News Flash:

MISTERUL din jurul ZARAZEI

12 Decembrie 2013
4247 Vizualizari | 0 Comentarii
Ramane Zaraza doar un nume de neuitat, si totodata doar o melodie nemuritoare? Putini sunt cei care stiu ca creatia originala ii apartine lui Benjamin Tagle Lara, si este un tango specific Uruguayului, devenit celebru. A fost preluat de compozitorii romani din acea perioada: superbul tango "Zaraza" raspandind pasiune cantat de melodioasa voce a lui Cristian Vasile, chiar el protagonist al legendei legate de Zaraza, scrie evz.ro.
Plan ucigas
Se spune ca Zaraza, sau Zarada (in limba romani „zarada” inseamna „cea minunata””), cum mai este cunoscuta, pe numele sau Rada Moldoveanu, era fiica unui boier grec si a unei tiganci. Unele cronici ale vremii o descriu ca o tiganca cu un sarm iesit din comun, care atragea cu mersul sau usor lasciv si cu hainele in culori tari, fiind nelipsita din localurile de noapte ale Bucurestiului. Era cunoscuta si prin raceala pe care o afisa, si prin faptul ca nu se indragostea niciodata. 
Alte marturii spun ca era doar o fata fermecatoare, care avea aceeasi „problema” ca si in cazul variantei cu dama de consumatie: nu se indragostea niciodata! Iar de aici legenda isi urmeaza cursul unic, in amandoua „cazurile”. Intr-o seara de vara, Zaraza a auzit o melodie si a lacrimat. Se spune ca aceea a fost clipa care „i-a dezghetat sufletul”, ea indragostindu-se iremediabil de celebrul Cristian Vasile. Si pentru ca totul sa fie pe potriva „caracterului telenovelistic” al tarii de unde provenea melodia, in legenda apar personaje intrigante, care distrug sufletele celor doi indragostiti.
Povestea mai spune ca celebrului cantaret Zavaidoc, care se simtea amenintat de  de succesul lui Cristian Vasile i-ar fi incoltit in minte ideea de a-l elimina pe concurent, insa Burila (capul bandei care il proteja pe Zavaidoc) refuza sa il omoare pe Cristian, pe motiv ca ii placea melodia “Zaraza”! Burila ar fi pus insa la cale un plan mult mai crunt: uciderea Zarazei!
A omorat-o Burila 
Intr-o seara de toamna, la numai doi ani dupa ce cunoscuse iubirea adevarata, cea despre care nu se stia exact daca este dama de consumatie sau...exemplu de virtute, tiganca care cucerise intreg Bucurestiul de atunci este ucisa de catre Burila. Iar despre Cristian Vasile se spune ca ar fi incetat sa mai cante, dorul nesecat de iubita lui Zaraza fiind foarte . Unele cronici chiar povestesc despre faptul ca  cenusa Zarazei ar fi fost furata si inghitita de catre Cristian Vasile, iar apoi cantaretul s-a facut nevazut!
Povestea nu se sfarseste, deoarece pentru insetatii de „mistere ale Bucurestiului”, este un nesecat izvor de variante si supozitii. Unii au incercat sa demonstreze ca povestea nu poate fi reala. Se pare ca Cristian Vasile nu ar mai fi putut canta din cauza unor noduli care i-au afectat corzile vocale, iar Zaraza, fiind de origine rroma, ar fi trebuit sa fie ingropata, si nu incinerata, cum spune legenda.
I-ar fi inghitit cenusa
Alte voci sustin ca legenda ar fi fost reala, dar nu cu acesti protagonisti. Totusi, ar fi existat in perioada interbelica o prostituata de lux, extrem de frumoasa, care a murit foarte tanara, ucisa de un om platit de un admirator, iar lautarul care era indragostit de ea i-ar fi inghitit cenusa.
Cert este ca totul a ramas o fermecatoare legenda urbana, care s-a transformat, cu timpul in scenarii de filme sau romane, iar intrebarea daca frumoasa Micului Paris a existat sau nu poate ca nici nu are nevoie de raspuns. „Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza...”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ramane zaraza zaraza voce cristian vasile plan ucigas
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1322 (s) | 34 queries | Mysql time :0.016612 (s)