News Flash:

Motivul pentru care Ion Luca Caragiale a parasit Romania si a ales sa moara in Germania

31 Ianuarie 2019
586 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7401 RON (+0.0018)
USD: 4.1850 RON (-0.0166)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Ion Luca Caragiale 1

Se implinesc pe 1 februarie 167 de ani de la nasterea celui „mai mare dramaturg roman”, dupa cum il numea George Calinescu pe Ion Luca Caragiale. Stiai ca „nenea Iancu” a parasit Romania si a ales sa moara in Germania, la Berlin? A preferat strainatatea, tocmai el, care a surprins atat de bine in personajele sale spiritul carpato-danubiano-pontic, a satirizat atat de ascutit in scrierile sale tarele dintr-o „sotietate fara printipuri, care vasazica ca nu le are” (Zaharia Trahanache, actul I, scena III, „O scrisoare pierduta”).

Totul a inceput cu ultima piesa (din 9) scrisa de Caragiale, singura drama printre comedii, „Napasta”, publicata in „Convorbiri literare” in anul 1890 si jucata pe scena Teatrului National din Bucresti in acelasi an. Jurnalistul Constantin Alexandru Ionescu, autor de „eseuri, povesti scurte si proza in versuri, notabile pentru cultura populara, dar cu un impact mic asupra literaturii romane” (George Calinescu), cunoscut sub pseudonimul Caion, l-a acuzat de plagiat dupa piesa „Nenorocul” a scriitorului maghiar Istvan Kemeny.

Motivul pentru care Ion Luca Caragiale a parasit Romania si a ales sa moara in Germania

Acuzatia de plagiat a fost publicata de Caion in aceeasi revista „Convorbiri literare” (1867-1886 la Iasi, 1886-1944 la Bucuresti), pe 30 noiembrie 1901, intr-un articol denumit „Domnul Caragiale”. Mai mult, a plusat in urmatorul numar al revistei cu alt articol, mai dur, intitulat „Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat”, in care venea cu noi acuzatii, alaturi de un rezumat al dramei „Nenorocul” a lui Kemeny. Deosebit de afectat, Caragiale a cautat piesa respectiva si a descoperit ca totul era o inventie a lui Caion, scriitorul ungur nici macar nu exista, asa ca l-a dat in judecata pe amatorul de senzational si publicitate pe spinarea sa.

Ion Luca Caragiale a luat foarte personal atacul lui Caion, asa ca si-a angajat un avocat cunoscut in procesul intentat acestuia, nimeni altul decat confratele intru scris Barbu Stefanescu Delavrancea. In fata instantei Caion a recunoscut „facatura” si ca toate acuzatiile pe care i le adusese lui Caragiale erau nefondate. Caragiale, normal, a castigat procesul, iar Caion a fost amendat in martie 1902 cu 500 de lei (salariul mediu era de 120 de lei), condamnat la 3 luni de inchisoare corectionala si obligat la plata a 10.000 de lei cu titlu de despagubiri civile. A facut recurs si a fost achitat in iunie 1902, in urma unui nou proces, la care, atentie!, s-au vandut bilete ca la teatru!

„Nu mai pot trai aici! E prea grea duhoarea! M-am saturat sa vad aceleasi mutre, aceleasi fosile cari conduc viata publica”

Ion Luca Caragiale fusese concediat din motive politice, in 1901, din postul de registrator pe care-l ocupa la Regia Monopolurilor Statului. Era de orientare conservatoare, critica liberalii, iar acestia, ajunsi la putere in 1901 (guvernul D.A. Sturdza), l-au pus pe liber. Recunoasteti vremurile de azi? Decizia instantei de a-l achita pe Caion in ciuda tuturor evidentelor a venit ca bomboana pe coliva si „Cel mai mare dramaturg roman”  (George Calinescu), revoltat si scarbit, se hotaraste sa paraseasca tara definitiv. „Nu mai pot trai aici! E prea grea duhoarea”, le spune prietenilor si, dupa ce primeste o mostenire substantiala de la o matusa, pleaca din Romania in 1904 si se stabileste la Berlin, in cartierul Willmersdorf.

De unde ii scria, cativa ani mai tarziu, amicului Alexandru Vlahuta, care il tot ruga sa se intoarca acasa: „Pentru nimic in lume n-as parasi acest colt de viata straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleasi mutre, aceleasi fosile cari conduc viata publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide si banuitoare. Nu, dragul meu, nu! M-am exilat si atata tot. Aerul de aicea imi prieste, sunt multumit cu ai mei si n-am ce cauta intr-o tara unde lingusirea si hotia sunt virtuti, iara munca si talentul, vitii demne de compatimit”.

A murit „rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv”

A scris in continuare si in Germania, dar pentru ca nu dorea sa se mai expuna, a facut-o sub pseudonim. A fost nevoit sa munceasca din greu pentru a-si putea intretine familia. Scria pana noaptea tarziu si calatorea mult. Din calatorii s-a ales cu o raceala care s-a cronicizat si care, combinata cu fumatul in exces, ii provoca dese accese de tuse in ultima perioada a vietii. In seara datei de 8 iunie 1912, i-a spus sotiei, Alexandrina Burelly, fiica de actor, cu care era casatorit din 8 ianuarie 1889, ca are de gand sa lucreze pana noaptea tarziu in dormitorul lui. Numai ca…

„Dimineata, Caragiale n-a mai aparut in salon sa asculte o «fuga» de Bach. Am lucrat singura, am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor, bucata dramatica si grea. Dintr-o data un tipat a sfasiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat pe jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui il privea nauca. Vazuse ca nu aparuse ca de obicei, indraznise la ora 11 a.m. sa bata la usa. Tacerea o ingrijorase. A deschis, a vazut, a tipat. Cum sa faci loc durerii, asa, pe neasteptate? In ajun, seara, la masa, ne fermecase cu povesti, proiecte si voie buna. Nu ne mai tachinase pentru tendintele noastre spre poezia cu metafore absurde, rasese de verva cu care declama Luki pastisuri compuse de el… Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv”, avea sa scrie Cella Delavrancea, fiica cea mare a bunului prieten Barbu Stefanescu Delavrancea, in cartea sa „Dintr-un secol de viata” (1987).

Sicriul lui Ion Luca Caragiale s-a „ratacit” doua saptamani in Austria”

Pe 14 iunie, corpul lui Caragiale a fost depuse in cavoul familiei din cimitirul protestant din cartierul Schönenberg al Berlinului. Au fost de fata, in afara familiei, si bunii sai prieteni Barbu Stefanescu Delavrancea si Alexandru Vlahuta. Abia in toamna aceluiasi an 1912, ramasitele sale au ajuns in tara, dupa un drum infernal, vagonul mortuar „ratacindu-se” nu mai putin de doua saptamani prin Austria.

Pe 23 noiembrie 1912, Ion Luca Caragiale era, in sfarsit, inmormantat la Bucuresti. Cortegiul funerar, format la biserica „Sfantul Gheorghe”, a facut un ocol prin fata Teatrului National, unde sicriul marelui dramaturg a fost ingropat in flori aruncate de miile de bucuresteni care l-au insotit pe ultimul drum, incheiat la cimitirul „Serban Voda” (acum „Bellu). La aniversarea centenarului nasterii sale, in 1952, trupul lui Ion Luca Caragiale a fost exhumat si mutat langa mormantul lui Eminescu, pe „Aleea Scriitorilor”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

george calinescu germania berlin zaharia trahanache napasta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1967 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022066 (s)