarand reforme pentru trecerea la o economie de piata.
De vreme ce noul guvern era inca format in mare parte din fosti comunisti, anti-comunistii au protestat in Piata Universitatii, Bucuresti incepand cu luna aprilie 1990. Doua luni mai tarziu, cei numiti de Iliescu „huliganii” au fost imprastiati brutal de catre minerii din Valea Jiului, chemati de acesta. Minerii au atacat Universitatea, Institutul de Arhitectura „Ion Mincu”, precum si sediile si casele liderilor opozitiei. Guvernul lui Petre Roman a cazut la sfarsitul lui septembrie 1991, cand minerii s-au intors la Bucuresti pentru a cere salarii mai mari. Un tehnocrat, Teodor Stolojan, a fost numit in fruntea unui guvern interimar, pana la venirea alegerilor.
O noua Constitutie democratica a fost proiectata de Parlament si adoptata dupa un referendum popular. In alegerile nationale din 1992, Ion Iliescu a fost reconfirmat in functia de presedinte. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare nationaliste PUNR si PRM si de la PSM, un continuator al fostului partid comunist, a fost format un guvern in noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Vacaroiu, un economist. Guvernarea 1992-1996 a fost marcata de stoparea progresului si a reformelor necesare la acel moment, si de privatizari pe scara redusa si insotite de scandaluri.
Emil Constantinescu din coalitia electorala Conventia Democrata Romana (CDR) l-a invins in 1996 pe presedintele Iliescu, dupa un al doilea scrutin si l-a inlocuit la sefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a ramas in aceasta functie pana in martie 1998, cand a fost inlocuit de Radu Vasile (PNTCD) si mai tarziu de Mugur Isarescu. Mandatul lui Constantinescu a marcat o serie de reforme, in principal in sensul accelerarii privatizarilor, reducerii subventiilor acordate agentilor economici de stat, reconstituirii dreptului de proprietate desfiintat de regimul comunist (in ce priveste terenurile agricole si cladirile din orase). Tranzitia accelerata catre economia de piata s-a manifestat prin inchiderea mai multor intreprinderi de stat si prin reduceri de personal la cele privatizate, somajul crescand puternic in anii 1997-1999, concomitent cu plata datoriei externe a Romaniei. In mandatul lui Isarescu, o serie de masuri economice au dus la stabilizarea monedei nationale si la inceputul unei cresteri economice sustenabile pe baza exporturilor, dar in alegerile din 2000 Partidul Social Democrat (PSD) si Iliescu au castigat un nou mandat de presedinte, iar Adrian Nastase a fost numit prim-ministru.
In 2002, Romania a fost invitata sa adere la NATO. In acelasi an, Uniunea Europeana a confirmat sprijinul puternic fata de scopul tarii de a adera in 2007. Totusi, au mai ramas de efectuat multe reforme de restructurare a economiei, iar rapoartele Uniunii Europene au aratat o serie de deficiente, mai ales in ce priveste independenta justitiei.
In 2004, alegerile l-au dat invingator pe Traian Basescu in functia de presedinte al tarii, in fruntea unei coalitii formate din PNL si PD, alaturi de UDMR si PUR (ulterior Partidul Conservator), iar cu functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei, a fost desemnat Calin Popescu Tariceanu, primul premier din partea Partidului National Liberal in 67 de ani. Partidul Conservator s-a retras ulterior de la guvernare. In aprilie 2007, Partidul Democrat a fost scos de la guvernare, noul guvern Tariceanu, din care fac parte doar ministri din partea PNL si UDMR, a depus juramantul la 5 aprilie 2007, fiind sprijinit in Parlament de Partidul National Liberal, de Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, precum si de Partidul Social Democrat si de fostul partener de coalitie, PC.
In 2009, Traian Basescu a castigat la limita un al doilea mandat in functia de Presedinte al tarii. Criza economica mondiala loveste Romania, numeroase firme se inchid sau isi reduc activitatea, in special dintre cele care activau in domeniul constructiilor si comertului. guvernul condus de Emil Boc fiind obligat la randul sau sa adopte masuri similare (concedieri, reduceri salariale si renuntare la prime) si in randul angajatilor statului, cresterea TVA. Pentru a nu intra in incapacitate de plata, Romania a imprumutat 19,95 mld. euro de la FMI, UE, Banca Mondiala si BERD.
Pe fondul reformelor lui Mihail Gorbaciov in URSS, in 1989 Republica Moldova cunostea o perioada de renastere culturala romaneasca si de liberalizare politica (in contrast cu Romania); limba romana a devenit limba oficiala a Republicii Moldova la 31 august 1989, zi sarbatorita de atunci ca Ziua Limbii Romane, initial doar in Republica Moldova, dar din 2010 si in Romania. Cand insa in august 1991 o lovitura de stat a comunistilor conservatori a incercat sa-l inlature la Moscova de la putere pe Gorbaciov, statele componente ale URSS si-au declarat independenta. Republica Moldova a facut acest lucru la 27 august 1991, dar situatia in tara era una conflictuala. Comunistii conservatori ce au pastrat puterea in teritoriile de la stanga Nistrului cereau insistent inca din perioada sovietica separarea de RSS Moldoveneasca, iar dupa proclamarea independentei Moldovei, au declarat independenta teritoriului controlat de ei. Conflictul violent ce a urmat in 1992, in care s-a implicat si Armata a 14-a rusa stationata pe teritoriul statului autoproclamat nu a dus la preluarea controlului asupra intregii tari de catre Chisinau, dar nici la recunoasterea independentei regimului transnistrean. Sustinuta de Rusia (care insa nici ea nu i-a recunoscut independenta), Transnistria a ramas o zona neintegrata in Republica Moldova, condusa de aceiasi lideri conservatori timp de 20 de ani.
Intre timp, guvernul de la Chisinau a adoptat simbolurile nationale ale noului stat, steagul si stema fiind asemanatoare cu simbolurile celuilalt stat locuit majoritar de romani, dar la referendumul din 1994 majoritatea cetatenilor s-au pronuntat impotriva unirii cu Romania, iar Constitutia a ajuns sa stipuleze ca limba oficiala este cea moldoveneasca, concept aparut in epoca stalinista a Republicii Autonome Moldovenesti interbelice.
In 2000 a venit la putere un guvern al Partidului Comunist (PCRM), care a adoptat o pozitie de pronuntata adversitate fata de Romania, neapropiind insa Republica Moldova de alte state si nerezolvand nici problema transnistreana. Dupa protestele din aprilie 2009, care au relevat o frauda electorala prin care PCRM incerca sa se mentina la putere, o coalitie a fortelor pro-occidentale au preluat puterea si au dus tara spre o apropiere de Uniunea Europeana, exprimand dorinta de aderare la aceasta organizatie si, concomitent, imbunatatind relatiile cu Romania, inghetate in timpul guvernelor PCRM.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

originea romanilor grup etno-lingvistic romanofonii nicolae iorga
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1727 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013257 (s)