News Flash:

Marile iubiri ale lui Dostoievski

7 Octombrie 2013
2196 Vizualizari | 0 Comentarii
De la iubirea tainica a tanarului devenit peste noapte celebru prin romanul Umiliti si obiditi”, trecand prin dragostea mistuitoare din anii maturitatii tarzii si pana la dragostea triumfatoare din perioada declinului vietii biologice, Dostoievski a parcurs un drum dramatic, marcat de suferinta, boala, saracie si nefericire.
Obisnuit ca in dragoste mai mult sa ofere decat sa primeasca si lasand in fiecare femeie pe care a iubit-o  o parte din sufletul sau generos, el a trait cu intensitate sentimentul iubirii.
Prima dragoste
Succesul “Oamenilor sarmani” i-a deschis usile saloanelor din Petersburg, iar in casa cunoscutului om de litere Panaev, i-a fost prezentat sotiei acestuia. Iata ce-i scria el, despre acest moment din viata sa, fratelui Mihail: “Ieri – pe 15 noiembrie 1845 – am fost pentru prima data la Panaev si cred ca deja m-am indragostit de sotia lui. Aceasta este frumoasa si desteapta, amabila si neprefacuta pana peste poate. Imi petrec frumos timpul”.
Dar Panaeva era intotdeauna in centrul atentiei si din multimea de admiratori se distingea intotdeauna Nekrasov.Acesta aproape ca nu-si ascundea sentimentele pentru ea si, peste doi ani, i-a devenit amant.
Dupa trei luni de la intalnirea cu bruneta fatala, Dostoievski ii scria fratelui sau despre pasiunea sa: “Am fost foarte indragostit de Panaeva. Acum mi-a mai trecut sau doar mi se pare. Sunt la pamant cu sanatatea si cu nervii, mi-e teama sa nu fac iar vreo criza (1 februarie 1846)”.
Prima iubire – tarzie – a fost pentru el dureroasa si umilitoare. Si-a dat seama de la inceput ca nu are nici o sansa si ca va trebui ca sentimentele sale sa se stinga cu timpul.
Prima sotie – dragoste nefericita
Dupa ce si-a ispasit pedeapsa la ocna, Dostoievski a fost trimis la Semipalatinsk. Aici s-a indragostit de Maria Dmitrievna, al carui sot, Alexandr Isaev, era un ratat care isi pierduse slujba si daduse in patima betiei.
“O blonda destul de frumoasa, de inaltime mijlocie, foarte slaba, fire pasionala si exaltata – dupa cum o descrie Vranghel, prietenul lui Dostoievski – , era citita, bine educata, curioasa, neobisnuit de vioaie si de impresionabila”.
Fata fina, slabiciunea fizica si lipsa ei de aparare trezeau in Dostoievski dorinta de a o ajuta, de a o apara ca pe un copil. L-a tulburat profund imbinarea de infantilism si feminatate care-i incita intotdeauna senzualitatea, trezindu-i sentimente pe care el nu putea si nici nu voia sa si le infraneze.
In realitate, Maria Dmitrievna era o femeie excesiv de nervoasa, aproape isterica, dar – mai ales la inceputul relatiilor dintre ei – Dostoievski vedea in desele schimbari de dispozitie, tonul ridicat sau lacrimi, semnele unor sentimente profunde.
Se prea poate ca si Maria Dmitreivna sa se fi atasat de Dostoievski, dar nu era in nici un caz indragostita de el, cel putin la inceput, desi ii punea capul pe umar si-i raspundea la sarutari. El insa s-a indragostit nebuneste si credea ca este iubit la fel, pe cand ea lua parte doar din plictiseala si deznadejde la acest joc ce i se parea frumos.
El mergea pe al 34 an si, pana atunci, nu mai avusese, nici iubita, nici prietena. Ea era prima femeie tanara si interesanta pe care Dostoievski a intalnit-o dupa patru ani de ocna si a coplesit-o cu toate farmecele dorintelor neimplinite, ale fanteziilor erotice si ale iluziilor romantice. Aceasta blonda slabanoaga intruchipa pentru el toata bucuria vietii.
Maria Dmitrievna nu era deloc o femeie usor de suportat: era irascibila, o supara mereu cate cineva, era mai tot timpul bolnava, il sacaia pe Dostoievski cu banuielile si gelozia sa. Asta nu a impiedicat-o ca dupa moartea sotului sa il insele pe Dostoievski cu Vergunov, un invatator sarac.
In cele din urma s-au casatorit. Dar in noaptea nuntii, Dostoievski a facut o criza de epilepsie. Fata i se intunecase, a inceput sa geama salbatic, s-a aruncat pe jos, zvarcolindu-se. In curand, si-a pierdut cunostinta, iar cand si-a revenit, era atat de slabit incat nu mai putea vorbi. Maria Dmitrievna s-a speriat atat de tare, incat era sa lesine si ea. Criza sotului i-a provocat o impresie groaznica.
Aceasta situatie a avut urmari nefaste asupra relatiei lor conjugale. In atmosfera de tensiune nervoasa ce a urmat, se chinuiau unul pe altul, fiind intr-o lupta continua; certurile alternau cu cainta si regrete exprimate zgomotos, cu juraminte de dragoste eterna, care se transformau intr-un duel sterp al corpurilor, iar nesatisfacerea le otravea sangele si sufletul.
