News Flash:

Istoria Uitata: Tragedia de la Cotul Donului

13 Decembrie 2013
5907 Vizualizari | 4 Comentarii
Pe 19 noiembrie 1942, la o distanta de 1942 de kilometri de Chisinau, se declansa cea mai tragica operatiune militara din istoria Armatei Romane, cea de la Cotul Donului, componenta a marii Batalii de la Stalingrad.

In lupta de la Cotul Donului si din Stepa Calmuca s-au prapadit 150.000 de ostasi romani. Dar, conform datelor publicate de profesorul Raoul Sorban in cartea sa „Invazie de stafii” (Editura „Meridiane”, 2003), acolo s-au pierdut si 100.000 de romani care faceau parte din armata maghiara…

De ani de zile ma documentez cu privire la cea mai tragica si sangeroasa batalie din intreaga istorie a romanilor, numita Batalia de la Cotul Donului. Insa nici toate enciclopediile, manualele, monografiile, tot „Oceanul NET” cu toate marile si golfurile sale de informatii, nici macar drumul coturos pana la Campia Calmuca si Cotul Donului, pe care l-am facut in vara anului 2009, nu mi-au satisfacut dorinta de a cunoaste mai mult despre acea tragedie, scrie piatza.net.

Dupa vizionarea, in primavara acestui an, a filmului documentar „Eroism si jertfa pe Frontul de Est” (Fundatia „Parintele Arsenie Boca”, 2010), cu participarea veteranului acelor lupte Iosif Niculescu (azi in varsta de 98 de ani), precum si dupa convorbirile pe care le-am avut cu alti cativa veterani nonagenari din comuna Miroslavesti, judetul Iasi, m-am gandit sa mai merg o data la Cotul Donului… Si, la mijlocul lunii august, am parcurs pentru a doua oara acel drum al patimirilor ostasilor romani din Razboiul din Est. Pe 17 august eram la Cotul Donului.

Si… surpriza: dupa o seceta cumplita, de trei luni, exact in ziua cand am ajuns in stanita Kletskaia, unde 70 de ani in urma au cazut cele mai multe bombe pe milimetru patrat, s-a pornit o ploaie de parca s-a spart cerul deasupra mea; nu puteam deschide usa la masina. A turnat 45 de minute in continuu. Cand s-a terminat ploaia si am vrut sa deschid usa, intra apa in automobil. Prima ce mi-a trecut prin minte a fost ca a plans Dumnezeu de bucurie ca, in sfarsit, dupa sapte decenii de la tragedie, a venit, posibil, primul roman sa-i „viziteze” pe cei 150.000 de frati ai sai care zac acolo pe vecie…

O CRUCE CU TRICOLOR

Cand s-a terminat ploaia si s-au scurs apele de pe dealurile de creta ale stanitei Kletskaia, m-am urcat pe dealul cel mai mare, unde stateau ostasii romani in 1942, am facut cu cutitul o cruce dintr-un copacel uscat, legand-o cu lipici, am rupt ultima pagina din albumul meu „Poeme in imagini”, cu fotografia „Tricolorului Independentei” (cu semnaturile deputatilor din Primul Parlament al Republicii Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declaratia de Independenta).

Am prins pagina de cruce, pe care am infipt-o cat mai adanc posibil in pamantul alb, razmuiat de ploaie, am fotografiat-o pentru istorie, am destupat o sticluta-suvenir de coniac „Stefan Voda” (Calarasi), am turnat in dop cateva picaturi de licoare si le-am sorbit de sufletul celor 150.000 de romani care zac acolo. Am pus la magnetofonul din masina superba piesa „Toti ca unul orice ar fi, pentru Romania, pentru Romania!”, interpretata de trupa K 1 Band, si am inceput sa strig ca un apucat de bucurie ca am ajuns si am facut lucrul acesta, ca, in sfarsit, a aparut o cruce cu un tricolor romanesc la Cotul Donului…

EXACT 1942 DE KILOMETRI

Daca ma auzea si ma vedea cineva, credea ca-s unul scapat din casa de nebuni. Eram atunci cel mai fericit roman din lume, de parca am aterizat pe Marte… Nu cred ca pana la acel moment am avut o victorie mai mare in viata mea. Dar urmatoarele 30 de minute chiar au pus punct la toate… Cand ieseam din raionul Kletski, in pamantul caruia zac de cinci ori mai multi romani decat numarul populatiei care locuieste azi acolo, intamplator mi-am aruncat ochii la kilometraj si ce vad? Numarul… 1942!!! Deci, in anul tristei aniversari de 70 de ani de la marea tragedie romaneasca din anul 1942 de la Cotul Donului, facusem exact 1942 km de la Chisinau pana la locul acelei tragedii…

Pentru ca-i imposibil de crezut asa ceva, am fotografiat si acest amanunt, caci, mi-am zis, n-o sa ma creada nimeni… Pe urma m-am uitat in zare sa vad intinsurile proaspat arate ale stepei, in speranta sa vad printre brazdele intoarse de plugurile rusesti vreo gramada de oase romanesti. Culoarea acelor brazde era rosie si m-am gandit ca nuanta e de la cele circa un million de litri de sange varsat de cei 150.000 de ostasi romani cazuti la Cotul Donului. Desigur, n-am uitat sa fotografiez, ca marturie, si acele brazde rosii, apoi am mers mai departe spre Volga sa vad „inspaimantatoarea” statuie „Patria-mama”, inalta de 87 de metri, de pe Colina Mamai din Stalingrad/Volgograd…

