News Flash:

Misterul “Telegramei de la Stockholm”

26 Ianuarie 2014
1842 Vizualizari | 0 Comentarii
Telegrama de la Stockholm”, anunta in dimineata lui 23 august 1944 ca Moscova e gata sa incheie un armistitiu cu Maresalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul Romaniei, fara nici un acord scris. Un interviu incendiar cu istoricul Constantin Corneanu.
Constantin Corneanu: Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum si a mutatiilor de ordin geopolitic si geostrategic, in Romania s-a produs, la 4 septembrie 1940, o grava criza de stat soldata, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa ca renunta la tron in favoarea fiului sau Mihai, acordand depline puteri in stat prim-ministrului care isi asuma si titlul de “Conducator al Statului”.
Antonescu vedea Casa Regala drept o solutie politica dupa razboi.

Vezi si 
Numele de cod al Securitatii pentru Regele Mihai - "Strainul" 
Ce puteri avea Regele in fata Maresalului?
Generalul Ion Antonescu a crezut in rolul mesianic al Conducatorului intr-un stat, fiind convins ca “Statul a avut in toate unghiurile pamantului si va avea in toate timpurile valoarea aceluia care, trecator, conduce”.
Schimband formula de juramant a Regelui Mihai I (“Jur credinta natiunii romane. Jur sa pazesc cu sfintenie legile statului. Jur sa pazesc si sa apar fiinta statului si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu”), generalul Ion Antonescu dorea sa sublinieze ca pe viitor natiunea va trece intotdeauna inaintea Regelui.
In discursul tinut, la 7 septembrie 1940, in sedinta Consiliului de Ministri, generalul Ion Antonescu a tinut sa precizeze ca “nimeni nu va trece prin fata Palatului decat ca sa se inchine in fata unui simbol”, iar Regele va ramane numai un simbol si nu are dreptul sa se amestece in conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia.
Generalul Ion Antonescu dorea sa pastreze Casa Regala a Romaniei in afara treburilor politice ale statului, in acele clipe de grea cumpana, cu speranta ca va putea fi o solutie politica in vremurile de dupa razboi. Vremuri pe care nimeni nu le putea banui, in acele clipe, cum vor arata, scrie evz.ro.
A acceptat Casa Regala acest “aranjament”?
Jurnalul de razboi al Maresalului Ion Antonescu releva numeroase intalniri (mic-dejun sau pranz) intre Conducatorul Statului roman si sotia sa, pe de-o parte, precum si Regele Mihai I si Regina-Mama Elena pe parcursul razboiului, in afara vizitelor pe front si la actiunile protocolare impuse de ratiunile de stat.
Pana la intrarea Regelui Mihai I in opozitie discreta fata de Antonescu, relatiile au fost extrem de protocolare si amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegrama de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuita de trecerea Prutului si intrarea in razboiul impotriva Uniunii Sovietice. O telegrama de felicitare a fost trimisa Conducatorului Statului roman si cu ocazia trecerii Nistrului in iulie 1941.
Trecerea Nistrului a urmarit sa impiedice reinvierea “Ucrainei Mari”
Deci Antonescu a avut acordul Regelui atat in ceea ce priveste razboiul impotriva Uniunii Sovietice, cat si a trecerii Nistrului. Ce a motivat, totusi trecerea Nistrului?
Necesitatile operative generate de rezistenta Armatei Rosii, exigentele razboiului de coalitie si schimbarea directiei de inaintare a Grupului de Armate “Sud” reprezinta cateva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria moderna a romanilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului si-a inutilitatii razboiului impotriva Uniunii Sovietice a fost “discret” alimentata de serviciul de spionaj si propaganda britanic, cu efecte asupra interesului national major.
Protectia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, impotriva germanilor si-a aplicarii regulilor razboiului, s-a facut din inalte ratiuni de stat care au impus o astfel de conduita Maresalului Ion Antonescu.
Vezi si ACTUL DE ABDICARE a Regelui Mihai 
Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate nationala, ranita de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea razboiului de coalitie, a solutionarii “problemei ruse” sau a necesitatilor militare imediate, eliminarea unei uriase primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornica de reinviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a impotrivit trecerii Nistrului si nici nu avea cum sa influenteze evolutia evenimentelor politico-militare din acele clipe.
Cand s-au stricat relatiile dintre Regele Mihai si Antonescu?
O sinteza informativa a Serviciului Special de Informatii (SSI) din ianuarie 1944 sublinia faptul ca primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opozitia antiantonesciana dateaza din 24 ianuarie 1942, cand sub inraurirea Reginei, anglofila prin educatie si relatiile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format impotriva asa-numitei dominatii germane. Conducerea celor doua grupari de opozitie (PNT si PNL) a decis sa incerce atragerea Casei Regale in conspiratia impotriva Conducatorului Statului cu ocazia serbarii Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942.
Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu si dr. Constantin Angelescu, in calitate de emisari ai opozitiei, se vor intoarce entuziasmati de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I si Regina Mama Elena erau definitiv castigati pentru teza opozitiei. Regele era formal capul ostirii si complotistii nazuiau ca Armata va fi atrasa, astfel, de partea opozitiei antiantonesciene aflata in relatii secrete cu Aliatii Occidentali.
Regele se gandea la un puci contra lui Antonescu inca din 1943
Regele Mihai I va fi convins, astfel, ca numai o intelegere cu Aliatii Occidentali ar putea sa puna stavila unei expansiuni sovietice si ca numai o asemenea politica poate mentine statul roman si monarhia. In cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House”), jurnalist la Allied News Papers si aflat in drum spre Turcia, desfasurata la Palatul Regal din Bucuresti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cantarit posibilitatile de reusita ale unui puci.
Perspectiva ca monarhia si regimul partidelor democratice sa aiba soarta regimului mussolinian, in conditiile tergiversarii incheierii armistitiului si ale formarii unui guvern comunist in Moldova ocupata de Armata Rosie, a generat ample discutii in Consiliul de Coroana din 3 mai 1944. Participantii la acest Consiliu de Coroana aveau sa conchida ca nu numai Aliatii, dar insasi opinia publica romana va putea sustine cu drept cuvant ca opozitia democratica, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasa, astfel incat poporul roman va fi inclinat in mod natural sa-si indrepte privirea catre noi forme de organizare politica si sociala.

Vezi si Atributiile lasate de Ion Antonescu regelui Mihai 
Dintr-o asemenea perspectiva se poate intelege graba cu care Regele Mihai I si opozitia condusa de Iuliu Maniu s-au angrenat in actiunea de rasturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de inlaturare prin forta, iar arestarea Maresalului figura in planul de actiune numai ca o solutie de ultima instanta, deoarece Conducatorul Statului trebuia determinat sa realizeze scoaterea Romaniei din razboi.
Regele nu putea impiedica crimele impotriva evreilor, dar nici nu a protestat
Ce putea face Regele pentru a se opune crimelor impotriva evreilor?
Regele Mihai I nu a avut nici o implicare in elaborarea si punerea in aplicare a legislatiei antievreiesti, precum si a cortegiului de suferinte ce a urmat pentru populatia evreiasca. Dar nici nu s-au inregistrat proteste oficiale ale acestuia in favoarea evreilor si a atenuarii suferintelor acestei populatii. Casa Regala a Romaniei a fost tinuta departe de deciziile politico-militare din statul roman.
Pamfil Seicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar si Ronald D. Bachman, in cartea sa “Romania: A Contry Study”, afirma ca actul de la 23 august a grabit inaintarea sovieticilor spre centrul Europei in detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu ar fi fost invitat niciodata sa participe la ceremoniile de 9 mai din vreo tara vestica. Este adevarat?
Progresele realizate de trupele anglo-americane in Batalia Frantei, in august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate sa atinga, pana la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp in care trupele sovietice se vor fi oprit in fata Varsoviei si pe frontul romanesc.
Moscova acceptase conditiile de armistitiu ale lui Antonescu
Avand posibilitatea sa ocupe mai repede si mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul intrebarii acordul sovieto-britanic de impartire a sferelor de influenta, din 12 iunie 1944, premergator celui din octombrie 1944 de la Moscova, si care urma sa expire in curand, iar sansa de a fi reinnoit scadea considerabil.
In timp ce Aliatii Occidentali incepusera “cursa pentru Berlin”, sovieticii care se pregateau pentru asaltul final spre linia fortificata Focsani-Namoloasa-Braila, fara a fi convinsi ca o vor strapunge, aveau nevoie de o decizie politica majora care trebuia sa insoteasca viitoarele actiuni militare de pe frontul romanesc, astfel incat dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest sa fie transformat in avantaj.
Aceste evenimente politice si militare, precum si interesele de ordin strategic si politic au determinat, in opinia mea, guvernul de la Moscova sa accepte in totalitate cererile Maresalului Ion Antonescu vizand un armistitiu politico-militar pe frontul din Moldova.
Exista dovezi sau macar indicii ca Moscova era gata sa semneze un armistitiu cu Antonescu?
Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dainuie asupra receptionarii “telegramei de la Stockholm”.
Misterul „Telegramei de la Stockholm”
Dupa opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost receptionata in dimineata zilei de 23 august 1944. O dovada ca aceasta a sosit ne este oferita de continutul stenogramei sedintei Consiliului de Ministri, din 15-16 septembrie 1944, in care se insereaza pozitia lui Iuliu Maniu privitoare la armistitiul romanesc.
