News Flash:

"La fille de l'Arc-en-ciel" prezentat pe 6 martie la sala "Elvira Popescu"

1 Martie 2017
334 Vizualizari | 0 Comentarii
scena teatru
Spectacolul "La Fille de l'arc-en-ciel" va fi prezentat pe 6 martie, in Luna Francofoniei, la sala "Elvira Popescu", informeaza un comunicat al Institutului Cultural Francez. Piesa de teatru, scrisa si regizata de Lia Bugnar, este interpretata de actrita Marcela Motoc si s-a jucat pentru prima data la Paris, in primavara anului 2013.

"La Fille de l'arc-en-ciel" este povestea unei fete, care a ajuns sa duca o viata amara, dupa o copilarie dulce traita in familia sa. A ajuns in strada, practicand cea mai veche meserie din lume. Se vinde ieftin, isi duce clientii la cinema si acolo le ofera serviciile sale, in timpul filmului. Nu are o casa, nu isi permite nici sa inchirieze o camera la hotel. Ceea ce isi permite sunt locurile 13 si 14 de pe ultimul rand din cinematograful Curcubeu. Isi spune povestea cu un zambet amar, e sfasiata de durere, dar niciodata doborata. Singura pe lume, fara de cei pe care i-a iubit – tata, mama, sora geamana – toti dusi in alta lume. Merge pe firul vietii ei, de la copilarie la adolescenta, la tinerete, dar parca viata pe care o traieste nu e binecuvantata de Cel de Sus. Il iubeste pe Dumnezeu, dar nu-L intelege... - se arata in prezentarea spectacolului.

Fata din Curcubeu este o pledoarie pentru pastrarea convingerii ca totul pe lume are un sens, chiar daca acesta se prezinta indescifrabil. Nu conteaza mizeria, decaderea, atata timp cat sufletul ramane curat, translucid, asemenea unei lacrimi de gheata.

Actrita Marcela Motoc a absolvit Academia de Teatru si Film in 1996, la clasa profesorilor Olga Tudorache si Adrian Pintea. La Teatrul Bulandra, a jucat in piese regizate de Tudor Marascu, Catalina Buzoianu, Adrian Pintea, Elie Malka si Tompa Gabor.

Prezentarea spectacolului face parte dintr-un proiect organizat de Institutul Francez din Bucuresti, in parteneriat cu Asociatia Cortina.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

spectacolul luna francofoniei elvira popescu paris
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1760 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019052 (s)