News Flash:

Motivul pentru care trebuia cucerita Odessa de Armata Romana

16 Octombrie 2013
3100 Vizualizari | 1 Comentarii
La 27 iulie 1941, motivand desfasurarea operatiunilor militare la flancul sudic al frontului, Adolf Hitler a solicitat Conducatorului statului roman, generalul Antonescu, continuarea actiunilor militare si dincolo de Nistru. Acesta a raspuns, la 31 iulie, declarand ca „va merge pana la capat”, ca „nu pune niciun fel de conditii si nu discuta cu nimic aceasta cooperare militara intr-un nou teritoriu”, ca are „deplina incredere in justitia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului roman”. Facand acest lucru, Antonescu urmarea sa obtina sprijinul Germaniei in vederea reintregirii granitei de vest a tarii.
La 5 septembrie 1941, in sedinta Consiliului de Ministri, Conducatorul statului roman preciza, in stilul sau caracteristic: „Si in lupta pe care o purtam, puteam eu, cand se bateau germanii cu rusii, dupa ce am luat Basarabia, puteam sa ma opresc? Sau sa fi facut cum spun unii: sa fi asteptat ca ne-ar fi dat-o la pace englezii. Puteam sa stau cu bratele incrucisate cand germanii se bateau cu rusii si sa ni se dea Basarabia de catre englezi? Si, daca am pornit la lupta, fara Germania nu am fi luat Basarabia. Bravura soldatului roman? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea sa fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput si soldatul roman de un miliard de ori mai brav, Basarabia si Bucovina nu le-am fi luat de la rusi. Si dupa ce le-am luat cu ajutorul armatei germane puteam sa ma opresc la Nistru? Puteam eu sa spun: eu mi-am luat partea mea, ma opresc aici. Ca doi tarani, care pun ce au impreuna ca sa-si are locul si dupa ce unul si-a arat sa-i spuna celuilalt: eu nu te mai ajut pentru ca eu mi-am facut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi tarani. Si cum mi se poate pretinde mie sa fac eu aceasta pe plan militar? Ar insemna sa dezonorez armata si poporul roman pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi sa ma fi dus pana la Nistru si sa le fi spus nemtilor apoi: la revedere!”
„Politica-nationala-dramatica-costisitoare-inevitabila”
Daca, din punct de vedere politic si din alte considerente, trecerea Nistrului poate constitui un subiect de discutie (in conditiile in care analiza tine cont de imprejurarile acelui moment din istorie, nu de cele post factum, cum se procedeaza de obicei), din punct de vedere militar nu exista nicio urma de indoiala privind necesitatea continuarii actiunilor de lupta, intr-un moment in care armatele sovietice nu erau nici pe departe infrante si in care armata ungara continua lupta alaturi de Wehrmacht. De altfel, dupa 1989 nu a fost pusa niciodata sub semnul intrebarii motivatia trecerii Tisei de catre armata romana in 1944, trupele noastre ajungand sa lupte pana pe teritoriul Austriei, ceea ce demonstreaza ca, in situatii asemanatoare, criteriile de evaluare sunt subiective. De aceea, decizia lui Ion Antonescu de a continua participarea la razboi dincolo de Nistru a fost, dupa cum apreciaza istoricii Florin Constantiniu si Ilie Schipor, „Politica-nationala-dramatica-costisitoare-inevitabila”.
In acest context, dupa eliberarea partii de nord a Basarabiei, Armata 3 romana, comandata de generalul Petre Dumitrescu, a primit misiunea de a forta Nistrul la nord de Moghilev, de a strapunge linia fortificata „Stalin” si de a continua ofensiva spre Bug. Declansata la 21 iulie, ofensiva la est de Nistru s-a incadrat in conceptia generala a Inaltului Comandament german, Armata 3 atingand Bugul la 10 august 1941. Actiunile ulterioare au fost determinate de cererea pe care Hitler a adresat-o lui Ion Antonescu, la 14 august, ca trupele romane sa continue ofensiva spre Nipru si in Crimeea. In urma raspunsului afirmativ dat de Conducatorul statului roman, Armata a 3-a a reluat, la 20 august, inaintarea spre Nipru, pe care l-a trecut la 15 septembrie 1941, indreptandu-se, alaturi de Armata 11 germana, spre Crimeea.
