News Flash:

Mereu si-a spus ca e URATA, ORIBILA si a tinut tot felul de diete. Mai rau, a luat pastile de slabit. Culmea, toata lumea ii spunea ca...

25 Mai 2017
1445 Vizualizari | 0 Comentarii
fata
Mereu mi s-a spus ca sunt frumoasa. Pfff… ce politeturi. Doar n-o sa-mi spuna cineva in fata ca sunt oribila? Eu stiam ca sunt oribila, de aceea ma si uram…
Sa fie o problema din copilarie? Poate.
Imi amintesc ca aveam 13-14 ani cand am descoperit revistele de moda „Amica”. Eram fascinata de fotografiile femeilor pe care le consideram perfecte, de hainele lor, de stilul de viata.

Evident, a urmat o comparatie cu mine. Ten cu ceva acnee (specifica varstei), trasaturi banale, par saten. Nu corespundea decat inaltimea: 1,77. Nu si greutatea. Evident, ele erau toate atat de slabe, iar eu… dezvoltasem deja o relatie nesanatoasa cu ciocolata. Nu eram grasa, dar aveam o greutate (nesatisfacator de) „normala”.

Vezi si "Urma sa ma casatoresc cu Alin si a venit si momentul sa merg sa o cunosc pe mama lui. Am luat un buchet de flori si am batut la usa, impreuna cu viitorul meu sot. Ne-a deschis o femeie de cincizeci si ceva de ani, m-am uitat la ea..."

Ai mei mi-au spus mereu ca sunt frumoasa. Colegii ma placeau. Deja aveam succes la baieti, care in schimb, nu ma interesau deloc.
Ma uram ca nu pot fi frumoasa. Frumoasa ca ele, nu ca mine. Si stiam ca cei din jur sunt politicosi. Eu vazusem cum arata frumusetea si eram departe de idealul pe care mi-l conturasem.
Tin minte ca, atunci cand mama imi spunea ca sunt frumoasa, ii raspundeam prin „sunt copilul tau, nu e ca si cum iti vine sa-mi spui ca sunt urata. Daca zice lumea ca semanam?”.

Totusi, cea mai mare greseala a mamei a fost sa nu tina cont de parerea mea si sa ma inscrie la un concurs de frumusete. Am fost traumatizata. Ea a crezut ca o confirmare publica (la care spera mai mult ea, decat eu), ma va ajuta sa capat mai multa incredere in mine.
Pe de alta parte, timiditatea mea, nesiguranta profunda si convingerea ca sunt chiar urata au facut un cocktail Molotov. Am fost la concurs, toate fetele mi s-au parut cu adevarat frumoase, iar eu o rata ratacita si penibila. De ce penibila? Pentru ca imi spuneam singura „Tu ce cauti aici? Nu vezi ca nu e locul tau? Vor rade toti de tine.”

Vezi si Marcel a parasit-o, dupa 15 ani de casnicie, pentru o alta femeie! I-a spus ca nu-si doreste copii, iar la divort, cand s-au intalnit, el era cu viitoarea lui sotie, care era deja insarcinata, mai tanara si mai frumoasa

A urmat o perioada neagra, m-am certat cu maica-mea si i-am interzis sa mai planifice astfel de catastrofe. Ea s-a considerat mereu frumoasa.
Poate ca, avand si o relatie proasta cu ea, nu am admirat niciodata aceasta latura a ei. Cochetaria exagerata, atitudinea de femeie fatala, increderea in sine dusa pana la ingamfare… Si eram exact invers.

M-am hotarat sa fiu desteapta…
Evident, nu poti decide peste noapte ca vrei sa fii destept, daca… n-ai cu ce. Eu, nativ, am material genetic cu care pot lucra destul de bine.

Cumva, mi-a fost mai usor sa imi recunosc calitatile intelectuale decat pe cele fizice. Poate si pentru faptul ca cele intelectuale erau mai usor de remarcat: note bune, invatam cu usurinta, intelegeam totul fara eforturi, faceam rapid conexiuni intre informatii, iar cand era vorba sa iau cuvantul in public, timiditatea mea trecea in plan secundar.

