News Flash:

Marturie despre sfintenia si mucenicia lui Valeriu Gafencu

18 Februarie 2015
671 Vizualizari | 0 Comentarii
Valeriu Gafencu a patruns in constiinta mea brusc si luminos. Eram inca liber cand am aflat ca, in inchisoarea Aiud si apoi in colonia de munca din localitatea Galda, in apropiere de Aiud, se afla un tanar detinut politic, a carui traire crestina raspandeste in jur o forta binefacatoare, ce se rasfrange asupra celorlalti frati de suferinta si asupra tuturor celor cu care vine in contact. Ar fi fost un fel de Pavel modern, care, in mijlocul incercarilor trimise de Dumnezeu, nu inceta sa propavaduiasca, sa incurajeze, sa inalte sufleteste, spre desavarsirea crestina, pe cei din jur. (...)

In inchisoare, Valeriu nu era singurul pe linia trairii crestine intense, ci facea parte dintr-un grup ce impartasea aceeasi orientare spirituala, alaturi de avocatul dr. Traian Trifan, avocatul Traian Marian, studentul in drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devina ieromonahul Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea si alte suflete alese.

Intre timp, se formasera in inchisoare si alte grupuri, cu preocupari predominant politice - in consecinta - mai lumesti. Acestea priveau cu multe rezerve, mergand uneori pana la ostilitate, spre cei axati - in mod exclusiv, spuneau ei - pe drumul continuei deveniri crestine. La un moment dat, atmosfera devenise apasatoare si puntile dintre grupuri se rupsesera aproape definitiv. Atunci Valeriu a facut un lucru la care ceilalti nu se gandisera. De ziua conducatorului principalului grup adevers, dr. Victor Biris, s-a dus cu mana intinsa la el, i-a urat ani multi si a facut un apel calduros la reinfiriparea legaturilor sufletesti dintre grupuri, in duhul iubirii si intelegerii crestine. Atat Victor Biris cat si cei din grupul lui au ramas iumiti de gestul lui Valeriu si au considerat ca reflecta atitudinea binevoitoare a intregului grup crestin. Pentru o buna bucata de vreme, relatiile dintre grupuri s-au imbunatatit.

Vezi si O mama minunata si un Sfant

In acea perioada [la Galda n.n.], dupa ce ziua muncea la pamant, seara, la lumina unei lumanari sau a unei lampi cu gaz, Valeriu copia texte din Filocalia si alte scrieri religioase, pe care le trimitea afara din inchisoare unor prieteni sau cunoscuti preocupati de problemele crestine. Am primit si eu un caiet lucrat de el si Ioan Ianolide.

In anul 1948, am fost arestat, condamnat si trimis la penitenciarul Pitesti, unde fusese adus si Valeriu Gafencu. Acolo am facut cunostinta cu el si am schimbat cateva cuvinte, in cursul unei plimbari comune in curte. Prima impresie a fost deosebit de puternica. Mi se parea ca din el emana, fara incetare, un fluviu de iubire si o energie luminoasa, ce ma faceau sa ma gandesc la aura din jurul Sfantului Serafim de Sarov. Era, fara indoiala pentru mine, o personalitate charismatica.

Nu am stat in aceeasi celula insa, asa cum as fi dorit. Apoi regimul s-a inasprit. (...) Nu l-am mai intalnit in lunile acelea pe Valeriu. Am aflat ca se afla intr-o celula, la acelasi etaj cu mine si ca se imbolnavise de plamani din cauza frigului, foamei si celorlalte conditii inumane, specifice regimului dur, de exterminare, ce avea sa preceada si sa pregateasca ”reeducarea” de la Pitesti. (...) Considerandu-se insa ca bolnavii de plamani nu erau apti sa reziste probelor de ”reeducare”, s-a hotarat evacuarea lor din inchisoarea Pitesti si trimiterea la penitenciarul-sanatoriu Targu Ocna. Medicul oficial al inchisorii a intocmit o lista dupa care, la sfarsitul lui decembrie 1949, s-a format un lot din care faceam parte, impreuna cu Valeriu Gafencu. Valeriu era intr-o stare grava. De abia putea sa se tina pe picioare. In timpul drumului, cu slabele noastre puteri, ceilalti l-am sprijinit si i-am purtat bagajul. In vagonul-duba, cu obrajii statojii din cauza febrei, el ne vorbea despre fericirea de a suferi pentru Hristos si a rezista, precum martirii de odinioara, prigoanei dezlantuite de dusmanii credintei.

