News Flash:

Mesterul Manole intre mit si realitate. Legende ale oamenilor ingropati in ziduri

14 Octombrie 2016
1980 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7315 RON (-0.0011)
USD: 4.2103 RON (-0.0036)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
mesterul manole
Ingroparea oamenilor de viii in temelia unei case sau cladiri este un ritual precrestin intalnit in istoria si mitologia multor popoare, cu precadere in zona balcanica si in Mongolia Interioara (astazi provincie chineza). 
Cea mai veche consemnare a acestui obicei se intalneste in Cartea lui Jin, un volum oficial de istorie chinez, compilat in anul 648 d.Hr. de catre istorici de curte ai dinastiei Tang, care prezinta istoria intregii dinastii Jin.
In carte se vorbeste de construirea orasului Tongwancheng, capitala hunilor, in timpul expansiunii maxime a Imperiului Hun, fondat in 419. In aceasta scriere este relatat cum Helian Bobo, fondatorul orasului, l-a angajat pe arhitectul Chi-gan Ali sa supravegheze constructia noii capitale. 
Despre Chi-gan Ali se spune ca ar fi fost un arhitect bun, dar un om foarte crud, care, pentru a asigura calitatea zidurilor protectoare ale cetatii, incerca sa gaureasca fiecare zid in parte, iar daca reusea, constructorul care lucrase la zidul gaurit era ucis si ingropat in el. 
Legende similare exista atat in Caucaz, cat si in Ungaria (Komuves Kelemen ), Romania (Mesterul Manole ), Bulgaria, Grecia, Macedonia etc. In versiunile sud-europene, ingroparea la temelie nu mai are loc ca pedeapsa, ci ca protectie pentru continuarea in siguranta a constructiei, mai ales dupa un sir de ghinioane. 
In unele versiuni ale legendei, nota de tragism este augmentata prin sacrificarea nu a constructorului, ci a sotiei sale, uneori gravida, sacrificiul fiind astfel al unui inocent. 
In zona Balcanilor (si in Romania) inca se practica un ritual asemanator cu cel din legenda de mai sus, redus la nivel simbolic, prin furatul si ingropatul umbrei unui om ori masurarea sa cu o sfoara si ingropatul acestei masuri la temelia unei cladiri importante. 
O varianta mai noua o reprezinta ingroparea la temelia casei a unei fotografii reprezentand o persoana. Indiferent de metoda, scopul e acelasi - protejarea constructiei casei de piedici si ghinioane. Desi sacrificiul nu mai este uman in sensul ingroparii fizice a trupului, persoana a carei reprezentare simbolica a fost ingropata va muri in viitorul apropiat.
De asta se intampla mai des ca cei care sunt "ingropati" sa fie batrani, bolnavi sau sa se ofere voluntar pentru sacrificiu. Ritual clar precrestin - unii cercetatori si istorici sustin ca toate versiunile de legenda se trag din maghiara, ea fiind adusa de unguri din Caucaz atunci cand au migrat in Europa -, obiceiul a imprumutat valente crestine in anumite aspecte, brodandu-se pe mitologia si credintele deja existente in fiecare zona in parte.
Desi in cadrul crestinatatii sacrificiile, atat umane cat si de alta natura, sunt mult mai abundente in Vechiul Testament, Noul Testament atribuie de asemenea un rol important sacrificiului, atat prin invataturile lui Iisus, care indeamna la post, penitenta si renuntarea la bunurile materiale in favoarea intrarii in Rai, cat si prin insasi esenta crestinatatii, sacrificarea fiului lui Dumnezeu pe cruce pentru mantuirea intregii lumi. Se vede asadar ca sacrificiul trebuie sa fie direct proportional cu dimensiunea actului dorit.
Absolvirea intregii lumi de pacatul originar cere sacrificarea unui avatar al divinitatii, Agnus Dei (Mielul Domnului), nimic mai prejos de atat nefiind de ajuns. Nu e astfel de neinteles de ce, desi de-a lungul timpului sacrificiul uman s-a transformat in sacrificiu simbolic, a ramas in continuare strict legat de fiinta umana, folosindu-se umbre sau masuri ale omului, dar niciodata ofrande materiale (grane, bauturi etc.) si nici animale. Asta denota importanta constructiei, ce poate fi protejata doar prin sacrificarea unei fiinte inzestrate cu suflet.
Conform lui Karl Meuli, specialist in studiul sacrificiilor animale, diferenta principala dintre sacrificiul animal sau material si cel uman este ca, in cazul celor dintai, sacrificiul are rolul de a returna naturii sau zeilor o parte din granele, vanatul sau orice alt bun material folosit, pe cand in cadrul sacrificiului uman, viata este oferita, adeseori in schimbul unui serviciu, ca intr-un fel de targ. Imblanzirea treptata a sacrificiului prin trecerea de la sacrificiu uman catre sacrificiu simbolic urmareste o tendinta globala a religiilor de detasare de crime ritualice. In Iudaism, de exemplu, Akedah – testarea lui Avram de catre Iahve prin cererea sacrificarii fiului sau Isac – este vazuta  ca fiind o interzicere a sacrificiului uman, iar blót-ul practicat in cadrul paganismului nordic, desi constand in principal din sacrificiu animal, a fost inlocuit cu sacrificiu simbolic odata cu contactul cu crestinismul. Reductia poate fi si interna, anumite persoane oferindu-se de bunavoie sa fie ingropate. Aceasta practica poate proveni de asemenea din traditia crestina a sacrificiului de sine, de la post, sihastrie, castitate, martiriu, sacrificiu de sine in folosul comunitatii.
