News Flash:

Logica dionisiaca a lui Nietzsche

14 Ianuarie 2014
1547 Vizualizari | 0 Comentarii
Pe parcursul operei sale, Nietzsche incurajeaza reconfigurarea valorilor. Oamenii isi construiesc credintele in conformitate cu necesitatile transcendentale, premisa a idolatriei, iar binele si raul sunt conceptualizari apriorice bazate pe logica autoritara a crestinismului. Crestinismul a monopolizat adevarul, si daca ne ducem mai departe in trecut, in lumea tragediei grecesti, vom descoperi ca arta tragica, nu doar antica, ci si moderna, reveleaza conflictul dintre ratiune si pasiune, dintre apolinic si dionisiac. Pe linia unor filosofi precum Lucretius, Nietzsche considera ca este imposibila preintampinarea pathos-ului in societate. Dorinta de intelepciune si ordine este inevitabil subsumata domeniului dionisiac. Am putea afirma la prima vedere ca asa stand lucrurile, ar rezulta o contradictie intre conceptia lui Nietzsche si morala lui Tacitus.
Vezi si FRIEDRICH NIETZSCHE - profetul nebun al NIHILISMULUI 
De ce? Pentru ca din antinomiile romano-germane ar rezulta ca germanicii erau un pericol din pricina austeritatii si verticalitatii lor, opuse degenerarii in patimi a societatii romane. Dar nu s-ar putea deduce, in termini nietzscheeni, si o admiratie a autorului fata de stilul de viata salbatic, natural, nenormat al barbarilor, opus nevoii de ordine si rationalizare corespunzatoare expansiunii imperial romane?
Spiritul apolinic este prezent la Roma in principiul individualismului ca mecanism de mentinere a legii intr-o lume care valorizeaza securitatea, regulile, prosperitatea si autoritatea. Barbarii sunt, in extenso, lumea anti-kantiana, a logicii dionisiace admirate de filosoful romantic, logica pe care o extragea si din miturile lui Oedip sau Prometeu. Pathos-ul, care s-ar fi putut aplica si barbarilor germanici, data find patima razboaielor, se exprima prin tot ce este haotic, infiorator, nestapanit. Pentru Nietzsche este inutila zbaterea in favoarealogos-ului si defavoarea pathos-ului, pentru ca haosul va invinge intotdeauna nevoia de logica. Idee recurenta in Genealogia Moralei, sentimentele religioase sunt exploatate de catre o elita cu scopul de a absolutiza propriile sale valori, ceea ce conduce la nasterea legilor morale. Cartea este o revolta impotriva imperialismului si hegemoniei europene. Departe de a considera morala drept un adevar revelat, Nietzsche a aratat ca de fapt binele si raul sunt termeni care se fundamenteaza pe respingerea naturalului: corp, dorinta si instinct (care de altfel se pot regasi in comportamentul barbarilor, vazuti mai aproape de natura decat romanii “corupti” de civilizatie). In genere, forta instinctelor umane este reprimata de o constructie ideala menita sa creeze subordonare, obedienta, umilinta si supunere, de aceea autorul romantic considera morala ruina lumii moderne.
In discursul sau filosofic, vointa de putere este un instrument necesar pentru ca supraomul sa dobandeasca emanciparea. Moralitatea, transcendenta si chiar natiunea atat de elogiata in epoca sunt forme de constiinta falsa care reprima nevoile umane de baza. Frica si mila construiesc o aristocratie care determina binele si raul. Oricum ar fi, in conceptualizarea teoriei puterii, moralitatii si exterminarii se arunca un sambure de mitologie nordica si istorie veche a germanilor.
Religia naturista germanica
In primul secol a.Hr., romanii se confrunta cu niste straini grupati sub numele de germanici. Necunoasterea scrisului le-a atras eticheta de salbatici. Evident ca rationalitatea si civilizatia domina o romanitate care cauta sa controleze dezordinea prin mijloacele ratiunii. In gandirea moderna se considera de multe ori ca dezvoltarea, controlul si administrarea din aria mediteraneeana stau la baza relatiilor cauzale. Contrapusi acestei ordini pretins naturale erau barbarii, termen care grupa insa populatii destul de diferite. Asupra originii cuvantului nu s-a stabilit un consens. In mare sunt trei curente de explicatie asupra etimologiei: Heer(oaste) + Mann (om), deci razboinic; Cor-manus, adica cel ce vorbeste cu mana pe inima; sau temenul celtic de Carmanos, care inseamna om care striga, caracteristica remarcata la angajarea in lupta[2]. Tacitus inventariaza mai mult de 40 de triburi, cu trasaturi adesea contrastante: batavii sunt cei mai viteji, chattii chibzuiti, chaucii drepti, cheruscii lacomi, suebii gatiti, semnonii religiosi, harii fiorosi, gotonii organizati, sitonii inrobiti, fennii trandavi, etc. Dar dincolo de aceste diferente sunt elemente similare, in ceea ce priveste conceperea puterii sau sistemul nu foarte simplu al credintelor religioase, neintelese decat in limitele brute ale culturii care le interpreteaza.
Tacitus ii mentioneaza pe Mercur, Hercule, Isis sau Marte, interpretatio romana, dar poate mai importante, din perspectiva reprezentarii unei teologii naturiste, sunt mentiunile asupra cultului savarsit in paduri, pentru ca altfel le-ar limita libertatea, si dezinteresul pentru umanizarea acestora, din acelasi motiv. Ghicitul prin intermediul pasarilor si cailor ar putea constitui tot un element in favoarea conturarii unei stranse relatii intre om si natura.