De ce era nevoie de cucerirea Odessei
Dupa eliberarea partilor centrale si sudice ale Basarabiei, cea mai importanta operatiune desfasurata de Romania pe Frontul de Est a fost campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei, desfasurata intre 8 august si 16 octombrie 1941. Din punct de vedere strict militar, necesitatea strategica a bataliei pentru Odessa e dincolo de orice dubiu. Orasul reprezenta principala baza inamica de operatii terestre, navale si aeriene, situata la doar 150 km de Delta Dunarii, la 300 km de podul de la Cernavoda si la 400 km de Bucuresti si de zona petrolifera, de unde fortele sovietice puteau interveni usor pentru anihilarea victoriei romanesti si germane obtinute cu putin timp inainte. „A ne fi multumit sa inconjuram Odessa – aprecia generalul Radu R. Rosseti – ar fi insemnat sa pastram mereu un spin in coasta noastra si sa dam posibilitatea rusilor sa adune, transportandu-le pe mare, numeroase forte, cu care sa ne fi atacat in momentul ce l-ar fi socotit prielnic”. La cererea generalului Ion Antonescu, in batalia de la Odessa au fost angajate in principal forte romane. „Atitudinea sa – consemneaza un istoric german –oglindea din nou optimismul pe care, in pofida pierderilor grele din primele doua zile ale atacului, comandamentul roman continua sa-l pastreze in ceea ce priveste o victorie asupra rusilor la Odessa. De abia in zilele urmatoare ale atacului, sarace in rezultate favorabile, sperantele romanilor au scazut”.
Ofensiva a inceput la 8 august 1941, pana la 11 august fortele romane blocand si interzicand retragerea fortelor sovietice spre nord si est. Rezistenta inamicului s-a dovedit extrem de indarjita, inclusiv pe parcursul reluarii ofensivei la 18 august. In contextul in care patrunderea realizata de diviziile Armatei 4 era destul de redusa, din pricina puternicei rezistente opuse de sovietici, generalul Ion Gheorghe, atasatul militar roman la Berlin, constata deja „o anumita nervozitate”, ceea ce l-a determinat sa se deplaseze, in prima parte a lunii august 1941, la Iasi, unde se afla Cartierul General al lui Ion Antonescu (in trenul de comandament „Patria”) si sa-l informeze despre „nemultumirea” constatata in randurile cercurilor de conducere superioara a armatei germane. Conducatorul statului roman nu s-a aratat deloc surprins, exprimandu-si „propria-i nemultumire despre infatisarea operatiilor”.
Desi se discuta intens cu Seful Misiunii Militare Germane, generalul Arthur Hauffe, acordarea unui sprijin militar constand in trimiterea unor regimente de artilerie, Armata 4 a continuat, fara a astepta sosirea fortelor germane, actiunile ofensive la flancul sudic si cel de nord, in zilele de 23 si 24 august, insa rezultatele au fost minime. Atacul a fost reluat la 28 august, dar rezultatele au nemultumit din nou detasamentele de legatura germane. Mai mult, la 2 septembrie, trupele sovietice au contraatacat, patrunzand in dispozitivul Diviziei 8 Infanterie. Cooperarea efectiva in lupta avea sa se produca in scurt timp, incepand cu 3 septembrie 1941, cand Batalionul 70 pionieri german a actionat alaturi de trupele romane. Concomitent, Ion Antonescu a solicitat cu insistenta interventia aviatiei germane si trimiterea a cinci batalioane de pionieri. Constient de importanta cuceririi Odessei, comandamentul german a trimis in zona, in urma interventiei generalului Hauffe din 4 septembrie, noi forte germane, care au fost puse la dispozitia colonelului Courbiere, subordonat, la randu-i, direct, maresalului (din 23 august) Antonescu.
