News Flash:

Muzeu de arta contemporana, creat de un cuplu de milionari

26 Ianuarie 2016
453 Vizualizari | 0 Comentarii
Viktoras Butkus
Un nou centru cultural dedicat in intregime artei contemporane lituaniene din anii 1960, proiectat de arhitectul american Daniel Libeskind, se va deschide la inceputul anului 2019 la Vilnius, gratie unui cuplu de milionari filantropi, scrie agerpres.ro.
De la independenta Lituaniei din 1991, nici muzeele, nici colectionarii nu au cumparat lucrari din aceasta perioada, a spus Viktoras Butkus, aflat la originea acestui proiect impreuna cu sotia sa, Danguole, regretand ca dispare o intreaga sectiune din istoria culturala a tarii.
El a devenit milionar in 2010, dupa vanzarea actiunilor sale la 'Fermentas', o companie producatoare de enzime pentru industriile biotehnologice, si a decis sa foloseasca o parte din averea sa, de circa 8,5 milioane de euro, la achizitionarea de teren si construirea acestui muzeu.
Colectia sa, achizitionata in principal in ultimii sase ani, are aproximativ 4.000 de lucrari, inclusiv tablouri de Povilas Mikolajus Vilutis, de Augustinas Savickas si Sarunas Saukades, sculpturi de Ruta Jusionyte sau clipuri video si instantanee reprezentive pentru evolutia fotografiei lituaniene.

Vezi si Picturi murale vechi de 1.700 de ani, in pericol sa fie complet
Pentru a fi la curent cu noile sale afaceri, doamna Butkus a luat cursuri de istoria artei iar colectia de arta a fost achizitionata cu ajutorul unui specialist, peregrinand neobosit prin atelierele artistilor.
Sotii Butkus "sunt primii care au cumparat arta non-oficiala a epocii sovietice tarzii. Este vorba despre picturi interesante create de artisti cazuti prada singuratatii, disperarii si furiei. Dupa 1990, s-a constatat ca operele create au fost numeroase, dar scolile nu au avut fonduri pentru achizitionarea acestor picturi", a relevat istoricul de arta Erika Grigoraviciene, spunand ca acest cuplu de milionari a reunit "una dintre cele mai bogate colectii din aceasta perioada".

Vezi si Biserica evanghelica din Herina - FOTO
Arhitectul Daniel Libeskind, autor al Muzeul Evreiesc din Berlin si al reconstructiei World Trade Center din New York, l-a caracterizat in mai multe randuri pe Viktoras Butkus drept un "vizionar", in prezentarea de presa a viitoarei cladiri, un cub de beton alb, deschis din loc in loc, pe diagonala, si dotat cu o mare terasa in aer liber in spatele cladirii.
"Acest proiect este unul dintre cele mai mici pe care le am in curs de desfasurare. Ceea ce m-a atras este ca acest muzeu este proiectat pentru oameni, nu numai pentru iubitorii de arta: trecatorii vor profita de spatiul public si vor intra apoi in muzeu interesandu-se de continut", a spus arhitectul in prezentarea sa.
Pana la deschiderea acestui muzeu, cuplul de milionari a creat un muzeu virtual. Lucrarile din colectie au fost digitizate iar accesul pe site-ul lor este liber, primind zilnic peste 200 de vizitatori.
Butkus a dezvoltat in paralel o activitate editoriala, incluzand si publicarea de carti de arta pentru publicul tanar. De asemenea, el a creat o expozitie itineranta de fotografie lituaniana in scoli.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

centru cultural artei contemporane daniel libeskind vilnius berlin
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1657 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020210 (s)