Cand i-am povestit veteranului Iosif Niculescu, pe 27 septembrie, in ziua cand a implinit 98 de ani, despre toate cate mi s-au intamplat la Cotul Donului, mi-a zis: „Eu cred ca aceasta ravna, incununata cu succes, se datoreaza unui semn ceresc… Unul, macar,unul dintre cei morti, acolo, la Cotul Donului, isi are moastele de sfant in acel pamant si, Acela lucrand din Cer v-a trimis la Cotul Donului in acest an al tristei aniversari… De aceea trebuie de gasit locul printre mormintele comune, de gasit moastele acelui martir, acelui sfant roman, care zace in Stepa Donului…”. Amintirile batranului despre acele lupte sunt vii si astazi: „In legatura cu Cotul Donului pot sa le spun oamenilor ca niciodata Armata Romana nu si-a inchipuit ca poate cuceri Rusia. Armata Romana a fost pe Frontul de Est ca sa dezrobeasca teritoriile romanesti, Basarabia si Bucovina, si sa-L readuca pe Iisus Hristos, izgonit de bolsevici”.

Sa parcurgi aproape 2.000 de kilometri din capitala celui de-al doilea stat romanesc pana la acel loc de trista amintire in istoria noastra, sa calci pe oasele a 624.540 de ostasi romani, ingropati pe intinsurile Estului, de la Odesa pana la Stary Krim (Crimeea), Krymsk (Caucazul de Nord) si Cotul Donului de langa Volga, si, incredibil (!!!), sa nu gasesti macar o troita, o simpla cruce, nu mai zic de un cimitir de onoare, in memoria celor trimisi de Statul Roman la moarte, aproape sigura, pentru dezrobirea teritoriilor romanesti, Basarabia si Nordul Bucovinei, pentru a readuce crestinismul in Rusia bolsevica?

Pe mine, personal, rau m-a pus pe ganduri aceasta neglijenta si uituceala a politicienilor de la Bucuresti, intrebandu-ma daca mai sunt romani in fruntea statului roman. Or, poate se doreste sa dispara si ultimii romani, ramasi la vatra, gata sa-si mai apare, in caz de necesitate, Tara si Neamul…

Mi-i rusine sa ma uit cum se bat politicieni intre ei, crezand ca o sa traiasca doua vieti si nu vor raspunde in fata lui Dumnezeu pentru batjocura fata de memoria ostasilor romani cazuti la datorie, pe Frontul de Est. Sa nu caute ei posibilitatea sa se inteleaga cu rusii pentru inaugurarea unor cimitire de onoarte? Doar in Romania toate cimitirile rusesti sunt intregi, pe cand romanii n-au niciunul acolo, la Cotul Donului, nici macar la Dalnik sau Vigoda, langa Odesa, nu exista.

Niciun cimitir, niciun monument, nicio troita in memoria celor 624.540 de ostasi romani cazuti pe Frontul de Est… Doar in orasul Odesa exista un cimitir, dar si acela este „mascat” sub denumirea de Cimitir german… In Cehia, Slovacia, in Basarabia, in Kazahstan (Karaganda), au fost inaugurate cimitire de onoare sau monumente. Sigur, in aceste locuri este alta situatie, dar cum se poate ca Statul Roman sa nu fi intreprins nimic in Rusia si in Ucraina?

Dar, poate-i lumineaza Dumnezeu, in cel de-al 12-lea ceas, pe actualii guvernanti ai Romaniei sa se lase de bataliile intestine, politice si financiare, si sa convina cu rusii pentru niste sapaturi acolo, pentru inaugurarea de cimitire ale ostasilor romani cazuti pe meleaguri straine.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

chisinau cotul donului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

stroescu  | #1593
Si tatal meu ,si unchiul meu fratele tatei au luptat la Cotul donului si au scapat teferi din acel iad.Dar toate aceste cimitire Romanesti trebuesc luate in discutie cu partea Rusa de catre ministru Corlatean caci pana acuma nimeni din gunoaiele care au fost la externe nu sau interesat decat de bunastarea lor.
Serban  | #1594
Glorie Martirilor Romani.
Cat despre inaltii demnitari aflati la carma acestei tari nu am cuvinte despre ei sau nu exista cuvant sa-i caracterizeze.Cuvantul care il gasesc eu acum este RUSINE pentru ca nu stiu altceva decat sa-si vanda sufletele si in fiecare zi nu fac altceva decat sa vanda cate'un petic din tara asta,pamant unde Martirii Nostrii Romani si-au dat viata.
Luminita  | #1597
Bunicul meu, Ion Filote din comuna Miroslovesti judetul Iasi, a fost ranit in batalia de la Cotul Donului.In vacantele de vara pe care le petreceam la bunici imi povestea despre eroismul soldatilor nostri si ororile razboiului pe care le-a trait. Bunicul a murit la varsta de 91 de ani.
balan  | #1598
frumoasa este istoria dar ar fi si mai frumoasa daca ar fi adevarata! ex: pierderile romaniei ,totale ,sunt de aproximativ 300000 de soldati luptatori! este exclus ca la cotul donului sa fi murit 150000,cand pierderile campaniei noastre alaturi de nemti au fost de aproximativ 80000!mai cercetati si nu acuzati!
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1697 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017470 (s)