News Flash:

Mituri ale reincarnarii

6 Noiembrie 2013
3303 Vizualizari | 0 Comentarii
Aparuta de timpuriu in unele doctrine religioase orientale, reincarnarea a fascinat si continua sa fascineze mintea multor liberi cugetatori. Daca reincarnarea este un principiu, o lege, o noima a vietii in Univers si daca este valabila pentru toate vietuitoarele, se intelege ca lantul revenirilor trebuie sa depaseasca simpla reproducere ciclica a speciilor prin si din ele insele. 
Peste toate trebuie sa existe un fond de spirite care revin in materia vie conform unor legi ce raman excluse unei speculatii rationale. In lumea crestina reincarnarea n-a constituit o problema vreme de peste o jumatate de mileniu. Dar in anul 533, cand a avut loc celebrul Conciliu (al 5-lea) de la Constantinopol, principiul reincarnarii a fost reconsiderat. O afirmatie din acel moment are caracterul unei anateme, care si-a pastrat puterea pana azi in lumea crestina: Cine afirma preexistenta sufletului si restauratia monstruoasa care rezulta de aici este blestemat!
Vom observa imediat uriasa contradictie ce se desprinde din afirmarea principiului reincarnarii si blestemul care insoteste aceasta misterioasa lege. Pe de o parte reincarnarea a fost considerata ca o necesitate a evolutiei continue a fiintei umane si, totodata, ca un act justitiar de natura karmatica, iar pe de alta, acelasi principiu este considerat o "restauratie monstruoasa"
Controlul reincarnarii
Sa se fi modificat, in secolul al VI-lea al erei noastre, o conceptie care a calatorit sute si mii de ani pana la Conciliul de la Constantinopol? Interzicerea acestui principiu apartine cu precadere unei hotarari imparatesti. Se stie ca imparatul Justinian, din motive azi pierdute in sensul lor profund, a influentat cu severitate Conciliul de la Constantinopol, din anul 533. Motivul acestui act drastic a fost, probabil, unul prin excelenta crestin. De vreme ce Fiul lui Dumnezeu a preluat prin suferinte si moarte misiunea cereasca a mantuirii omului, jertfindu-se pe cruce pentru pacatele noastre, sensul reincarnarii devenea lipsit de o ratiune spirituala, daca si ratiunea reincarnarii devenea o lege avand acelasi scop - perfeciunea, deci tot un fel de mantuire si de acces prin reincarnare la un alt tip de progres, prin excelenta spiritual.
In secolele care au urmat, credinta reincarnarii a fost inabusita in lumea crestina. S-a afirmat ca amnezia reincarnatilor ar fi o risipa irationala de obsesii si iluzii. Iar daca presupunem ca amnezia reincarnatiilor ar putea fi o forma de protectie pentru reincarnat, atunci motivatia este de asemenea inconsistenta. Un alt motiv de suspiciune fata de principiul reincarnarii s-a formulat cu ajutorul statisticii demografice. 
De ce numai o parte din oameni se reincarneaza, ce anume ii face pe acei oameni proprii principiului reincarnarii, iar pe ceilalti improprii?
Sau, de ce anumite structuri psihice inferioare, incarnate in animale (dupa unele doctrine) trebuie sa atinga un nivel de evolutie ulterioara pornind chiar de la aceasta conditie? Este oare nevoie de dobandirea constiintei de om prin peregrinarea intr-un animal? 
Aceste consideratii au incurcat si mai mult dezbaterile seculare despre reincarnare. Cu toate acestea, numerosi carturari, filozofi si chiar cercuri crestine au fost si sunt si azi adepti ai principiului reincarnarii. Giordano Bruno a fost ars pe rug de inchizitie si din cauza credintei sale in reincarnare. Balzac, Flaubert, Goethe, Hugo, Schopenhauer, Tolstoi, Voltaire, Wagner, Whitman si multi altii au fost convinsi ca principiul reincarnarii este firesc in lumea naturii si a spiritualitatii universale...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

doctrine religioase fascineze speciilor constantinopol
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1740 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013266 (s)