News Flash:

Metoda uluitoare prin care exersau scrisul copiii in urma cu 4000 de ani

15 Octombrie 2013
1369 Vizualizari | 0 Comentarii
Suntem pe la inceputul mileniului al II-lea i.Hr. In piata din centrul orasului Mari din Mesopotamia se inalta unul dintre acele temple mari carora ei le spuneau Ziggurat si care isi avanta in sus cele sapte etaje suprapuse si retrase mult fata de celelalte; intregul ansamblu se aseamana mult cu o piramida in trepte. O scara principala urca pana la platforma superioara pe care este cladita capela din care „zeul patron isi pazeste orasul” cu aceeasi grija cu care, in locuintele bogate asezate in jurul templului, preotii „pazesc”, la randul lor, bunurile si comorile „zeului”.
In fata Zigguratului se afla palatul de resedinta al guvernatorului local. Palatul e cladit pe o movila artificiala pentru a putea fi mai usor aparat in cazul unei revolte a populatiei subjugate sau al unui atac inamic. Pe o scara fortificata, ornata cu basoreliefuri si inscriptii, se putea ajunge pana in sala de audiente care era accesibila publicului; urmau in continuare apartamentele private ale guvernatorului, cazarmile garzilor, locuintele curtenilor, arsenalele, magaziile si trezoreria orasului. Incolo, de jur imprejur cat poti cuprinde cu ochii, nu vedeai decat casute si bordeie cladite din caramizi nearse, ingramadite una in alta de-a lungul strazilor inguste si al canalelor care traversau orasul.
Casa tablitelor“, adica scoala, este asezata chiar langa templu. Sa intram; ea nu are decat doua incaperi in care sunt insirate mai multe randuri de banci facute din caramizi nearse pe care stau asezati doi pana la patru elevi. In prima camera, sezand pe un fel de fotoliu din caramida si sprijinindu-si picioarele pe un piedestal, ummia, adica profesorul, controleaza tablita unui scolar; rezemat de un perete si plictisit ca inca nu i s-a dat nimic „de lucru”, sta „responsabilul cu biciul”.
Suntem la ora de „caligrafie”. Dupa exemplul profesorului, toti scolarii au luat un bulgare de lut, cam de marimea unei portocale, si au inceput sa-l framante bine pana cand el a devenit un aluat omogen, lipicios si dens. Bulgarele trebuie intins pe o caramida arsa si ii vedem pe toti cum se caznesc sa-i dea o forma cat mai dreptunghiulara, si cu marginile pe cat posibil mai regulate. Ei stiau doar ca „nota“ cea mai buna o primea acela care reusea sa faca o tablita de grosime uniforma si a carei lungime sa fie ori egala, ori de doua ori mai mare decat latimea. Celor mai avansati, ummia le pretindea sa prevada tablita cu un fel de cadru care se obtinea prin inaltarea usoara a marginilor ei.
E usor de zis sa inalti marginile unei tablite de lut. Dar cata truda si perseverenta ca sa iasa un lucru frumos. Nu e mai putin adevarat ca, in caz de reusita, intreaga tablita capata un aspect deosebit, facand-o demna sa intre in „biblioteca” unui print sau chiar a unui rege. Pana atunci, din ochii speriati ai elevilor care priveau pe furis spre „responsabilul cu biciul”, putem citi usor ca, in drumul tablitei spre o biblioteca regala, biciul isi va lua, cu prisosinta, tributul.
Lutul o data intins este lasat sa se usuce putin; acum fiecare are in fata o „fila“ proaspat fabricata din „caietul de exercitii“. Urmeaza confectionarea „creionului“. Betisoarele de trestie trebuiau sa capete in sectiune forma unui triunghi ascutit, pentru ca viitoarele semne sa apara citete, iar „condeiul“ sa nu se „rasuceasca” in mana. Pentru ca randurile sa fie drepte si echidistante, fiecare si-a liniat tablita cu ajutorul unei sfori.
O data pregatirea terminata, tablita e luata si asezata in palma mainii stangi, in timp ce cu dreapta, cu ajutorul betisorului de trestie, fiecare incepe sa imprime, semn dupa semn, textul dictat de dascal. Si pe lutul moale apar astfel de semne, compuse din mici triunghiuri asemanatoare cu un cui sau pana, pe care specialistii de mai tarziu le vor denumi caractere cuneiforme, de la cuvantul latin cuneus (cui).
Dupa controlul tablitelor si corectarea semnelor gresite, dascalul urmeaza sa decida daca ele trebuiau netezite din nou, in vederea altui exercitiu, sau puse la uscat, la soare, pentru a deveni, dupa zeci de secole, obiecte de studiu pentru savanti si de inventar pentru muzee.
sursa: Aurel Damboiu, De la piatra la hartie, Editura Stiintifica, 1964, pag. 46-48
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

casa tablitelor
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1623 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014378 (s)