Hauffe: „in pofida tuturor pregatirilor facute, nu se putea depune un ultim efort de lupta”
Dupa lupte grele si atacuri repetate, date cu noi forte introduse in dispozitiv, s-a reusit, pana la 6 septembrie, sa se ajunga in fata pozitiei principale de rezistenta. La 12 septembrie, trupele romane, sprijinite de artileria germana, au reluat atacul, determinand retragerea fortelor inamice. Ofensiva a continuat la 17 septembrie, alaturi de trupele corpurilor 1 si 11 armata romane participand si batalioanele 1 si 2 din Regimentul 123 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 121 infanterie, doua companii din batalionul 71 pionieri, Statul Major al Regimentului 601 pionieri cu Batalionul 70 pionieri germane. Insuficienta coordonare a actiunilor de lupta si reactia puternica a inamicului au facut ca atacul sa nu reuseasca nici in zilele urmatoare. Mai mult, comandamentul sovietic a ordonat declansarea, in noaptea de 21 spre 22 septembrie 1941, a unei ample actiuni de debarcare maritima si aeriana, in urma careia trupele Corpului 5 armata au fost obligate sa se retraga 10-13 km. Sub impresia puternica produsa de contraatacul sovietic, Ion Antonescu a amanat reluarea atacurilor asupra Odessei, spre nemultumirea colonelului Courbiere, care dorea sa atace cu un grup de forte in sectorul sudic al frontului, la vest de Odessa.
Cu prilejul analizei situatiei militare din 24 septembrie, generalul Arthur Hauffe, care fusese decorat chiar in acea zi cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a II-a, si-a exprimat regretul ca, „in pofida tuturor pregatirilor facute, nu se putea depune un ultim efort de lupta”. Ion Antonescu a ramas insa neclintit in decizia sa, declarand ca nu va relua atacul decat atunci cand vor sosi „puternice ajutoare germane”. Atitudinea comandamentului roman a dezamagit comandamentele superioare germane, generalul Hauffe fiind chemat la 26 septembrie 1941 la generalul Halder, la Cartierul General German din Prusia rasariteana, unde, in mod cavaleresc, a luat apararea comandamentului roman si a lui Ion Antonescu, in mod special. Pentru coordonarea asaltului final asupra Odessei, la 1 octombrie 1941, in trenul de comandament „Patria” a avut loc o intalnire intre maresalul Ion Antonescu si generalul Arthur Hauffe, dupa care, la 5 octombrie, Hitler a trimis o scrisoare prin care isi anunta hotararea de a pune la dispozitia frontului de la Odessa „mai multa artilerie grea, in functie de situatie, si o divizie de infanterie, dupa ce aceasta va deveni disponibila”. In final, introducerea in lupta a unor forte germane nu a mai fost necesara deoarece, la 16 octombrie 1941, cand Armata 4 a reluat ofensiva, sovieticii, care isi retrasesera fortele principale, au opus o slaba rezistenta, scriu cei de la istoriesicultura.ro.
Victoria de la Odessa a relevat si multe neajunsuri
Cucerirea Odessei, dupa doua luni de lupte extrem de grele duse impotriva unui inamic bine inzestrat si hotarat sa reziste cu orice pret intr-un teren fortificat (circa 250 km de santuri anticar, transee si diferite pozitii de lupta, intarite cu cazemate si cupole metalice, 45 km retele de sarma ghimpata, 40.000 de mine antitanc si antiinfanterie etc.), care i-a favorizat pe aparatori, a avut o importanta deosebita pentru desfasurarea operatiunilor militare la flancul sudic al frontului. Imobilizarea unor importante forte terestre (peste 100.000 de militari), de aviatie, precum si a majoritatii flotei de razboi si comerciale sovietice din Marea Neagra a creat mari posibilitati de actiune fortelor germane, care au inaintat in acest timp circa 450 km spre est, pana in apropierea Donului.