Un aspect care deosebeste considerabil obiceiul balcanic al ingropatului umbrei de sacrificiile din alte culturi este sacrificarea ritualica a unei persoane bolnave sau batrane. Atat in religia musulmana, cat si in cea ebraica exista reguli stricte despre ceea ce se sacrifica – cel mai adesea animalul. Acesta trebuie sa fie perfect, ba chiar sa fie aleasa cea mai buna parte pentru sacrificiu. In caz contrar, in cazul unui animal bolnav sau al unor bucate de care oricum nu mai este nevoie, sacrificiul nu va fi primit de catre divinitate, existand chiar riscul unui efect contrar, atragerea ghinionului printr-un astfel de fals sacrificiu. Acest aspect duce la tensiuni politice contemporane, legea musulmana mentionand clar ca animalul sacrificat trebuie sa fie sanatos si in stare de constienta atunci cand este sacrificat conform traditiei Dhabīhah, ceea ce contravine regulilor din multe tari vestice, care cer ca animalele sacrificate pentru consum sa fie induse intr-o stare de inconstienta inainte de taiere, pentru a evita o moarte dureroasa.
Faptul ca sacrificarea simbolica a unei persoane bolnave sau batrane este considerata ca acceptabila in acest ritual al ingropari umbrei se poate explica prin faptul ca este un sacrificiu al sufletului, nu al trupului, caz in care sufletul unui batran bolnav si al unui tanar sanatos au aceeasi valoare, boala si varsta fiind insusiri prin excelenta ale trupului, nicidecum ale sufletului nemuritor, imun la astfel de flageluri. Observatia folcloristului John Cuthbert Lauson, conform careia, in Grecia, zidirea umbrei era chiar mai eficienta decat zidirea trupului, pare sa aiba aceeasi explicatie, sacrificiul fiind redus la forma sa cea mai pura. Trupul, considerat doar un instrument al sufletului, era eliminat din tranzactie. Aceeasi explicatie poate fi folosita si in cazurile moderne de ingropare a fotografiei unei persoane la temelie, cu atat mai mult cu cat in randul occidentalilor, de la inceputul erei fotografiei si pana in zilele noastre, in randul societatilor izolate, care au avut contact limitat cu tehnologia moderna,  exista o anumita sovaiala de a fi pozati, in baza credintei conform careia fotografia este capabila sa fure sufletul celui fotografiat si sa-l captureaze inauntrul camerei.
Interesant este cum sufletul este oferit ca sacrificiu total. Posesorul umbrei moare la terminarea constructiei sau la un anumit interval simbolic (40 de zile – durata dintre Invierea lui Iisus si Inaltare, perioada pe care o petrece sufletul pe Pamant dupa moartea trupului, semnificand cumva ca separarea trupului de suflet se face de fapt la ingroparea umbrei, cele 40 de zile fiind doar o perioada de tranzitie – sau un an, unitate primara de calculare a timpului, simbolizand in acelasi timp un ciclu complet), dupa care sufletul nu mai are contacte cu lumea fizica, spre deosebire de alte culturi in care sufletul se poate transforma intr-un spirit protector al locului (in Sintoism, de exemplu, un membru decedat al familiei devine un ujigami, spirit ce protejeaza casa si familia si e venerat atat ca stramos, cat si ca divinitate locala).
Restrangerea practicarii obiceiului doar in cazul cladirilor importante poate avea ca motiv evolutia mijloacelor de constructie pana in punctul in care ridicarea unei simple case devine un act banal si fara incarcatura spirituala, practicarea ritualului in acest caz riscand sa duca la rutina, la desacralizarea si perimarea morala a actului prin repetarea sa frecventa si mecanica. Desi ritualul a fost imblanzit, ajungand dintr-un ritual sangeros pre-crestin o superstitie aducatoare de noroc, este inca prezent in comunitatile rurale. De curand, un locuitor din Buciumul de Sus, judetul Mures, l-a dat in judecata pe unul dintre vecinii sai, acuzandu-l pe acesta ca ar fi furat umbra tatalui sau pentru a o zidi la temelia casei – tatal reclamantului a murit la un an dupa ingroparea umbrei sale.
Referinte:
Louis A. Berman,  The Akedah: The Binding of Isaac (1997)
Thomas A. DuBois, Nordic Religions in the Viking Age (1999)
Mircea Eliade, Comentarii la Legenda Mesterului Manole (1943)
Iwai Hiroshi, Kami in Folk Religion: Ujigami
Karl Meuli, Griechische Opferbräuche (1946)
Borbala Obrusanszky, Tongwancheng, the city of Southern Huns (2009)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ingroparea oamenilor temelia case cladiri mitologia imperiului hun
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2142 (s) | 34 queries | Mysql time :0.058470 (s)