Vezi si Un gand smerit de Valeriu Gafencu

Ajunsi la Targu Ocna, a fost cazat intr-o camera cu cei mai gravi bolnavi, care nu se mai puteau ridica din pat. (...) Acolo, atmosfera era dominata de duhul crestin, pe care Valeriu il impunea prin simpla lui prezenta. In camera aceea, alaturi de Valeriu, am prins si eu aripi sufletesti cum nu avusesem inainte. El mi-a dat puterea sa realizez practic taina pocaintei adanci, pe care teoretic, o cunosteam bine, de mult timp. El m-a condus spre ”rugaciunea lacrimilor”, ce spala sufletele de necuratiile acumulate de-a lungul anilor, si mi-a deschis drumul nasterii din nou: metanoia.

Alimentatia e la Targu Ocna, mai buna, si repausul prelungit la pat, impreuna cu putinele medicamente ce i s-au administrat, i-au ingaduit sa dobandeasca, temporar, o ameliorare. Desi nu se putea inca ridica din pat, energia lui in propavaduirea Cuvandului lui Dumnezeu a crescut. Deoarece in penitenciarul-sanatoriu, la inceput, regimul era destul de liber, la patul lui puteau veni si bolnavi din alte camere. Il ascultau si se patrundeau de adevarurile rostite de el. Multi au primit atunci acea lumina crestina, care i-a insotit apoi intreaga viata.

S-au scurs cateva luni si de la Pitesti au sotit noi loturi de bolnavi, unii dintre ei victime ale reeducarii. Terorizati de cele intamplate acolo si inspaimantati, s-au constituit intr-un grup pe care ofiterul politic l-a insarcinat sa declanseze si la Targu Ocna procesul de ”demascare si reeducare”.

Vezi si Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie Boca

Afland de ororile petrecute la Pitesti, Valeriu s-a intristat si ne-a spus: ”Ne asteapta si pe noi timpuri grele”. Ne-a indemnat sa ne rugam fierbinte si sa ne mobilizam toate resursele morale pentru a nu ne pierde sufletele in incercarile ce aveau sa urmeze.

Printre cei sositi cu unul din aceste loturi se afla si Ioan Ianolide, cel mai bun prieten din inchisoare a lui Valeriu. Foarte slabit la inceput, s-a refacut repede si s-a dedicat ingrijirii lui Valeriu si altor bolnavi. In jurul lor s-au grupat toti cei hotarati sa se opuna ”reeducarii”, chiar cu pretul unor suferinte sfasietoare si al sacrificarii vietii, ramanand pana la sfarsit pe pozitia de marturisire a Domnului Hristos si de respingere a ateismului comunist. Conditia reeducarii era lepadarea de credinta, apostazia.

Intr-adevar, ”reeducarea” a inceput. Cu presiuni psihice, santaje, amenintari, izolari, inasprirea regimului, pe de o parte, iar pe de alta parte promisiuni de eliberare, acordarea de scrisori, pachete si medicamente, celor ce s-ar fi aratat dispusi sa-si ”spele creierul”, renegandu-si trecutul si insusindu-si mentalitatea marxista. S-au inregistrat si brutalitati, acte de violenta. Atunci s-au vazut roadele influientei profunde pe care au avut-o Valeriu Gafencu si prietenii sai asupra masei de detinuti bolnavi. Ofiterul politic si reeducatii nu au obtinut nici macar un singur succes categoric. (...)

In aceasta perioada a sosit la Targu Ocna si pastorul protestant Richard Wurmbrand. Evreu, fost comunist militant, convertit la crestinism in imprejurari exceptionale, se remarcase prin atitudinea de darza marturisire a lui Hristos si de combatere a comunismului ateu ce se instala in tara. Ca urmare, a fost arestat si tinut in regim de exterminare, singur in celula, timp de ani de zile. Adus in stare de mizerie fiziologica, cu 22 de plagi TBC osoase, care supurau pe trup, nici nu se putea tine pe picioare, cand a sosit la Targu Ocna. Ceilalti bolnavi, care aveau o stare relativ mai buna, l-au inconjurat cu totala daruire. Din cauza stadiului avansat al maladiei, a fost plasat in camera celor mai gravi bolnavi, camera 4, unde se afla si Valeriu Gafencu. Intre cei doi a inceput un schimb de cunostinte si comentarii religioase, dar in spiritul bunei credinte si al dragostei crestine, care urmareste apropierea de adevar, nu impunerea unei opinii anume. Se infruntau nu doua personalitati alese, ci doua conceptii si mentalitati crestine: cea ortodoxa si cea protestanta.

In acea perioada ma aflam izolat intr-o camera de la etajul 2, sub invinuirea de a fi incercat sa impiedic cursul reeducarii. Usa camerei era incuiata ziua si noaptea, incat cei opt insi adunati acolo, printre care si Ioan Ianolide, nu mai puteam avea contact cu ceilalti. Cei care au asistat la convorbirile dintre cei doi din camera 4 ne-au spus ulterior ca, de cele mai multe ori, cel care biruia era Valeriu, obligandu-l pe pastorul protestant sa recunoasca justetea punctului sau de vedere. (...)

