News Flash:

Miscarea antiunionista din Moldova

24 Ianuarie 2014
2111 Vizualizari | 0 Comentarii
Unirea Principatelor la 1859 nu a fost un eveniment unanim acceptat si aclamat de societate. Unirea a fost atunci un act preponderent politic, foarte putin popular la Iasi. Miscarea antiunionista din Moldova s-a manifestat in special in 1859, an in care ideea Unirii celor doua Principate prinsese deja un anume contur politic. Antiunionistii se opuneau ideii de unire motivind prin traditia diferita a celor doua tari, dar, mai ales, prin argumente de ordin practic. Numele grele ale vremii, precum Gh.Asachi sau Nicolae Sutu, erau antiunionisti virulenti.
Miscarea antiunionista din Moldova s-a dezvoltat incepind din 1856, in contextul luptei pentru Unirea Principatelor. Printre principalii sai exponenti au fost Nicolae Istrati, Gheorghe Asachi si Costache Negruzzi. Antiunionistii s-au manifestat atit prin intermediul brosurilor, cit si al periodicelor („Patria”, „Nepartinitorul”). Astfel, antiunionistii avansau teoria decaderii Moldovei si a Iasilor, odata cu deplasarea centrului de greutate politic si administrativ spre Bucuresti. Mai mult, marginalizarea Moldovei avea sa intervina, sustineau ei, si din pricina superioritatii numerice a muntenilor fata de moldoveni, ce avea sa le asigure celor dintii o mai buna reprezentare in legislativul viitorului stat. Mai mult, antiunionistii moldoveni au stiut sa speculeze si momentele conflictuale aparute in trecutul istoric al celor doua Principate, evocind, spre exemplu, luptele purtate de Stefan cel Mare impotriva muntenilor.

Vezi si Doua dintre gruparile de rezistenta anti-comunista  
Pe plan politic, antiunionistii au avut, la inceput, anumite succese, ei reusind, intr-o prima faza, sa cistige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova, sprijiniti puternic de caimacamii (loctiitorii domnesti) Nicolae Vogoride si Teodor Bals. Reusita lor aparea ca una importanta, deoarece Divanul trebuia sa se pronunte cu privire la necesitatea Unirii cu Valahia. Repetarea alegerilor, victoria unionistilor si, implicit, a principiului unirii, au marcat, pentru moment, infringerea antiunionismului moldovenesc, potrivit moldovenii.md.
Memorialistul Nicolae Sutu relateaza ca antiunionistii se temeau ca Bucurestiul va deveni noua capitala, iar Moldova va fi marginalizata. Antiunionistii erau convinsi ca „Iasii si toata Moldova de Sus nu vor fi decit puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse in planul doi”. Antiunionistii se asteptau ca muntenii sa domine in timp conducerea politica a Principatelor Unite, iar „moldovenii vor fi siliti sa indure legea muntenilor si sa fie absorbiti mai curind ca un popor cucerit decit ca unul unit cu Valahia”.

