News Flash:

Moscheea de la Bucuresti a trecut de primul aviz

14 Aprilie 2016
475 Vizualizari | 0 Comentarii
Moscheea
Primaria sectorului 1 a eliberat certificatul de urbanism pentru ridicarea Moscheii cultului musulman din Romania, au anuntat reprezentantii institutiei locale. Certificatul de urbanism este primul aviz care se emite in cazul unor edificii si nu da drept de construire. Care sunt etapele urmatoare pana la inceperea lucrarilor.

Muftiatul musulman
din Romania a fost instiintat ca autoritatile locale din sectorul 1 au eliberat certificatul de urbanism pentru lacasul de cult solicitat. „Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administratiei publice judetene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor si conditiile necesare in vederea realizarii unor investitii, tranzactii imobiliare ori a altor operatiuni imobiliare, potrivit legii”, spun reprezentantii Primariei. Pentru inceperea lucrarilor, beneficiarul trebuie sa obtina si alte documente, iar in final autorizatia de construire.

Vezi si Moscheea lui Suliman Magnificul, dezgropata de arheologi la Timisoara


Urmatoarea etapa este obtinerea avizului de oportunitate al arhitectului sef al Primariei Capitalei, in scopul intocmirii Planului Urbanistic Zonal si aprobarii sale de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB). Obtinerea unui PUZ este obligatorie inainte de eliberarea autorizatiei de construire. Planul urbanistic zonal va fi supus consultarii publice si, cel putin teoretic, orice bucurestean se poate pronunta in legatura cu temeinicia lui. Practic, proiectul are mari sanse sa fie realizat, intrucat intre partea musulmana (Presedintia turca) si cea romana (Presedintia romana) exista un acord care vizeaza sustinerea edificarii acestei constructii. Muftiul Murat Iusuf sustine ca ridicarea acestui lacas de cult nu este un afront adus populatiei majoritar ortodoxe din Romania, ci demersul are in vedere ridicarea unui loc de rugaciune legal pentru musulmanii din tara. Conform acestuia, comunitatea musulmana din Romania se intalneste in spatii neautorizate, clandestine, pentru rugaciunile rituale.

Cum ar putea arata moscheea de la Bucuresti

Moscheea din Capitala ar deveni astfel cel mai mare lacas de cult musulman din Europa. Capacitatea sa va fi de 1.000 de persoane. Muftiatul musulman din Romania a obtinut un teren in nordul Capitalei (Bd. Expozitiei nr. 22-30), concesionat pe 49 de ani, pentru edificarea acestei moschei. Modelul moscheii de la Bucuresti ar putea fi Moscheea Mahmud al II-lea din Constanta (sau Marea Moschee), a carei constructie a inceput in 1910 la initiativa Regelui Carol I. Initial, moscheea din Constanta a purtat numele Regelui Carol I.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

romania muftiatul musulman cgmb puz
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1634 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013305 (s)