Curand, a avut loc scoaterea disciplinara din penitenciarul-sanatoriu de la Targu Ocna a unui grup de cinci insi, din care faceam si eu parte. Ceilalti, care fusesera izolati impreuna cu noi, au fost dusi inapoi, in sectia bolnavilor ce se bucurau de un regim mai liber. Astfel, Ioan Ianolide, prietenul de suflet al lui Valeriu, a putut reveni la capataiul lui, pentru a-l ingriji. (...)

Valeriu cunostea bine literatura teologica si mistica. Studiase anume scrierile Sfintilor Parinti, cate aparusera pana atunci, in primele volume ale Filocaliei. Il impresiona mai ales Sfantul Maxim Marturisitorul, dar si mai modernii Bulgakov, Soloviev si Berdiaev. Desi el insusi avea o pronuntata componenta mistica, nu se credea vrednic, in smerenia lui, sa fie vas ales in care Dumnezeu revarsa cele mai sublime miresme spirituale. (...)

O mare bucurie pentru Valeriu a fost aducerea la Targu Ocna, ca detinut, a unui preot, parintele Viorel Todea, care putea administra Sfanta Taina a spovedaniei si sa oficieze in taina Sfanta Liturghie si slujbe pentru morti. Avea acum asistenta spirituala canonica.

Se stie ca puterile satanice se inversuneaza cu osebire asupra celor ce isi inchina viata lui Dumnezeu. Valeriu mi-a marturisit ca era incercat de puternice ispite trupesti, pe care le inlatura prin rugaciune si gandul la puritatea Maicii Domnului. Pe cand se afla inca in arestul din Iasi, primise o cruciulita de aur, cu lant, de la o tanara care il admira mai de mult. Acea fata se numea Seta si, initial, Valeriu intentiona sa se casatoreasca cu ea. In conditiile date insa, el avand o condamnare de 20 de ani, nu a putut obtine aprobarea parintilor fetei. Atunci, Valeriu a hotarat sa-i dea libertate deplina, iar el, la eliberare, sa devina monah. Cruciulita insa a pastrat-o, a salvat-o prin toate perchezitiile, iar la moarte prietenii i-ai introdus-o in gura, pentru a constitui un eventual semn de recunoastere la o viitoare deshumare. (...)

Moartea lui s-a petrecut, ca si viata, sub semnul credintei fierbinti si al jertfirii de sine. Cu o zi inainte de marea trecere, i-a spus lui Ioan Ianolide: ”Maine voi muri. Vreau sa-mi iau ramas bun de la cei mai apropiati prieteni. Fa tu asa incat sa vina, rand pe rand, la mine, in liniste”. Atunci au inceput sa se perinde discret, la capataiul lui, toti cei ce-l iubeau, il respectau si-l admirau. Si nu erau putini. Intr-adevar, in ziua anuntata a murit, pecetluind cu jertfa lui o existenta inchinata credintei crestine, inalta si rara stare de ”theosis”. Era ziua de 18 februarie 1952.

Cand a vazut ca a murit, cel mai sever dintre gardieni, Orban, care era de serviciu, a plecat din sectie si nu s-a mai intors decat foarte tarziu. Intre timp, lui Valeriu i s-a facut o slujba, in soapta si s-au rostit rugaciunile cuvenite. Pana atunci Orban nu avusese asemenea menajamente fata de noi si nici dupa aceea nu le-a mai manifestat. Dar cand treceau pe langa Valeriu, pana si inimile de piatra se inmuiau, simtind fluidul ce emana din el.

Incercand sa sintetizez cele expuse mai sus, rog sa-mi fie ingaduit sa infatisez, ca argumentele pentru consacrarea lui Valeriu Gafencu, urmatoarele calitati cu care l-a invrednicit Dumnezeu:

1. Inalt traitor crestin. A trait viata de sfintenie, nu in sihastrie, ci in mijlocul oamenilor. In asemenea situatie, la lupta cu sine si la lupta cu diavolul s-a adaugat lupta cu duhul lumii, facandu-i sarcina mai grea. Trairea lui nu se limita la rugaciune si convingeri crestine teoretice; ea se convertea, in fiecare clipa, in atitudine si fapta crestina.