(“Am vazut eu, dl. Buzesti are textul, si va puteti inchipui in ce situatie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta si, in special, noi care am lucrat efectiv la pregatirea acestui armistitiu, cand ni se va pune in fata, maine-poimaine, faptul ca lui Antonescu i s-a promis de catre dl. Molotov o zona neutra pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu intereseaza, va puteti inchipui in ce situatie ramanem noi.
Deci, trebuie sa constatam, numaidecat, ca noi intre conditiile pe care le avem prin armistitiu, era si punctul precis stabilit, ca tot ce s-a discutat va fi respectat in armistitiul pe care noi il vom incheia. Domnul ministru Buzesti citeste textul telegramei continand acest punct de vedere, privitor la recunoasterea zonei libere”)
Ce s-a ales de telegrama cu pricina?
Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit in arhivele romanesti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opozitiei politice, au sustras-o si, mai apoi cred ca au distrus-o.
Telegrama nu a fost depistata nici in arhivele sovietice, iar tacerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, fata de acest moment delicat din evolutia unei mari puteri catre statutul de superputere amplifica misterul din jurul acestui delicat moment istoric.
Sovieticii au cautat sa obtina, dupa 23 august 1944, originalul telegramei din 19 iulie 1877, prin care Marele Duce Nicolae al Rusiei solicita principelui Carol al Romaniei ajutorul trupelor romane in campania din Balcani, astfel incat este greu de crezut ca nu au incercat sa gaseasca, pentru a ascunde sau a distruge, si originalul faimoasei telegrame din 23 august 1944.
23 august: „Cea mai mare eroare politico-militara din istoria Romaniei”
A pierdut Romania din cauza orgoliilor opozitiei?
Membrii conjuratiei erau ferm convinsi ca meritul schimbarii trebuia sa le revina lor, s-au precipitat si astfel au pierdut “cartea” pe care Maresalul “o juca”. Sovieticii au profitat de aceasta situatie, generata de ambitii si orgolii nemasurate, pentru a ocupa Romania si a nu-si respecta, mai apoi, angajamentele luate.
Opozitia a manifestat o graba suspecta in a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii si arestarii Maresalului Ion Antonescu, iar actiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitura de stat, care a capatat aspectul unui act legal datorita prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.
Gestul de la 23 august 1944 a fost o greseala?
Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucuresti, in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoastere si apreciere a situatiei politico-militare internationale si de pe frontul Moldovei, de graba nejustificata a Regelui Mihai I, de antipatii si orgolii, iar consecintele au fost teribile, Romania urcand calvarul capitularii fara conditii.
Decizia luata la 23 august 1944 reprezinta, dupa opinia mea, cea mai mare eroare politico-militara, din istoria Romaniei, cu consecintele de-acum binecunoscute.
Nu este o apreciere prea aspra?
Nu. Conjuratia politicienilor de la Bucuresti, defetismul unor inalti comandanti militari de pe front, tradarea, incapacitatea de comanda si initiativa in lupta a unor conducatori militari, frica de raspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german si nu in ultimul rand inamicul aveau sa contribuie la pierderea Bataliei Moldovei (19-23 august 1944) si, implicit, a „Bataliei pentru Armistitiu”.
In urma actului de la 23 August 1944, Romania a oferit un avantaj inimaginabil, in marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, si va deveni tara care a favorizat, in mod substantial, inaintarea Armatei Rosii spre Sud-Estul si Centrul Europei, creandu-se, astfel, conditiile pentru instaurarea „regimurilor de democratie populara”.
Regele Mihai I a jucat un rol important in evolutia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul sau popor si nu numai. Tactica opozitiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul in ceea ce priveste gasirea unei solutii unanim acceptate in conditiile in care destinul nostru istoric ne impinsese in vartejul disensiunilor dintre Marile Puteri.
„Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate si propaganda de razboi a Natiunilor Unite au bulversat opinia publica romaneasca si factorii de decizie in stat, impiedicand, astfel, obtinerea unui consens politic, in drumul care trebuia urmat, precum si alegerea unei solutii de salvare nationala demne si corecte.
Dar orgoliul lui Antonescu nu a contribuit si el la acest deznodamant nefast?
Ambitiile Maresalului Ion Antonescu de a realiza un „23 August”, in maniera proprie, derivau dintr-o anumita conceptie privind onoarea si demnitatea unui militar, a unui conducator de stat si a unui popor, precum si a unei intelegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat ca modul in care ramai in constiinta colectiva a umanitatii, pozitiv sau negativ, iti influenteaza relatiile si prieteniile viitoare.
Dupa ce l-a arestat pe Antonescu, era Regele obligat sa-l predea rusilor?
