News Flash:

Magie ciobaneasca

4 Februarie 2014
3002 Vizualizari | 0 Comentarii
In Evul Mediu, prin Europa Occidentala se zvonea ca pastorii au legaturi cu diavolul si sunt foarte iscusiti in vraji. Se spunea ca e primejdios sa treci pe langa ei fara sa le dai binete. Pe calatorul care ii supara il faceau sa rataceasca drumul, provocau furtuni si deschideau prapastii in calea lui.
Se mai spunea ca un cioban si-a facut o amuleta din razatura de la copitele animalelor, care astfel erau curatate si li se pastra sanatatea. Un pastor vecin cu el i-a furat-o, a pisat-o facand-o pulbere, a ingropat-o intr-un musuroi impreuna cu un sobol, o broasca verde si o coada de morun, rostind: „Blestem! Pierzanie! Distrugere!”. A facut apoi un sir din noua matanii si, dupa noua zile, a dezgropat vraja si a imprastiat-o pe locul unde treceau oile vecinului; in felul acesta, turma celuilalt cioban a fost complet distrusa.

Vezi si Ce intelegeau din magie oamenii din Evul Mediu 
Se mai povestea ca un macelar a cumparat 50 de oi fara sa dea bacsis pastorului de la ferma. Acesta s-a razbunat printr-o vraja: cand oile au trecut pe un pod pe care-l aveau in cale, toate au cazut in apa. Alti ciobani, cu trei pietricele luate din trei cimitire, rostind formule magice, aduceau molime, trimiteau raie vrajmasilor si faceau sa moara cate oi voiau.
Ciobanii romani pastreaza si ei numeroase datini, aureolate de magie, care provin cu siguranta de la geto-daci. Aceeasi convingere este impartasita si de alti cercetatori. Astfel, in prefata volumului de texte folclorice „Miorita la dacoromani si aromani”, volum din care am preluat si alte informatii pentru documentarul ce urmeaza, Emilia St. Milicescu scrie:
„Toti (ciobanii – n. n.) ne-au spus ca pretutindeni si din veac in veac exista o ierarhie a slujitorilor stanei. Baciul este capetenia necontestata care nu paraseste niciodata stana, avand in grija asezarea si avutul ei constand din unelte si produse lactate – cas, branza, urda, cascavaluri; el are rolul de sacerdot (spune rugaciunile) si judecator al pricinilor dintre slujitorii stanei, al greselilor lor, hotarandu-le pedepsele. Baciul conduce ritualurile cu prilejul marilor cicluri pastorale, a caror vechime coboara pana la traco-geti (subl. n.), cand credintele magice tineau loc de religie”.
In Noaptea Oilor, anterioara deschiderii stanii ce va iesi din iernatic si marii porneli a turmelor pentru varatic, baciul vegheaza toata noaptea, pandind aparitia pe cer a constelatiei Ciobanul cu oile si cainii, moment favorabil unui nou an pastoral. Pentru aceasta, inca din ajun, stana este impodobita cu verdeata, oile si mieii sunt trecuti peste flacarile Focului Viu – „Foc din Foc” – adus din vatra satului sau aprins prin frecarea unor aschii de brad uscat.