2. Marturisitorul. A propavaduit credinta crestina ortodoxa, dupa exemplul Apostolilor, facand pe multi ”crestini numai cu numele” sa realizeze saltul de la increstinarea ”in forma” la cea ”in continut”. Zelul lui de apologet ortodox l-a impresionat si pe pastorul Wurmbrand, care i-ar fi declarat: ”As vrea sa intru in Imparatia Cerurilor pe aceeasi poarta cu dumneata”. Pe de alta parte, trebuie sa spun ca, desi Valeriu scotea in evidenta in orice ocazie valoarea spiritualitatii ortodoxe, era foarte intelegator fata de celelalte confesiuni crestine. Interventiile sale nu erau niciodata vehemente sau exclusiviste.

3. Suferitor. Cu rar intalnita rabdare, a suferit dureri, boli grele si neputinte, fara a se plange, ci, ca un alt Iov, il slavea pe Dumnezeu pentru toate incercarile. Iata cateva exemple:

a) Cand s-a urcat in masina-duba de la penitenciarul de tranzit Vacaresti, spre Targu Ocna, treapta acesteia fiind foarte inalta, nu a reusit sa se ridice pe ea si atunci s-a urcat in genunchi facand semnul crucii. Apoi a spus: ”Bun este Dumnezeu; mi-a ajutat sa ma urc in duba”.

b) Din cauza sederii indelungate in pat, facuse escare, adevarate rani vii, care usturau, dureau si zemuiau. El se lasa pansat in liniste, desi ochii i se umpleau de lacrimi din cauza durerilor si nici macar nu gemea.

c) Cu ocazia unei injectii intravenoase, o bula de aer a patruns in sistemul vascular si el o simtea cum trece prin vene si artere, prin inima si creier. Desi era constient de pericolul emboliei, surazand si cu o adevarata liniste, ne spunea: ”acum trece prin picior, acum e prin brat, acum prin inima”. Medicul detinut, chemat de urgenta, ne-a spus ca, probabil, nu este o bula prea mare si ca in curand se va resorbi. Ceea ce s-a si intamplat.

d) A suferit in tacere dureri crancene ale operatiei de apendicita, efectuata ”pe viu”.

e) In perioada de ancheta si apoi in inchisori, a suportat cu umilinta torturi, ocari, persecutii, fara a riposta vreodata. Totusi, nu a facut nicicand vreo concesie de constiinta, ci a afirmat totdeauna, cu tarie, idealurile de viata crestina pentru care lupta.

4. Primitor al harului divin. I s-a ingaduit sa fie ”rapit in ceruri”, sa ”iasa din sine” si sa se bucure anticipat de fericirea ce nadajduim ca-l asteapta in viata vesnica.

5. Jertfitor. A facut dovada iubirii depline si a lepadarii de sine, jertfindu-si viata, prin cedarea medicamentului salvator, unul alt semen, care erau evreu, iar in tinerete fusese comunist.

La moartea inainte de timp a lui Valeriu, la varsta de 32 de ani, a contribuit si atitudinea lui ferma impotriva ”reeducarii” comuniste. A respins-o cu cea mai mare energie si a determinat un adevarat curent de opinie impotriva ei, printre detinutii bolnavi, fiind defapt centrul spiritual al rezistentei impotriva ”reeducarii”, la Targu Ocna. Aceasta l-a facut pe ofiterul politic sa nu-i acorde dreptul la scrisoare si pachet cu alimente si medicamente, rapindu-i astfel o sansa de supravietuire.

Ma rog lui Dumnezeu ca aceasta marturie si cele alaturate1 sa slujeasca perpetuarii memoriei lui Valeriu, ca model de viata binecuvantata de puterile Duhului Sfant, si ca recunoastere a intrarii lui in ceata aleasa a Fericitilor si Sfintilor, ce alcatuiesc ”Biserica triumfatoare”. Nu pentru slava lui pamanteana, ci ca oamenii din zilele noastre, innegurate de atatea rataciri, urmari ale indepartarii de Dumnezeu, sa stie ca au existat in veacul al 20-lea asemenea alesi, ce s-au ridicat la puterea de credinta si jertfa a primilor martiri crestini.

Sursa: Alexandru Virgil Ioanid - Studentul Valeriu Gafencu. Sfantul inchisorilor din Romania, editie ingrijita de Nicolae Trifoiu, Ed. Napoca-Star, Cluj, 1998, pp. 85-94.

1. Alexandru Virgil Ioanid este cel care a initiat strangerea de marturii despre sfintenia lui Valeriu, dar nereusind sa-si termine lucrarea pentru ca a trecut la Domnul, aceasta initiativa a fost preluata ulterior de Nicolae Trifoiu si manuscrisele stranse au fost publicate sub titlul ”Studentul Valeriu Gafencu...”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

valeriu gafencu colonia localitatea galda aiud traire crestina
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2224 (s) | 23 queries | Mysql time :0.079033 (s)