News Flash:

Marea batalie din 1866 de pe Ulita Mare (Strada Stefan cel Mare) - FOTO

17 Aprilie 2013
1498 Vizualizari | 0 Comentarii
Abia trecuse gerul Bobotezei in 1866 si sfanta liniste a Sarbatorilor plecase, ca gazetele sosite de la Bucuresti dadeau a intelege ca "acu-acu" se vor intampla furtunoase schimbari la carma tarii.

Asa s-a ajuns pana la 11 februarie, cand dis-de-dimineata o stire telegrafica aducea o veste cutremuratoare: Alexandru Ioan Cuza abdicase. Forfota mare prin targul Iesilor. Carduri de vatasei bateau darabana pe ulite, iar glasurile atotstiutoare sopteau pe la colturi: "Cuza a abdicat, bineinteles, silit".

Locul lui Cuza fusese ocupat de o Locotenenta Domneasca alcatuita din Nicolae Golescu, ca reprezentant al Munteniei, si Lascar Catargiu, reprezentantul Moldovei.

Pe tron fusese poftit sa se aseze, tam-nisam, ca principe strain, Alteta Sa Regala, Filip, nepotul regelui Belgiei, Filip I.

Desi in oras bantuia holera, vestea starnise mare consternare, provocand uimire si mare vanzoleala.

Dupa vreo luna si jumatate, cam pe la sfarsitul lui martie, domnul propus a dat de stire ca nu primeste inalta onoare cazuta pe capul sau.

Sustinatorii moldoveni ai unui domn pamantean il gasisera in persoana lui Neculai Rosetti Roznovanu, proaspat judecator la Tribunalul iesean, licentiat la Paris, om foarte bogat.

Adeptii profesorului ardelean Simion Barnutiu, aprigi nationalisti si partizani ai domnului Cuza, se aflau fata-n fata cu marele rival, tanarul profesor Titu Maiorescu, licentiat la Berlin, sustinator al principelui strain, flancat de junimisti, initial, putin implicat in tainele conspiratiei impotriva lui Cuza. Cu simtul sau patriotic, Maiorescu observase ca sub masca luptei pentru un domn pamantean, sustinatorii lui Roznovanu urmareau interese egoiste si incercau sa prabuseasca cea mai sfanta infaptuire a romanilor: Unirea.

Gruparile chemate la actiune tineau intruniri si, cu toate amenintarile prefectului ca tulburarile vor fi considerate acte de rebeliune, o ciocnire parea inevitabila. Profesorul Neculai Ionescu, orator talentat, era in fruntea protestatarilor, alaturi de colegii sai universitari, tunand si fulgerand impotriva generalilor tradatori de juramant si a marilor politicieni, gata sa stearga cizmele unui strain, din neamul acelora care stapaneau Ardealul.

De cealalta parte, Locotenenta Domneasca a asteptat ca pe ghimpi acceptarea tronului de catre principele Filip, iar acesta, nehotarat si neadmis de alti suverani europeni, nu dadea inca nici un raspuns, desi, la toate intrunirile, noii carmuitori indemnau supusii sa strige: "Traiasca Maria Sa Filip".

In aceste conditii, vremurile erau tulburi pentru Iasi. Odata cu mutarea ministerelor la Bucuresti, inghetase toata viata economica, comertul si mestesugurile nefiind intr-o stare prospera pentru ca meseriasii si negustorii nu mai aveau clientela.

Astfel, intr-o dimineata, pe langa Mitropolie, se adunasera mai multe grupuri de cetateni. Printre ei, oratori de ocazie tineau cuvantari impotriva Guvernului. Dupa terminarea slujbei, pe la ceasurile 10, cand mitropolitul Calinic Miclescu iesi cu crucea, cateva glasuri ii strigara ca el sa se puna in fruntea poporului si sa mearga la Palatul Administrativ.

Acolo, el trebuia sa revendice drepturile Moldovei si sa propuna de regent provizoriu al Moldovei pe tanarul Roznovanu. Mitropolitul, impins de multime, in vesminte, cum era imbracat, tinand carja intr-o mana si crucea in cealalta, ajunsese in mare alai, in sunetul clopotelor, in mijlocul Pietei Palatului, unde a dat de o companie de soldati. Iscandu-se mare imbulzeala, mitropolitul a fost ranit, iar lumea incepu sa arunce cu pietre in soldati. Acestia au impins multimea inapoi, in fata Mitropoliei si a caselor Roznovanu.

Intre timp, alte gloate, oameni inarmati cu ciomege si cu bate, iesind beti de prin pivnitele lui Roznovanu, au navalit in ajutorul celor dati inapoi.

A intervenit apoi si cavaleria, coborand de la Copou in jos, ca sa ia multimea din doua parti. Ridicandu-se o bariera in dreptul strazii Primariei (strada Bratianu de azi), caii si calaretii cadeau unii peste altii sub ciomegele razvratitilor.

Facand si cavaleria uz de pistoale, ranind si ucigand in dreapta si-n stanga, rasculatii au fugit in toate partile, iar cei prinsi au fost inchisi intr-o sala de antrenament a cailor, langa Curtea Domneasca.

La terminarea bataliei, pe la ceasurile doua dupa-amiaza, Ulita Mare era plina de sangele celor cazuti, raniti si omorati, pe care ii carau podarii (maturatorii), cu carutele la cimitirul din Ulita Morii de Vant.  


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

ap-iasi-strada-stefan-cel-mare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1763 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018252 (s)