News Flash:

Marea Revolutie Franceza - una din revolutiile cu efect global

16 Mai 2013
35904 Vizualizari | 0 Comentarii
Marea Revolutie Franceza din anii 1789-1794 a fost o revolutie burgheza clasica. Ea a dat o lovitura distrugatoare oranduirii feudale absolutiste si a deschis calea spre dezvoltarea societatii moderne. Cauza ei principala a constituit-o conflictul intre fortele vechi medievale si cele noi, moderne, care au luat nastere in interiorul sistemului feudal. Expresie a acestui conflict au fost contradictiile intre starea a treia (burghezia, taranimea, saracimea oraseneasca), care alcatuia 95% din populatie, si doua stari privilegiate (nobilimea si clerul). Viata oamenilor de rand a devenit insuportabila: mizeria era si mai mare, iar abuzurile si faradelegile autoritatilor si seniorilor - o realitate permanenta, in fruntea luptei antifeudale s-a situat burghezia, in anii 1788-1789 in tara s-a creat o situatie critica. Monarhia, nefiind in stare sa-si mentina pozitiile, a fost nevoita sa faca cedari; dupa o intrerupere de 175 ani, la 5 mai 1789, au fost convocate Statele Generale. La 17 iunie 1789 deputatii din partea starii a treiaau proclamat Adunarea Nationala, iar la 9 iulie - Adunarea Constituanta, incercarea guvernului de a o dizolva prin forta a servit drept imbold pentru declansarea rascoalei populare de la 14 iulie 1789.
Prima etapa a revolutiei (14 iulie 1789- 10 august 1792) a inceput cu asaltul Bastiliei - simbol al absolutismului francez. Luarea Bastiliei a fost prima victorie a poporului rasculat si a initiat Marea Revolutie Franceza.
Lozinca ei principala a devenit "Libertate, egalitate, fraternitate!", in curand ea s-a raspandit in intreaga tara si absolutismul a fost lichidat. Este adoptata Declaratia drepturilor omului si cetateanului (26 august 1789), care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor in fata legii, libertatile cetatenesti. Pentru prima data s-a declarat ca poporul este purtatorul puterii supreme, iar proprietatea privata este intangibila si sfanta.
Adunarea Constituanta a infaptuit o serie de reforme progresiste: a fost lichidata impartirea in stari sociale, confiscata averea bisericii, tara este divizata in 83 de departamente, sunt lichidate breslele, inlaturate multe obstacole in calea dezvoltarii comertului si industriei. La 14 septembrie 1791 Adunarea Constituanta a adoptat Constitutia. Puterea regelui a fost limitata si pusa sub controlul Constituantei, Franta este proclamata monarhie constituanta, sub controlul Constituantei. Dar a ramas nerezolvata problema agrara, s-au pastrat principalele drepturi ale nobilimii, pamantul, ca si mai inainte, era in mainile seniorilor. Toate acestea acutizau situatia si impingeau revolutia mai departe pe cale ascendenta. Marea burghezie cauta sa ajunga la un compromis cu nobilimea si regele. Aceasta a starnit nemultumirea taranimii, saracimii orasenesti, burgheziei mici si mijlocii. Au aparut cluburi revolutionare (iacobin, cordelier s.a.), care deveneau centre de dirijare si organizare a miscarii revolutionare.
In ajutorul vechiului regim in 1792 a venit toata Europa feudala, incepe razboiul de aparare al Frantei revolutionare contra Europei monarhice. Chiar la inceputul operatiilor militare actiunile contrarevolutiei interne si celei externe s-au contopit, insa a luat nastere o puternica miscare populara patriotica pentru apararea Patriei si este creata armata revolutionara. Miscarea impotriva monarhiei s-a transformat intr-o puternica rascoala populara, care la 10 august a rasturnat-o.
A doua etapa a revolutiei (10 august 1792 - 2 iunie 1793) a fost determinata de lupta intre iacobini si jirondini. Acestia din urma reprezentau burghezia comerciala, industriala si agrara. Iacobinii infatisau interesele burgheziei mici si mijlocii, ale taranimii si plebei orasenesti, adica ale acelor paturi sociale, revendicarile carora n-au fost satisfacute si care tindeau spre continuarea revolutiei.
Ales in baza dreptului universal (al barbatilor), Conventul a proclamat, la 21 septembrie 1792, Franta republica Monarhia a fost inlaturata, iar Ludovic al XVI-lea si regina Maria Antuaneta suita executati. Dusmanii externi, de asemenea, au suferit infrangere la Valmy (20 septembrie 1792). Situatia maselor populare se inrautatea si iarasi izbucnesc rascoale taranesti si apar miscari ale saracimii orasenesti, in urma unei insurectii (31 mai - 2 iunie 1793), jirondinii sunt inlaturati din Convent si puterea trece la iacobini.
A treia etapa a revolutiei (2 iunie 1793 - 27 iulie 1794) se caracterizeaza prin venirea la putere, intr-un moment critic pentru republica, a iacobinilor. Circa 2/3 din teritoriul Frantei era in mainile dusmanilor revolutiei. Prin legislatia sa agrara Conventul iacobin le-a transmis taranilor pamanturile obstesti si ale emigrantilor si a desfiintat toate drepturile si privilegiile feudale. Aceasta a determinat trecerea de partea iacobinilor a taranimii.