Vezi si Cecetatorii explica de ce sunt oamenii superstitiosi 
Baciul jertfeste intaiul miel fatat in acel an si-i investeste pe noii oieri, care se jura pe carligul strabun din stana ca vor pazi stravechea lege ciobaneasca si ca vor avea grija de avutul obstii. Apoi baciul ii da fiecaruia pasunea lui.
Urmeaza Primul Muls, ritual pe care il oficiaza tot baciul, cu capul descoperit si rostind cu fata spre Rasarit o invocatie a duhurilor bune, spre ajutorul si prosperitatea turmelor. Galeata in care mulge baciul, precum si intaia oaie mulsa sunt impodobite cu verdeata.
Aromanii mai pun in galeata si Martul – un sarpe de margele colorate, care sa apere turma de spiritele malefice. Dupa baci, mulg ceilalti ciobani. Cel ce mulge mai repede si mai mult devine urmasul posibil al baciului. Apoi baciul sare peste Focul Viu, spre purificarea opincilor cu care poate a calcat iarba menita mieilor. Se mai trec prin foc si carligul, galeata si rabojul, strecuratoarea si toporul, ce se implanta apoi in pamant, zgarda cainilor si clopotul berbecului-carmaci. In fine, peste Focul Viu sar si ceilalti oameni de la stana, rostind urari de bine.
Intaiul lapte muls se da sarpelui ocrotitor de sub talpa stanii si de pomana pentru morti. Oile sunt stropite cu apa sfintita, in care a fost stins busteanul Focului Viu; apoi se da de pomana Turta Lupului, spre a feri turma de atacurile haitelor. Ritualul se termina cu un ospat, pe iarba abia incoltita.
Inainte de a se aseza la masa, pastorii se spala cu roua, apoi intra in stana intai berbecul-carmaci, cu coarnele impodobite, cu un miel in spate, simbolizand perpetuarea generatiilor, urmat de Babalaca sau Babana, oaia batrana, moasa mieilor, si de celelalte oi. In unele variante ale „Mioritei”, Babalaca sau Babana este chiar oaia nazdravana, care-i prevesteste pastorului ceresc primejdia:
Ea-l striga:
-Vezi fagul rotat
Sta aplecat,
Oile zbiara,
Mieii nu joaca,
Dusmanii-s aproape,
Am semne de moarte!
-O, babana mea,
Tu m-ai crescut
Si m-ai alaptat.
--Babalaca mea,
Moasa buna a mieilor,
Maica Sfanta a Turmelor,
Pe mama de oi afla,
Spune-i mamii asa: (...)
-Tu, babalaca mea,
Ai o stea in frunte,
De se vede pana la munte.
Indata dupa nastere, pruncii ciobanilor erau inchinati cu formule magice unui copac cat mai falnic, de obicei brad, aceasta datina fiind considerata mai importanta decat cea obisnuita. Si nuntile oierilor aminteau de obiceiuri stravechi, geto-dacice.
Era traditia ca, in codri, sa se aleaga Biserici de Brazi, pe langa nedeile de munte. In aceste adevarate temple in natura, se casatoreau ciobanii cu ciobanitele de la stanele lor sau din apropiere, fara sa mai astepte consimtamantul parintilor. In aceste situatii, slujba era indeplinita de un baci batran. Dupa cununie, mirii fugeau de la stana, lasand vorba rudelor, prin cunoscuti, ca s-au casatorit din iubire, fara zestre.
De magie sunt incarcate si obiceiurile funerare din lumea pastorilor. Astfel, pana nu demult era datina ca, la moarte, ciobanul sa fie inmormantat cu sarica tesuta ritual, avand pe piept Soarele, cerul cu stelele, campul cu florile, si pe spate Luna. Era incins cu braul, avea pe cap caciula din blana de miel, lana sub capatai sau pe buric, era presarat cu iarba, flori si crengute de brad. Langa el se puneau uneltele de care se slujise in viata: bata cu cap de balaur, galeata, traista purtata zilnic, carligul cu care se prinde oaia de picior cand o ia razna sau cand trebuie s-o mulga, spre a le avea si pe Taramul Celalalt.
Uneori, cel mort violent era inmormantat intr-o scorbura de copac batran, invelit doar cu frunze, iarba si ramuri. Era strajuit de o cruce din coarne de berbec sau de tap, incrustate unele in altele, fara cuie. Daca murea ori era adus pentru ingropare in sat, ciobanul era privegheat de baieti si fete – frati de cruce si surori de ginere, care se prindeau in hora si jucau in amintirea mortului. Un steag rosu ca sangele era purtat de cel mai curat dintre tineri in urma bradului.
„Nunta” mortului nelumit, la fel ca in balada „Miorita”, era obligatorie pentru familie. Daca nu se facea, mortul revenea ca strigoi si-si cerea nunta, mana turmei pierea, oile se risipeau si felurite alte nenorociri se abateau asupra familiei.
Uneori, nunta fictiva a tinerilor pastori se facea cu o fiinta vie, adesea cu fata care le-a fost draga sau cu aceea care accepta sa joace rolul miresei, desi nu avusese legaturi de dragoste cu flacaul mort. In unele tinuturi, partenera ciobanului era inlocuita, la cununia inchipuita, cu bradul sau cu lancea, iar in balta, cu o simpla trestie. De multe ori, prin pustietati, nu avea nici cosciug, nici preot, ritualul fiind slujit de baci sau de alti ciobani batrani.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

evul mediu europa occidentala musuroi blestem pierzanie distrugere
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1833 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018816 (s)