Predarea Maresalului Ion Antonescu si a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comunistilor romani, a fost determinata de faptul ca reprezentantii PCR incepeau sa domine raporturile de “amicitie” cu Casa Regala, si nu numai, stabilite cu ocazia realizarii lui “23 August”.
O fermitate mai mare in aceste raporturi, in acele clipe istorice, precum si mai multa hotarare in deciziile monarhului, ar fi generat alte atitudini. Ostilitatea “camarilei regale” fata de Ion Antonescu avea sa-si spuna cuvantul atunci. In perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul ca sovieticii nu ar fi incercat sa-l captureze cu orice pret pe Maresalul Ion Antonescu.
De ce nu a semnat Regele decretul de gratiere a lui Antonescu?
O posibila gratiere a Maresalului Ion Antonescu era iluzorie intr-un context atat de delicat si in care Casa Regala dorea sa se salveze, totusi, si sa-si salveze perspectiva existentiala.
Putea Regele Mihai sa se opuna intr-o masura mai mare sovieticilor?
Greva regala (1945) si micile gesturi de opozitie fata de ocupantul sovietic si aliatul sau, comunistii romani, nu aveau cum sa influenteze sau sa stopeze procesul de sovietizare al Romaniei. Istoria va retine aceasta „rezistenta regala”, precum si, totodata, infamia de la „23 August” 1944.
In contextul in care nu fusese semnata nici o conventie de armistitiu intre noul guvern roman si cel de la Moscova, respectiv Natiunile Unite, trupele sovietice au trecut la dezarmarea si luarea in prizonierat a unitatilor romanesti. Multi militari romani – circa 150.000 de soldati, 6.000 de subofiteri si 6.000 de ofiteri – au fost dezarmati de catre sovietici si internati in lagare de prizonieri.
In perioada de dupa 23 august 1944, procesul de destramare a autoritatii statului si de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat in mod liber in conditiile in care sovieticii si-au impus conditiile, pe fondul slabiciunilor si intelegerilor cu Aliatii Occidentali, iar partidele istorice, dupa cum remarcau ofiterii SSI-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situatie, dovedind, totusi, o totala inactivitate si lipsa de dinamism. Casa Regala a ramas un simbol al sperantei, al vremurilor trecute ce nu aveau sa mai revina niciodata.
Ar fi putut Regele Mihai sa negocieze actul abdicarii, mai ales clauza abdicarii in numele tuturor urmasilor sai?
Abdicarea nu putea fi evitata si nici macar negociata. Posibilitatile Casei Regale de a mai insemna ceva pe esichierul politic al Romaniei, la sfarsitul anului 1947, in contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule.
La 9 mai 2010, Regele s-a plasat de partea ocupantului sovietic
Putea Regele, dupa abdicare, sa faca mai mult impotriva comunistilor, de exemplu presiuni in cancelariile occidentale, sau sa coaguleze organizatiile politice din exil si eventual chiar a prelua conducerea lor?
Maniera in care a fost tratat in Vest releva faptul ca importanta sa politica nu a fost pe masura sperantelor “camarilei regale” si ale exilului romanilor, in contextul specific Razboiului Rece.
Din pacate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (insotit de Radu Duda, in uniforma armatei romane – n.r.) prin declaratiile facute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate Romania pentru faptul ca a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra URSS, dar mai ales pentru faptul ca a „facut razboi impotriva lor”.
Dupa decembrie 1947 au existat relatii intre Casa Regala si regimurile Dej si Ceausescu?
Pe masura ce noi documente de arhiva vor fi publicate, vor putea fi elucidate raporturile dintre Casa Regala si Romania lui Dej si Ceausescu, inclusiv problema celor 42 de tablouri de patrimoniu despre care unii zic ca au fost insusite de Regele Mihai I.
Casa Regala a Romaniei s-a aflat in perioada exilului sub o atenta supraveghere a unitatilor de informatii externe ale Securitatii romane, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a „Declaratiei de la Budapesta”, de catre Regele Mihai I, a insemnat sfarsitul „neutralitatii binevoitoare” care exista intre regimul de la Bucuresti si locatarul de la Versoix.
Constantin Corneanu este doctor in istorie si presedintele Consiliului Director al Asociatiei Europene de Studii Geopolitice si Strategice “Gheorghe I. Bratianu” (AESGS) din septembrie 2009.Intre 2004 si 2007 a fost consilier in cadrul Oficiului Guvernului Romaniei pentru Gestionarea Relatiilor cu Republica Moldova intre 2004 si 2007.
Teza sa de doctorat a tratat situatia Romaniei in contextul geopolitic al celui de-al doilea razboi mondial. Aceeasi tema constituie si subiectul lucrarii sale “Sub povara marilor decizii” (Editura Scripta 2007).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

moscova armistitiu maresalul antonescu constantin corneanu vezi si
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1804 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013760 (s)