News Flash:

Jurnalistul Eminescu

14 Octombrie 2013
1334 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7249 RON (+0.0021)
USD: 4.2241 RON (+0.0342)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Dupa monografia „Viata lui Mihai Eminescu" (1932 - prima editie) de George Calinescu, se parea ca despre marele nostru poet nu mai e nimic de spus. Si totusi, ulterior, au mai aparut evocari care l-au infatisat pe Eminescu in diferite ipostaze ce-l releva puternic pe omul Eminescu. Intre ele, si minunata carte de memorii scrisa de Ion Russu Sirianu, fost redactor la „Tribuna" din etapa Sibiu, iar apoi redactor-sef al „Tribunei" Aradului. Amintirile lui Ion Russu Sirianu au fost consemnate de fiul sau, Vintila Russu Sirianu, si adunate intr-o carte intitulata „Vinurile lor...", aparuta cu vreo 30 de ani in urma intr-un tiraj „de familie".
In continutul ei sunt fapte si intamplari deosebit de interesante inspirate din viata lui Eminescu, Panait Istrati, Constantin Brancusi (opt ani a stat langa marele sculptor), Octavian Goga, George Cosbuc etc. Vintila Russu Sirianu era, la randul sau, un ziarist de linia intai, directorul ziarului ,,Flacara" din epoca, devenind apoi secretar, un timp, al lui Octavian Goga.
Un om generos
Intre memoriile tatalui sau, el evoca multe scene din redactia ,,Timpul" a anului 1882. A doua zi dupa ce a batut pe jos, timp de doua luni, drumul din Ardeal la Bucuresti si a ajuns la casa unchiului sau, Slavici, acesta l-a dus, impreuna cu Eminescu, si l-a instalat „practicant fara salar" la redactia ziarului, unde trebuia sa se ocupe de arhiva acestuia. Eminescu statea in gazda chiar la Slavici, unchiul lui Russu Sirianu, unde, in timp, l-a indragit si a avut grija de tanarul care venise din Ardeal si care abia iesise din adolescenta. O dovada este si faptul ca in acel an era o iarna grea si cum tanarul dormea pe o lada intr-un spatiu neincalzit, Eminescu ii propuse, discret, ca seara tarziu, cand gazdele dorm, sa-i duca lada pe care dormea, prin geam, in camera lui incalzita, iar dimineata, devreme, s-o duca inapoi, fara sa afle gazdele, scrie romanialibera.ro.
Ceea ce au si facut, prilej pentru Russu Sirianu sa vada cum lucreaza Eminescu noaptea. Devenisera prieteni... Asa a ajuns sa descrie minunatele scene surprinse. Iata una legata de bani, vesnica problema a scriitorilor din toate epocile. Intr-o zi, i-a batut in geamul camarutei unde Russu s-a instalat si i-a strigat: „Vivat Vulcan! Vivat Vulcan!", care i-a trimis cu mandat 1oo de lei. Bucurie mare pe poet, astfel ca suma i-a prilejuit si un popas, cu tanarul ardelean la pastrama si pelin, la un local unde Eminescu a fost extrem de vesel si glumet cu toata lumea.
Dar in amintirile sale Ion Russu Sirianu a dorit sa combata si neadevarurile legate, chipurile, de rautatea cu care I.L. Caragiale il tachina deseori pe Eminescu. Scena descrisa este tulburatoare. Redactia „Timpul". Se gaseau la lucru trei mari scriitori: Eminescu, Cragiale si Slavici...
Scena cu Caragiale si Slavici, in redactie
La birou, langa fereastra, Eminescu, foarte aplecat si rasucit din sale, scria cu graba, se oprea o clipa sa-si sufle in mana (de frig - n.n.) si se asterne din nou la scris... In cealalta parte a incaperii, la biroul cel mic, scria Slavici cu pana de gasca. Scria cum lucra un spiter: incet, cu migala, atent numai la ce face.
Caragiale scria o bucata de vreme, apoi se ridica si, cu privirea la plumbureala de afara, batea, usor, cu degetele in geam.
La un moment dat, Eminescu lasa tocul, puse sugatoarea peste filele scrise si se intoarse din mijloc spre prietenii sai.
Caragiale se intoarse spre el si spuse ceva, la care Eminescu, sare ca ars si vorbeste repezit: „Iarasi incepi cu intepaturile tale... Asta iti place, asta vrei: sa arzi mereu ca acidul sulfuric... Esti rau". Caragiale, zambind, raspunse cu o blanda ironie, ca acidul nu arde, pentru ca... e acid... Eminescu replica: „Sofisme de filosofie ieftina." Iar Caragiale: „Nu poate fi toata lumea un Zarathustra... ca Sarmanul Dionis". Eminescu, enervat la culme, turui o serie de cuvinte grave. Numai Slavici zise placid: „Cum vad, conversatia intre voi este foarte anevoioasa...". Caragiale rase distrat de aceasta observatie, (tipic ardeleneasca n.n.), dar apoi, dandu-si, probabil, seama ca a depasit limitele, zise impaciuitor: „Draga Mihai, iarta-ma, nu fi copil. Glume proaste.(...) Vrei sa stii adevaratele mele sentimente, Mihai ? Ei, iata, nu preget sa le marturisesc: te iubesc ca pe un frate mai mic. Si eu, modest facator de hazuri si comedii, ma inchin in fata ta, in fata celui mai mare poet roman din pana caruia s-au nascut versuri geniale".
Atat de sincere si de calde au sunat cuvintele lui Caragiale, incat Eminescu, ravasit, a soptit uimit: „Tu te inchini in fata mea?!". Au ramas cateva clipe ochi in ochi, Caragiale ii raspunde mut inclinand domol capul. Si, brusc, cu o anumita violenta, a deschis bratele si l-a strans pe Eminescu la piept...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

george calinescu tribuna ziarist flacara octavian goga
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1892 (s) | 34 queries | Mysql time :0.031544 (s)