Vorbind despre Maria Dmitrievna, trebuie remarcata labilitatea ei psihica, cu alternante de la veselie la ipohondrie. Avea tendinte manifeste spre mania persecutiei si melancolie, ii sarea tandara din te miri ce si vedea pretutindeni intrigi si uneltiri, trecea la manie, urla si tipa pana cadea pe jos, apoi, linistindu-se, isi cerea supusa iertare si era bunatatea pe pamant. Dar nu era usor nici sa traiesti cu un om complicat, bolnav si in acelasi timp genial, asa cum era Dostoievski.
De fapt ei se asemanau in multe privinte: amandoi erau cuprinsi repede de frenezie, nici unul nu incapea in cadrul stramt al tihnei si obisnuintei si amandoi depaseau cu usurinta masura. Numai ca, ceea ce la Dostoievski era flacara geniului, la Maria Dmitrievna erau valvataile focului unei suferinte grele.
Relatia aceasta agonizanta se incheie in 1864, cand Maria Dmitrievna sfarseste rapusa de tuberculoza.
Dragoste neimpartasita
Dupa ce s-a stabilit la Petersburg, Dostoievski a cunoscut o tanara studenta care l-a cucerit prin frumusetea si tineretea ei. Se numea Apollinaria Suslova, avea doar 22 de ani si studia la Universitate. Apollinaria i-a trimis lui Dostoievski o scrisoare naiva si poetica in care ii declara dragostea. El i-a raspuns si s-au intalnit.
In faza initiala a relatiilor lor, interesul lui Dostoievski a fost dictat exclusiv de atractia fizica. Tineretea ei i-a trezit dorinta care crestea de la o intalnire la alta pana a devenit o pasiune oarba. Curand, latura erotica a relatiilor dintre ei a fost consolidata si apoi extinsa prin emotii de alta natura, mai profunda.
Ca scriitor si ganditor, Dostoievski era cu mult deasupra ei, ea il admira si il urcase pe un piedestal. Dar acest chip de prieten si mentor s-a alterat in urma experientei intime cu el. Dostoievski, ca amant, era fie sentimental, slab, fie se purta cu ea ca si cu un obiect, umilind-o cu excesele sale.
Relatia lor s-a deteriorat rapid, iar finalul a fost previzibil. Apollinaria nu numai ca i-a respins categoric cererea in casatorie, dar, dupa trei ani de dragoste, infidelitati, certuri si impacari, ea i-a spus ca e timpul sa se desparta pentru totdeauna, deoarece nici nu poate fi vorba de un viitor comun. Dragostea lor murise de mult si nu existau medicamente care s-o resusciteze.
A doua sotie – biruinta dragostei
Dostoievski nu a renuntat la gandul casatoriei. Casatoria a devenit iarasi o idee fixa pentru el si aceasta nu numai din cauza singuratatii si a nevoii unui om apropiat, dar si din alte motive. In casa lui domnea o dezordine de nedescris, nu avea cine sa-i creeze o atmosfera propice scrisului.
Dostoievski s-a mutat, la sfarsitul lui 1866, la Petersburg si a hotarat sa-si angajeze o stenodactilografa pentru a-l ajuta la finalizarea romanului “Jucatorul”. I-a fost recomandata Anna Grigorievna Snitkina, o fata linistita si modesta, incantata de posibilitatea de a-l cunoaste personal pe celebrul scriitor.
Avea o fata ovala si ochi caprui, frumosi si patrunzatori, fruntea larga, barbia energica, dintii frumosi si sclipitori si parul de culoare cenusie. Emana un flux de atentie si prietenie pe care el l-a simtit si si-a deschis imediat sufletul. Mai tarziu ea si-a dat seama cat era el de singur atunci si cata nevoie avea de caldura si compasiune.
Anna Grigorievna a fost impresionata de simplitatea si de sinceritatea lui, iar cuvintele si modul de a vorbi ale acestei fiinte inteligente, ciudate, nefericite si parasite de toti, au impresionat-o profund. Nu a facut economie de timp si energie pentru a-i fi de folos. L-a indragit imediat !
Dostoievski si-a dat seama ca, dupa mult timp, a intalnit o fiinta care se interesa cu adevarat de el: ea se gandea cum sa faca sa-i fie lui bine, era ingrijorata de sanatatea lui si de cat a scris in fiecare zi, era preocupata de linistea lui materiala si sufleteasca.
Pana atunci, Dostoievski nu prea fusese rasfatat. Grija ei il misca si il jena totodata, dar era o senzatie placuta. Si apoi, el si-a dat repede seama cata nevoie avea de ea.
A cerut-o in casatorie si Anna Grigorievna a acceptat imediat. El o cucerise cu totul si ea nu-i observa nici ridurile, nici ticurile nervoase, nici expresia obosita a ochilor, nici tamplele carunte. Isi adora sotul.
Inceputul a fost greu. Dostoievski era gelos, poate si din cauza varstei – nu uita niciodata diferenta de 25 de ani dintre ei. Si cu toate dovezile de dragoste si devotament ale Annei Grigorievna, el a ramas gelos pana la sfarsitul vietii..
Au reusit insa sa uite inceputul dificil al casniciei, devenind o familie unita si fericita.
sursa: T. Enko – Viata intima a lui Dostoievski
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

prima dragoste dragoste neimpartasita
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1380 (s) | 34 queries | Mysql time :0.028785 (s)