Prin Constitutia din 1793, iacobinii au lansat ideea ca "scopul societatii este fericirea generala". Se preconiza o larga participare a maselor la viata politica prin intermediul votului universal si plebiscitului. Dar in.lupta cu contrarevolutia interna si cea externa guvernul revolutionar se conducea de metode extraordinare, dictatoriale. Au fost constituite organe revolutionare: Comitetul Salvarii Publice (puterea executiva), Comitetul Sigurantei Generale (ordinea), Tribunalul Revolutionar (judecata), numiti "reprezentanti cu misiune", care supravegheau activitatea revolutionara in provincii si pe front. Dictatura se efectua prin teroare in masa. Conventul a adoptat decretul despre mobilizarea intregii natiuni franceze la lupta cu dusmanii Patriei . Armata a fost reorganizata: voluntarii erau inclusi in unitati impreuna cu militarii de profesie. Din randurile maselor sunt numiti noi comandanti de osti. Au fost, de asemenea, adoptate decrete despre stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare, despartirea bisericii de stat si introducerea calendarului republican, in care lunile erau numite dupa fenomene ale naturii.
Guvernul revolutionar iacobin, mobilizand poporul la lupta cu contrarevolutia interna si cea externa, deja in octombrie 1793 a obtinut succese hotaratoare in operatiunile militare. Interventionistii au fost invinsi pe toate fronturile, insa in randurile iacobinilor existau contradictii adanci. Atat timp cat nu era clar care vor fi rezultatele luptei cu contrarevolutia si se pastra posibilitatea restaurarii monarhiei, aceste contradictii ramaneau temporar inabusite. Dar deja la inceputul anului 1794 in interiorul blocului iacobin s-a desfasurat o lupta apriga. Gruparea lui Robespierre, care conducea cu guvernul revolutionar, in martie-aprilie, consecutiv, a lichidat iacobinii de stanga (Chaumette, Hebert), care tindeau spre adancirea revolutiei, si dantonistii, ce reprezentau burghezia noua, care imbogatise in anii revolutiei si tindea spre slabirea dictaturii revolutionare. Pentru consolidarea puterii, iacobinii au folosit teroarea, indreptata atat contra dusmanilor interni si externi, cat si impotriva opozitiei lui Robespierre din sanul partidului propriu si a multor mii de oameni nevinovati (omorarea fara judecata in inchisori, inecarea in Luara, distrugerea orasului Lion s.a.)- intre 10 iunie si 26 iulie 1794 au fost executati 23-26 mii oameni (85% din randurile populatiei ce facea parte din starea a treia, 8,25% nobili si 6,5% preoti). Aceasta masacrare a marcat sfarsitul dictaturii iacobine. De la dictatura iacobina au inceput, treptat, sa se indeparteze elementele plebeice orasenesti si saracimea de la sat, din cauza nesatisfacerii unor revendicari sociale, in acelasi timp, cea mai mare parte a burgheziei, nefiind de acord cu restrictiile regimului iacobin si metodele teroriste plebeice ale dictaturii iacobine, trece in opozitie, atragand dupa sine taranimea avuta si mijlocasa, nemultumita de politica rechizitiilor si de stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare.
In vara anului 1794 este organizat un complot contra guvernului lui Robespierre, care a dus la lovitura de stat de la 9 termidor (27 iulie 1794). Revolutia franceza este readusa in albia burgheza, pe care o depasea in anii dictaturii iacobine. La putere vine marea burghezie, care s-a imbogatit in anii revolutiei, infrangerea dictaturii iacobine a fost cauzata de adancirea contradictiilor ei interne, dar, in principal, de refuzul majoritatii burgheziei si taranimii de a sustine guvernul iacobin.
In tara se instaureaza regimul "noilor imbogatiti", care instaureaza Directoratul (1795-1799) si sustin dezvoltarea evolutionista a noii societati moderne. Dupa lovitura de stat din 18 brumar (9 noiembrie 1799), puterea este preluata de Consulat (in frunte cu Napoleon Bonaparte), care reprezenta dictatura marii burghezii si a armatei. Perioada Imperiului (1804-1815) a insemnat indepartarea burgheziei franceze de la idealurile revolutionare, ceea ce a avut urmari nefaste pentru regimul imparatului Napoleon I.
Marea Revolutie Franceza a avut o insemnatate istorica exceptionala. Fiind dupa caracterul ei populara, democratica, ea a pus capat vechiului regim si prin aceasta a contribuit la stabilirea si dezvoltarea de mai departe a societatii moderne. Ea a influentat asupra Europei aproape pe parcursul jntregului sec. al XIX-lea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

revolutie burgheza feudale societatii moderne burghezia taranimea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1783 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018985 (s)