Infrangerea si evacuarea trupelor sovietice din zona Odessa au consolidat siguranta zonei petrolifere romane si au eliminat posibilitatile de actiune in spatele flancului drept al trupelor germane si romane care actionau in zona Marii de Azov si in partea de nord a Crimeii. Succesul a fost obtinut cu mari eforturi, prin angajarea in lupta a sase corpuri de armata cu 18 divizii si patru brigazi independente, 24 divizioane de artilerie grea, sase batalioane si sase grupuri de recunoastere de corp de armata, 650 de avioane, doua vedete rapide si un submarin, care au executat incursiuni in Marea Neagra, in apropierea portului, precum si a sapte baterii de artilerie grea germane, doua batalioane de asalt si o escadrila de bombardament in picaj.
Avand o importanta incontestabila in evolutia viitoare a operatiunilor militare la flancul sudic al frontului germano-sovietic, victoria romaneasca de la Odessa a relevat si multe neajunsuri in conducerea trupelor, in executarea misiunilor de lupta si, in special, in dotarea unitatilor cu armament si tehnica de lupta. Analizandu-le, maresalul Ion Antonescu facea, la 14 decembrie 1941, un adevarat rechizitoriu la adresa celor care nu au asigurat in perioada interbelica conditiile necesare pregatirii reale a armatei. „Roadele greselilor comise timp de 20 de ani – aprecia el– nu puteau fi decat dezastruoase. Comandamentele nepregatite au dus la nepregatirea ofiterilor. Nepregatirea acestora a provocat pe aceea a soldatilor si subofiterilor. Totul se inlantuie intr-un organism. Totul porneste de la cap. Conducerea politica a statului, si, in consecinta, cea militara nu puteau duce decat la ce au dus: la dezastru. Acum insa se pune intrebarea: ce facem? Constatam si ne scobim in dinti? Trebuie luat totul de la cap si lucrat serios”. Maresalul continua: „Iata ce aveam de spus pe marginea acestui rechizitoriu teribil, care nu poate lovi pe adevaratii vinovati, oamenii politici si regele Carol – care acum stau ascunsi, rod ce au furat, isi freaca mainile ca altii sa esueze pentru ca sa arate ca ei nu sunt vinovati, ci poporul. Realitatea este ca poporul e victima”.
„Opinia publica romaneasca era foarte ingrijorata”
Atacul Odessei de catre trupele romane fara aport german a reprezentat decizia exclusiva a generalului (ulterior maresal) Ion Antonescu. Motivele pentru care a insistat asupra acestui fapt tin de structura interioara a personalitatii sale. In primul rand, a fost un calcul politic evident. Dorind sa dovedeasca loialitate si spirit de sacrificiu fata de aliatul german, Conducatorul statului roman spera sa obtina cat mai mult in perspectiva pacii. Nu ezitase sa critice arbitrajul de la Viena si pierderea nordului Ardealului chiar si in discutiile particulare cu Adolf Hitler. Considera ca sacrificiile vor fi din plin rasplatite in cazul unei victorii germane, care, in 1941, parea foarte probabila.
In al doilea rand, Antonescu dorea sa spele „rusinea” abandonarii fara lupta a teritoriilor romanesti din vara anului 1940. Avand un ascutit spirit al onoarei, considera ca doar in lupta, prin sacrificii, se poate sterge „pata de dezonoare din cartea Neamului, de pe fruntea si epoletii” armatei. Si astfel, neglijand concluziile campaniei din Basarabia si nordul Bucovinei, Antonescu a decis ocuparea Odessei cu ajutorul Armatei a 4-a romane si sub conducere operativa exclusiv romaneasca.