Vezi si Cardinalul Mindszenty si lupta impotriva comunismului  
Evenimentele din ianuarie 1859 au dus la infringerea antiunionistilor si la unirea celor doua Principate. Temerile antiunionistilor s-au confirmat insa, noul aranjament statal impunind o viziune radicala centralista. In ciuda vocilor numeroase care solicitau ca noul stat sa aiba capitala la Focsani, unele provenind chiar din rindurile unionistilor moldoveni, in 1862 au fost emise decretele de centralizare a principalelor institutii la Bucuresti. Dupa 1862, noul prilej de lupta politica pentru antiunionisti a fost chestiunea „compensatiei morale” reclamate pentru „sacrificiul” facut de Iasi pe altarul Unirii. Ideea amplasarii Curtii de Casatie la Iasi, ca gest reparatoriu, a fost respinsa intr-un final de Legislativ, generind in „dulcele tirg” masive proteste de strada.
Dupa definitivarea Unirii, in 1862, statul Romania a fost organizat dupa principiile unei centralizari excesive de inspiratie franceza. Atit din punct de vedere institutional, cit si economic, Moldova a cunoscut o perioada de puternic declin, sensibila mai ales in vechea ei capitala, orasul Iasi. Lipsa unor cai de comunicatie eficiente (cai ferate, o retea puternica de sosele) dusese la izolarea Moldovei. Viata sociala si culturala ieseana intrase in declin. Redistribuirea veniturilor bugetare era mai degraba favorabila noii capitale si institutiilor sale. O parte din boierii moldoveni cu functii in fostul guvern si fosta Adunare Legiuitoare moldovenesti au parasit Iasiul si s-au mutat la Bucuresti, unde au fost primiti cu ironie de catre munteni. Alti boieri au preferat sa ramina in Iasi si si-au pierdut functiile. Pretul proprietatilor imobiliare din Iasi a cunoscut o scadere brusca. In acest context, antiunionistii au inceput din nou sa se manifeste.
Mai intii a predominat lupta petitionara. Din acest punct de vedere insa, este greu de facut o distinctie clara intre antiunionisti, unionisti si chiar simplii cetateni fara culoare politica nemultumiti de noua situatie a Moldovei. Centrul din care revendicarile au plecat spre Bucuresti a fost orasul Iasi. Cererile moldovenesti vizau, in general, nevoia de imbunatatiri care sa atenueze impactul catastrofal al centralizarii: stabilirea Inaltei Curti de Casatie si Justitie la Iasi, stimularea comertului, dezvoltarea navigatiei pe Prut. Aceste solicitari au ramas insa fara nici un rezultat.
Detronarea domnitorului A.I.Cuza a dat un suflu nou miscarii antiunioniste, frustrarea atingind apogeul in ziua de 3/15 aprilie 1866. Atunci a izbucnit o importanta manifestatie separatista despre care astazi se stiu putine. In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ strigind „Jos Unirea!”, „Jos Printul strain!”, „Traiasca Moldova”.
Miscarea antiunionista din Iasi din 3 aprilie 1866 a fost un complot antiunionist al unor mari mosieri moldoveni care nu vedeau cu ochi buni propunerile de aducere a unui domn strain care le-ar fi compromis definitiv sansele de a mai ajunge vreodata la domnia tarii.
Printre participantii la insurectie s-au numarat fratii Constantin si Alexandru Moruzi, mai multi membri ai familiei Roznovanu, Teodor Boldur-Latescu (personaj care s-a ocupat de dirijarea efectiva a miscarii de strada) si mitropolitul Calinic Miclescu. Miscarea antiunionista de la Iasi a avut ca scop aducerea la domnie la inceputul lui aprilie a boierului Nicolae Rosetti-Roznovanu. Moldova urma sa fie separata de Valahia.
In dimineata zilei de 3 aprilie 1866, in curtea Mitropoliei si a Palatului Roznovanu, aflat peste drum, se adunase o multime de ieseni, "inarmati cu ciomege si arme, ridicati din mahalale de Toderita Latescu, boier de neam vechi, dar de reputatie indoielnica si de o forta fizica de temut”.
La Palatul Roznovanu, Mitropolitul Calinic a binecuvintat multimea si a semnat declaratia antiunionista. Apoi, in sunetele clopotelor Mitropoliei, Mitropolitul Calinic, cu crucea in mina, s-a pus in fruntea rasculatilor, indemnindu-i spre Palat, unde se afla locotenentul domnesc, Lascar Catargiu, venit cu o zi inainte in capitala moldava pentru a zadarnici complotul antiunionist.