Simteam un nod in stomac, dar totodata imi spuneam „poti face asta, stii ce ai de spus.” Si functiona.
Profesorii ma placeau, participam la olimpiade… motiv in plus sa imi spun singura „Nu o sa fiu niciodata frumoasa, dar daca vreau ca oamenii sa ma bage in seama, macar sa fiu desteapta. Asa, o sa am si eu ceva interesant de aratat lumii.”

Genele tin cu mine. Eu, nu prea…
A trecut timpul, intotdeauna am mers cu privirea in jos, nu imi placea sa atrag priviri si nu m-am imbracat cum poate mi-ar fi placut, de teama ridicolului. Imi repetam ca as fi caraghioasa sa ma imbrac intr-o anumita rochie cand eu sunt asa urata.
Nu voiam ca cei din jur sa creada ca ma straduiesc sa par frumoasa si totodata sa constate ca orice as face, tot nu sunt. Cu toate acestea, confirmarile sau validarile nu au incetat sa curga.

Primeam complimente constant. Eram curtata. Femeile imi spuneau ca arat bine. Eram remarcata in grupuri. Iar eu ma intrebam ce o fi in mintea tuturor.
Ca sa fie mai clar, imi amintesc o seara in club, cand aveam 19 ani. Un baiat simpatic m-a invitat la dans si mi-a spus ca sunt foarte frumoasa. Stiti ce i-am raspuns? „Tu nu prea iesi din casa, nu?”

Ajunsesem sa contrazic pe toata lumea. Sa ma iau singura la misto. Era o aparare a mea: stiu ca sunt urata orice ati zice voi, si pot sa rad pe tema asta.
In schimb… tineam diete non-stop. Am incercat toate pastilele care apareau. Voiam sa am o greutate, pe care dupa multi ani de chin am constatat ca nu o pot avea. Folosesc fond de ten de la 13 ani. Inca mi se pare o catastrofa sa ies nemachiata din casa.
Dar ceva s-a schimbat. Mai exact, fizionomia mea. Acum am 38 de ani. Pe care nu mi-i da nimeni.
Toata lumea ma apeleaza cu „domnisoara” (lucru pe care il consider chiar enervant pentru ca ma duce cu gandul la o virgina – imi vine sa le spun ca e ok, am facut sex, mai usor cu „domnisoara” asta). Dar imi dau seama ca arat altfel. Culmea, mai bine.

Pentru mine, perioada intre 15-30 de ani a fost una a transformarilor. Si in continuare cred ca eram uratica.
Acum insa… nu, nu ma vad frumoasa. Nu stiu daca mai pot invata sa ma vad astfel, poate e prea tarziu. In schimb am curaj sa port rochia aceea pe care mi-am dorit-o mereu, cu mai multa incredere.
Nu vreau sa par mai frumoasa decat sunt. Dar incerc sa obtin ce e mai bun din ceea ce am deja. Si cred ca e un echilibru destul de fericit pentru mine.

Tin diete in continuare. Poate nu e un lucru rau, intrucat am aceeasi relatie nesanatoasa cu ciocolata. Nu am stiut niciodata insa sa ma privesc admirativ in oglinda. Sa flirtez cu incredere. Sa ma vad eu pe mine frumoasa.
Dar ma vad ca fiind o femeie desteapta (aici nici macar nu mai am nevoie de confirmari externe, desi primesc) si, cu putin efort, prezentabila.
Ce m-ar destabiliza cel mai tare? Sa imi spuna cineva, o data, in fata: esti urata. Daca vor sa ma faca sa rad in hohote, imi pot spune cu nervi sau nu „esti proasta”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

amica fotografiile femeilor perfecte greutatea ciocolata grasa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2002 (s) | 34 queries | Mysql time :0.031793 (s)