Odessa era, fara indoiala, un obiectiv foarte important, iar nevoia de a cuceri orasul era dictata din necesitati strategice evidente. Din punct de vedere militar, actiunile armatei romane s-au dovedit un fiasco. Conceptia operativa s-a schimbat de trei ori pe parcursul operatiunii, in principal datorita necunoasterii inamicului, a fortelor si sistemului sau de aparare. Curand, esecurile atacurilor s-au repercutat la nivelul conducerii superioare, culminand cu inlocuirea comandantului Armatei a 4-a in plina campanie. Asa cum subliniaza generalul Ion Gheorghe, atasatul militar roman la Berlin, „cucerirea Odessei a devenit o problema de prestigiu a armatei romane [si implicit a maresalului Antonescu, n.n.]. De aceea, atacul era mereu reinnoit, fara a depasi insa castigarea unor pozitii infime. [...] Pierderile au devenit insuportabile. In mod corespunzator a crescut si nervozitatea trupelor romanesti, adoptand forme critice. [...] Atacurile au fost reluate cu o indarjire si mai mare, fara alte rezultate decat noi pierderi si mai grele inca. Comandantul Armatei a 4-a, generalul Ciuperca, a fost inlaturat din post si inlocuit cu generalul Iacobici.[...] Opinia publica romaneasca, care aflase de grelele pierderi, era foarte ingrijorata. Conducatorul de stat insusi se gasea intr-o mare iritare”.
Antonescu, orgoliosul
Cucerirea Odessei – care s-a facut prin retragerea trupelor sovietice, nu printr-o capitulare – s-a realizat cu pretul unor jertfe enorme. In rapoartele si evaluarile ulterioare au iesit la iveala toate disfunctionalitatile majore, la toate palierele, de la soldat la general. In fiecare adnotare, Antonescu revine obsesiv la formula „greselile facute timp de 20 de ani”. Fara indoiala, haosul si dezorganizarea ce au caracterizat perioada interbelica din punct de vedere al organizarii tarii in vederea unui razboi au contribuit decisiv la incapacitatea trupelor romane de a se adapta unui razboi modern. Pe de alta parte, campania din Basarabia ar fi trebuit sa ridice semne de intrebare asupra capacitatii de lupta a armatei. Interesele politice si morale au influentat decizia Conducatorului statului de a ataca si cuceri Odessa cu trupele Armatei a 4-a romane, care i-a apartinut, asa cum am precizat deja, in exclusivitate.
Dorinta „de a spala rusinea” continea insa si evidente ambitii personale. In fondul Presedintia Consiliului de Ministri-Cabinetul militar, aflat la Arhivele Nationale, exista un dosar voluminos continand numeroase scrisori de felicitare primite de maresal dupa cucerirea Odessei. Lista contine 190 de nume, de la inalte oficialitati aliate (cancelarul german Adolf Hitler, Benito Mussolini, Göring, Keitel, Ribbentrop, von Manstein sau von Killinger) si romane (generalii Iosif Iacobici si Petre Dumitrescu) pana la nume ca I.P.S. Nicodim, Patriarhul Romaniei, Sextil Puscariu, George Enescu, marele rabin Sabetay Dajen, seful cultului spaniol si… Scoala Normala nr. 7 fete Bucuresti.
Adolf Hitler aprecia: „Cucerirea Odessei incoroneaza o mandra fapta istorica lupta de eliberare a poporului romanesc sub viteaza si infaptuitoarea Dvs. conducere”, Mussolini afirmand ca „stirea ocuparii Odessei de catre valoroasele trupe comandante de Dvs. a starnit o vie bucurie poporului italian”. Alexandru Marcu, decanul Facultatii de Litere din Universitatea Bucuresti, considera ca „fapta unica pe care o inscrie in cartea tarii mantuitoarea intuitie a Conducatorului si eroismul ostirilor sale, va fi marea invatatura pe care ne vom stradui de-a pururi sa le-o insuflam studentilor de azi, profesorilor de maine”.
Cunoscutul om politic dr. Nicolae Lupu avea, la randul sau, numai cuvinte de lauda la adresa maresalului: „Pentru reinvierea gloriei strabune, pentru temeliile tarii, ale viitorului stralucit ce pregatiti Patriei noastre scumpe, pentru marirea de prestigiu a vechiului, nobilului si marelui nostru neam, va rog sa primiti cu prilejul gloriosului fapt de arme de azi, felicitarile si omagiile mele”. Nici marele rabin Sabetay Dajen, seful cultului spaniol, nu ramanea dator in privinta laudelor: „In ziua cand intreaga suflare a tarii proslaveste victoria domniei voastre si eroismul armatei, inalt catre Dumnezeul nostru, al tuturora, cele mai calde rugi pentru fericirea personala a excelentei voastre, care se identifica cu fericirea tarii”.