In contrast cu romanii, care credeau in puterea omului de a schimba cursul evenimentelor, vechii germani, intr-o viziune fatalista, absolutizau fortele naturii, in fata carora fiinta umana este coplesita, neputand modifica in niciun fel soarta. Logica si ratiunea sunt subminate de spaimele obscure, haotice, care salasluiesc intr-un inconstient dionisiac. Ceea ce romanii interpretau drept comportamente barbare, de pilda decapitarea dusmanilor morti, era de fapt expresia unei frici ancestrale de spiritele care puteau capata forma umana.
Constructia cetateniei poate fi si ea interpretata in termeni ce tin de o structura mentala si mitica specifica. In lumea mediteraneeana subordonarea relationa cu dominatia celui mai puternic si existenta sclaviei ca realitate palpabila, in vreme ce in lumea nordica sclavia era inlocuita de un sistem flexibil de aliante tribale. Dar in lumea romana un non-roman putea fi integrat in societate si dobandi chiar cetatenie, ceea ce nu se intampla in societatea germanica, pentru care consangvinitatea era fundamentala. Pentru germanici alteritatea nu putea fi depasita. Non-germanicul se excludea de la viata civila si nu apartinea vreunui trib. Matricea mitica a alteritatii la germanici s-a perpetuat in filosofiile nationale, cu precadere in contexul socio-politic in care Nietzsche polemiza cu filosofia socratica, a carei mostenire o contesta puternic. Se observa ca aceste matrici ies la iveala mai ales in momentele de tranzitie, cand este necesara o legitimare a noii viziuni dorite. Este cazul si al fondarii, mai intai istorico-mitice, a statelor-natiune.
Contrar gandirii socratice, Nietzsche privea subordonarea ca pe un vehicul de exterminare fizica si simbolica, de aceea omul este o punte de legatura intre supraom si animal. Sentimentul de vinovatie era putin familiar germanicilor[3]. Acesta este principiul pe care il readuce la lumina autorul, atunci cand spune ca supraomul nu are constiinta divinitatii, natiunii sau moralei. Forte active revalorifica structuri reactive pentru a impune noi valori propriilor activitati[4]. Asta inseamna deconstructia adevarului preexistent si formarea unuia nou, idee care aminteste in buna masura de conceptiile anarhiste post-moderne.
Nu numai Weber, ci si Nietzsche aduce in vedere predestinarea ca fond al societatii capitaliste germane, regasita in credinta nordica a inevitabilitatii destinului. Un pasaj graitor din Germania sugereaza supunerea si frica in fata sortii, personificata intr-o padure ce poate fi imblanzita doar prin ritual sangeros: stato tempore in silvam auguriis patrum et prisca formidine sacram omnes eiusdem sanguinis populi legationibus coeunt caesoque publice homine celebrant barbari ritus horrenda primordia[5](in zilele hotarate, solii trimise de toate popoarele de acelasi sange se aduna intr-o padure sfintita ispitita de stramosi prin semnele ceresti si printr-o evlavie straveche, si acolo, ucigand un om in numele obstii, indeplinesc ritualurile necesare acestei ceremonii barbare). Inferioritatea in fata fortelor naturii divine reiese si din alt comportament religios: Est et alia luco reverentia: nemo nisi vinculo ligatus ingreditur, ut minor et potestatem numinis prae se ferens. Si forte prolapsus est, attolli et insurgere haud licitum: per humum evolvuntur. Eoque omnis superstitio respicit, tamquam inde initia gentis, ibi regnator omnium deus, cetera subiecta atque parentia[6](isi arata evlavia pentru aceasta padure sacra si altfel: nimeni nu intra in ea decat legat in lanturi, ca un supus care marturiseste puterea divinitatii. Daca el cade, nu e voie nici sa se ridice, nici sa-l ridice altii: iese din padure rostogolindu-se. Toata aceasta traditie vrea sa arate ca de acolo li se trage neamul, ca zeul, atoatetiitorul, acolo se afla si toate asculta de el.)
Cum se impaca insa moartea lui Dumnezeu cu evlavia germanica? In ceea ce-i priveste pe germanici, Nietzsche insista asupra contrastului dintre pathos (manifestare a haosului) si logos (personalizare a ordinii). Acesta este motivul pentru care ii critica atat de vehement pe reprezentantii gandirii clasice grecesti, chiar si pe epicureici, pentru ca se indepartasera de fortele elementare ale naturii. Predestinarea nu era valorificata ca motor al actiunii. Dupa colapsul Imperiului Roman se deschide larg crestinismul ca drum al regenerarii prin pietate, fraternitate, vinovatie si iertare. Nu mai poate fi situare dincolo de bine si rau pentru ca exista posibilitatea pactului intre calau si victima. Ca intreg, nici filozofia nietzscheeana nu a stat departe de miturile germanice, abandonate dupa tranzitia mentala la preceptele crestine, el insusi contribuind la conturarea unui mit germanic, de origine si istoric: supraomul isi are radacinile in spiritul dionisiac al barbarilor, care traiau instinctual si natural, fara balastul logos-ului specific civilizatiei greco-romane.
[1]Jenkins, M.: Nietzsche and the Will-to-Power, in Philosophy Pathways, 2009, 143.
[2] Korstanje, M.: The influence of Norse Mythical Archetype in Friedrich Nietzsche’s Thought: Predestination and Totalitarianism, in Cultura. International Journal of Philosophy of Culture and Axiology, vol. VI, 2/2009.
[3] Ibid.
[4]Jenkins, M., op.cit.
[5]Germ., XXXIX.
[6]Ibidem., XXXIX.
sursa:istoriesicultura.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

nietzsche transcendentale filosofi lucretius
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1790 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018681 (s)