News Flash:

Muzeul din Cizer, judetul Salaj - FOTO

3 Iunie 2015
1384 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul din Cizer, judetul Salaj, figureaza frumos pe hartiile autoritatilor, dar apare dezolant in ruinarea sa la fata locului, neglijat de autoritatile judetene si locale. Localul muzeului este o casa cu paie din secolul 18, salvata in anii 1980 in scopul de a gazdui o colectie de exponate locale. Piesele de muzeu sunt astazi expuse intr-o incapere a scolii din localitate. Valoarea arhitecturala a casei se ridica mult peste nivelele locale sau regionale, o raritate daca nu un unicat ramas in picioare din secolul 18 in satele Salajului. Dimensiunile ei neobisnuit de mari si grija cu care au fost tratate unele detalii intriga intr-o zona in care s-au ridicat odata mai mult casute marunte si anonime de iobagi umili. Traditia care retine functia ei de casa de rugaciune, in vremuri de stramtoare pentru comunitatea locala, nu face decat sa ridice si mai mult valoarea istorica si sociala deosebita a acestei case, care precede astfel biserica de lemn ridicata de legendarul Horea in acest sat la 1773. O astfel de traditie s-a pastrat mai peste tot acolo unde soarta vitrega i-a gasit pe enoriasi nepregatiti sa-si ridice o biserica in locul celei pierdute prea devreme. Dar dintre toate acele multe locuri, aici, la Cizer, se pastreaza drept martor exemplar si casa de rugaciune si biserica de lemn ce i-a urmat, amintind impreuna de multele incercari si sacrificii colective prin care au tot trecut obstile de tarani din Ardeal. Casa se afla pe noua lista a monumentelor istorice sub codul LMI 2004: SJ-II-m-B-05041.
Casa de lemn acoperita cu paie a muzeului local este datata de traditie din secolul 18. Traditia orala sustine ca in aceasta casa s-a tinut slujba in timpul ridicarii bisericii de lemn la 1773. Ultimul ei locuitor a fost Luput Ioan a Giurchii Floroaie din Cizer. Ea a fost mutata si salvata in spatele scolii noi in 1987. De atunci sta neingrijita, degradandu-se in bataia ploilor prin acoperis si in nepasarea celor raspunzatori. Casa a fost declarata monument istoric in anul 2004, pusa deci sub protectia legii, dar de atunci starea ei de conservare nu s-a imbunatatit ci mai degraba inrautatit.
Casa are o valoare arhitecturala deosebita, datorita vechimii, amplorii constructiei, motivelor decorative din portalul usii interioare, din cadrele ferestrelor, si din stalpii tarnatului. Valoarea ei deriva si din faptul ca este una dintre ultimele case cu paie ramase martor, fiind reprezentativa pentru familiile mai instarite de iobagi de pe cuprinsul regiunii Mesesului si a Transilvaniei de nord.
Casa este ridicata din barne rotunde de stejar, incheiate la colturi cu cheotori simple, scobite semirotund si cu capete lungi de incheiere iesind afara din pereti. O parte din barne sunt daltuite cu barda, intr-o tehnica mixta de lemn partial lasat rotund si partial fatuit. Izolarea se face printr-un strat de lut aplicat pe pereti atat in interior cat si in exterior. Incaperile sunt podite iar pe jos sunt unse cu pamant.
Planul casei este compus dintr-o incapere de locuit, o tinda si un tarnat de-a lungul lor, deschis spre miazazi. Constructia se remarca prin dimensiunile mari, 8,92 m lungime si 6,16 m latime, din care numai casa de locuit formeaza un dreptunghi de 6,35 m lungime x 5,26 m latime.
Acoperisul este deosebit de inalt si greu, invelit cu paie intr-o tehnica specifica zonei. Ca mai peste tot la casele apasate sub acoperisuri grele de paie, nu lipseste nici aici mestergrinda, ce leaga butea de-a lungul ei, pe sub grinzile podului. Cum greutatea acoperisului joaca un rol insemnat in constructia butei, adica a structurii de lemne culcate si inchetorate, golurile casei sunt facute in asa fel incat incalecarea pieselor lor verticale sa nu impiedice presarea egala a lemnelor din pereti. Din acest motiv sosii usilor, cadrele frumoaselor ferestre si stalpii intra cu cozile lor atat in lemnele de desubtul lor cat si in cele de deasupra lor.
Aparatul de incalzit apare astazi spalat de apele patrunse prin acoperis. Pe locul cuptorului se pot distinge inca dimensiunele lui mari, 2,55 x 2,25 m, golul de strapungere al hornetului spre tinda si ici colo cate o vaiuga desprinsa din platforma vetrei. In tinda se pastreaza "boboroanca", o structura de barne cu rolul de a proteja acoperisul de paie impotriva scanteilor din foc. Aceasta a fost folosita odata cu succes si ca afumatoare.
Casa si un teasc de vin alaturat au fost lasate in paragina, gasindu-se astazi intr-un stadiu avansat de ruina. Cu initiativa neintarziata si cu expertiza de la muzeele din Zalau sau Cluj casa muzeu si teascul se pot salva. O alternativa ar fi mutarea ei in Parcul Etnografic National "Romulus Vuia" din Cluj-Napoca, alaturi de biserica de lemn. Prin aceasta ultima solutie cele doua constructii ar reintra in dialogul amintirilor de peste veacuri dar in acelasi timp ar lasa Cizerul si Salajul inca odata saracit de monumentele lor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Muzeul_din_Cizer2
cizer salaj ruinarea valoarea arhitecturala iobagi traditia orala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1637 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013674 (s)