George Enescu raspundea unei telegrame a Conducatorului statului: „Adanc miscat de prea frumoasa telegrama a Excelentei voastre cu prilejul manifestatiei compozitorilor romani de aseara, vin la randu-mi sa aduc prinosul netarmuritei si admirativei mele recunostinte aceluia prin care iubita noastra tara si-a recucerit mandria”.Nicodim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, considera: „Cu luarea Odessei, Dumnezeu incununeaza cu slavita victorie unul dintre cele mai mari razboaie purtate de romani in cursul istoriei. Sa traiasca Armata Romana. Sa traiasca stralucitorul ei Maresal Ion Antonescu. Sa traiasca Majestatea Sa Regele. Sa traiasca Romania!”.
Intre greselile facute „timp de 20 de ani” si alte cauze ale victoriei cu gust amar de la Odessa, putem vorbi de unul dintre cele mai raspandite pacate omenesti: orgoliu.
Ancheta generalului Macici il considera pe Ion Glogojanu responsabil pentru tragedie
La cinci zile dupa intrarea trupelor romane in Odessa, in dupa-amiaza zilei de 22 octombrie, la orele 17.35, imobilul care adapostea Comandamentul Militar Odessa si statul major al Diviziei 10 infanterie a fost aruncat in aer de elemente ramase necunoscute. Atentatul a provocat pierderea a 135 de militari (79 ucisi, 43 raniti si 13 disparuti), dintre care 128 romani si 7 germani, inclusiv a generalului Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 infanterie si al Comandamentului Militar Odessa. Sub impactul emotional al acestei tragedii, autoritatile romane – in speta generalul Iosif Iacobici, comandantul Armatei a 4-a romane – au ordonat represalii asupra populatiei civile, indeosebi a „evreilor comunisti”, masuri aprobate de maresalul Antonescu.
In seara zilei de 22 octombrie 1941, generalul Nicolae Macici – aflat la Tiraspol, la Comandamentul Corpului 2 Armata – a primit ordin de la generalul Iacobici sa se prezinte, chiar in cursul noptii, la Baden, la postul de comanda al Armatei a 4-a. Putin dupa miezul noptii, in primele minute ale zilei de 23 octombrie 1941, generalul Iacobici i-a ordonat lui Macici sa se deplaseze la Odessa, cu misiunea de a instala la comanda Diviziei 10 infanterie pe generalul Nicolae Ghineraru, de a investiga cauzele producerii atentatului si de a organiza activitatea militara in oras. Insotit de locotenent-colonelul Dumitru Panaitescu, Nicolae Macici s-a deplasat la Odessa, parasind orasul in zorii zilei de 26 octombrie.
A doua zi, el a redactat un raport catre generalul Iacobici, in care recunoaste ca „nu se cunosc mijloacele tehnice (explozie prin intarziere sau comanda), prin care a fost pus la cale atentatul”, cu atat mai putin autorii lui, avansand ipoteza ca „explozibilul s-ar fi gasit introdus in casa de fier (bani) si in peretele din spate, in afara de alte puncte minate cu explozibile puternice si in mare cantitate”. Generalul Macici il considera pe raposatul general Glogojanu direct responsabil pentru tragedie, in conditiile in care fusese avertizat ca localul in care isi instalase comandamentul era nesigur, inclusiv de catre generalul Constantin Trestioreanu, comandantul secund al Diviziei 10 infanterie (care a supravietuit). Unele marturii sugereaza ca inclusiv localnici au instiintat noile autoritati de faptul ca localul fusese sediul NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne) si era foarte probabil sa fie minat. Tuturor celor care isi aratau teama, generalul Glogojanu le raspundea ca „operatiunea de deminare a fost facuta de specialisti germani”, pe altii acuzandu-i de lasitate. De altfel, generalul Macici precizeaza ca in ziua de 20 octombrie, „cand fusesem pentru a doua oara la Odessa, am gasit pe toti ofiterii de la ambele comandamente iesiti in strada, din cauza ca se primise cu cateva momente inainte o informare cum ca in curand localul va sari in aer”. Si tot el concluzioneaza: „Alt vinovat nu poate fi gasit, decat fatalitatea, care l-a tras de maneca pe generalul Glogojanu, incapatanandu-l sa se permanentizeze in localul periculos”.