Armata a fost chemata sa intervina, un regiment muntean fiind adus special aici. Multimea "antiunionistilor” a fost respinsa pe Ulita Mare, spre Mitropolie si Palatul Roznovanu. Din Palat s-au tras citeva focuri de arma, iar trupa care venise sa restabileasca „ordinea” a fost atacata cu pietre. Dupa ce s-au tras citeva focuri de avertisment si generalul Davilla a incercat sa pacifice multimea care l-a intimpinat cu pietre si gloante, trupa a tras in plin pentru a imprastia razvratitii, inregistrindu-se 16 morti si peste 30 de raniti in rindul soldatilor si peste 100 de morti si raniti dintre razvratiti. Baricada din fata resedintei Roznovanu a fost darimata, soldatii l-au arestat pe Nicolae Roznovanu si ...„au tras de picioare de sub canapele” pe alti conspiratori aflati in situatie disperata.
Calinic Miclescu se alege cu o rana, fiind ajutat de diaconul Ion Creanga care, impreuna cu colegul sau, Ienachescu, il ascund in pivnita unei case din apropiere, salvindu-i astfel viata. Mitropolitul s-a intilnit in taina cu Titu Maiorescu, care l-a convins sa se predea. A fost dus la Manastirea Sf. Spiridon, iar apartamentul de la Mitropolie i-a fost sigilat. Au fost operate numeroase arestari in rindul rebelilor, iar Mitropolitul Moldovei a fost pus sub acuzare. Probabil, ar fi cazut si el in definitiva dizgratie, asemenea unchiului sau Sofronie, cu ani in urma, daca Printul Carol, care tocmai intrase in tara, nu semna la Gaesti un decret de amnistiere, ce a salvat viata Miropolitului Calinic si a iertat pe opozantii moldoveni, absolviti de “crime si delicte politice”.
Dupa revolta din 3/15 aprilie antiunionismul moldovenesc si-a pierdut, treptat, din influenta, el nemaiconstituind o miscare importanta in peisajul politic. Singurul sau purtator de cuvint a ramas Teodor Boldur-Latescu, animator al ziarului satiric „Boldul”. Revendicarile moldovenesti si conservarea identitatii regionale au ramas apanajul unei elite diversificate, fara o orientare precisa din punct de vedere politic.
Un alt episod relevant pentru pasiunile politice generale de serbarea Unirii Principatelor il constituie inaugurarea la Iasi, pe 27 mai 1912, a statuii lui Alexandru Ioan Cuza.  
In ziua inaugurarii statuii, autoritatile au luat masuri extraordinare de securitate, temindu-se de eventuale manifestatii antiregale sau anticentraliste. De altfel, Carol I nu avea amintiri prea placute din precedentele vizite la Iasi, cind fusese la un moment dat "atacat" cu mere stricate. Detaliile organizarii au mers pina intr-acolo incit istoricului Nicolae Iorga i s-a interzis initial sa apara pe lista oratorilor, fiind susceptibil ca va folosi tribuna pentru a formula acuzatii la adresa guvernului.
De-a lungul domniei sale, avertizat asupra starii de spirit din Moldova, Carol I va avea grija sa menajeze susceptibilitatile moldovenilor, creind compensatii simbolice pentru "sacrificiul" lor. Astfel, el numea Iasul, inca din primele discursuri, "a doua capitala" (titlu revendicat de ieseni), "a doua resedinta" sau, preluind o idee lansata pentru prima data de Titu Maiorescu, "capitala culturala a tarii".
Anii au trecut insa, tensiunile s-au mai potolit cu timpul, iar din negocierile initiale dure pentru stabilirea sediilor de institutii nu a mai ramas decit, si asta doar ca o cutuma, faptul ca dupa moartea Patriarhului cel care il va succeda sa fie Mitropolitul Moldovei. si, poate, mindria locala ca Iasul, la anii unirii oras cu o efervescenta activitate culturala, si ca populatie oras putin mai mare decit Bucurestiul (ambele aveau in jur de 65.000 de locuitori) a avut prima universitate din tara.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

unirea principatelor iasi miscarea antiunionista unirii gh asachi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1588 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013444 (s)