Antonescu: „am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre”
Despre represaliile ordonate, generalul Nicolae Macici nu face nicio apreciere, iar ceea ce s-a intamplat ulterior continua sa fie un subiect extrem de polemizat. Maresalul Antonescu declara la 26 aprilie 1946: „Cererea de represalii venea dupa avertismente succesive date populatiei din Odessa si rugamintilor care i se facea de a nu se asocia cu partizanii si de a-i denunta. Eram si intr-o stare de spirit speciala pentru ca vizitasem in dimineata zilei un spital in care am gasit, printre altii, un ofiter si trei sau patru soldati din echipa lui, amputati total de picioare si brate, si orbi. Ofiterul mi-a povestit ca toti cazusera victima unei masini infernale pe care rusii, la parasirea unui sat, o lasasera atasata de clanta usii scoalei. [...] Cazuri similare, tot atat de brutale si total neingaduite de legile razboiului au fost numeroase.[...] Numai cine a trait in valtoarea focului si sub amenintarea permanenta a mortii, numai acela poate sa isi dea seama de aceasta stare de spirit manifestata de toate armatele, in toate timpurile. [...] Toate aceste elemente m-au determinat sa dau aprobarea ceruta[...]. Subliniez insa ca am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre”. Generalul Nicolae Macici declara la 5 aprilie 1945 ca „am vazut cativa spanzurati si cadavre pe strazile Odessei”, adaugand: „Misiunea mea nu avea nicio legatura cu represaliile militare, caci represaliile militare se ordonasera de conducerea superioara a tarii si s-au executat fara participarea mea intr-un fel sau altul”.
Daca documentele si marturiile principalilor actori sunt clare in privinta ordinului de represalii, in ceea ce priveste amploarea executiilor exista inca numeroase semne de intrebare, cifrele variind de la cateva sute, la 40.000. O alta problema o reprezinta nationalitatea celor executati, in conditiile in care documentele vorbesc atat de evrei, cat si de rusi, ucrainieni, polonezi sau chiar romani. Fara a arunca in derizoriu moartea violenta a unor oameni a caror vinovatie nu fusese dovedita, este necesar ca orice analiza sa fie, pe cat posibil, debarasata de orice forma de propaganda. De asemenea, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca, in contextul legislativ al vremii, atentatele si sabotajele provocate de civili (sau de membri ai fortelor regulate actionand in haine civile) nu puteau beneficia de prevederile Conventiei de la Geneva din 1864 (revizuita in 1929) privind tratamentul prizonierilor de razboi. Iar pentru civilii care duceau actiuni militare pedeapsa era moartea, pentru toti beligerantii, fara exceptie.
Analiza cazului Odessa va trebui, in consecinta, sa tina cont, pe de-o parte, de faptul ca ordinul de represalii a existat si a fost executat, intr-o anumita masura, iar pe de alta, de complexitatea si implicatiile profunde ale participarii armatei romane in campania militara de pe Frontul de Est. Si cel mai important lucru pe care opinia publica romaneasca trebuie sa-l retina este ca istoricul nu trebuie considerat un soi de procuror chemat sa puna etichete si sa dea verdicte, iar a explica nu inseamna niciodata a justifica.
Un ultim gand se indreapta spre cei care merita neconditionat respectul si mereu-aducerea aminte: eroii morti pe campurile de lupta, a caror jertfa e dincolo de analiza lucida si seaca. O jertfa cu atat mai inaltatoare pentru cei traitori in Romania zilelor noastre.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

adolf hitler generalul antonescu nistru antonescu orgoliosul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Num  | #1190
Cautati pe youtube "Istoria Romaniei partea 15 - Holocaust" ca sa vedeti minciunile propagandei anti-romanesti demascate.
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1927 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018711 (s)